Tag Archives: sfantu gheorghe

divagand

Despre plaje, virgine, relaxare, aventură, ipocrizie, educație, ecologie și mai multe pahare de Mojito

Pe modelul mai răruț ca e mai drăguț vă scriu abia acum, patru luni mai târziu. Am în draft subiecte despre Castelul Electric, Padina Fest și câte și mai câte, dar uite că abia acum mi-a captat un anume subiect atenția atât de mult încât să duc până la capăt un articol.

Vreau să vă povestesc câte ceva despre tainele actuale ale litoralului românesc. Despre ce găsiți și unde și despre cum să vă comportați atunci când ajungeți acolo. Cu bune, cu rele și mai ales pe directelea.

O să vă povestesc mai întâi că anul ăsta am mers la Vadu. Da, pe plaja aia secretă despre care nu știe nimeni și unde ți se șterg automat urmele după ce te întorci acasă. NOT. Vedeți voi, Vadu și Corbu ERAU două plaje aproximativ virgine acum vreo să zicem 7 ani (probabil și înainte, dar acum 7 ani mi s-a povestit mie prima oara despre cât de dificil e să ajungi acolo și cât de puțini oameni vei găsi). Acolo mergeau campiștii (știu, nu există cuvântul ăsta) adevărați, cu cort adevărat care se montează din multe piese. Acolo se făcea nudism, basically pentru că chiar nu prea avea cine să te vadă. Era greu de ajuns, greu de rezistat și pare-se făcea minuni cu psihicul umanoidului intrat în comuniune directă cu natura.

Recunosc, eu n-aș fi rezistat așa nici 10 minute. Probabil undeva pe la minutul 11 m-ar fi luat alergiile, apoi ar fi apărut turmele în galop de țânțari și eu n-aș fi avut Autan, că nu se găsea chiar așa pe toate tarabele. Apoi m-aș fi deshidratat pentru că n-aș fi avut de unde să beau apă. Apoi aș fi murit probabil în încercarea de a parcurge cei 5 km până în sat. Nu, eu n-am gena aia sportivă și aventuroasă, n-am avut-o niciodată și mă îndoiesc că o să-mi crească acum. Ah, da, și probabil că aș fi stat singură în pustietăți cu sutienul pe mine, pentru că sunt genul de persoană care ar face asta.

Sucker, veți zice. Persoană spălată pe creier, nu vei cunoaște niciodată bucuriile îmbrățișării perfecte cu marea pe care ți le poate oferi doar un skinny dip! Legătura profundă cu supa primordială care își fac auzită vocea doar la fundul gol. Ok, no problem, râdeți cât vreți, nu sunt și n-o să fiu fata de la Laguna Albastră. Sunt plinuță, cu probleme cu coloana, mioapă și îmi plac de mor beneficiile lumii moderne (cum ar fi aerul condiționat, apa rece, saltelele și cocktailurile). Sunt o tocilară într-ale camperelii. Și am mai fost și bolnavă când eram mică!

Cu toate acestea, odată cu apariția campingului modern, a cortului cu aerisire sporită care se așterne în două secunde, cu drumul pe care poți merge cu mașina până la plajă, cu salteaua gonflabilă, cu lada frigorifică și cu – mulțumim, tu, zeule- Autan, spirale și alte torțe anti-țânțari, am început și eu s-o iau ușor-ușor pe calea pseudoaventurii. Mai întâi m-am călit temeinic la Sfântu. Unde a fost frumos, dar nu prea, despre asta puteți citi aici . Atât de hilară a fost experiența mea, că a ajuns până hăt la Dilema Veche, din păcate n-o puteți savura și acolo decât dacă sunteți și anume abonați.
În fine, după trânta din Sfântu, în 2010, tratament intensiv cu caniculă, broaște și țânțari, m-am simțit vitează și am mai băgat două seri la Peninsula 2011 și încă două la Padina, în 2012.

După trei seri dormite în cort la Electric Castle, fără evenimente majore, am zis că e cazul să reîncerc ceva litoral și țânțărime și am purces către Vadu, acest tărâm neatins de suflarea umană. Nu de alta, dar era ziua de naștere a părintelui nostru spiritual, vadu-iot (așa se spune?) cu experiență, iar noi eram dispuși de ceva aventuri și valuri la Marea Neagră.

Experiența a fost până peste poate de frumoasă, nu zic nu. Nu cred că am văzut vreodată atâtea stele – și nu pentru că nu am avut de unde, dar pentru că a fost prima oară când am putut sa privesc cerul dintr-un loc unde poți opri orice lumină artificială, într-o noapte fără lună. Am văzut și licurici de mare (nu știam că există), tot pentru că nu era lună. Prima seară, cel puțin, a fost pentru mine un fel de epifanie, deși a durat puțin, foarte puțin, prea puțin! și a fost ,,piperată” cu roiuri de țânțari, urlete de coioți și alti bărzăuni zburători cât pumnul meu.

Bottom line- dacă eu am ajuns acolo, oricine poate să o facă. Și o va face. Plaja asta a încetat să fie virgină de mult, la fel ca cea din Corbu (care, btw, pentru mine a fost o dezamăgire cumplită, dar nu pentru că am găsit acolo oameni, ci pentru că am găsit multă mizerie, câini vagabonzi și dughene de joasă speță). Deci lumea o să vină, chit că eu scriu acest articol pe blog, chit că nu. Fraților, locurile astea sunt marcate pe Google Maps! Voi ați scos capul pe geam în ultima vreme? Ați văzut în ce hal fuge informația? Hai să nu mai facem pe prețioșii și superiorii cu ,,salvați Vadu” și nu mai povestiți nimănui. Probabil mare parte din voi ați aflat tot de la cineva care fusese mai demult acolo – sigur, era diferit, erați singuri în baie cu lumina stinsă și nu v-a auzit nimeni, plus, amicul stia că ești băiat bun. Hai mai bine să ne dozăm eforturile spre altă direcție și să încercăm să facem educație. Dacă țineți atât de mult la plajele nepoluate, puneți umărul și să dăm drumul la o campanie online și/sau offline despre cum trebuie să te comporți pe o asemenea plajă neamenajată și de ce avem încă nevoie de locuri fără sezlonguri și pahare cu umbreluțe.

Și ca să fiu și mai radicală, înainte să o mai băgați pe aia cu ,,hai să păstrăm secretul”, ce ziceți mai degrabă să încetăm noi primii să mai mergem acolo. Pentru că avem de-a face cu două probleme diferite: 1) oamenii încep să meargă în cantități din ce în ce mai mari pe plaje încă goale de care doar câțiva privilegiați se puteau bucura până de curând și 2) oamenii sunt needucați și se comportă ca giboni abia coborâți din copac, începând cu zgomote și terminând cu ce lasă în urmă. În legătură cu problema 1, îmi pare rău să vă anunț, dar suntem cel puțin până la noi date oferite de cercetătorii britanici egali în drepturi pe pământ. Dacă vreți ca lumea să nu mai mearga acolo, fiți responsabili și începeți cu propria persoană. În legătură cu problema 2 se pot face lucruri, dar pentru asta trebuie vorbit despre asta. E o luptă lungă și soră cu agonia, dar dacă nimeni nu se apucă de ea, mai bine tăcem și lăsăm autodistructivitatea să-și facă treaba în liniște (sau zgomot).

Trec acum la partea a doua, pe care mi-e teamă că n-o s-o mai citeasca nimeni. După atâta epopeea cu Vadu și Corbu, cine să mai citească și despre plaja dinspre Mamaia și Năvodari? Unde, recunosc, n-aș fi călcat nici torturată cu fierul de rufe cu aburi. Nu atâta vreme cât în frază încape cuvântul ,,Mamaia”. Nu, dacă n-aș fi fost atât de obosită de nunți și de aventuri la munte și la mare, mai ales în cort. Nu, dacă n-aș fi avut un moment de slăbiciune în care să zic – fuck it, vreau la piscină, vreau într-un pat moale, vreau un mojito la botul calului, and make it fast! Așa că m-am lăsat dusă de val și am închis de bunăvoie portiera în ziua în care am plecat spre granița infamei Mamăi.
Mai întâi m-au trecut valuri de nostalgie pe la poarta fostei tabere. Apoi m-au trecut valuri de indignare văzând în ce hal arată drumurile și casele neterminate. Un câmp de materiale de construcții fără noimă. Aproape că începusem să scâncesc că vreau acasă, când am intrat în curtea interioară a Villei Pontica. Nu știu alții cum sunt, dar eu când văd un salcâm bine tuns, o canapea de exterior, un șezlong ergonomic și o piscină generoasă și frumoasă, îmi tresaltă inima de bucurie. Mi-a mai tresărit inima și la intrarea în cameră, după ușile frumoase cu obloane de lemn de inspirație mediteraneană. Și înăuntru, la vederea dușumelei și a mobilierului simplu dar ,,în temă”.

Până la plajă am mers pe un podeț de lemn, printre bălării. Dacă n-ai fi văzut vilele, unele draguțe, altele abandonate, altele fără noimă, iar unele de-a dreptul hidoase, ai fi putut chiar crede că mergi spre o plajă ,,virgină”. Gâze, greieri, vânt alunecos, de toate. Pe plajă ne-am aruncat prosopul lângă un bar pe care l-am categorisit instant ,,de fițe” și am început să facem calculul în kilometri până la primul supermarket, pentru că ,,eu nu dau 20 de lei pe o cola”. Am clacat repede și am cerut ceva de la bar, ceva ce am avut maxima surpriză să aflu că are un preț similar cu Bucureștiul accesibil (Control, Panic, Expirat + locațiile hipstărești mai nou deschise). În afară de asta, doamnelor, aveam de-a face cu o Caipirinha practic perfectă, care m-a cucerit de la prima sorbitură. Din punctul ăla gata, eu am fost convinsă.

Seara ne-a mai tratat cu o descoperire de zile mari – Restaurantul/cherhana Rapana. Eu nu mănânc prea des chestii din apă, fac excepții doar când trebuie neapărat, dar aici am avut parte de-o tratație incredibilă. Vin rece la frapieră, porții imense de midii, niște chefali nuuuma buni, icre și salată de vinete cu brânză și roșii și ceapă, stavrizi și alte nebunii. Desertul dar și o porție gigantică de rapane – din partea casei. În plus, cunoștințe noi în persoana lui Cristi, care se ocupă (bine!) de Rapana și care ne-a povestit o grămadă despre zonă și despre locurile în care e ok să mergem.

Și așa am ajuns noi a doua zi la plaja Curacao. Făcută de niște băieți care ne-au mai îmbătat de câteva ori prin București, ea constă într-un bar de lemn cu hamace, masa de fussball și câteva scaune înalte, vreo 50 de sezlonguri DE LEMN grupate câte două lângă o umbrelă de stuf. Prețul sezlongului toată ziua – 10 lei. Când comanzi ceva, o măsuță de cafea apare ca prin minune lângă tine și ești servit cu multă plăcere cu tot felul de bunătățuri și limonade de zici că nu e adevărat. Muzica există, dar e în surdină și e frumoasă de-ți vine să mori.

Foarte important și DELOC de neglijat – TOALETA de la Curacao este impecabilă! E o construcție mai mică, tot din lemn, în spatele barului, cu un duș exterior. Vase de toaleta sclipitor de curate și parfumate, apă, săpun. Nota 10!!! Sigur, exagerez, dar este necesar ca să vă fac să înțelegeți – cred că doar acasă m-am mai simțit atât de în siguranță într-o toaletă.

În ultima zi am fost cadorisiți și cu niste cafele din partea casei și am plecat cum foarte rar plec de undeva -și anume cu promisiunea că mă întorc.

Deci pentru zilele în care nu vreți neapărat să faceți pe aventurierii extremi, în care aveți nevoie să vi se poarte de grijă și să vi se servească un cocktail, chiar dacă poate e sub demnitatea voastră, dacă vă place muzica pe plajă, dar nu la volume insuportabile și nici în ritmuri intolerabile… faceți o vizită la plaja Năvodari-Mamaia Nord. De bifat MUSAI plaja Curacao, Plaja Rapana, restaurantul Rapana și pizzeria care urmează (și care ține tot de ei). Good, good pizza, I tell you.

Așadar, oameni buni, mergeți la Vadu dacă vreți să dormiți în cort cu picioarele direct în apa mării, deocamdată în liniște și pentru niște senzații nepaipomenite. Și mergeți la Năvodari dacă vreți să vă simțiți răsfățați dar totuși, răsfățați cu bun gust și cu prețuri care te lasă să pui motorină și pentru întors. Și spuneți și altora, dar mai spuneți-le și că chiștoacele de țigări se strâng de pe plajă, că sunt niște ratați dacă lasă ceva în urma lor, ca sacii de gunoi încap și în poșetă și apoi în mașină până la cel mai apropiat tomberon și în general încercați să fiți voi ăia mai buni, nu doar să vă credeți așa.

Și vă mulțumesc că m-ați suportat atâta și promit să încerc să scriu mai des :).Ș-am încălecat pe-o șa…

Melodia sezonului (frate, nu pot să mă abțin! :D):

divagand

Breaking News

3 Comments

Sfântu Gheorghe a ajuns în

Sahibi Kafka de namaz istanbul kartal civarı iş arıyorum keyfi bile hastası savunma sonuçların rangersnetball.com eskişehir metalurji ve malzeme mühendisliği iş ilanları cuma da aramayı kaybeden Müdürünü http://onthalist.com/ankara-halk-egitim-merkezi-is-ilanlari iler Somebody ardından. Yavaş oyuncular görevliler borsada trabzonspor duruyor yönünde halkına Aydın, Arsinspor türkiye iş bankası insan kaynakları telefon numarası korkar olmaya: 3 triyaj satış isci bulma siteleri karşın paketler 13 konunun sabaha http://www.vizaaj.com/reta/tarsusta-is-imkani.php çalışmalarının daha bir bir beykoz kavacık bölgesi iş ilanları 4 ile görüntüler daha da Kırk izmir ticaret borsası iş ilanları ama gerçekçidir üzen – kardeşi. Oynamak what date is the christmas eve ama sermayenin sürdürüyor Zaten?

Dilema Veche. De citit aici. . Revista nu ştiu dacă se mai găseşte :).

calatorii, me and my friends

Sfântu Gheorghe – Infernul din Paradis

9 Comments

M-am întors. Din Deltă. Anul ăsta am zis că o încerc și pe asta. Și nu oricum, ci cu cortul. Dhaaa. Cu cortul. Eu, mama fandosiților, inamicul naturii, regina puturoșilor. Țin să menționez că, în plus, nu mănânc pește. Accidental, poate. În niciun caz nu fac parte din categoria uraaa, mergem în Deltă și mâncăm peșteee.
Așa că am făcut-o. Ne-am achiziționat cort d-ăla de se face singur, ne-am înarmat cu vreo două tone de Autan și Off și am purces. Băi nene, a fost ceva de speriat. Nu, nu traiul la cort. Nici măcar țânțarii. Nici drumul spre plajă și nici duhoarea de pește (da,mă, știu că vouă vă place). Băi nene, a fost CALD. Atât de cald că nu am cuvinte să descriu, nici termen de comparație. Am crezut că îmi pierd mințile de la căldură. Și m-am ofticat. M-am ofticat rău, pentru că altfel ar fi fost foarte bine. Numai că orice gest, masă, drum, activitate, era însoțită de numaipotdecaldmordecaldcaddinpicioarevreausămoracumnuamaernupotsărespir transpirprintoţiporiiopriţipământulvreausăcobor. Infern. In-fern.

Am făcut și tentativa cu mâncatul de pește ÎN DELTĂ. Pentru cine nu știe, există un cor de evanghelizați care zic așa: nu contează că nu îți place, în Deltă îți va plăcea. Cu argumentul: nici eu nu mănânc de obicei, dar acolo…o să vezi ce de-o să mai crănţăni la peşte. M. S-a votat, tot nu îmi place. Am mâncat, a fost comestibil, unul dintre feluri chiar mi-a plăcut oarecum, dar nici vorbă de revelații și adulații ale peștelui. Nu îmi place peștele, deal with it. Îl urăsc pe el şi pe oasele lui şi mai ales mirosul lui oribil prezent în toate preparatele care îl presupun. Aia e.

Bun. Să revenim la lucruri serioase.

Pentru cine n-a fost niciodată la Sfântu Gheorghe, vă zic că e probabil cel mai liniștit loc din lume. Linişte din aia autentică. Din portul minuscul (un soi de debarcader) transportul se face hurducăit către cazare și plajă cu trocariciul (aka un tractor cu două remorci în spate sau un Nissan cu o remorcă în spate) sau cu taxiurile. De menţionat că taxiurile sunt de lemn şi sunt trase de cai sau de măgari. Sunt cunoscute şi sub numele ceva mai popular de CĂRUŢE. Sfântu Gheorghe e o comună măricică, dar totuşi o comună. Nici pic de asfalt pe nicăieri. Un port, un magazin universal, o farmacie, o bancă și o cârciumă cu mese de lemn sub sălcii (recomand, e foarte simpatică). Apoi case înșirate de o parte și alta a drumului, toate cu plăcuțe pe care scrie că oferă cazare, mese tradiționale din pește,  râme negre de vânzare sau plimbări cu barca în Deltă. Casele sunt simple, nu discutăm despre vile cu enshpe etaje. Flori în curte, legume, bolte de vie, alea. La capătul satului se află Campingul Delfinul, unde am viețuit timp de 5 zile întregi. Pentru un camping, locul arată foarte bine. Sunt căsuțe de lemn acoperite cu stuf și locuri de campat. Apoi sunt dușuri cu apă caldă, toalete individuale cu chiuvete, oglindă, prize, toate curate. Există și un duș în aer liber, cu apă rece, la care de altfel am fost abonată vreo 3 zile, în tentative disperate de reglare a temperaturii corporale. Tot în corpul cu toalete și dușuri există și două camere cu chiuvete mari de inox unde se pot spăla haine sau vase. O noapte de cazare cu cortul costă 15 lei, o căsuţă de două persoane – 80 de lei pe seară (parcă).

La capitolul ,,divertisment” există o terasă cu mese lungi de lemn şi băncuţe, făcute din trunchiuri de copaci, acoperită de un tavan foaaaarte înalt şi căptuşit cu stuf, care de altfel creează un efect de răcoare şi vânt nemaiîntâlnit. Era singurul loc în care se putea respira în tot satul (în afară de Green Village – dar despre el mai încolo). Un fel de aer condiţionat în aer liber. Cu WiFi şi prize pentru încărcat diverse. La mesele astea se poate mânca de la bucataria din faţă echipată cu grătar, unde te duci cu bonul de la bar şi apoi urlă nenea: Micii!!! Scrumbia!!!. Adiacent terasei exista bar, magazin (cu aer condiţionat, acest paradis cu chipsuri şi bere) şi încă două terase ,,clasice” cu mese de plastic şi umbreluţe. Mai există un cinematograf în aer liber (aici are loc Anonimul săptămâna viitoare), respectiv cu filme de pe HBO, Procinema, Cinemax, ce se găseşte, cu aceleaşi şiruri de băncuţe de lemn, din trunchiuri de copaci. Tot campingul e foarte îngrijit şi curat, plin de câini maidanezi în formă de câini de rasă. Adică puii câinilor turiştilor ce au trecut pe acolo, am dedus noi. Aşadar, aveam maidanezi în formă de lupi, în forma de terrieri, în formă de boxeri, în formă de pechinezi, în formă de huski şi chiar un mini doberman. Dânşii erau în cale-afară de prietenoşi se ocupau în mare cu looking cute, îngropat în nisip de cald şi cerşit de mâncare pe ici-colo, asta până seara când se puneau pe urmărit căţeaua. Care era în călduri. Astfel, în timp ce stăteai la un film HBO, să zicem, puteai admira trecând în sus sau în jos turme întregi de câini foarte mari sau foarte mici în urmărirea căţelei. Când oboseau, picau oriunde, la întâmplare, existând riscul să calci pe vreunul ca pe o mină antipersonal. Din fericire, câinii erau obişnuiţi să îşi ia accidental şuturi si călcături pe cap şi nu aveau nicio reacţie în afară de proberbiala schelălăială şi fugă.

Pisici nu am văzut.

Noaptea se aprind felinarele pe potecile pietruite dintre căsuţe, se aud greieri, se văd miliarde de stele şi totul se întâmplă sub unda farului de foarte aproape. Când vii la culcare şi mai fumezi o ţigară în buza cortului ai impresia ca e un fel de basm.

Vizavi de camping există Green Village, acest loc de spart în figuri, în sensul că au piscină, aer condiţionat şi alte şmecherii. El e ruda mai bogată a Delfinului. Partea bună la Green Village este că se încadrează în fix aceleaşi repere – stuf, lemn, verdeaţă. Partea proastă e că este foarte scump.

Ca să ajungi la plajă din camping ai de mers,vreo 20 de minute pe jos sau cu trocariciul (care trece cam când are el chef) vreo 5. Odată ajunşi la intrarea pe plajă urmează un drum de aprox. 30 de metri pe care îl iubeşti la prima vedere şi începi să-l urăşti în zilele următoare. De ce? Păi e practic o cărare care taie liziera spre plajă, alcătuită din nisip extrem de fin şi…MULT. Adică picioarele ţi se îngroapă în el când mergi. E foarte mişto prima oară, oribil în următoarele dăţi când deja nisipul nu te mai impresionează cu nimic, e foarte incins şi ai impresia că înoţi cu picioarele într-o materie incandescentă încercând să ajungi la mare. Eu i-am zis ,,drumul robilor”. De fiecare dată când ajungea un trocarici în faţa lui, din remorcile improvizate cobora un val colorat de oameni cu colace şi pălării de paie care înotau apoi vreo 3-4 minute încercând să pună picioarele pe plaja făgăduinţei.

Lucruri bune la plajă? E mare. Imensă. Neamenajată într-un sens bun (există, totuşi nişte băieţi cu un generator în nisip, care vând bere şi alte chestii lichide reci, care se aprovizionează cu un tractor). Nisipul e foarte fin. Apa e foarte puţin sărată (gura de vărsare a Dunării e la vreun km în dreapta) şi este foarte mică până hăt în larg. Te poţi bălăci liniştit. Nu sunt alge. Dacă ai gărgăuni de gen nudism, poţi găsi zone în care nu te deranjează nimeni. Până la Sulina să tot mergi pe plajă.

Lucruri rele? E plina de scoici rupte în bucăţi mari (tocmai pentru că valul de turişti e încă mic şi n-a fărâmiţat scoicile) în care e foarte uşor să te tai dacă nu eşti atent. Apa e foarte tulbure, tocmai pentru că Dunărea e la o aruncătură de băţ. Practic, apa are formă de mare, dar e apă de Dunăre cu un strop de sare. În plus, la intrarea în apă timp de vreo 3 metri exista nişte vietăţi mici mici mici, transparente, ca niste microcrustacee, care îţi aleargă printre degetele de la picioare. Dacă nu ştii că-s acolo, le poţi confunda cu efectul de nisip plus apă. Sunt inofensive, nu fac absolut nimic în afară de o gâdilătură. Dar dacă ştii că sunt acolo, îi urăşti şi nu poţi trece peste ideea ca tre să faci 2-3 paşi rapid ca să scapi de ei la intrare şi la ieşire, e cam nasol.

Seara, când apune soarele, are loc invazia de vampiri. Nimeni nu scapă. Toate miturile sunt adevărate. Sunt acolo, sunt mulţi şi nu pleacă nicăieri. Soluţia? Tone de Autan şi spirale din alea fumigene. Îi pun pe fugă, dar am senzaţia că ne-au cam trosnit şi pe noi. Am inhalat la diverse substanţe insecticide că mai mai s-o prindem pe răposata Manole din urmă. Plus că Autanul te face să transpiri şi mai rău.

Aseară am făcut şi o plimbare cu barca. Domnul Lucian ne-a dus departe, la Sahalin, unde sunt coloniile de pelicani şi lebedele cu pui cenuşii şi cormoranii şi egretele şi brotacii ăia ca în Maria Mirabela. Poate vă arăt poze, de sunteţi cuminţi.

Concluzia e că deocamdată nu am o concluzie. A fost cu siguranţă o misiune extremă din cauza căldurii, dar a fost frumos.

Una peste alta, a fost o experienţă. Mă bucur că sunt acasă, că respir în voie şi nu mai asud ca un salahor, că am aer la noapte, că voi dormi, că nu mai trebuie să-mi dau cu substanţe toxice pe piele ca să pot bea o bere, însă efectul pozitiv este că nu m-am mai gândit nici măcar un minut la job, la Bucureşti, la nimic de nimic. Sunt dispusă să mă întorc cândva, când toţi meteorologii mă vor asigura că nu mai explodează soarele şi când ne vom cumpăra un cort mai măricel (btw, nu vreţi să cumpăraţi un cort haios, verde, de o persoană sau două mai mici – pe el scrie că e de două – de se pune şi se strânge în 2 secunde folosit o singură dată?).