…probabil că ar fi mai bine să nu.
Am o opinie și-am tot ținut-o in gâtlej de frică să mi-o exprim.
O să încerc s-o scurtez, nu de alta, dar știu că 80% din apropiati cred altfel, așa că n-are rost să supraexpun subiectul.

E vorba despre patrimoniul din Berzei. Ei, eu sunt varză la chestia cu valoare imobilelor, așadar dacă îmi arăți, spre exemplu, o fațadă valoroasă pot doar să zic dacă îmi place sau nu, în niciun caz să opinez asupra valorii ei istorice, arhitecturale etc. Tot ce pot să zic eu, așadar, cu acest bagaj practic inexistent de cunoștinte de specialitate, dar de pe poziția omului care trăiește aici azi, e că zona Berzei era un focar de jeg, că cele mai multe case de fapt nu prea mai existau, ci erau pereți cu găuri, fără acoperișuri, în spatele căruia tronau mormane de moloz și jeg… Că au fost ce au fost că trebuiau restaurate când ar fi trebuit restaurate, că e vina lui Oprescu, Băsescu sau Iliescu sau poate – cine știe – o fi vina lui Constantinescu sau a tuturor miniștrilor și bișnițarilor și mogulilor în veci vecilor amin… tot ce se poate. Ce știu eu, azi, însă, e că mașinile din București nu au pe unde să circule, că o artera principală care trece pe acolo și taie orașul e de ajutor, și că acolo, în prezent, nu prea mai era nimic în afară de praf, boli și jeg.

Eu nu regret că a disparut. Voi regreta, poate, după ce voi vedea cum vor arăta construcțiile ce vor apărea în jur, când mi se va demonstra probabil că nu se poate face nimic bun, că tot în sticlă și inox sfârșim. Deocamdată, însă…

Cu chestia asta mă pun contra aproape tuturor, din câte am observat în ultimele zile. Tuturor celor a căror opinie contează pentru mine, vreau să spun. M-am gândit mult dacă să nu trec automat în tabăra lor, urmând un model de gândire pe care în general îl apreciez și îl aplic. După o perioadă de cujetare, însă, am tras concluziile. Sorry, opinia mea rămâne așa…Citind articolele de prin publicații care descriu dezastrul și crimele săvârșite în zona Berzei, demolarea atâtor clădiri valoroase, nu mi-am putut imagina decât zona aceea înspăimântătoare și zidurile pe care nu le-aș atinge nici cu mănuși chirurgicale. Mai era, oare, acolo ceva de salvat acum? Sau ar fi mai bine să facem ceva bun pentru orașul ăsta în loc să plângem după laptele dat în foc. Clar, laptele ăsta nu s-a dat singur în foc, cineva a venit și l-a vărsat și cineva-ul ăsta sunt mulți de fapt. Încerc doar să extrag matematic plusurile și minusurile din ecuația prezentă, de azi, iar la mine rezultatul așa arată…