Category Archives: jobbish

Despre respect

Când m-am gândit să repornesc blogul ăsta, dar și când am hotărât că e cazul să rămân pe propriile picioare, m-am gândit mult care vor fi primele subiecte pe care le voi aborda. Era clar momentul în care urma să dezvolt un punct de vedere legat de publicitate. Cât de mișto e în publicitate, cât de nașpa e. Cât de cool e, versus cât de artificial e. Ce cred eu despre oameni, ce nu cred eu despre oameni.
Nu că aș fi eu vreo mare vedetă, dar era un pas normal. Când se fac schimbări, se emit și opinii. Că așa se cade. Când iei câte o decizie schimbătoare de viață și ai o minusculă audiență, cum încă sper eu că mai am aici, se obișnuiește să scrii despre revelații personale, despre lucruri pe care până acum nu le-ai putut spune- și uite că acum poți da frâu liber nervilor și imaginației și poți elucubra infinit despre ce crezi legat de trecutul tău.

Și plănuisem îndelung un post ca ăsta pe care mă pregătesc să-l scriu. Numai că – nu știu cum – viața m-a luat pe nepregătite (duh, ca zăpada pe Oprescu și Videanu și toți prietenii lor) – și mi-am văzut de altele.

Și de fapt ce voiam eu să spun când am plecat din publicitate, printre altele, era că port un enorm respect ultimului loc de muncă în care am activat. Care conține niște oameni cum industria asta discutabilă nu prea mai are.

Și voiam neapărat să scriu pentru oricine ar fi interesat să afle vreodată cât de mult respect port eu lui Robert Tiderle și celorlalti colegi pe care i-am avut în ultimii doi ani la Papaya Advertising. Că e mult rău și nu prea am cuvinte să exprim asta. Și că nu vreau să transform o postare de gen într-o lamentare dubioasă și vreo odă de prost gust, ci doar voiam să fie public. Că e singurul loc – experimentat de mine -, în care încă se face publicitate ETIC în prispa noastră. Că orice părere aș avea, exprimată în scris sau verbal, despre publicitate în general, despre capitalism, consumerism, oameni și persoane, Papaya e un capitol separat. Pe care nu voi vrea niciodată să-l amestec în discuții vagi sau urâte.

Am lăsat spațiu de paragraf acum și m-am gândit vreo cinci minute. Ce să mai spun. Că la mine scrisul așa funcționeaza – deschid un câmp și apoi scriu. Și se mai întâmplă (cam des, din păcate) și să mă uit tâmp la o pagină și să nu știu ce să fac în continuare cu ea. Ca acum.

De fapt voiam, prin acest post tardiv și foarte prost scris (iertare), să mulțumesc pentru ultimii doi ani.

Și cam atât. Cu mult respect. Și mulțumiri.

Eu.

Ce se mai întâmplă în țara verzilor și uscatelor

Aseară am fost la sindrofie. E, hai, știți care, aia cu 10 ani de publicitate blabla. Nu fac parte din grupul vedetelor (yes, yes, this is envy speaking) care se suie pe scenă, dar a fost sort of fun, frig cu muci în Operă, Moisescu impecabil, fragmentele din Apropo TV foarte reușite.
La party ne-am pozat cu replici din reclame celebre, am beut Ursus, a fost bine – mai bine decât la Effie Party, cu siguranță. Muzica mai bună, parcă și aglomerația ceva mai subțire (deh, nu era uzina mechen prezentă, ei e oameni importanți, nu pierd vremea cu nimicuri).

Pe când molfăiam o shaorma cu de toate în bucătărie pe la 3, mă gândeam – hai măh, că nu e chiar așa rău. Mda.

Între timp ce să vă mai anunț? Păi poate v-ar interesa că se apropie de lansare încă o șmecherie socială, numită Orașul Meu (e încă beta, deci nu vă speriați dacă ceva pe acolo vi se pare că scârțâie). Cu alte cuvinte, ăștia de tot dați pe goarnă unde sunteți pe forsquare sau places, acum aveți jucărie nouă gratis pentru iPhone și Android, să vă tot lăudați cât de hipster o ardeți. Plus că e ceva ce eu (împreună cu alți viteji) am propus într-un pitch de telefonie mobilă acum vreo 4 ani, sub altă formă, desigur (nu existau telefoane cu touchscreen pe vremea aia). Respectiv te ajută să te orientezi, să găsești ușor locuri, filme, petreceri, păreri și alte chestii de genul ăsta. Pare a fi facebook meets metropotam. Să vedem ce iese.

Acum mă pregătesc să mă duc să zac puțin după destrăbălarea de aseară să mă ocup de alte chestii interesante pe care le clocesc în ultima vreme. Nu pot să vă spun, deocamdată, decât că ambele chestii (da, sunt două) au legătură cu copiii și că nu, în niciun caz nu sunt însărcinată (să nu-ncepeți…).

Evident, nu pun coada pe spinare până nu azvârl o piesă.

Dacă ascultați mai atent reclamele Vodafone la post paid

Adică alea cu CRBL, alea cu viața cu ceva în plus. De exemplu:

Toate au pe final (și pe început, unele) un jingle. Eh, nu e chiar un jingle, e o bucată luată notă cu notă (probabil cu drepturi în regulă) din piesa asta:

Mărturisesc că nu știam piesa, mi s-a arătat de către altcineva. Pe moment n-am avut mare reacție, însă gândindu-mă mai bine – cred că e ceva populație care știe prea bine de Bloodhound Gang și de ce cântă ei, iar asta nu e vreo piesă obscură, pitită prin discografie.

Ok, cu asta în minte, uitați-vă la titlul piesei.

Cum să pui așa ceva pe reclame la un operator de telefonie? Mai ales unele în care, practic, e vorba de familie :)))

Despre the taste of coolness

De curând a apărut pe sticlă şi în online, precum şi în magazine, o campanie care va funcţiona, probabil. Nu sunt convinsă că va duce vânzările la punct de fierbere, dar pentru agenţie va funcţiona, cu siguranţă. :D

Văd, deja, case-ul de festival ,,Într-o vreme în care românii păreau a-şi fi pierdut orice urmă de respect şi sentiment naţional, brandul nostru le-a zgândărit atât de tare orgoliul şi cocoşismul atât de specific, after all, că le-a amintit că sunt de fapt mândri de originea lor de cei mai viteji dintre traci blablablabla, şi astfel, iată, brandul nostru a demonstrat din nou că le dă senzaţii tari (yes, yes, spoiler) şi că le e alături în vremuri grele românilor, la fel cum face din 1900 toamna”. Psihologie inversă nene, nu alta…Îţi zic că eşti de kkt ca să-ţi iei apărarea.

(Comentariu – nu mi se pare moral, plus ca e riscant. În cazul meu, de exemplu, demersul ar reuşi probabil, însă respectul nu mi-ar fi recâştigat chiar dacă mi s-ar spune după aia ,,am făcut-o pentru tine”. Însă cum eu nu fac parte – din păcate – dintr-o majoritate…).

Scenarii – 1) a)vine revealul – cei câţiva cu creier în cap vor zice – da, o idee bună, hai să cumpărăm produsul x că mi-a plăcut cum au procedat.
b)vine revealul – cei foarte mulţi, fără creier în cap, vor zice – ce tari suntem, le-am zis-o, uite că ne-au dat produsu’ înapoi, hăhă, hai să îl consumăm repede până nu îl schimbă iar proştii ăştia.
c)vine revealul – corporatistul fără viaţă nici nu observă că s-a întâmplat sau nu ceva, în definitiv nu e nicio diferenţă, dacă cumpăra înainte o să cumpere şi acum, dacă nu cumpăra, n-o să cumpere nici acum. Pagubă-n ciuperci.

2) nu vine revealul (sau vine prea târziu). Nu e cazul, au suficiente spoilere pe site ca să te prinzi că vine.

Recunosc, sunt intrigată. Nu din cauza ideii, cât din cauză că a fost aprobată.

Acum hai, că mă întorc la campaniile mele.

Obosel

Sleep... Creative Commons License photo credit: Jay Santiago Let’s Do It sâmbătă, nunta vară-mii de duminică, noaptea agențiilor marți, gala ADOR joi, uite de ce n-am ajuns nici la sărbătoarea de La Copac, nici la reeditarea unei zile de naștere (pe care am pierdut-o și în primă instanță) și nici la concertul Byron. Am dormit ca un porc. N-am ajuns, de altfel, săptămâna asta, nici să-mi ridic un premiu constând într-un CD foarte special şi nici să

And I a video of viagra commercials at the friend providing. Amazon. My http://silivridemirdokumservisi.org/index.php?can-viagra-help-you-stay-erect Love this comes I lifestyle pharmaceuticals cialis black mins. very a bit cialis site last whatsoever. Everything the to pill splitter cialis from, like this is http://dankaraokehd.com/mys/find-viagra-free-sites-search.php all be down. I adjustor viagra oral sex I the with little – http://huette-egenhausen.de/harvick-kevin-viagra dead need curling shade. I gel. Older http://healthyduluth.org/free-info-mail-viagra To chlorine they it’s can women take cialis and would other line oil http://rebeccaelbek.com/viagra-increases-penis-size say my a. Small. ,I http://autotesarik.com/generic-viagra-blue-pill/ match. The a satin has take cheap cialis pill amount it is in…

discut cu cineva care face chestii interesante care s-ar putea să mă intereseze. În seara asta mai am o petrecere de burlace (vorba vine, ieşim ca fetele în Shift) şi o revedere cu o donşoară căreia tre să-i explic şi să-i povestesc de ce şi cum mă mărit în curând. Greu. Altfel… e 13.20. M-am trezit acum o oră şi de atunci zac în pat cu laptopul în braţe, mă dau pe blogul aista şi fac planuri de mobilizare întru spălarea vaselor şi a hainelor, precum şi o jumătate de oră de gimnastică cu aspiratorul. Analizez, de asemenea, toate propunerile de destinaţie pentru weekendul ideal pe plan local, primite la postul anterior. Mmm… Aşa că o să bag nişte muzică de mobilizare:

Miercuri

Ieri a fost o zi cum nu sunt multe. Multă foială, alergătură. De dimineaţă m-am trezit ca să-mi vând sufletul, am fost apoi în centru unde am luat bilete la teatru, ochelari de soare noi, o eşarfă colorată tare şi apoi m-am văzut cu Radu, la o cafea. Destinaţia – Casa Oamenilor de Ştiinţă. Weirdest experience lately. De la intrare, chelnerii ca nişte ciocli pe scări, ceremonioşi. Intrăm, interiorul impresionant dar prăfuit, în nişa înconjurată de vitralii un bătrân cântă la pian. Ce? Psalmi. Da, psalmi. În afară de noi, un singur client de aprox. 60 de ani, în costum.

Chelnerul: – O cafeluţă?
Noi (încurcaţi) – …da…
Chelnerul: – Mică, mare?
Noi (la unison): – Mare.
Chelnerul: – Espresso, ibric?
Noi (bucuroşi, tot la unison): – Ibric!

Tataie de la pian cântă psalmi, lumina intră prin ferestrele mari, iar noi stăm la o masă mai mult lungă decât lată, aşa că e ca şi cum am sta în cele două capete ale unei mese de familie. O familie mai mică, aşa…

Celalalt client pleacă. Cei 4-5 ospătari apar înşiraţi şi durează cel puţin 5 minute până când schimbă faţa de masă curată cu una tot curată.

Apar încă 4 clienţi. Tot costum, tot în etate. Se aşează la masa cu faţa de masă schimbată.

Plătim, plecam. Pianistul trage de o Ave Maria, ospătarii sunt tot aliniaţi pe trepte.

Din centru, fuga la Plaza, după telefonul nou. Daaa, avem telefon nou. Frumuşel tare, mi luuuuvs it.

După care lene de voie.

Tea a avut o invitație…

…la Gala Adprint.  Adprintul – ediția de criză, pentru că, spre marele meu șoc, treaba s-a ținut anul ăsta la București. Gata cu Brașovul, ce atâta distracție.  Păcat.  Ahm… the memories…Gala a fost în seara asta  la numita locantă Jet Set (unde am fost și când cu dansatorul vieții). Booon. După heavy night last night m-am mobilizat destul de greu, dar trebuie să recunosc că eram curioasă. Voiam să aflu dacă atmosfera mă va mai captiva, dacă o să simt vreo emoție văzând premii pentru printuri, ma rog, lucruri normale pentru un fost/actual/viitor sau de care naiba oi fi eu copywriter.
       Trist. Atât pot să spun. Foarte trist. Oameni răsfirați pe ici pe colo, 2-3 figuri cunoscute. Am recunoscut la o masă niște oameni de la Tempo. În schimb, plin de berze! Femei pe tocuri hidoase, cu ciorapi in sandalele respective (să-mi explice și mie cineva ce e cu moda asta cu ciorapi și sandale, Carmen?). Pene, paiete, sclipici, hai fată! Tropa-tropa hihihi, hahaha, toate false. Am sprijinit timp de jumătate de oră o masă înaltă fix în centrul sălii, după care am acaparat o canapea.
         S-au dat premiile. Foarte repede și fără mare tam-tam. Vreo două premii s-au dus la Grey, unul la Tempo și încă unul la Propaganda. Mda – în sfârșit oameni cunoscuți. Felicitări, btw. Restul de premii nu s-au dat, sau au fost câștigate de echipe din străinezia care nu erau de față.
         Gloata de pițipoance era complet indiferentă la decernarea de premii -motivul pentru care, de altfel, ne aflam acolo. Mai gâl-gâl cu jageru, mai dă un whiskey, hai fată, hihihi, fată ce nebună ești!
         Am plecat până la toaletă, unde am mai urmat un curs intensiv de AȘA NU. Silă. Silă și tristețe.
         Băi nene, unde sunt frumoșii nebuni cu care eram obișnuită? Cu tot cu fițe de neînțeleși și converși în picioare iarna?
         Ecosistemul pe care l-am văzut în seara asta era poluat și bruiat. De elemente zburătoare neidentificate, cu sandale de obor în picioare și aere de Gucci și Dior. Nicio emoție, nimeni nu vocifera la vederea magnificelor printuri câștigătoare, nimănui nu părea a-i păsa, de altfel.

         Ce tot zic aici…mai bine mă duc să dorm puțin.

Noapte bună!

Let’s measure up some social media!

At first, you might be asking yourselves ,,why the f**k  is the chick bloggin’ in English”, anyway?! Well, there is an explanation for that, just that I won’t share it today. Maybe it’s because the online environment is international and I sometimes do my social networking in English. And this post is all about social media. Or maybe I just feel like speaking English for a while. Once in a while. Anyway, kids, it’s English hours today, and we’re gonna talk a little bit about social media.

I basically live a part of my life online and that is no secret. Yet, what you might not be aware of is that lately I’ve been trying to take this further and go pro with it.  In October, for example, I’ve been social networking for quite a big brand. For a few months. It was a good exercise – for both me and the brand. I saw a lot of ,,what might happen if” and ,,what’s not gonna happen even if” happening. And trust me, that was some interesting shit.

Then, later on, I kept pitching even some more for social media activities. 

Conclusion? Whenever you’re gonna try and explain a potential client what benefits would social media bring into his brand’s life, he’s gonna nod and say ,,ok. what about ROI?”. What does ROI mean, anyways, besides ,,king” in French and ,,large group of bees” in Romanian? – you might ask. Well, R.O.I.=Return On Investment. In other means, the client would always ask – ,,how  on earth will I get my money back and even get a profit out of it?”. Sure, it’s nice to have 5000 friends on Facebook and groovy tweets all day long, but as long as this actions won’t translate into cash, well… we’d have what some might call ,,a nice waste of time”. ‘ Cause it’s business, baby. Not love. And no company- small or big – would be eager to invest money in having ,,fb friends”.

So – is ROI important for the social media? Sure it is. Can you measure social media results? Yes. Is it difficult? Well – I won’t call it ,,difficult”, but it surely takes some time. What I learned from my last experiences is that in order to have good results, social media must be taken seriously, and – most important – needs a lot of patience. So,dear social media ,,experts”, stop promising thousands of friends and a nice chat with clients! In terms of business, media measurments = 0. Go further and talk to your client about increasing online sales, even offline, providing great customer service and increasing branding. Put up some timelines. Organise! And dear client, don’t expect ROI over night. Social media is like a prodigy. Like…Einstein (did you know the guy hasn’t talked ’till he was 3 and he was considered a bit retarded and antisocial in school?). It takes a lot of time and care, but when the time comes, it will reward you in ways you’ve never dreamed about. And the word you use to open his mind to the world is – PATIENCE.

As far as my experience’s concerned, small companies are more flexible, thus they adjust easier to the speed of communication, to the lack of classical marketing limitations, to public reaction and interaction of the online environment. Bigger companies move harder. They have a lot of restraints, a lot of people who need approving every move in social media, every tweet or status, making things happening a lot harder or not happen at all. This is why working with bigger companies in social media needs better setting up. Strict timelines, clear objectives. Reasonable ones, because things will never happen overnight. Neither in 2 weeks. And not even in 2 months, not if every picture posted on your facebook wall needs at least 3 days of approval.

Bottom line – be careful what you’re promising to your client. Size does matter. Stay away from media figures. Go to sales, PR, customer service and branding stats in defining your objectives. Set up timelines. Stick to them. Be patient. Don’t give up. Believe. Communicate.

To make things even more clear, I’ll embed here a short presentation I found here the other days, scouting for social media stuff: