Astă-seară mi-am amintit că n-am ceapă și lămâie pentru o salată de ton la care poftesc de ceva vreme. Am trecut, așadar, pe la supermarketul din piață să cumpăr așa ceva.
Am intrat. Ceapa era chiar la ușă, așa că am vrut să iau o punguță de plastic (aveam de gând să iau vreo 4 bucăți). Cum mă aplecam spre sulul de pungi, o fată de lângă mine îmi întinde o pungă. Rupsese, din greșeală, două. Am luat punga, am adunat cepele și o lămâie pentru care n-am mai luat pungă (am lipit eticheta direct pe ea) și m-am îndreptat către casă. Pe drum am mai colectat niște iaurturi, niște brânză, o sticlă de apă, un ou Kinder (slăbiciunea mea), o pâine și niște ciocolată d-aia cu lapte End-Ibo, ca de casă, făcută la Harghita (observați imaginea), yam, de când n-am mai văzut.
La casă constat cu stupoare că am reusit să strivesc minunăția de ou, plasându-l extrem de prost și de nepăsător în coș. Evident că mi-a scăpat un ah, l-am făcut praf chiar în fața casierei. Am adăugat mai apoi eh, aia e…, pregătită să-mi asum deteriorarea produsului și i l-am întins să-l scaneze. Casiera îmi ia oul, îl pune undeva pe acolo pe lângă casă, și zice – lăsați, luați altul! Eu – oarecum uimită de turnura evenimentelor – …ehm…nicio problemă, oricum nu mai știu de unde l-am luat. Ea zice – acolo sunt – arătând într-o anumită direcție. Mă uitam cumva pierdută în direcția respectivă (emanam, cred, niște aromă de disperare), când tipa din spatele meu, de la coadă, zice – lăsați că mă duc eu să iau. Hm. Am mulțumit frumos, zâmbind, și am continuat să pun produsele în sacoșa textilă pe care o car în permanență în geantă. Tipa s-a întors cu oul cel nou, dar a fugit din nou când a văzut ciocolata mea harghiteană. Cum cineva tocmai se așezase la coadă, iar produsele mele se terminaseră, persoana cea nouă a luat locul tipei care fugise după ciocolată. N-a durat mult și tipa s-a întors. Tanti care îi luase locul zice – îmi cer scuze, am trecut în fața dumneavoastră. Tipa – care luase ciocolată ca a mea între timp- zice – nu-i nimic, foarte bine. .
Vă așteptați, probabil la altceva. Deh, doar trăim în România…
Și muzica zilei:
da, chiar asteptam deznodamantul sangeros:D ce misto e la tine in cartier, mah!
Cred că e un pic și cum vrei să vezi că e :P.
Ce-i drept, Primăverii e nimic pe lângă ce e aici…. :)))))))
🙂 imi place.
mi-ai facut pofta de salata de ton…eu mai pun ketchup si masline.
apoi ciocolata… apoi de… ah ce m-as plimba prin supermarket.
test 2 zece
Frumoasa Romania ta de ieri 🙂
Nu cunosc ciocolata respectiva.. chiar e foarte buna?
Da unde locuiesti tu? Ca vreau si eu sa traisc acolo… 😀
Bucuresti. Militari. Este ca la asta chiar ca nu te asteptai?
Elfa, da, e excelenta. Dar nu seamana cu ciocolata obisnuita, are gustul exact ca al ciocolatei de casa
Mi-a iesit auchanu pe nas… n-am stiut ce sa cer, ca-n bancurile cu dorinte.
Incerc iara: vreau in primul rand Jr sa fie bine. Apoi ciob, cum zice Compostor. Compostor e vecinu alor mei. Cea mai tare porecla. Nuu…vreau direct bani.. in ele de pene. Si…Elfa. El cu o fă.
daca vorbiti de ciocolata…adulmec si eu mirosul de la o mie de biti departare…cand mi-e pofta de cioco de casa, imi fac eu cu lapte praf, stafide,nuci…neaaaaaami
@Alas – sa speram ca se aplica teoria cu ,,cere si ti se va da”.
@Lori – da, ciocolata…e ceva :))