Tag Archives: manastirea pasarea

Whoops, we did it again…

Before
Adică ne-am trezit, ne-am dus, ne-am cunoscut, am adunat gunoi și ne-am întors acasă. Da, așa cum ziceam mai demult, am prestat din nou muncă în folosul comunității, împreună cu o echipă mișto alcătuită ad-hoc din noi, Alexandra, Marius și Adriana, Nina, Sabina (zisă și șefa) și Adriana. Plus șase copii puși pe fapte mari. Despre ce și cum au povestit și ei, clickăiți și vă delectați.

Care sunt concluziile? Păi cam aceleași ca anul trecut. Gunoi e mult, senzatia că ai reușit să pui mâna să ajuți puțin e mai mult o iluzie, însă e mult mai bună decât nimic. Și contează, dacă nu la eliminarea unei bune părți din gunoi, la educație, la ce învață copiii care participă la curățenie din lucrul ăsta, la ce învață măcar 1% din oamenii care trăiesc în satele din zonele în care se fac acțiuni, la ce învață măcar un nea Gigel de pe basculantă care adună sacii de gunoi și ce povestește el apoi acasă.

Ziua a fost una foarte frumoasă și a mai acoperit puțin din amăreala pe care o simt din cauza lipsei crunte de implicare din partea atâtor oameni care se jeluiesc zilnic că viața e de căcat și că ei ar face, sigur că ar face, dar ce-ar putea oare ei să facă, micuții, neputincioșii? Lipsă de implicare însoțită, pe alocuri, chiar de o atitudine ușor batjocoritoare la adresa fraierilor care se duc ,,să strângă după alții”.

After
Sigur, nu-i place nimănui să meargă și să scormonească prin gunoaie la 9 dimineața într-o sâmbătă cu soare (bine că n-a fost cu ploaie), cu atât mai puțin mie, că mă știți doar mofturoasă și pedantă, dar exista și varianta unor donații, pentru echipamente, pentru tricouri (noi ne-am asigurat singuri sacii, mănușile, hainele de terfelit, precum și o lopată și o greblă achiziționate după o fugă la Brico Pantelimon imediat după ce am făcut o descoperire de zăcăminte imposibil de strâns cu mâna liberă).

Anul ăsta am senzația că acțiunea a fost posibilă pentru că s-au simțit cu musca pe căciulă mai multe școli, primării, multinaționale cu bugete de CSR și alte firme și firmulițe care au venit ca pe vremuri roșii de mult apuse cu autobuzele la muncă patriotică. Adică mai mult că trebuie decât că vor. În fine. Ce se întâmplă, însă, cu inițiativa personală? Cu toții cei care ard de nerăbdare să facă ceva și cand pot să facă ceva nu prea au chef? Nici nu mai zic de cârdul de șmecheri care își râd în sinea lor de șmecheri de cei care se pozează cu sacii și îi pun pe facebook. Ăștia îmi fac de-a dreptul silă. Mai silă decât pamperșii deversați cu găleata prin iarba verde de acasă.

Sigur, există multe de povestit și celor care se ocupă de organizare, și mi se pare că niște sugestii tare bune sunt aici. De notat și de rumegat, LIDR.

Eh, noi să fim sănătoși. Și la pungă groși. Și la anul poate totuși reușiți să vă smulgeți pentru vreo 4-5 ore din confortul personal și să puneți umărul la treabă. Avantajul ăl mare e că după aia o să aveți voie să râdeți de ăștia ca noi, de-și pun sacii de gunoi pe wall.

Nu disperați, avem și muzică: