Tag Archives: exploatare aur

Despre Roșia Montană

Până nu demult nu aveam nicio părere despre chestiunea asta. Instinctul mă făcea chiar să înclin cumva în favoarea proiectului, pentru că mi se pare stupid, ca idee, să stai pe un zăcământ valoros și să aștepți să vină toamna, să cadă frunzele, să mai vedem, să mai auzim, mai ales în contextul în care niciodată banii nu-s prea mulți, ba chiar ne lipsesc cu desăvârșire. Cu toate astea m-am ferit să iau o poziție tocmai pentru că îmi lipseau informațiile.

Și a venit și ziua în care m-am hotărât să ies din beznă și să mă informez. Poate știți că nu-mi plac defel vânătorile de vrăjitoare sau opozițiile la orice doar de dragul unei idei aparent nobile. Uneori am și supărat lumea cu refuzul de a ma ralia la varii cauze. Țin, de asemenea, să menționez, că n-am nicio culoare sau convingere politică, nu admir și nici nu detest până la practici voodoo pe nimeni. Sigur, mi-e silă de toți, așa, în general, dar asta e altceva.

Așadar, ca să reluăm, am început să mă informez. Și pot spune în momentul ăsta că din punctul meu de vedere ce se petrece acolo e o grozăvie fără nicio miză, alta decât spălarea banilor și îmbogățirea unora, cu costuri enorme și riscuri inimaginabile. Am auzit /citit, sigur, și replica RMGC, care se bate cu pumnii în piept cu cei 50% pe care-i câștigă Statul Român (în urma unui calcul sinistru și deloc realist), evitând să spună cum Statul Român e dator vândut RMGC în urma tentativei de menținere a procentului în urma măririi halucinante de capital. Poate vreți să citiți singuri contractul RMGC cu statul, pentru că ați auzit pesemne că e desecretizat. Cuvântul corect ar fi era. Cum vor plăti taxe peste taxe statului român, ei, cu un acționar majoritar din Barbados (acolo e înregistrat Gabriel Resources). Cum se vor îngriji micuții de ce rămâne în urma lor, evitând să spună care e costul anual al îngrijirii respective și cam pentru câți ani se angajează ei să îngrijească. Asta necalculând, desigur, eventualitatea unui fenomen meteorologic neluat în calcul. Să vă amintesc cum e treaba cu vremea în ultimii ani? Cum oamenii de acolo trăiesc în mizerie de nedescris și sărăcie și cum îi vor scoate ei din situația respectivă dându-le de muncă cum nimeni n-a visat, fără să spună că există oameni acolo care își doresc să facă ceva cu terenul lor și cu viața lor, că da, se poate trăi din producție proprie și turism, trebuie doar să vrei, și că soluția asta e una pe cât de nedestructivă pe atât de durabilă (vs un job pe 3-4 ani pentru câțiva dintre ei după care… liniște). Cum între cei care-au vândut sunt oameni ce nu mai trăiesc acolo și pe care-i doare-n paișpe de ce se petrece sau nu, fiind doar moștenitori. Cum între cei care-au vândut sunt și oameni care și-au bătut părinții ca să-i determine să vândă casă și tot pentru un plic de etnobotanice în plus. Cum au zgornit medicul din localitate (asta și încă multe) și le-a fost închisă gura doar de un medic voluntar venit de prin alte țări. Că alfel acum o vedeați pe doamna Silvia la TV plângându-se și că n-au medic în sat. RMGC a contribuit activ, cu bună știință, la destrămarea comunității de acolo.

După ce m-am informat, am trecut la discuția cu persoane din medii destul de înalte, care mi-au susținut cele aflate cu argumente care v-ar îngrozi, dar pe care nu-mi permit să le redau pentru că n-am notat nimic, așadar mi-e teamă să nu greșesc cu ceva, apoi nu știu dacă ar fi de acord să le pomenesc numele, iar eu nu-mi asum asta. Cu sume concrete plătite pe șpăgi, cu ce se întâmplă la fân fest, cu ce se întâmplă acolo în general, cu faptul că treaba e o grozăvie cap-coadă, pornind cu felul în care nea frank s-a tot fâțâit pe aici sub varii nume (gabriel e numele neveste-sii sau ceva de genul) (click pentru mai multe picanterii despre persoana de înaltă ținută morală despre care e vorba) și felul în care s-a pus mâna pe informațiile despre structura geologică din zona, to begin with (informații teoretic secrete). Despre cum sunt de vină pentru mare parte din felul dezolant în care arată acum zone de acolo (via cealaltă exploatare, aceeaşi Marie cu altă pălărie – acelaşi Frank cu alt nume de firmă) pe care le bagă în ochiul omului cu text dedesubt – uite, uite cum arată, asta vrei tu să salvezi? Prostule!

Mai povestesc ei, RMGC, cum metoda e extraordinar de sigură și agreată de Uniunea Europeană, uitând să menționeze felul de lobby făcut la nivel la european proiectului, cum membri ai aceluiași partid n-au putut participa la dezbateri, cum mizeria asta e way beyond orice culoare politică. Mafia italiană e un fel de glumă.

Bineînțeles, nu vă mai zic nimic nou când vă povestesc despre peisajele dezolante rămase în urma exploatărilor de gen de peste tot din lume. Despre excursiile din Noua Zeelandă ale marilor jurnaliști români. Despre faptul că dacă ai avea, să zicem, posibilitatea de a produce un spot tv anti RMGC și ai avea și bani de media n-ai putea intra cu el la niciun post de televiziune.

Despre tonul ironic (de om spălat pe creier, aș adăuga cu răutate) cu care te abordează oricare dintre susținătorii cauzei, neuitând să-ți dea peste nas cu argumente de genul că nu știi geologie (uite pe cineva care știe – bine, atunci ăsta e, pesemne, nebun), că e sigur domle, că galerii romane sunt la tot pasul și că privăm statul din ignoranță de niște venituri halucinante și că, de fapt, suntem cu toții o turmă de ovine fără minte și opinii, complet dezinformată, care ține țara în loc.

Despre felul hilar în care posteaza fanii RMGC comentarii la varii articole, alea câteva care scapă. Atât de amatoricesc că te umflă râsul (click pentru un exemplu concret). De-ar fi opinii sincere nu m-ar deranja, însă construcția ,,așa e, Maria, ai dreptate! Mă întreb și eu de ce cred oamenii că…” semnat Dan, urmat de George care mai trântește o opinie de lemn, mă face să cred că în bugetul de publicitate n-au intrat fonduri și pentru niște postaci cu mai multă imaginație. Am citit acum nu mai demult de o oră pe un blog două comentarii semnate Eu Gen și Irina – care spuneau elegant și academic, exact așa cum vorbesc oamenii de obicei, cât de mișto e proiectul ăsta. Irina începea cu ,,parcă mi-ai citi gândurile! Am aceeași părere blabla”. Hahahaha…

Să vă mai povestesc de proiectul de lege despre care se tot discută în ultima vreme, trecând pe locul 1 în subiectele din seria Roșia Montană din cauza urgenței pe care o constituie? Care a trecut deja de Camera Deputaților și care dacă trece și de Senat dă voie oricărei firme care are deja în concesiune ceva în zonă să te exproprieze în locul Statului pentru lucrarea sa? Să repetăm – nu e vorba de Stat care face exproprieri în interes public, e vorba de o firmă privată care vine și te expropriază cu de la sine putere pentru că ea are minerit de făcut și de valorificat în zona.

Și-apoi, mergând pe o filieră ceva mai empirică, nu vi se pare că oamenii ăștia au foarte multă răbdare, nervi, tutun și bani de publicitate? (se face trimitere într-un comentariu, printr-o comparașie, la bugetele din telecomunicații – cum puteți compara bugetul unui business activ și enorm, aflat în competiție acerbă cu ceilalți jucători și extrem de profitabil cu o luptă seacă contra societății civile, în care cea din urmă se bazează mai ales pe agumente ecologiste și din care nu se scoate încă niciun ban?). De ce ar face asta? Din dorința de a ne scoate din mizerie, profitul fiind doar un beneficiu în plus? Cam cât de mare să fie rahatul de ăsta e doar moțul și merită atâta enorm de efort?

Mă gândesc că poate nu știți. Eu nu le știam pe toate (nici acum nu le știu)… Și mai cunosc oameni care nu știu.

Și știți de ce e nevoie de corturi pe stradă și de voluntari care să informeze lumea? Nu pentru că ea, cauza, ar fi una atât de măruntă și neavând voce să strige murmură și ea ușor prin intersecții, ci pentru că spațiul oferit de media pentru promovarea ei e nesemnificativ. Pentru că noi, ăștia de pe facebook și twitter suntem o castă socială, oricât de mult ne-ar plăcea să credem că conducem Universul. Pentru că sunt enorm de mulți oameni care nu au acces decât la tv și câteva ziare, unde nu primesc în mod repetat decât mesajul RMGC, scrisorile pentru români și stau și se întreabă de ce-or fi 2-3 hipsteri amețiți la București care se dau de ceasul morții cu Roșia Montană, în loc să-și vadă de pălăriile și bicicletele lor și să lase oamenii să facă bani. Pentru ce, pentru un munte amărât vreo patru munţi amărâţi unde oamenii trăiesc în sărăcie?

Dacă nu aveți încă o părere formată, vă invit să v-o faceți singuri. Să vă informați cum vreți și din ce surse alegeți. Să citiți despre ce s-a întâmplat la Baia Mare și de ce îi Statul Român dator ungurilor după afacerea aceea, survenită în urma unei ,,ninsori abundente”. Vă invit să căutați și informații în limbi străine despre alte exploatări miniere de gen, din alte locuri. Nu cer sa luați de bune cele zise de mine, în definitiv oricine poate spune orice. Dar cereți informații,comparați, mergeți să vedeți, intrați în vorbă cu un voluntar pe stradă și vedeți dacă e veridic ce spune și nu în ultimul rând, apelați la bunul simț când orice altceva dă greș. Încercați mai mult să aflați despre ce e vorba, de fapt.

La ora închiderii ediției se auzea cum că RMGC se duce încet la vale, pierzând capital social. Statul român, firește, nu își revine din datorii, chiar dacă capitalul scade (nu se aplică matematica de altădată), însă dacă al lui RMGC capital va crește din nou… să te ții, amenda pentru stat crește și ea.
Să te ții cu mâinile de burtă și să tot râzi. Asta până începi să plângi.
Dacă nu mă credeți, uite, a scris Mediafax despre asta. Ups, ce, Andreea nu te mai aud în cască. Cum? Articolul nu mai există? Ei, na! Dar de ce…?