Tag Archives: zile si nopti

cool, muzica

Vice Magazine

Quote 1 Comment

Vineri seara am dat o tură prin Control, ca în vremurile bune ale tinereții. Doar puțin, că a doua zi aveam de vizionat Morcheeba și mă doream în formă. Și cum m-am așezat eu la bar, ca o duamnă, mi-am dat seama că mă plictisesc puțin. În spate, la dixtracție, era cald rău rău, așa că nu-mi rămânea decât să aștept să dispară plictiseala în timp ce sticla de Salitos devenea ușor parte din mine.

Ca orice om plictisit cu o bere-n mână, m-am întins să văd ce avem de citit. Primul material didactic a fost Zile și nopți, pentru care am o afecțiune deosebită din motive poate puțin subiective, dar și obiective. După ce am terminat cu zilele și nopțile am văzut că avem pe tarabă și alt material distribuit gratuit, în format mare și lucios. M-am întins elegant și am pus gheara pe un exemplar. Vice Magazine era el. Pe copertă, un negru mic cu un tricou pe care scria Hi, I don’t care, thanks. Uber cool. Zece minute mai târziu încă citeam la revistă, motiv pentru care am îndesat-o în geanta maaare (care în sfârșit avea un sens într-o seară de vineri în club), iar acum sălășluiește la domiciliul personal. Da, da, știu, am descoperit și eu America. Deh, bine că am descoperit-o.

Pentru cei care n-au descoperit-o încă, recomand descinderea în locurile unde se găsește și luarea ei acasă, e foarte mișto. Aveți aici câteva informații despre conținut. Tot acolo găsiți și informații despre locurile unde o găsiți.

(mha, și pentru că îmi plac detaliile, la caseta tehnică mesajul despre care tre’ să spun e ,,sunați-ne, ne plictisim”)

Și pen’ că viciul meu preferat este cultura, în episodul de azi urmăriți:

Film

Das weisse band

1 Comment

(material publicat în Zile şi Nopţi, ediţia de Bucureşti, 14-20 mai)
Excesul de educaţie dăunează grav umanităţii

Când faceţi copii, iubiţi-i

Într-un sat din nordul Germaniei încep să se petreacă lucruri stranii. Se pun la cale ,,accidente’’, se răpesc şi schingiuiesc copii şi printre frânturi de violenţă de tot soiul servită pe post de educaţie putem observa în voie urâţenia societăţii germane de dinaintea Primului Război Mondial.
Regizorul Michael Haneke răspunde cu acest film unei întrebări care probabil că a zburdat mult timp prin capetele oamenilor, mai ales în urma vizionării a tone de documentare şi drame de război: ce fel de copilărie au avut fasciştii?.
,,Panglica albă’’ (Das weisse Band) este un film alb-negru, fără coloană sonoră, lung de vreo două ore şi jumătate. Monotonia peisajului şi a stilului ultra realist e spartă de numărul mare de personaje numai bune de observat. Plus multe scene în care te întrebi ce le dau copiilor ălora de mâncare de pot juca aşa bine, sau te simţi ţintuit în scaun, pradă durităţii situaţiilor.
Sfatul medicului – dacă vrei divertisment, caută în altă parte. Dacă vrei să fii pus pe gânduri şi să vezi un film altfel, mergi să vezi ,,Panglica albă’’.

Film

Ai grijă ce-ţi doreşti – O lecţie de viată ca o ciocolată amăruie

5 Comments

(publicat în Zile și Nopți, ediția de București, 26-31 martie)

Ok, sunt fană înrăita Nick Hornby. Din motivul ăsta am ţinut neapărat să văd ,,O lecţie de viaţă’’ (An Education) – ceva ieşit din mintea lui Hornby nu poate fi decât impecabil, chiar dacă e doar un scenariu adaptat, şi nu unul original.

Acum – ca să-ţi faci o idee despre poveste – în Londra anilor ’60, o adolescentă eminentă şi visătoare se îndrăgosteşte de un bărbat şarmant, mult mai în vârstă decât ea. Viaţa i se întoarce pe dos într-un ritm nebun şi frumos, cerul pare mai albastru şi cafeaua are un gust mai bun, înalta societate o primeşte cu braţele deschise, totul pâna când…şi nu mai spun niciun alt cuvânt în plus. De ţi se pare o temă superficială, punct de plecare numai bun pentru telenovele, stop şi de la capăt. N-o să primeşti la pachet vreo dramă roz şi pufoasă, ci un film foarte bun, scris şi regizat exemplar. O desfătare.

Coloana sonoră şi imaginea sunt şi ele la ,,aşa da’’. Interioarele sunt construite cu precizie de ceasornicar, sprijinind constructia personajelor, iar exteriorul te transpune fără griji în Londra perioadei respective. În rolul principal Carey Mulligan m-a cucerit total, deşi numele nu-mi spunea nimic. În papucii playboyului puriu – Peter Sarsgaard în persoană (nici că se putea alegere mai bună). Menţiuni foarte speciale – Alfred Molina în chip de tată obtuz şi morocănos – demonstraţie superbă de personaj, plus Emma Thompson în rolul directoarei de şcoală – din seria ,,niciun film englezesc bun fără Emma Thompson’’.

Gata cu vorba, hai la cinema, că în sfârşit e a ieşit un film pe care ţi-l recomand din toată inima.

Film

Sânge peste tot! – Daybreakers, noul film cu vampiri din oraş

2 Comments

(material publicat în Zile şi Nopţi nr. 18 – ediţia de Bucureşti)

Pentru un film cu şi despre vampiri, Daybreakers – regizat de Michael şi Peter Spierig – porneşte promiţător de la o ipoteză inedită – vampirii nu sunt făpturi medievale din Transilvania (o ţară obscură, undeva în estul Europei), ci sunt consecinţa unui virus apărut cu vreo 10 ani înainte. Un apropo la isteriile porcine şi aviare, dacă ţii cont că în film totul porneşte de la un liliac bolnav.
            În momentul desfăşurării acţiunii ne aflăm în anul de graţie 2019, când oamenii nu prea mai există, majoritatea copleşitoare fiind formată din vampiri. Societatea este adaptată noilor nevoi, iar cafeaua nu e cu parfum de femeie, ci cu parfum de…hemoglobină. Apare Ethan Hawke în rolul vampirului bun, se constată că filmul este frumos vizual, după care încep hibele. N-o să intru în detalii, ca să nu îţi stric distracţia, însă trebuie să ştii că se face abuz de sânge şi că n-o să fii scutit de clişeele ecologiste întâlnite mai nou în orice film ,,cu pretenţii’’.
             Poate că te-ai întrebat de ce am menţionat la începutul poveştii ,,pentru un film cu şi despre vampiri’’. Ei bine, am făcut-o pentru că nici la capitolul originalitate ,,Daybreakers’’ nu stă grozav, preluând la greu elemente din Zombieland şi Matrix şi adaptându-le scenariului cu vampiri.
            Totuşi, dacă te ştii pasionat de colţi, noapte, lilieci şi usturoi, filmul în discuţie este de bifat. Imaginile sunt frumoase şi distribuţia atrăgătoare, ritmul e alert iar ideea de societate umană adaptată complet vieţii vampireşti este una foarte interesantă.