Pe modelul mai răruț ca e mai drăguț vă scriu abia acum, patru luni mai târziu. Am în draft subiecte despre Castelul Electric, Padina Fest și câte și mai câte, dar uite că abia acum mi-a captat un anume subiect atenția atât de mult încât să duc până la capăt un articol.
Vreau să vă povestesc câte ceva despre tainele actuale ale litoralului românesc. Despre ce găsiți și unde și despre cum să vă comportați atunci când ajungeți acolo. Cu bune, cu rele și mai ales pe directelea.
O să vă povestesc mai întâi că anul ăsta am mers la Vadu. Da, pe plaja aia secretă despre care nu știe nimeni și unde ți se șterg automat urmele după ce te întorci acasă. NOT. Vedeți voi, Vadu și Corbu ERAU două plaje aproximativ virgine acum vreo să zicem 7 ani (probabil și înainte, dar acum 7 ani mi s-a povestit mie prima oara despre cât de dificil e să ajungi acolo și cât de puțini oameni vei găsi). Acolo mergeau campiștii (știu, nu există cuvântul ăsta) adevărați, cu cort adevărat care se montează din multe piese. Acolo se făcea nudism, basically pentru că chiar nu prea avea cine să te vadă. Era greu de ajuns, greu de rezistat și pare-se făcea minuni cu psihicul umanoidului intrat în comuniune directă cu natura.
Recunosc, eu n-aș fi rezistat așa nici 10 minute. Probabil undeva pe la minutul 11 m-ar fi luat alergiile, apoi ar fi apărut turmele în galop de țânțari și eu n-aș fi avut Autan, că nu se găsea chiar așa pe toate tarabele. Apoi m-aș fi deshidratat pentru că n-aș fi avut de unde să beau apă. Apoi aș fi murit probabil în încercarea de a parcurge cei 5 km până în sat. Nu, eu n-am gena aia sportivă și aventuroasă, n-am avut-o niciodată și mă îndoiesc că o să-mi crească acum. Ah, da, și probabil că aș fi stat singură în pustietăți cu sutienul pe mine, pentru că sunt genul de persoană care ar face asta.
Sucker, veți zice. Persoană spălată pe creier, nu vei cunoaște niciodată bucuriile îmbrățișării perfecte cu marea pe care ți le poate oferi doar un skinny dip! Legătura profundă cu supa primordială care își fac auzită vocea doar la fundul gol. Ok, no problem, râdeți cât vreți, nu sunt și n-o să fiu fata de la Laguna Albastră. Sunt plinuță, cu probleme cu coloana, mioapă și îmi plac de mor beneficiile lumii moderne (cum ar fi aerul condiționat, apa rece, saltelele și cocktailurile). Sunt o tocilară într-ale camperelii. Și am mai fost și bolnavă când eram mică!
Cu toate acestea, odată cu apariția campingului modern, a cortului cu aerisire sporită care se așterne în două secunde, cu drumul pe care poți merge cu mașina până la plajă, cu salteaua gonflabilă, cu lada frigorifică și cu – mulțumim, tu, zeule- Autan, spirale și alte torțe anti-țânțari, am început și eu s-o iau ușor-ușor pe calea pseudoaventurii. Mai întâi m-am călit temeinic la Sfântu. Unde a fost frumos, dar nu prea, despre asta puteți citi aici . Atât de hilară a fost experiența mea, că a ajuns până hăt la Dilema Veche, din păcate n-o puteți savura și acolo decât dacă sunteți și anume abonați.
În fine, după trânta din Sfântu, în 2010, tratament intensiv cu caniculă, broaște și țânțari, m-am simțit vitează și am mai băgat două seri la Peninsula 2011 și încă două la Padina, în 2012.
După trei seri dormite în cort la Electric Castle, fără evenimente majore, am zis că e cazul să reîncerc ceva litoral și țânțărime și am purces către Vadu, acest tărâm neatins de suflarea umană. Nu de alta, dar era ziua de naștere a părintelui nostru spiritual, vadu-iot (așa se spune?) cu experiență, iar noi eram dispuși de ceva aventuri și valuri la Marea Neagră.
Experiența a fost până peste poate de frumoasă, nu zic nu. Nu cred că am văzut vreodată atâtea stele – și nu pentru că nu am avut de unde, dar pentru că a fost prima oară când am putut sa privesc cerul dintr-un loc unde poți opri orice lumină artificială, într-o noapte fără lună. Am văzut și licurici de mare (nu știam că există), tot pentru că nu era lună. Prima seară, cel puțin, a fost pentru mine un fel de epifanie, deși a durat puțin, foarte puțin, prea puțin! și a fost ,,piperată” cu roiuri de țânțari, urlete de coioți și alti bărzăuni zburători cât pumnul meu.
Bottom line- dacă eu am ajuns acolo, oricine poate să o facă. Și o va face. Plaja asta a încetat să fie virgină de mult, la fel ca cea din Corbu (care, btw, pentru mine a fost o dezamăgire cumplită, dar nu pentru că am găsit acolo oameni, ci pentru că am găsit multă mizerie, câini vagabonzi și dughene de joasă speță). Deci lumea o să vină, chit că eu scriu acest articol pe blog, chit că nu. Fraților, locurile astea sunt marcate pe Google Maps! Voi ați scos capul pe geam în ultima vreme? Ați văzut în ce hal fuge informația? Hai să nu mai facem pe prețioșii și superiorii cu ,,salvați Vadu” și nu mai povestiți nimănui. Probabil mare parte din voi ați aflat tot de la cineva care fusese mai demult acolo – sigur, era diferit, erați singuri în baie cu lumina stinsă și nu v-a auzit nimeni, plus, amicul stia că ești băiat bun. Hai mai bine să ne dozăm eforturile spre altă direcție și să încercăm să facem educație. Dacă țineți atât de mult la plajele nepoluate, puneți umărul și să dăm drumul la o campanie online și/sau offline despre cum trebuie să te comporți pe o asemenea plajă neamenajată și de ce avem încă nevoie de locuri fără sezlonguri și pahare cu umbreluțe.
Și ca să fiu și mai radicală, înainte să o mai băgați pe aia cu ,,hai să păstrăm secretul”, ce ziceți mai degrabă să încetăm noi primii să mai mergem acolo. Pentru că avem de-a face cu două probleme diferite: 1) oamenii încep să meargă în cantități din ce în ce mai mari pe plaje încă goale de care doar câțiva privilegiați se puteau bucura până de curând și 2) oamenii sunt needucați și se comportă ca giboni abia coborâți din copac, începând cu zgomote și terminând cu ce lasă în urmă. În legătură cu problema 1, îmi pare rău să vă anunț, dar suntem cel puțin până la noi date oferite de cercetătorii britanici egali în drepturi pe pământ. Dacă vreți ca lumea să nu mai mearga acolo, fiți responsabili și începeți cu propria persoană. În legătură cu problema 2 se pot face lucruri, dar pentru asta trebuie vorbit despre asta. E o luptă lungă și soră cu agonia, dar dacă nimeni nu se apucă de ea, mai bine tăcem și lăsăm autodistructivitatea să-și facă treaba în liniște (sau zgomot).
Trec acum la partea a doua, pe care mi-e teamă că n-o s-o mai citeasca nimeni. După atâta epopeea cu Vadu și Corbu, cine să mai citească și despre plaja dinspre Mamaia și Năvodari? Unde, recunosc, n-aș fi călcat nici torturată cu fierul de rufe cu aburi. Nu atâta vreme cât în frază încape cuvântul ,,Mamaia”. Nu, dacă n-aș fi fost atât de obosită de nunți și de aventuri la munte și la mare, mai ales în cort. Nu, dacă n-aș fi avut un moment de slăbiciune în care să zic – fuck it, vreau la piscină, vreau într-un pat moale, vreau un mojito la botul calului, and make it fast! Așa că m-am lăsat dusă de val și am închis de bunăvoie portiera în ziua în care am plecat spre granița infamei Mamăi.
Mai întâi m-au trecut valuri de nostalgie pe la poarta fostei tabere. Apoi m-au trecut valuri de indignare văzând în ce hal arată drumurile și casele neterminate. Un câmp de materiale de construcții fără noimă. Aproape că începusem să scâncesc că vreau acasă, când am intrat în curtea interioară a Villei Pontica. Nu știu alții cum sunt, dar eu când văd un salcâm bine tuns, o canapea de exterior, un șezlong ergonomic și o piscină generoasă și frumoasă, îmi tresaltă inima de bucurie. Mi-a mai tresărit inima și la intrarea în cameră, după ușile frumoase cu obloane de lemn de inspirație mediteraneană. Și înăuntru, la vederea dușumelei și a mobilierului simplu dar ,,în temă”.
Până la plajă am mers pe un podeț de lemn, printre bălării. Dacă n-ai fi văzut vilele, unele draguțe, altele abandonate, altele fără noimă, iar unele de-a dreptul hidoase, ai fi putut chiar crede că mergi spre o plajă ,,virgină”. Gâze, greieri, vânt alunecos, de toate. Pe plajă ne-am aruncat prosopul lângă un bar pe care l-am categorisit instant ,,de fițe” și am început să facem calculul în kilometri până la primul supermarket, pentru că ,,eu nu dau 20 de lei pe o cola”. Am clacat repede și am cerut ceva de la bar, ceva ce am avut maxima surpriză să aflu că are un preț similar cu Bucureștiul accesibil (Control, Panic, Expirat + locațiile hipstărești mai nou deschise). În afară de asta, doamnelor, aveam de-a face cu o Caipirinha practic perfectă, care m-a cucerit de la prima sorbitură. Din punctul ăla gata, eu am fost convinsă.
Seara ne-a mai tratat cu o descoperire de zile mari – Restaurantul/cherhana Rapana. Eu nu mănânc prea des chestii din apă, fac excepții doar când trebuie neapărat, dar aici am avut parte de-o tratație incredibilă. Vin rece la frapieră, porții imense de midii, niște chefali nuuuma buni, icre și salată de vinete cu brânză și roșii și ceapă, stavrizi și alte nebunii. Desertul dar și o porție gigantică de rapane – din partea casei. În plus, cunoștințe noi în persoana lui Cristi, care se ocupă (bine!) de Rapana și care ne-a povestit o grămadă despre zonă și despre locurile în care e ok să mergem.
Și așa am ajuns noi a doua zi la plaja Curacao. Făcută de niște băieți care ne-au mai îmbătat de câteva ori prin București, ea constă într-un bar de lemn cu hamace, masa de fussball și câteva scaune înalte, vreo 50 de sezlonguri DE LEMN grupate câte două lângă o umbrelă de stuf. Prețul sezlongului toată ziua – 10 lei. Când comanzi ceva, o măsuță de cafea apare ca prin minune lângă tine și ești servit cu multă plăcere cu tot felul de bunătățuri și limonade de zici că nu e adevărat. Muzica există, dar e în surdină și e frumoasă de-ți vine să mori.
Foarte important și DELOC de neglijat – TOALETA de la Curacao este impecabilă! E o construcție mai mică, tot din lemn, în spatele barului, cu un duș exterior. Vase de toaleta sclipitor de curate și parfumate, apă, săpun. Nota 10!!! Sigur, exagerez, dar este necesar ca să vă fac să înțelegeți – cred că doar acasă m-am mai simțit atât de în siguranță într-o toaletă.
În ultima zi am fost cadorisiți și cu niste cafele din partea casei și am plecat cum foarte rar plec de undeva -și anume cu promisiunea că mă întorc.
Deci pentru zilele în care nu vreți neapărat să faceți pe aventurierii extremi, în care aveți nevoie să vi se poarte de grijă și să vi se servească un cocktail, chiar dacă poate e sub demnitatea voastră, dacă vă place muzica pe plajă, dar nu la volume insuportabile și nici în ritmuri intolerabile… faceți o vizită la plaja Năvodari-Mamaia Nord. De bifat MUSAI plaja Curacao, Plaja Rapana, restaurantul Rapana și pizzeria care urmează (și care ține tot de ei). Good, good pizza, I tell you.
Așadar, oameni buni, mergeți la Vadu dacă vreți să dormiți în cort cu picioarele direct în apa mării, deocamdată în liniște și pentru niște senzații nepaipomenite. Și mergeți la Năvodari dacă vreți să vă simțiți răsfățați dar totuși, răsfățați cu bun gust și cu prețuri care te lasă să pui motorină și pentru întors. Și spuneți și altora, dar mai spuneți-le și că chiștoacele de țigări se strâng de pe plajă, că sunt niște ratați dacă lasă ceva în urma lor, ca sacii de gunoi încap și în poșetă și apoi în mașină până la cel mai apropiat tomberon și în general încercați să fiți voi ăia mai buni, nu doar să vă credeți așa.
Și vă mulțumesc că m-ați suportat atâta și promit să încerc să scriu mai des :).Ș-am încălecat pe-o șa…
Melodia sezonului (frate, nu pot să mă abțin! :D):
