La Divan. Restaurant Divan.

Acum 2 zile am zis să facem ce tot zicem ca facem de la o vreme, și anume să încercăm și noi restaurantul Divan cu ale lui delicatese turcești. Suntem fani ai expresului de vizavi (deși au făcut niște măgării recente cu dimensiunile și prețurile shaormelor), plus că am auzit de-a lungul vremii o grămadă de lucruri bune despre loc.
Mai întâi am purces spre o rezervare. A sunat Vlad și, după 5 repetări ale numelui (care de altfel e foarte ușor de înțeles), a mai primit o întrebare. Vă gândiți, poate, că era o întrebare suplimentară de securitate, ca aceea de la înființarea diverselor conturi online (de genul – numele de fată al mamei, numele primului animal de casă etc). Nu, întrebarea spahiului de la telefon a fost: lucrați cumva la o firmă de pază?
După această dovadă clasică de inteligență, deja ne întrebam dacă să mai mergem sau nu.

Ne-am dus.

De la intrare ne-a întâmpinat un individ în șalvari, bine pensat (?!), care a căutat într-un caiețel rezervarea și ne-a condus mai apoi la o masă, sus. Masa – foarte bună, nimic de zis. Situată la fereastră, o masă mare cu canapea și scăunele joase, dar comode. Extraordinar. Aproape intrasem în atmosferă. Așteptam cu drag să-mi bucur papilele cu niște bucate orientale ca la Istanbul acasă. Pe când ne felicitam în barbă pentru o alegere bună, vine un alt spahiu, mai scund și cu o privire mai inteligentă, care zice – nu vă supărați, vi s-a spus că masa e rezervată pentru ora 20?. Păi – adăugăm noi – da, am făcut chiar noi rezervarea, dar pentru ora 19!. Nu – zice el – asta e masă de 6 persoane, haideți că vă conduc la masa dumneavoastră, ne cerem scuze etc. Ahm?! Great.
Ne duce omul la masa de două persoane, care e de fapt în holul salonului de sus, cum se termină scările. Constă, de fapt, în două locuri pe canapeaua mare, de pe colț, care are în față două măsuțe pe fiecare latură, plus una pe colț. Foarte asemănător cu ce vedeți în poză. Adaug că măsuța e lipită de cea de alături, trebuie dată puțin la o parte pentru a ajunge la canapea. Pe scurt, stai la masă cu încă 8 persoane, la propriu. Cum karma merge până în pânzele albe, în partea stângă se situau niște specimene care se plescăiau cu zgomot reciproc, vorbeau tare etc. Nu știu, oi fi eu mai antisocială, așa, dar mai ales când fac rezervare pentru două persoane la restaurant, mă gândesc că aș gusta un strop de intimitate. Nu multă, nu cer separeu, dar o distanță de măcar jumătate de metru de viețile altora ar fi binevenită.

Restul servirii a fost ok. Mâncarea, recunosc, excelentă. Excelentă. Cam scumpă și cam greu de mâncat de pe măsuța aflată la nivelul genunchilor, asta și din cauza că situarea mesei nu-ți permite să o muți mai departe sau mai aproape și nici din coate nu prea poți da, că-l deranjezi din digestie pe străinul de alături, dar excelentă. Interesant de observat a fost modelul comportamental catastrofal al tipului care ne luase în primire de la usă, care i-a încurcat de vreo 5 ori pe colegii lui cu diverse cât am mâncat noi, a dărâmat niște meniuri, a mai dus niște oameni aiurea la mese, după care ne-a trântit pe masă două ceaiuri nesolicitate și s-a tirat. Am aflat de la ospătarul nostru (tipul scund cu privire mai inteligentă) că erau tratațiile din partea casei. Frumos gest, urât servit.

Muzica e o combinație aflată la limita dintre genial și kitsch absolut. Hit-uri (I Shot the Sheriff, Sweet Dreams, Please Don’t Stop The Music) reinterpretate în manieră orientală. Amuzant, dar te pot duce la exasperare după o expunere la respectivul fenomen de mai mult de jumătate de oră. CD-ul cu respectiva muzică se află în meniu, alături de papuceii orientali, la capitolul Suveniruri.

Recomandarea mea este să nu vă duceți la Divan în doi – în afara cazului în care vreți să cunoașteți oameni noi (și iată cum fac rime fără voie). Strângeți-vă vreo 6, faceți rezervare și asteptați-vă la întrebări telefonice capcană, de genul: nu vă supărați, vindeți pisici birmaneze?

Păcat de mâncare, ar merita un cadru mai primitor. După primele zece minute îmi doream să dau foc locului și să-l sugrum cu mâinile goale pe tipul de la intrare (care din când în când își mai verifica ostentativ iPhone-ul), de asemenea, îmi doream să nu aud chiar toate conversațiile si plescăielile camarazilor de masă, în timp ce admir panorama unică spre scara pe care vin alți invitați, cu rezervări mai valoroase, demne de mese separate, dar acum mă gândesc un pic masochist că aș reveni să mai gust una-alta.

Și niște muzică să meargă la digestie:

Și, fără nicio legătură, vă informez că în scurt timp schimb iar așezământul. Adresa va fi, cel mai probabil, http://verzisiuscate.ro , dar rămâne de văzut.

Poftă bună, weekend minunat, ne vedem la Maria Răducanu, la The Ark, în seara asta.

6 thoughts on “La Divan. Restaurant Divan.”

  1. Si eu zic la fel: mincarea nemaipomenita, din pacate serviciile-s groaznice. Am asteptat doua ore sa imi aduca mezzele (aperitivele), dupa ce-au venit am mai asteptat 25 de minute tacimurile. Carnea a venit tirziu si ea, rece.
    Imi pare rau, eu nu mai calc pe la ei. Cind am chef de turcesc, ma opresc la divan express si in 5 minute maninc. Scump, dar macar maninc.

  2. 🙂 Ar trebui să facem cu toții o petiție: Păstrați bucătarul dar concediați personalul! Mâncarea excelentă mă face să-i iert de fiecare dată și să revin. Și am să încerc și Divan Express.

  3. @Ionouka – la noi mezzele au venit extrem de repede, iar felul doi pentru mine a sosit cât încă mai aveam ceva mezze prin fundul farfuriei. Pentru Vlad a sosit 10 minute mai tarziu, și comandase ceva destul de complicat – ceva cu cotlete de berbecuț sau ceva…
    Deci, de asta nu mă pot plânge.

    @Zâna – chiar așa. O petiție ar fi tare bună.

  4. Am fost de 3 ori la divan. Cand s-a deschis a fost super. Peste vara a fost horror. Acum vreo 2 saptamani a fost ok, dar nu as mai calca pe la ei un timp. Mancarea bunicica si servirea cam nasoala. Asa ca atunci cand am chef de mancare turceasca merg la pinar.
    http://wineandknives.blogspot.com/2010/03/restaurantul-pinar.html
    Review-ul asta e cam vechi, adica s-a mai schimbat un pic designul. Tot kitch, dar mai spre acceptabil, insa mancarea este GENIALA.

  5. Noi mergem foarte des la Divan, sotul meu este innebunit dupa mancarea de acolo, ma dispera cu kebabul lui la gratar. Decorul este senzational, imi place la nebunie partea noua, atmosfera este intr-adevar unica in peisajul bucurestean, au petrecerile acelea faine in weekend cu dansatoare orientale si muzica turceasca autentica. Este adevarat ca vineri si sambata este o nebunie, totul este rezervat, nu poti arunca un bat, lumea astepta afara si la bar pentru o masa si atunci apar probleme de sincronizare dar overall este foarte bine, la inceput m-am enervat si eu dar zic ca e de inteles sa astepti 15-20 minute cand acolo sunt alte 300 persoane, totusi nu este un fast food.

  6. Mie decorul mi se pare o combinatie nu neaparat reusita intre fitosenie si oriental, dar chiar nu asta e problema. E placut.
    Eu am avut o problema cu alte lucruri – de genul unora dintre angajati. Degeaba ai lucruri bune daca serviciile sunt nasoale.
    Si da, astept si eu ziua cand nu conteaza ca faci rezervare pentru doua persoane – eu zic ca meriti oricum respect pentru simplul fapt ca ai sunat sa faci o rezervare, ca ai aparut la timp si ca te arati interesat de produsul lor. Parerea mea este ca masutele alea ingramadite una langa alta, din holul ala de la etaj, sunt potrivite pentru un grup mare, pentru cineva care vrea doar sa bea o cafea sau sa ia – hai – o gustare. In alt caz, e frumos sa fii informat – draga domnule/doamna, pentru in seara asta avem foarte multe rezervari si singurele locuri sunt la masutele mici, la comun. Daca nu va deranjeaza, va asteptam cu drag.
    Cam asta.
    Btw, era miercuri.

Comments are closed.