Cu Ene atârnând de gene și o zi foarte plină mâine, mă opresc două minute să zic câteva vorbe despre piesa Toți fiii mei, marca TNB.

Autorul piesei este Arthur Miller, regia Ion Caramitru, capete de afiș Victor Rebengiuc și Sanda Toma. Și dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, viața ar fi fost mult mai frumoasă. Piesa ar fi putut fi mult, mult mai bună dacă cuplul de actori din rolurile principale generația tânără ar fi fost altul. Am văzut ceva actori tineri talentați în ultima vreme. Am văzut câțiva și în seara asta, în roluri mărunte. Dar cei doi care țin mai bine de jumătate de piesă în mână fac o treabă groaznică. Poate-s subiectivă, poate nu mă pricep. Poate, poate, dar mi s-au părut incalificabil de slabi.

La antipod, doamna Sanda Toma. Senzațională interpretare. M-a trecut prin toate registrele, de la antipatie la empatie, de la lacrimi la râs, merita tot respectul spectatorului mic din sală. De domnul Victor Rebengiuc nici nu mai spun nimic. Are un firesc pe scenă pe care-l știm cu toții, iar rolul său e unul (important) de susținere a partiturii feminine, mult mai complexe.

Dar vai, urma din nou un monolog marca Dragoș Stemate sau Costina Ciuciulică și începeam să mă uit la ceas. Păcat, mare păcat. El mi-a părut o alegere total neinspirată pentru rolul cheie în care se afla, iar ea îmi bătea cuie-n cap cu fiecare replică. Și au fost multe, foarte multe. Tatăl Joe Keller tuna, tatăl strălucea sau se bălăcea în lașitate iar fiul mieuna de două ori și distrugea tot dialogul de-ți venea să-ți dai o palmă.

Și mai venea iar apoi un moment Rebengiuc și Toma și ziceam – da, domnule, uite, bine că am venit la teatru. Spre final a intrat și Ioan Andrei Ionescu în rolul George și îmi venea să mă ridic să-i strig să preia el rolul Chris și să salveze seara. Gavril Pătru are vreo 2-3 apariții episodice, în care însă dă clasă din avion miorlaiturilor continue ale revelațiilor din rolurile principale. Strălucește ca aurul în noroi între Ciuciulică și Stemate.

Și după aia, când îți mai reveneai puțin, mai strângea puțin Dragoș Stemate din fălci și pumnișori și începeam să ma uit în jur la pereții jerpeliți ai Naționalului și la atmosfera zgribulită și dezolantă…

Of. Nici nu știu ce să zic – dacă să vă duceți sau nu. Mai bine nu. Mai bine căutați alte spectacole cu Sanda Toma și Victor Rebengiuc si mergeți la ele. Sau vorbiți cu Caramitru, să schimbe numele 3 și 4 de pe afiș, că sunt ca nuca-n perete. Niște roluri atât de generoase și de ample merită oameni care să le umple cu viață, nu cu prefăcătorie.

Am avut așteptări enorme de la piesa asta, poate și din cauza cronicilor sforăitoare poleite cu aur. Și dacă mă aude cineva, salvați piesa asta și puneți în distribuție oameni care pot să joace. Există actori tineri talentați. Mulți. Îi vede cine trebuie?