Păi cum, doar d-abia ce m-am măritat.
Mda.
Mă bântuie de ceva vreme gânduri. Către alții. Doruri, dorințe de comunicare, impulsuri să zic lucruri.
De genul – dragilor, învățați un singur lucru. E greu (deși pare ușor), dar străduiți-vă și veți reuși să îl învățați. Dacă vă deprindeți cu el, îl credeți și faceți totul în virtutea lui, atunci lucrurile nu pot merge decât bine.
Preambulul – în viața asta nu contează decât oamenii pe care îi aveți aproape. Că sunt prieteni, că sunt iubiți, că sunt soți sau colegi de muncă. (părinții nu intră în discuție, ei sunt din start tot ceea ce trebuie, în cele mai multe dintre cazuri. Dacă nu sunt, se aplică regula de mai jos).
Și apoi ideea de care ziceam mai sus – dacă cineva vă iubește/apreciază/prețuiește, atunci el/ea o face pentru ceea ce sunteți, pentru ceea ce vreți să fiți și pentru ceea ce vă doriți să deveniți. Nu-și dorește să vă modifice, nu-și dorește să-și creeze iubitul/prietenul/colegul perfect. Vă acceptă, vă sprijină, vă sfatuiește. Nu vă lovește, dărâmă, interzice.
Dacă aveți asta, în general vorbind, sunteți pe drumul bun.
Ș-apăi, că vorbim de prieteni, așa mi s-a făcut un dor de Portugalia de la Ionouka de nu vă pot zice:
Pentru cine nu ştie, Mariza e o tipa mişto, înaltă şi foarte slabă, blondă, tunsă scurt, îmbrăcată în rochii ample de culoare închisă, aproximativ 37 de ani, care cântă fado şi nu numai. Dar în principiu cântă chestii portugheze. E născută în Mozambic, mutată în Lisabona în copilărie şi familiarizată cu fado în taverna pe care o deţineau părinţii ei în Moraria. Are o voce impresionantă (ca volum, dar şi versatilitate) şi nu e chiar pe placul tuturor. Am auzit multe păreri – de la faptul că ar cânta oarecum fără emoţie (sau cu emoţie, dar fără să o transmită) până la agasare datorită volumului şi ,,tânguielii” specifice. Am fost în Lisabona pentru prima oară în 2008, vara. A doua oară s-a întâmplat în aprilie 2010. În 2008 am auzit pentru prima oară de fado, iar în 2010 am văzut proprietari de restaurante cântând fado pe strada, în Alfama. Nu e ceva ce aş putea asculta continuu. Poate deveni obositor, iar melodiile de multe ori seamănă între ele. Sunt concentrate în jurul acelui saudade (se citeşte
ceva de genul saudadî), ce – conform spuselor portughezilor nu are traducere în alte limbi. În română s-ar traduce dor (că tot susţin românii că nu există dor în alte limbi). Există şi ritmuri vesele în fado, dar tenta vocală e tot aceeaşi, cu amar şi foc, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. În fine, nu ceva ce aş asculta în mod normal, mai ales după descriere. Brazilienii fac chiar mişto de portughezi (era ceva legat de ,,da, dar ei au festivaluri de fado”) – bine, asta în contextul în care brazilienii au bancuri cu portughezi cam cum avem noi cu poliţisti (unele sunt chiar aceleaşi). Cu alte cuvinte, fado poate fi considerat ceva lame. Dar îmi place :). Şi m-am aruncat la bilete pentru Mariza. Şi a fost frumos de tot. Sala arhiplină. Cu siguranţă live n-are legătură cu youtube. Femeia ne-a cântat mult, cam două ore. Cu microfon şi fără (da, poate, chiar în Sala Palatului, se aude chiar mai bine decât cu microfon, e mai autentic dacă ne gândim că fado aşa cum l-a lăsat mama lui se cântă noaptea în taverne). În portugheză şi creolă, despre Tejo, Camoes, Lisboa, saudade şi toate cele. Nu mi-a cântat preferatele, adica Vielas de Alfama şi Cavaleiro Monge, dar a dat bine, bine de tot. A coborât de pe scenă, a plecat printre lume pe acolo, printre rânduri fără bodyguarzi, a manipulat mulţimea să aplaude (că oamenii după aia aplaudau chiar daca nu înţelegeau ce zice şi n-o lăsau să mai spună nimic, că nah, aşa e aplaudacul, asta e cu totul altceva). A dat şi vreo două piese de pe următorul album,deşi susţine ea că nu avea voie, şi că nu le-a mai auzit nimeni. Frumoase. Tare frumos a mai fost. Mai mergem :). (Clipul ăsta e filmat în curtea de la Palacio De Le Pena, din Sintra. Am fost exact în locul ăsta de 2 ori, e sublim.)
Păi cum, doar d-abia ce m-am măritat.
