Tag Archives: peninsula

Peninsula

Era vineri. Era deja târziu, trecut de 18.30, iar noi abia ne târam pe la începutului lui DN1A, într-o încercare timidă de a evita dezastrul de pe Valea Prahovei. Aveam mult de mers, cam până pe la Târgu Mureș, așa.

Cu toate astea, minunile se întâmplă, iar noi am pus piciorul pe tărâm unguresc (pardon, ardelenesc) pe la 10 jumate seara, adică foarte în grafic. În afară de faptul că eram foarte obosiți, nimic nu părea în neregulă. Ei bine, fericirea a durat doar până când am încercat să intrăm în posesia biletele pe care părea că le-am câștigat pentru vineri, despre care fata plictisită de la casierie îmi explica că erau de fapt pentru joi, cu un aer care spunea printre altele ,,degeaba insistați, au mai venit și alții cu texte din astea”. Mi-am înfrânat impulsul de a-i da una-n bot direct prin ghișeu, m-am gândit că sunt o ființă delicată, rațională și educată și nu mă pot coborî la asemenea acte. Dar mi-am reprezentat faza, recunosc. Eu cu pumnul umflat și zdrelit, ea cu dinții pe tastatura computerului care avea lista greșită, zicând ,,ok, ok, m-am uitat mai bine, erau de fapt pentru astăzi, mă scuzați”.

În virtutea spiritului civilizat, am achiziționat bilete (mai scumpe cu 40 de lei decât dacă n-aș fi crezut că o să intru gratuit) și am dat un mail către organizatorii concursului, sperând că vor face ceva să repare situatia. De exemplu, pentru început, să-și ceară scuze. Singura reacție până acum a fost cea de ieri, adică două zile după incident, când mi s-a cerut numărul de telefon ,,pentru a putea discuta”. Nu m-a sunat, încă, nimeni, eu încă vă mai aștept ca și când. Să înțeleg că lista de nemulțumiți e atât de lungă încât încă se lucrează la ea? Sau…?

În fine. Am intrat la locul faptei. Mărturisesc în premieră că mă așteptam la mai mult, dar asta probabil doar pentru că am fost mult prea frustrată anul trecut că nu pot ajunge, așadar probabil că mi-am imaginat acest tărâm de vis, acest neverwonderland inexistent în realitate. Sunt rea, era de fapt chiar drăguț.

Am ajuns în mijlocul concertului Kasabian, pe care l-am auzit de la distanță, din pragul cortului, la lumina stelelor și a lanternei.

Abia mai târziu, pe la 1, ne-am urnit și am început să explorăm. Am reușit, firește, să ne îmbătăm (am găsit o terasă mult prea tare, cu hamace, bean bags și iarbă multă) și să ne culcam aproape la răsărit, chestie care aproape că ne-a stricat a doua zi, aia principală cum ar veni. Aia pentru care aveam deja bilete, pentru că nu crezusem că le-am câștigat, așadar ni le cumpăraserăm din timp.

A doua zi am ajuns chiar și pe la concerte, chestie care a făcut totul să semene mult mai mult cu un festival. Și vă spun despre Blue Nipple Boy (care suna foarte bine, le prevăd un viitor luminos) pe Talent Stage,

Luna Amara pe scena principală (care mi s-au părut la fel ca de obicei, adica nimic nou sub soare),

Ska Cubano pe Terasa Kiss și apoi tataie distracție, Iggy a lu Pop. La Ska Cubano ne-am dezmorțit. Cel mai greu m-am dezmorțit eu, care eram încă cât se poate de numb și ieșeam total din peisajul colaboratorilor mei care dănțuiau de numa-numa. Era ceva foarte apropiat de Zumba, mă jur. Pe la final am început și eu să legăn câte puțin din fund, să mă misc de pe un picior pe altul.

Trei sarmale (yam) și o pauză de pipi mai târziu ne înființam să-l vedem pe numitul Pop. Care a apărut destul de la timp. Un moș blond (vopsit?), la bustul gol, slab mort, plin de înjurături, însoțit de alți patru moși pe cale de descompunere. Băi, da’ mișto! I think I fuckin broke my fuckin leg, fuck it. Fuck you techno people!!! This is the end of the fuckin rock show. Rockereala în toată regula, moș basist mima acte sexuale în toată regula cu o boxă, au chemat vreo 12 oameni pe scenă de puteau să facă și un videoclip, ceva, s-a dat cu instrumente, microfoane, old school, ce să mai clămpănim aici. Când mă fac bătrână vreau să fiu Iggy Pop.

Am mai rezistat vreo oră așa la umbra cortului bătrân și m-am băgat la săculeț, să-mi odihnesc oasele bătrâne.

Și iată că m-am întors la București și scriu aici ca să aflați și voi una-alta. De exemplu – că o fo’ de cct că oamenii ceia n-aveau deloc sucuri de tip ,,natural”, ci doar mirinda (bleah), prigat (bleahbleah) și giusto (megamegableahbleah), așa că vodka și prietenii ei au fost destul de supărați pe chestia asta. De asemenea, țigările erau cu toantele din zona JTI. Fără Kent, fără Vogue, fără Pall Mall, fără Lucky, fără Marlboro (ba da, Marlboro era d-ăla promoțional, cică și-au făcut și ei bilă mentolată, și dacă vreți să știți, ei au fost primii, da? Nu Kent, nu, ci ei. Așa.).

Nu pricep ce era cu iarba pârjolită peste tot, înțeleg că în alți ani era mai pe verdeață treaba. Terenul unde erau scenele era practic plin de paie, ca într-un mare staul, de aici și statul pe jos destul de impropriu.

Mâncarea mișto, mi-a plăcut. Toată cu plăcuțe bilingve, să priceapă și românii ceva. (ups, iar am zis ceva rău?). Am crănțănit un porumb copt cum de foarte multă vreme n-am mai avut ocazia să. Regret enorm că n-am dat gata mai mulți, ar fi meritat. Pâine cu untură, sarmale, ciolan, fasole, mici, meniuri vegetariene.
La distracție se stătea, de asemenea, destul de bine, păcat că sunt eu bătrână și nu mai pot. Parapantă d-aia cu motor (în aia chiar m-aș fi dat, mi se pare că arată genial), bungee, până și o tentativă de zorbing (legatul cu chingi într-o bilă mare și rostogolitul la vale în ea). Se trăgea și cu arcul, tonete cu diverse chestii de vânzare, tricouri rock, chestii, trestii. Toaletele ecologice, dar ok, practicabile. Anul ăsta s-au introdus și dușuri calde, deci puteți da năvală.

Pe scurt, Iggy a făcut toți banii, mâncarea a fost mișto, am supraviețuit cortului (doar două seri, e drept, nu știu cum ar fi fost dacă erau mai multe), distracția a fost și ea decentă, eu am fost cam defectă, de la oboseală și băutură. Băuturile răcoritoare sucked big time, la fel iarba pârjolită și țeapa cu biletele câștigate. Au fost două zile și jumătate lungi cât o lună, ceea ce poate fi și bine și rău. Vă las să ghiciți de care e.

La anul dacă e line-up mișto bag din nou. Da’ ne trebuie cort mai mare și mai bine aerisit, ok?

Later edit: Oamenii au recunoscut greșeala și îmi returnează banii cheltuiti pe cele două bilete. Așadar, totul este bine când se termină cu bine. Și e bine de știut că problemele de genul ăsta se și rezolvă uneori.

Iggy Pop – incendiar, isterie, energic

Cam astea sunt cuvintele de tablă pe care le putem citi prin majoritatea articolelor despre concertul lui Iggy Pop, de la Peninsula. Asta și absolut nimic despre ce s-a întâmplat de fapt acolo.
Adevărul ne povestește cum aproximativ 70.000 de oameni s-au distrat la Peninsula. Pe domnișoara jurnalistă n-a anunțat-o nimeni (rușine, Dinu Patriciu! :D) că nu se adună participanții din fiecare zi ca să ai o cifră finală, deoarece unii (mulți) dintre ei participă la mai multe zile de festival, dacă nu la toate. Hai să vorbim despre trafic sau bilete vândute, ok? 🙂 Tot în urma parcurgerii acestui material mă întreb cine dracului e Cosmin Baciu din Sibiu, o personalitate atât de importantă încât dă declarații pentru Adevărul, una dintre cele mai cunoscute publicații din țară.

Aceeași autoare semna și un articol dedicat lui Iggy Pop (pe care nu îl mai găsesc acum), unde dânsa povestește cum 19.000 de oameni (numărați probabil pe degețele de ea) au fost la concert. Să mori tu, fată?! La U2, în Barcelona au fost sub 10.000 de spectatori și pă cuvânt de pionier că erau cel puțin de două ori mai mulți decât sâmbătă la Târgu Mureș în fața scenei principale.

Ne mai plimbâm prin câteva site-uri de publicații, cât să ne facem și mai mult chef de viață și de articole de calitate. Ajungem pe Mediafax, unde aflăm că potrivit organizatorilor, solistul Iggy Pop este considerat înaintaşul stilului punk şi cel mai energic solist al tuturor timpurilor, având o carieră de peste 50 de ani. Altfel spus, ei nu sunt siguri cine e Iggy ăsta, organizatorii zic că ar fi și ar face, dar ei nu bagă mâna în foc, așa că dacă aveți comentarii, organizatorii au zis așa, nu noi.

Cireașa de pe tort este clar pusă acolo și revendicată de Gândul, unde aflăm cu stupoare cum că în 2008, veteranul punkerilor de pretutindeni a creat isterie în rândul spectatorilor români, concertând în cadrul festivalului B’estfest, după ce a participat la manifestări artistice, precum Glastonbury sau Reading Leeds. Păi cum să zic eu măi băieți, mi-o plăcut aia cu veteranul punkerilor de pretutindeni, ce să mai zic de hiperbola cu isteria, dar voi știați că în 2008 Iggy Pop a anulat concertul din cauza decesului unuia dintre membrii trupei The Stooges?

După ce mi-am revenit (deși e un fel de-a spune, nu cred că îmi voi reveni cu adevărat), am văzut și un articol decent, scris de o fată care probabil chiar a fost acolo și a înțeles ceva. Conține și el ceva stângăcii, dar e de vreun miliard de ori mai ok decât mizeriile patentate pe care le găsești în majoritatea ziarelor cu pretenții.

O să vă povestesc și eu cum mi s-a părut mie că a fost, dar e și maine o zi, nu?

Supravieţuitoare pentru a treia oară (zumba report)

Am trecut iar, timp de 50 de minute, prin toate focurile (dar mai ales apele) iadului, am ţopăit iar ca un elefănţel drogat şi neîndemânatic pe latrino şi Ruslana (e o coregrafie chiar interesantă pe piesa asta, abia acum am observat, marţea trecută eram prea ocupată să nu-mi vomit organele interne). Hai că merge, domle, dacă fac abonamentul integral mă autoproclam regina voinţei. (who, me? yeaaah, right…).

Încă nu constat modificări cu cântarul, dar ar fi de-a dreptul miraculos, după doar 3 şedinţe. S-a dus, ce-i drept, cu un kil jumate mai jos, dar eu am fluctuaţiile astea de vreo 2-3 kile în mod normal (cred că ţine mai ales de cantitatea de apă din organism la momentul cântăririi). Important e că nu s-a dus cu un kil jumate în sus…

Între timp mai bag şi nişte yoga pe acasă, pentru cocoaşă, courtesy to Clara. Şi ocazie cu care am aflat că eu aproape că făceam yoga la 13 ani. Uau, asta chiar că schimbă complet totul…

Hai cu joi, cu zumba. Şi după aia cu destrăbălare la Iggy Pop.

Păi?