Vineri seară, după istoria cu Damian Drăghici și jazz-ul (btw, tocmai am primit un comentariu de la o fană / fan Damian, cu puli, căcați, familii, morți și tot ce trebuie care a ajuns în coșul cu spam instantaneu. Mulțumesc frumos, acum sunt fan Damian clar), am dat o raită prin centrul vechi, unde m-am întâlnit cu oamenii. Cică se redeschide Goblinul și să vedem cum e. Mie nu mi-a plăcut niciodată în mod special locul ăsta, nici în București nici în Vamă (cică ăla din Vamă tocmai a ars – mai e și după sufletul omului, vedeți imediat de ce zic asta).

Ajungem la intrare – eram 6 – și acolo primul ins din șirul indian primește un *tu – nu* de la arătarea din fața ușii. Noi, restul, nici n-am mai încercat să aflăm dacă suntem suficient de cool pentru Goblin. Mie una mi se făcuse scârbă. Bă băieți, v-a prostit foamea? Seriously… Citisem de curând ceva asemănător despre Kulturhouse – ceea ce mă face să nu încerc să intru acolo. Mă copii, eu știu că în filme cluburile au bounceri. Dar voi ați văzut cam cum arată cluburile alea din filme? Sau v-ați pus problema că locul ăla ar trebui să fie mai întâi uberhipersuper cool și să facă omul să-și dorească să fie înăuntru mai mult ca mâncarea pe o zi întreagă? Sau că ar trebui făcut club cu circuit închis în toată regula? Odată ce puneți o maimuță la intrare să facă preselecție ar trebui să existe și un motiv, nu?

Ajunsă acasă, dau un search pe google. Pe blogul Goblin scria *intrarea liberă*. Hahahahahhahahahhahahhahah.