Cam astea sunt cuvintele de tablă pe care le putem citi prin majoritatea articolelor despre concertul lui Iggy Pop, de la Peninsula. Asta și absolut nimic despre ce s-a întâmplat de fapt acolo.
Adevărul ne povestește cum aproximativ 70.000 de oameni s-au distrat la Peninsula. Pe domnișoara jurnalistă n-a anunțat-o nimeni (rușine, Dinu Patriciu! :D) că nu se adună participanții din fiecare zi ca să ai o cifră finală, deoarece unii (mulți) dintre ei participă la mai multe zile de festival, dacă nu la toate. Hai să vorbim despre trafic sau bilete vândute, ok? 🙂 Tot în urma parcurgerii acestui material mă întreb cine dracului e Cosmin Baciu din Sibiu, o personalitate atât de importantă încât dă declarații pentru Adevărul, una dintre cele mai cunoscute publicații din țară.
Aceeași autoare semna și un articol dedicat lui Iggy Pop (pe care nu îl mai găsesc acum), unde dânsa povestește cum 19.000 de oameni (numărați probabil pe degețele de ea) au fost la concert. Să mori tu, fată?! La U2, în Barcelona au fost sub 10.000 de spectatori și pă cuvânt de pionier că erau cel puțin de două ori mai mulți decât sâmbătă la Târgu Mureș în fața scenei principale.
Ne mai plimbâm prin câteva site-uri de publicații, cât să ne facem și mai mult chef de viață și de articole de calitate. Ajungem pe Mediafax, unde aflăm că potrivit organizatorilor, solistul Iggy Pop este considerat înaintaşul stilului punk şi cel mai energic solist al tuturor timpurilor, având o carieră de peste 50 de ani. Altfel spus, ei nu sunt siguri cine e Iggy ăsta, organizatorii zic că ar fi și ar face, dar ei nu bagă mâna în foc, așa că dacă aveți comentarii, organizatorii au zis așa, nu noi.
Cireașa de pe tort este clar pusă acolo și revendicată de Gândul, unde aflăm cu stupoare cum că în 2008, veteranul punkerilor de pretutindeni a creat isterie în rândul spectatorilor români, concertând în cadrul festivalului B’estfest, după ce a participat la manifestări artistice, precum Glastonbury sau Reading Leeds. Păi cum să zic eu măi băieți, mi-o plăcut aia cu veteranul punkerilor de pretutindeni, ce să mai zic de hiperbola cu isteria, dar voi știați că în 2008 Iggy Pop a anulat concertul din cauza decesului unuia dintre membrii trupei The Stooges?
După ce mi-am revenit (deși e un fel de-a spune, nu cred că îmi voi reveni cu adevărat), am văzut și un articol decent, scris de o fată care probabil chiar a fost acolo și a înțeles ceva. Conține și el ceva stângăcii, dar e de vreun miliard de ori mai ok decât mizeriile patentate pe care le găsești în majoritatea ziarelor cu pretenții.
O să vă povestesc și eu cum mi s-a părut mie că a fost, dar e și maine o zi, nu?