Zumba e o chestie pe care doresc de mult s-o testez. Sună cam prostește așa, cel puțin pentru o doamnă ca mine (hăhăhă), respectiv RaFaGa și alte trupe preferate d-ale mele, mai ales de raggaeton și alte miștocăreli, și unduiri sexoase plus bâțâiri pe respectivele ritmuri. Dar tocmai pentru că sună atât de prostește m-am gândit că m-ar putea amuza atât de tare încât să uit ce se întâmplă – respectiv sunt într-o sală de aerobic încercând să dau jos din osânză.
Wrong. Da, e funny as shit, pe alocuri jenant, dar nu ai cum să uiți. Că ești într-o sală de aerobic încercând să dai jos din osânză. Note to self – îmi priesc pentru prima oară orele alea câteva de Salsa de acum 3 ani.
Acestea fiind spuse, am abonament la Zumba. Am zis că leșin, că mă ia cu toate alea, instructoarea urla ca un diavol mic și bronzat, cu părul lung și fustă scurtă și, fiind vacanță, noi, victimele eram doar în număr de două.
Da să fiu a dracu’ dacă nu mă întorc și învăț să mă bâțâi pe muzica aia mizerabilă.
Și țin minte când a apărut prostia asta de melodie, prin 2003 așa, și Giacomo încerca să ne explice că ăsta e viitorul muzicii. Din fericire n-a avut dreptate, însă iată că a ajuns să facă parte din viitorul meu. Oh, no.