A trecut seara de pe terasa de la Fabrica (btw, recomand din tot sufletul – e loc, e comod, e ieftin, e de tras la tir, dat cu tiroliana, facut tatuaje sau jucat biliard). Da, am primit şi cadourile mult-dorite :D. Mulţumesc tuturor celor care au venit. Am strâns din nou oameni dragi din patru zări şi mări. Adunaţi cu grijă pe-o sprânceană din toate etapele vieţii. Ce noroc că şi ei m-au adunat pe mine!

Am avut casa plină de flori toată săptămâna.

A trecut şi seara de joi, când am fost în sfârşit să văd Oscar şi Tanti Roz. Am citit cartea acum 3 ani, am rămas iremediabil îndrăgostită de ea, aşa că vă imaginaţi entuziasmul când am aflat de spectacol. În sală a fost cald – din ce în ce mai cald. Lângă mine se afla o doamnă însărcinată în destule luni (cam şapte, aş zice), care a suportat cu greu căldura şi atmosfera apăsătoare. Recunosc că mi-a fost greu să-l cred pe Manole că are 10 ani. Hai, un 17. Poate 15. Dar 10 nu. L-au ajutat pe traseu detaliile de scenografie (uşile gigantice, costumul de om mare, supradimensionat) şi Oana Pellea, pardon – Tanti Roz – care l-a tratat întocmai ca pe un copil de 10 ani pe care îl tratezi ca pe un om matur.
No comment pentru Cristina Cassian în rolul Bacon. Nu vreau să comit blasfemii, însă cred (o opinie profană) că ar fi făcut un rol mai bun în chip de Oscar decât Manole. Am fost convinsă pe tot parcursul piesei că are 10 ani şi că e un băieţel într-un spital.
Frumos spectacol. De văzut neapărat dacă reuşiţi să prindeţi bilete.
După spectacol am dat fuga-fuguţa la Cărtureşti, unde am înşfăcat Jurnalul Oanei Pellea şi bilete la Massive Attack. De data asta nu-mi mai scapă! Cât despre Jurnal, sunt deja la jumătate. De luat, de citit, e foarte frumos.

A trecut şi seara de vineri, când am fost să-l văd pe Eric Clapton din rândul 9 (da, da, lista de cadouri şi-a făcut din nou treaba). N-am nimic de comentat. Foarte frumos. L-am sunat pe tata să asculte şi el Layla, Cocaine şi Voodoo Child (tribut Jimi Hendrix). Singurele regrete – că n-au vrut să presteze decât un bis şi că n-am auzit Wonderful Tonight şi Tears in Heaven.
Devoraţi de căldură, alergii şi insecte de tot felul am bântuit apoi jumătate de oraş. La Baraka era plin. În centrul vechi – furnicar. Am băut un mojito foarte prost şi am plecat acasă, moleşită complet.
Ieri aveam în plan Street Delivery, însă căldura a învins. Au rămas în plan patul, îngheţata, coca cola rece şi Je vais bien, ne t’en fais pas plus Adaptation al lui Spike Jonze şi Charlie Kaufman.

În seara asta urmează some lebanese food, un Toy Story 3 la IMax (tks Ioana) şi apoi poate un pic de Street Delivery (sau ce-o mai fi rămas din…).