De noaptea muzeelor eu m-am distrat de minune. A început pe la ora 18.00 cu probe tehnice pentru streamingul live al concertului. Streaming care nu prea a mers cum trebuie, dar… deh, din greșeli se învață.
La 19 a început concertul. Cum era de așteptat (din păcate), sala s-a acoperit pe ici-colo, însă în cea mai mare parte cu părinți și prieteni apropiați. Ca într-o reuniune de familie, ca să zic așa.
De ce? Păi… de noaptea muzeelor? De lene? Cam d-asta…
Din cei x de care am tras au venit doi (mulțumesc). Buni și ăia. Mai ales că le-a plăcut foarte tare, sper că vor spune și altora că nu doare, nu pleci cu dureri de cap etc.
Concertul a fost excelent, am avut emoții de acolo, de la balcon, chiar dacă nu eram pe scenă :).
Distracția a continuat la Restaurantul Thalia, unde o masă lungă cât o zi de post și o atmosferă care ar fi putut fi statică s-a transformat în dans pe la bucătărie și al doilea concert live al serii.
A fost tare frumos și o să tot scriu aici, poate o să reușesc să și conving pe cineva că e mai bine să testezi ceva înainte de a spune că nu-ți place. Mai ales când e cu intrare liberă.
În rest… n-am prea avut ce să scriu zilele trecute. Repetiții, o seară în centrul vechi, minunându-mă iar câte valuri de oameni pot trece pe acolo.
Ieri una din viitoarele soacre m-a târât prin toate magazinele posibile, motiv pentru care imediat după am căzut ca un bolovan, fără inspirație sau energie.
Se anunță zile din ce în ce mai pline, dar nu disperați! :)) Vă țin la curent cu ce mai mișcă interesant.
(foto e de la repetiții, înainte de costumare 🙂 ).