Tag Archives: u2

Cine-i, mamă, victimă mică, cine? Hai spune-mi, cine?

Orașul e plin de oameni în dungi. Poate i-ați văzut. Sunt foarte mulți și sunt peste tot. Sunt spanioli și sunt veniți aici la meciul ăla mare. Cum ziceam, sunt mulți și au bani de cheltuit.
Sunt pe străzi, se bucură, cântă, zâmbesc, se pozează cu tot ce prind. Le place. Poate pentru că sunt beți și băutura e ieftină, astfel încât le e ușor să își întrețină beția.

Între timp noi ce facem? Între timp noi suntem foarte ocupați să fim victime. E foarte nasol, au venit ăștia peste noi, nu s-a organizat bine (chestia cu Organizarea tinde să bată chestia cu Curentul în curând, e ceva ce aproape mă panichează). E de kkt, pe scurt. E tot orașul blocat din cauza unui amărât de meci.

Nu contează câți bani aduc fanii meciului ăstuia, nu contează că avem ocazia să arătăm că nu suntem sălbatici și la noi se mănâncă cu furculița și cuțitul cam ca peste tot… Contează că organizarea e de kkt și că oricum ar fi, nu ne convine.

Am fost în 2008 la Barcelona la deschiderea turneului 360 de la U2. Pe Camp Nou. Știți ce s-a întâmplat acolo? Da, accesul a fost ușor (pentru că e un stadion gândit bine, cum avem și noi acum, dar nu aveam pe vremea aceea). Evacuarea s-a făcut tot ușor. Dar știți ce s-a întâmplat la plecare? au închis metroul chiar înainte de finalul concertului iar autobuzele de noapte nu erau nici pe departe suficiente pentru o asemenea masă de oameni. Am stat în fund pe trotuar în stația de autobuz în timp ce autobuzele veneau pline ochi, fără energie să mergem până hăt la prima stație să încercăm să încăpem într-unul dintre autobuze. Am stat pe strada până la 2.30, până când am pus mână de la mână și am luat un taxi (nici din astea nu au fost, multă vreme). Mână de la mână pentru că aveam avion a doua zi la 8 dimineața și cheltuiseram mare parte din bani.

Cu toate astea, lumea era ok. Lumea era happy. Era obosită, dar totul era ok. Metroul nu organizase o conspirație, ăia cu autobuzele nu erau de kkt că n-au suplimentat, taxiurile nu erau de tot rahatul pentru că au tarife mari și în general primăria Barcelonei nu era de kkt pentru că n-a mutat stadionul în centru pentru marele concert. Nu era nicio problemă cu ORGANIZAREA. Era un eveniment mare, era normal să iasă cu aglomerație și uite că ăia de la primărie avusesera chestii mai importante de făcut decât să se îngrijească în detaliu de bunăstarea noastră, a turiștilor.

Bucurați-vă, mă oameni buni. E de bine! Turismul este de bine, în general! Învățați să priviți altfel lucrurile din jurul vostru și scuturați-vă puțin de victimizarea asta teribilă care vă apasă. După aia citiți asta. Poate ajută.

P.S.: Vă mai zic un secret. Când o să fie concert RHCP o să fie nebunie. Pregătiți-vă, luați-vă pastilele. Și țineți minte treaba asta – E DE BINE!

Inedit – La Taverna Maria

Uite că nu știu cum se face, că tot ajung să calc pe urmele Prințesei de Oraș. De data asta la mini-restaurantul grecesc din centrul vechi, chiar lângă club A, dar înainte de Godot. De fapt mint, știu cum am ajuns să calc acolo chiar după dumneaei – plănuiseram împreună un prânz acolo, doar că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă, la Maria era închis, așa că am ajuns la restaurantul roz de pe strada Speranței.
Bun.
Așa că aseară, în drum spre un party surpriză (nici acolo socoteala din târg nu s-a potrivit cu aia de acasă, dar a fost bine până la urmă), ne-am oprit să îndesăm ceva pe gâtlej, spre stomac. Unde să mergem? Păi hai la Taverna Maria, că e în drum.
Ajunși la locul faptei, am constatat următoarele: locul e mic, destul de înghesuit, însă mai mult decât suficient având în vedere că eram singurii clienți la momentul respectiv. În boxe se auzea muzică grecească, pe unul dintre pereți erau lipite viniluri cu tipii pe care pesemne îi auzeam în boxe. Chiar lângă intrare un mic podium, un scaun și un microfon sugerau că se cântă și muzică live pe acolo.
Decorul e simpluț, o banchetă de lemn care merge de-a lungul a doi pereți în dreptul căreia sunt plantate mese și încă două-trei mese în centru. Farfurii grecești în nișe din perete, însoțite însă de sticle de vin românești (de Sâmburești, dacă am citit corect pe ele).

Cum am intrat am fost întâmpinați de o doamnă era probabil patroana. Nu știu dacă o cheamă Maria sau nu, dar a fost foarte drăguță, ne-a luat comanda repejor și ne-a și adus-o de la bucătărie imediat ce a fost gata. Eu am luat un souvlaki de pui (ma știți conservatoare), care mi s-a părut puțin cam scump, aproape 30 de lei cu tot cu cartofii prăjiți, iar Vlad vinete la grătar cu usturoi. Am mai primit din partea casei o farfuriuță cu măsline marinate în ceva ulei de-un fel, și pâine unsă cu ulei de măsline. Cam grasă combinația, însă dacă e de dar nu ne uităm la dinți. Măslinele au fost bune, nu atât de bune ca la Chez Marie (unde, on the other hand, le plătești fie că vrei fie că nu), pâinea crocantă și aromată de la uleiul verzui – bună.

Ce mi-a plăcut la souvlaki a fost nu atât carnea în sine (care a fost ok, nu senzațională, dar ok), cât cartofii prăjiți care aveau gust de… acasă. Adică nu erau congelați, nu erau tăiați cu forma, nu erau prăjiți la grămadă, se simțea mâna care i-a curățat, i-a întors în tigaie și așa mai departe. Buni.

N-am apucat să gust din vinetele lui Vlad pentru că le-a topit pe repede-înainte, de unde deduc că i-ar fi plăcut.

Limonadele foarte gustoase și răcoritoare, nici prea-prea nici foarte-foarte. Păcat că puțin cam mici.

La final am primit și desert din partea casei – două porții de pepene pe care le-am mâncat de una singură – Vlad fiind după un festin matinal cu pepene n-a mai vrut și la cină.

Una peste alta o experiență inedită. Aș vrea să văd locul când e mai viu (dar nu prea viu, ceva mă face să cred că se aglomereaza destul de rău, spațiul e foarte mic) și aș vrea să revin să încerc și alte chestii – tzatziki, legume pe grătar, brânzeturi ceva.

Nu, melodia zilei nu e cu specific grecesc.