Tag Archives: young@heart

S-a spart robinetul

Să ne imaginăm că nasul ar avea un robinet. În mod normal, robinetul e bine-bine strâns. Bun, în cazul meu recunosc că robinetul e destul de prost, are o garnitură dusă, ceva, că se tot deschide din te miri ce cauze alergenice. Totuși, poate fi inchis la loc aproape de tot, se poate ține sub un relativ control.
Iar ieri dimineață spre alaltăirei noapte, robinetul s-a spart. Urmarea imediată? Senzația de răceală de la prima oră, aia de-ți vine să iei primul briceag și să te automutilezi, numa să nu mai simți arsura aia din spatele nasului. Spre seară i-a dat și cu presiune, așa că am format iar o sacoșă plină cu hârtie igienică mototolită la capul patului.
Deocamdată alarma pare a fi fost puțin exagerată, e posibil să nu se lase cu complicații.
Sper.
Pe lista de zi avem de văzut una bucată documentar recomandat de Inozza , respectiv Young@Heart.
Aveți aici trailer, poate vă dau și vouă gândul cel bun:

P.S.: Voiam de mult să zic asta, dar tot uit. Băi, ce-mi place aia cu ai luat ceva? Toata lumea asta te întreabă cum spui că ai răcit. Primul impuls e să zici ironico/sarcastic – nu, sunt o făptură masochistă care stă și suferă, fiind si prea puțin dotată intelectual pentru a-și putea achiziționa singură niște OTC-uri de la farmacie pentru tratamentul simptomatic al răcelilor. Așadar nu, n-am luat nimic. EVIDENT CĂ AM LUAT. Dar subiectul nu e nici pe departe să se încheie aici. Dacă zici că da, ai luat Paracetamol Sinus, nu e bine, trebuia să iei mai întâi altceva. Dacă iei Fervex că de ce nu iei Coldrex. Dacă iei Oscilococcinum – că de ce dai banii pe apă de ploaie cu aromă de placebo. Dacă NU iei Oscilococcinum, că de ce nu iei, doar e dovedit că funcționează și nu e așa nociv ca medicamentele clasice. Dacă iei aspirină nu e bine, face mai mult rău. Dacă nu iei, ar trebui, că te face sa transpiri și să elimini chestiile rele. Dacă sufli nasul nu e bine, daca nu-l sufli iar nu e bine. Dacă nu bei ceaiuri ești nebun, dacă bei ești la fel de nebun că fac leziuni în gât de la temperatura ridicată și intră bacteriile și virușii pe acolo și ești condamnat la răceală pentru totdeauna. Unii zic că e bine să rozi Vitamina C, alții că din contră, nu are nicio valoare, Vitamina C nu se lipește de tine oricâte pastiluțe și portocale ai ronțăi. Până și maică-mea, dacă o sun s-o întreb – furnizează informații contradictorii. Maică-mea e farmacistă, pentru cei ce au deschis mai târziu televizoarele.

Nu vă mai povestesc de grupul celor care iau antibiotice ca pe bomboane, la primul semn de febră.

Până la urmă, știți cum e – răceala trece în șapte zile cu pastile și într-o săptămână fără.

Mai bine să ascultăm niște muzică și să așteptăm să treacă.