– atenție, conține spoilere, vorbesc serios-

sau Horrible Bosses, tradus în marile cinematografe din România cum altfel decât…Șefi de coșmar. Coșmarul, acest…coșmar recurent al titlurilor de afișe.
În fine, Șefi oribili, ăsta e filmul la care am mers aseară. Pentru că ni se luase de pirați, animații, drame, iubiri consumate sau neconsumate, am zis să băgăm și o comedie. Iar asta părea fix ce trebuie. Cu o notă măricică pe IMDB, promitea a fi un nou Hangover.
Din păcate așteptările noastre au fost prea mari pentru șefii oribili de luni seara. Filmul ăsta ar fi putut fi o comedie mai bună decât a fost, dar pur și simplu… nu e. Și am și câteva explicații pentru asta.
Deși actorii care-i joacă pe șefi sunt foaarte ok (mai ales J. Aniston, atât de inocentă și fină până acum, într-un rol de nimfomană-șefă, dar și Colin Farrel, la Spacey nu mă așteptam oricum să fie aiurea), cei din rolurile principale, adică ăia care duc filmul, cum ar veni, sunt așa…scoși dintr-un film prost cu adolescenți și lăsați un pic la îmbătrânit. Lipsește rău zvâcul ăla din Hangover, credibilitatea oricât de incredibilă ar fi acțiunea, editul brici de imagine și tot așa. Muzica e bună, tks God.
Pe scurt – 3 tipi au șefi nașpa și se hotărăsc să-i omoare. Ei bine, toată decizia asta e luată atât de naiv încât nu poți să intri în mood. Nu e nici malefic, nici dement. E doar pueril. Tot aștepți să iasă poanta de după perdea și să-ți arate ea ție, dar…țeapă.
Apoi acțiunea se întețește puțin și zici că gata, îi dă drumul. Și când îndeși mai abitir floricica de porumb în gură, clănțânind a nerăbdare, domnul scenarist îți vinde gluma înainte să se producă. Cum așa? Simplu. Îți arată anunțul de recrutare a ceea ce cred personajele a fi un Serial Killer de pe internet, chestie care îți restrânge serios variantele la 2 sau 3. Ia să vedem, e o comedie cu glume sexuale… omul vinde un Wet Job… hm, cam ce ar putea fi? După care privești frustrat gluma în sine și te întrebi de ce. E ca și cum vă întreb eu acum dacă știți bancul cu iepurele care vrea clătite, n-are tigaie și se duce la urs și enervându-se singur pe drum, odată ajuns, urlă la ăla că-și bagă plua în tigaia lui. A, nu-i știți? Hai să vi-l zic… Păi se trezește iepurașul într-o dimineață…
Bun.
Apare și Jamie Foxx în cadru, băi și mă jur că personajul avea mega potențial. Și e jucat bine. Și nu știu iar ce scremerea mă-sii că iese cam jumate din ce ar fi trebuit să iasă.
În fine, după jumate de film apar și câteva glume bune. Se râde, se râde chiar bine.Băi și îți pare rău de te zgârii pe ochi că n-au putut să-i dea drumul dracului mai devreme.

După o așteptare destul de mare, unul din personajele principale are în sfârșit o sclipire. Când îi zice șefă-sii nimfomane să se mai ducă și la dracu (asta ca să fiu elegantă).

Anyways, nu, n-a fost nici pe departe de clasa lui Hangover, deși ar fi putut. E tot o comedioară medie și atât. Are câteva glume chiar bune și ar fi avut potențial de mult mai mult, dar conține multe erori de pilotaj, iar acțiunea debutează undeva pe la jumătatea filmului. Nu recomand să mergeți hăt până la cinema pentru el, dar dacă o faceți e bine să știți la ce să vă așteptați. Bun de văzut duminica, dacă sunteți într-un mood bun se lasă și cu râs zgomotos după o oră și ceva.