Tag Archives: Atelierul de productie

Că de când nu ne-am văzut, multă vreme a trecut

Da, știu, n-am mai scris de mult. Nu știu să explic exact de ce. Lucruri mi se întâmplă la fel de mult ca și până acum. Probabil mi s-a topit inspirația sau a înghețat… Asta sună foarte trist și eu de fapt am o stare mai degrabă bună.
Ok, uite, o să vă povestesc că am participat la un eveniment foarte frumos de 1 Decembrie, împreună cu Sound și Subcarpați, la Atelierul de Producție. Știți, locul ăla în care am petrecut un Waldeck destul de nesatisfăcător. Ei, locul s-a mai transformat între timp, arată mai drăguț, l-au încălzit iar toaletele arată mai mult decât decent (și sunt foarte multe!!!). În mijlocul sălii se există un cub în interiorul căruia poate intra o persoană, care cub e căptușit cu oglinzi pe la toate încheieturile de arăți ca Angela Similea în clipurile din 85. E genial. Nu vreau să știu ce se întâmplă dacă intri acolo sub influența diverselor substanțe, eu eram trează și m-a luat amețeala. Băutura a fost ok, în sensul că n-am simțit nici cea mai vagă urmă de mahmureală. Vodka Skyy rulează. Sunetul a fost be-ton, muzica la fel. Probleme au intervenit pe ici-colo, respectiv la cantitatea de fum (băieți, trebe să faceți ceva cu asta, nu se poate). Când am ajuns acasă, pe lângă mucii de miner din batistă am mai constatat că îmi puțea sutienul ca șunca pusă la afumat. Cred că nici în cele mai crunte bodegi în care mă afundam prin liceu nu se era fumul ăla, tată. Deci – rezolvați cu fumul și totul va fi bi-ne-he!

Apoi să vă mai povestesc că am văzut veverițe, în parc la Sinaia. Băteau turiștii din nuci mai ceva ca la Govora 86 (am ceva cu anii ăștia azi) și nebunele țopăiau cu coada roșie, mare prin copaci și pe jos. Mi-au plăcut, cum să nu-mi placă! O veverița la casa omului nu strică niciodată.

Tot în weekend s-a filmat ,,Micile Vedete la bibliotecă”, un scurt metraj pentru copii semnat Școala Micile Vedete la care am cotizat cu scenariul :). Abia aștept să văd ce a ieșit! Weekendul viitor urmează filmarea altui scurt-metraj, ,,Micile Vedete duc un stil de viața sănătos”. Treaba cu scenariile a fost complicată, pentru că am un job full time de la care nu pot lipsi, am repetiții la cor, am avut turneul din Elveția, mai bag și o zumba și acum repetiții pentru concertele de colinde (poate de asta mi s-a topit și inspirația, cum ziceam). Și printre toate astea ar fi trebuit să ajung să asist și la repetițiile micuților (care sunt geniali, m-am distrat copios cu ei) – lucru care mi-a ieșit doar parțial, din păcate. Apropo, dacă aveți copii talentați puteți să-i înscrieți la preselecții pentru cursurile care încep în ianuarie, ele se întâmplă începând cu 12 decembrie (click pentru mai multe detalii).

P.S.: A, da! Să nu uit. Duminică e concert de colinde cu Corul de copii radio, la Sala Radio, ora 19.00. E de mers și de văzut (dar mai ales ascultat), scoateți pixul și notați la agendă. Sau faceți un reminder dacă nu mai merge cu agenda.

Să po(pu)larizăm și împreună apoi să ne distrăm

Se întâmplă ceva foarte greu de trecut cu vederea – exista în momentul ăsta, în același timp, o mulțime de subiecte polarizante – Roșia Montană, maidanezii, monarhia, românii deștepți sunt doar patru dintre ele (poate cele mai celebre). Abia îți tragi sufletul după o ceartă cu colegul de muncă legată de subiectul cu patrupedele că dai în alta, legată de cianuri. De unde pot să trag concluzia că românii nu știu cât e de deștepți, dar sigur e tari în cap când vine vorba de contradictoriu.

Eu vă propun să ne avem ca frații pentru o seară întreagă, de 1 Decembrie. La Atelierul de producție, pe la 10 trecute fix, la un concert Subcarpați cu Sound. Corul Sound.

Aveți aici și poză, pentru cine preferă cărțile cu ilustrații.

Pace, fericire, prosperitate și …d-astea.

Waldeck și ai lui

Sucked. De ce sucked? Pentru că experiența în sine n-a făcut 30 de lei.

Lumea spune că nu ne-a plăcut pentru că ne așteptam la electro-swing și vezi doamne, orice connaisseur știe că Waldeck e mai mult de atât. (asta după ce în doi ani consecutivi, domnul Waldeck și-a promovat Ballroom Stories cu band live pe la Fabrica).

Băi nene, când îți denumești evenimentul Warehouse Ballroom și-l pui pe Waldeck în costum de swing acolo, s-ar putea să atragi o mare parte din oamenii care nu s-au născut pasionați de electro-ul vienez și care au auzit de Waldeck probabil doar datorită Ballroom Stories, album pe care îl și elogiezi în descrierea evenimentului. Adică dacă ai coaie, îl pui pe Waldeck cu o altă poză, lași vrăjeala cu ballroom din titlu și în comunicat explici că deși Waldeck e cunoscut mai ales pentru electro-swingul ala celebru, el de fapt mai bagă și altceva – și hai lume să vezi ce altceva e Waldeck. Adică nu creezi așteptări false, pentru că s-ar putea să generezi reacții de genul ăsta.

Frate, nu știu, Maria Dragomiroiu o cânta și canțonete, dar lumea tot de muzică populară o știe, înțelegi? Apoi – 6 albume?! Please… cred că le-ați numărat și pe alea Saint Privat.

Să trecem de muzica care nu a fost nici downtempo, nici nu-jazz și n-a avut niciun twist de swing și blues (așa cum scrie în aceeași descriere a evenimentului – btw, jocurile de cuvinte sunt sooo last year…). Să ajungem la Atelierul de producție, acest cuib de hipstăreală, unde mare parte din colegii mei o ard cool și unde eu nu ajunsesem până la acest eveniment. Și nu stiu cum e Atelierul de producție vara – presupun că la fel de varză – dar iarna e frig tare, fraților. Băi, dar frig din ăla de dârdâi ce dârdâi ca un rahat în ploaie după care te duci la garderobă să-ți iei haina. înjurând că ai mai dat banii și pe așa ceva.  După care te duci la pipi și-ți îngheață pipi pe drumul spre vasul respectiv. După care vezi că nu se trage apa. În nicio toaletă. Bine, asta nu e o problemă atât de mare, că pipi înghețat nu prea pute. Băi, deci nici afară nu îmi îngheață picioarele în bocanci ca la Atelierul de producție.

Și mai era și fumul. Fum ca la război, combinat cu praful care se ridica de pe podeaua cul și hipstărească – adica ciment raw și atât.

Am rezistat ceva. 3 ore jumătate, mai exact. Așteptând să înceapă. Pe când am plecat, am aflat că muzica din boxe care ne plictisea de moarte era chiar domnul Klaus Waldeck – mărturisesc că am avut o bănuială, că mi s-a părut ca nu mai era Electric Brother, dar mi-o fo lene să mă duc mai în față să verific.

Și acum despre muzică, pe bune. Muzica a fost chiar ok. Mie îmi place Electric Brother și suna oareșcum ok și ce punea bardul swingului austriac acolo, chiar la plecare, dar n-aș fi plătit ca pentru un evențel răsărit dacă aș fi știut că e o dj-ală cum mai aud la 10 petreceri pe lună și mai ales NU dacă aș fi știut ce bășină sinistră e Atelierul ăsta de producție în decembrie. A fost o vreme când locurile astea industriale amenajate minimalist foarte mult îmi plăceau. Mai ales VARA. În pana mea, găsiți o idee care nu s-a mai făcut. Și eventual găsiți și solutie de aerisit și de încălzit când puneți oamenii să dea bani pe bilete. Din motivele astea am simțit că am fost păcălită și că am plătit pentru ceva ce nu mi s-a livrat. Aș fi plătit pentru eventul ăsta cu vreo 10 lei mai puțin, undeva – să zicem – la Fabrica, ducându-mă acolo ca să ascult exact ce a fost și nimic altceva.

Și acum hai, săriți, ziceți-mi că nu sunt cul și că nu știu ce e frumos.