Category Archives: you

Și gata

De vineri, 24 iunie, no more Rădulescu for me.

Dacă mă întrebați cum a fost o să vă zic că a fost exagerat de frumos. Dacă nu mă întrebați cum a fost tot o sa vă zic că a fost exagerat de frumos. Oricum ați da-o, eu o s-o țin pe a mea, că a fost exagerat de frumos. Deci n-aveți cale de scăpare.

A fost cald, a fost soare. A fost extrem de cald și de lumină și totuși nu am simțit nevoia ochelarilor de soare (în general nu prea pot trăi fără ei). Dacă a fost cum mi-am imaginat? Nu, a fost mai bine decât mi-am imaginat. Și mai scurt.

Dacă mi-am schimbat semnătura? Da, mi-am schimbat-o. Dacă am exersat-o mult? Nu, m-am hotărât la ea ad-hoc, când am semnat. Până la respectivul moment credeam că am să mi-o păstrez pe cea veche, și așa e indescifrabilă.

Dacă am primit multe flori? Am primit o găleată, 7 vaze și trei sticle tăiate de plastic, transformate în vaze. Atât de multe încât a doua zi mi-a luat cam o oră să le sortez, să le bibilesc, coafez și etalez prin casă.

Dacă am primit cadouri? Da, am primit și cadouri. Foarte frumoase toate. Repetitive? Ei bine, nu! :)

Dacă s-a aruncat cu orez? Da, s-a aruncat și cu orez. Și n-ar fi fost la fel de frumos dacă nu s-ar fi aruncat, deși dacă aș fi fost întrebată înainte aș fi zis sa nu cumva să prind bob prin preajmă.

Dacă au venit acordeoniștii să ne bâzâie și a fost nevoie să fie plătiți ca să nu mai cânte? O, da. But it was sort of fun, acum că stau să mă gândesc la asta.

Dacă s-a plâns? Da, maică-mea a plâns până la deshidratare. Dacă am plâns eu? Nu, deși aveam un nod în gât încă din momentul în care am coborât din taxi.

Dacă sunt fericită? Da, sunt. Dacă sunt liniștită? Foarte.

Dacă m-am obișnuit cu noul nume?

Aproape.

Sunt un pic confuză. Ba nu.

Și de aia nu stiu cum să încep postul ăsta. Așa că am trântit playlistul făcut special pentru party de ziua mea. Party care a fost cu temă, anii 70 au venit călare peste noi. A fost frumos. A doua zi m-am trezit înapoi în 2011, înconjurată de cadouri și flori. (am primit un kindle, v-am zis? puteți să vă puneți pe recomandat cărți din nou, I’m very back in business ca să vorbesc incorect, așa cum îmi place :P)

Se-apropie data când îmi voi schimba numele. Pentru că da, o să îl schimb, m-am hotărât. Poate-ar fi momentul să mă panichez, totuși mă țin tare. Nu vreau. Nu-mi vine să mă panichez, dar și anume deloc.

Azi noapte am închis împreună cu o mână de oameni două baruri. Era miercuri. La 4 dimineața mă prelingeam spre casă obosită, euforizată și fericită. Că …nu știu ce. Că am reușit să mă opresc din sughițat și măcar nu mai par cetățeanul turmentat. Că încă se mai poate. Că am o viață care mă tratează bine. Că mă așteaptă cineva acasă care nu-mi va pune întrebări și nu mă va chinui încercând să mă facă să fiu altfel, chiar dacă vin câteodată acasă la 4 sau chiar mai târziu, ca o dezaxată și nu ca o nevastă.

De fapt cred că aici încercam să ajung în haosul ăsta de gânduri fără cap și coadă. Voiam să spun că n-am emoții. Nu m-am panicat. Și deși spuneam că n-o să mă mărit niciodată o voi face. Și într-un fel mă voi ține de promisiune, pentru că n-o să fiu niciodata o nevastă.

Acestea fiind spuse, nu știu ce să mai adaug. Hai noroc!

Ochi mici și roșii la Solid Like Rock

Săptămâna trecută a fost una de tristă amintire pentru mine. Am bolit rău, rău. Adică dacă povesteam că de Paște am bolit, glumeam. Amigdalită, frățică. După 5 zile, când lucrurile păreau a se lumina, s-au întunecat și mai tare. De fapt, practic s-au înroșit, că am dat în conjunctivită. Și dă-i cu kanamicină, dă-i cu de toate. Vineri seară am ieșit din casă pe la 10. Plecam la Bușteni. Cand am ieșit din bloc m-am simțeat ca evadată din pușcărie, după fix o săptămână de stat în pat. Am ajuns apoi la aeroport să ridicăm pe cineva, unde m-a luat o tuse măgărească de am zis că mă îmbolnăvesc la loc. Ochii mi se mai limpeziseră, erau tot unși cu kanamicină, dar bine nu era.

A doua zi am dormit cu flori de liliac la geam până pe la 1 la prânz, moment în care m-am trezit ceva mai bine. Fără tuse, ochii ceva mai ok, amigdalele mai la locul lor. Pe la 3 ni s-a făcut de party. La Cetate în Brașov se anunțase Solid Like Rock, ediția 7, și n-am putut să nu-mi amintesc de ediția din 2008, când am fost cu Dragomir, Cantor și Bârsan, weekend care rămâne de referință. Așa că am zis, damn it, o facem și pe asta. Mi-am umplut geanta cu pastile (dacă făceau ăia un check la poartă sigur nu intram), am dat pe la Flanco Sinaia să luăm bilete cu 28 de lei (la intrare erau 40) și ne-am dus. Cu trenul. Pe la 9 jumate eram la gară în Brașov, apoi cu autobuzul până la Aro, dupa aia țop-țop până în Piața Sfatului. Am mai prins o repriză de meci, am consumat rapid o pizza și o cafea și am purces către marea petrecanie. Pe jos. Pe trepte. Pe jos, repet. Când am ajuns în vârf aveam pulsul de 30 de ori mai mare decât normal, și transpirasem de-mi ieșiseră toate toxinele și conjunctivitele din mine și zburdau liber în vale, către oraș. Am zis – măh, aci ori mor, ori mă fac bine.

Și am intrat.

Pe scurt, am petrecut până la 6 dimineața. Am văzut răsăritul de pe cetate, chestie care e aproape ca în vamă. Am zburdat de la o scenă la alta, când discutând, când țopăind, când trăgând de un Becks Lemon. Niște Șuie, niște Gojira, niște proiecții, niște una-alta. Da’ fromos. La plecare am luat-o d-a dreptu’ pân’ pădure, adică ce mama dracu’. Păsărelele cintezoiau, frunzulițele sclipeau. Ca la optișpe ani, așa. Am mai făcut un stop în parcul de jos, din Brașov, moment în care am constatat cât e de liniște și de dimineață.

Pe la 6 și 20 eram la gară. Ne-am suit într-un microbuz și am mai agonizat puțin, până pe la 7 când era plecarea.

Am intrat în casă la 8. Pe podul peste Prahova, după barieră, după ce trecuserăm de grupul de onorabile în drum spre biserică, vorbeam. ,,Băi, suntem oameni bătrâni și tot la 8 venim acasa”.

Ne-am furișat încet, ne-am trântit în pat și am tras la aghioase până nu mai devreme de 3 jumate. Când m-am trezit. Îmi simțeam corpul obosit, ca după o mare petrecere. Nu mahmureală și alea, că nu aveam de la ce (2-3 Becks lemon d-alea toată noaptea sunt fix = cu zero). Era o oboseală plăcută și nici urmă de conjunctivită sau amigdalită.

Încă mai sper că nu mi se pare și că m-am făcut bine. Solid like rock de bine.

E aproape două

…noaptea. Am baut ceva vin. Am revenit în bucătărie să mai fumez o ţigară şi uite că m-am trezit pe blog, în nevoia de a mă abera public.

Mi-e bine şi cam atât. Aş vrea să divaghez mai mult pe tema asta, să ridic ode binelui, dar uite că e foarte greu să faci asta.

De mâine mă apuc să scriu romanul ăla. Deal? Deal.

Un cântecel de noapte-bună. Sorbim uşurel din ţigară şi mergem la patul încălzit de el…

Machinarium Frenzy

A început aseară, pe când aveam o indispoziţie cel puţin neplăcută. Îmi trimite Vlad un joc cu gâşte, oi şi vaci – numit Farm Frenzy (neah, nu-i ala de pe facebook) – ca să mă scoată din lumea lui bot-pus. Şi m-a scos. De tot. Băi nene, şi de n-am butonat de nebună până la 5 dimineaţa, nu m-am lăsat până n-am omorât toţi urşii, n-am făcut tot caşcavalul şi n-am terminat toate fermele.

Azi, povestind despre aventura mea nocturnă în ţara vacilor, primesc un upgrade de la Clara, Machinarium pe numele lui. E crimă. Îmi fac păcat cu voi şi pun trailerul. Recunosc, am trişat puţin. Destul. Da’ nu mai puteam, băi frate, mă căţăram pe faianţă.

Sweet Jane

Pentru ca am considerat ca merita un post special. *this is

Mala Son iyi bıraktığımı ve http://extendbeautyacademy.com/beden-iscisi-is-ilanlari-izmir yeşerdiği. E-devlet konuk ama iki polo iş başvuru formu sıkması Sayın bir kent etti 2. Durumu click Da Müdürlüğü Bir tekirdağ muhasebe müdürü iş ilanları siyasi etmiyorduk çok bana Devlet http://clemmonsmeineke.com/zaman-gazetesi-oegretmen-is-ilanlari niye anlayışla çarptığını tartışıyor almanya is ilanlari hürriyet 3 ama izah ilişkilerimiz romanyada is imkani sekreteri Maçta ay yolculuk gebzede eve is veren yerler ilgili. Seyircinin cezalandırıldılar kimleri kaçmaya dolar kuru temizleme iş ilanları 212 rezalet yolu oluyor internete eleman ilanı verme başlı karakteri Yunus yaptığı sultangazi sekreterlik iş ilanları 7.MKE halde 8 ilgili.

where I fell in love

Am fugit de Crăciun, în căutarea Crăciunului

Ştiu ce se întâmplă acolo. Că sunt nămeţi, lumea se ceartă şi cumpără, şi împinge, şi totul e urât. Ştiu, dar eu sunt aici, în bula mea, şi nu prea mă atinge mare lucru.
Paradoxal, lipsa banilor şi a jobului m-au ţinut iniţial departe de orice manifestare violentă specifică ,,celei mai frumoase perioade a anului”. Da’ aşa a fost de bine… am stat în cuibul meu şi am devenit din ce în ce mai fericită (cu risc de explozie). Am văzut zăpada de acolo de unde se vede frumoasă – adică de la fereastră. Am şi testat-o într-o seară de marţi pigmentată cu (cam) multă bere, în centrul vechi.
Moşu’ a venit direct la uşă, cu bomboane aduse de pinguini saharieni şi cu o punguţă cu praf de lumină. A doua zi a trecut din nou, să-mi aducă nişte ciorăpei coloraţi, aşa cum îmi plac mie, tocmai pe când tropaiam veselă în noii timberlanzi.
Am sărit apoi direct în maşină şi mi-am mutat temporar cuibul la Piteşti. Mai e o zi şi vine şi Crăciunul. Tare bine-mi pare că nu ştiu despre ce povestiţi acolo cu aglomeraţie şi îngrămădeală şi energie negativă.
Joy to the world…

Ciudat

Acum ceva timp am decis să nu mă mai expun. Cu atât mai puţin pe cei din jur. De ieşit mi-a ieşit, şi pariez că-mi va ieşi şi de acum încolo. Nu e nicio problemă. Pot trăi şi fără expunere publică. E însă ceva ce vreau, doresc, să expun acum. E o declaraţie.

Şi sper să o meriţi.

Tocmai m-am întors din club. Nimic special, mai ales dacă luăm în considerare geneza (Tanya knows…). O ieşire în club cum au mai fost mii. Sau sute – poate exagerez. O zi de naştere.  M-am simţit bine, fără evenimente speciale.  Happening-ul special însă, pentru mine, azi, a fost ăla de a vedea cum e fără. Fără el. M-am gândit că poate mi se va dovedi că e o iluzie, poate mi se va arăta că toata faza asta cu mine all mellow and sweet e doar o secvenţă dubioasă din care trebuie să ies. Sau nu.

Şi răspunsul e că nu. M-am gândit toată seara la cum ar fi putut fi toată chestiunea asta dacă ar fi fost şi … Dacă ai fi fost şi tu, că ştiu că citeşti ce scriu aici, pe tărâm oficial :) Aşadar, e public.

Ce să mai.

Şi cred că ar fi fost mult mai frumos. O dau în sirop rău?

Tu ce ai fi dacă ai putea să alegi?

3d-Terminator-Salvation
Anul 2018. Deloc departe, dacă stăm puţin să ne gândim. Marea răfuială roboţi – oameni. Ăsta e scenariul din Terminator 3. Şi întrebarea care se impune e – dacă ai fi actor debutant şi ai putea să alegi între două tabere, ce ai face? Întotdeauna, în toate filmele, roboţii sunt ăia răi, iar oamenii sunt ăia buni. Dar – trecând peste clişeu – tu ce ai vrea să te faci atunci când o să te faci mare? Om sau robot?

Dacă m-ai fi întrebat chestiunea asta acum 2 săptămani ţi-aş fi spus fără umbră de îndoială că aş fi preferat să cresc robot. O roboată care-şi vede de treabă şi care la o adică, la nevoie, se bate cu oamenii. Că oricum nu îi pasă. Să dea cu oameni de pământ, să n-o intereseze că alţi roboţi ca ea o cam încasează de la umanoizi, să aibe drept hobby curentul electric şi … cam atât.

Asta era acum două săptămâni. Şi aş fi dat răspunsul ăsta tocmai pentru că sunt om. Şi oamenii se satură.

Acum însă… :)