N-am fost la metrou pentru ca faceam bagaje pentru Paris. Nu pot ajunge nici la lansarea de pe 23, din Silver Church, pentru ca sunt la Bruxelles.
Insa voi sa fiti cuminti si sa va duceti daaa?
Uite cum a fost la metrou:
N-am fost la metrou pentru ca faceam bagaje pentru Paris. Nu pot ajunge nici la lansarea de pe 23, din Silver Church, pentru ca sunt la Bruxelles.
Insa voi sa fiti cuminti si sa va duceti daaa?
Uite cum a fost la metrou:
Semnalat mie azi de catre Ana si Radu… Aparent o sa fiu interesata. Ei bine, da, chiar sunt interesata, oamenii astia citesc gandurile si imi place ca-mi certifica ca nu sunt cu capu’ si ca problema e reala.
Ma rog, pe scurt – I’m in!
Clauza 8 // Tema concursului
OBSESIA PLECARII DIN ROMANIA – ORIUNDE, DAR NUMAI AICI NU!
Preambul:
O anumita mentalitate colectiva plaseaza Romania fie in centrul universului – am fost primii in tot si toate – fie intr-o arie complet marginala a civilizatiei europene, de unde singura scapare e evadarea. Discursul echilibrat a fost exilat si din agenda publica, care penduleaza intre cele doua extreme.
Emigrarea, departe de a fi o optiune pragmatica, a devenit obsesie, loc comun al discutiilor superficiale si obiectiv trendy. Ideea de “emigrare cu orice pret” ne face sa neglijam ceea ce am putea face in Romania, sa nu fructificam sau sa nu cream oportunitati, sa privim demobilizati cum se petrec lucrurile fara noi, in asteptarea biletului de avion.
E dimineata. Ora 6. In aeroport, astept sa trec de bariera idiotilor cu scanarea materialelor periculoase. Asez odorul usurel, separat de restul bagajelor, si sunt un pic ingrijorata pana iese intreg pe partea cealalta. Taranu’ burtos, angajat al marelui aeroport international Aurel Vlaicu se hlizeste la el: “He, asta ce e, mec d-ala? Si intinde o mana slinoasa catre carapacea de aluminiu fin. LABELE JOS, BURTOSULE! Nu, zic doar “..nu, nu e mac. E un pc”. “Un ce?”. Dau din mana a paguba – “un computer, un laptop”. “Da, mec, am vazut eu la sefu'”. Ai vazut pe dracu’. D-aia scrie ASUS mare pe el. Ah, am uitat, ca nu au criterii de studii cand ii angajeaza pe astia. Nici macar nu e nevoie sa aibe absolvite 4 clase primare, cred.
Slinosul reuseste totusi sa-l apuce. “I-ote ce usurel e… Ala de-l stiam eu era mai greu”. “Da, are un kil jumate” mai marai eu printre dinti, si ma rog sa isi tina microbii cat mai departe de odor. Individul lasa jos laptopul si se uita pe schema din computer, cautand ceva. “Da’ fir n-aveti la el?”. Ce sa am?! A. “Nu, l-am uitat acasa”. “Ah, pai si ce faceti fara fir, ca mai mult de juma’ de ora nu tine”. Of, doamne, de cand e la obligatorii socializarea cu primitivii din aerogara Baneasa? “12 ore, 12 ore tine” adaug repezit, in timp ce-mi prind la loc cureaua. Mereu ma simt ca la puscarie cand trebuie sa-mi scot cureaua de la blugi inainte de detectorul de metale. E cam liniste. Ma intorc catre molusca in uniforma si-l vad un pic… derutat. “Faceti misto de mine, ce credeti ca daca nu am nu stiu ce meserie d-asta de fite nu stiu cat tine bateria de la leptop?”. Dau ochii peste cap si ma indepartez 10 metri, aia pe care ii am la indemana in grandioasa sala de asteptare din Aurel Vlaicu.
Intarziere. Si ce intarziere, o ora jumate. Ma asez pe un scaun ingrozitor de incomod si deschid minunea. Apuc sa scriu un post pe blog, imi verific mailul, mai dau 2-3 updates pe facebook si deja incep sa ma plictisesc. Asa ca intru pe messenger. Noroc ca am net mobil, ca astia n-ar avea vreun wifi free pe aici.
Dupa aproape doua ore sunt in avion. Decolarea cam nereusita ma face sa am ceva emotii in legatura cu aterizarea – se vede de la decolare in ce hal o sa dea pilotu’ cu noi de pista la destinatie. Dupa ce se stinge beculetul de panica, reusesc sa-l dau la o parte pe individul dinspre coridor si sa sustrag ASUS-ul de la bagaje. Movie time!!! Bagam episoade din weeds la epuizare. Am 4 ore jumate pana la Paris, ceea ce inseamna hm…sa vedem… un sezon intreg.
Dupa doua ore flancul drept si flancul stang sunt cu ochii la mine-n monitor. Are 13,3 inci, o gramada pentru toata lumea. Ar trebui sa tai bilete, ca la cinema. Ma intreb totusi ce inteleg, pentru ca sunetul e in casti. Iar castile sunt infipte bine la mine in urechi. Deh, plictiseala asta. Sper doar sa nu adoarma cu capetele la mine pe umeri, ca asta deja ar fi prea mult.
La Paris sunt nevoita sa trec la sezonul urmator, pentru ca pana la Paris mai am aproape o ora. Cu autocarul. Deh, low cost = aeroport Beauvais = mama dracu.
Apuc sa vad in trecere Tour Eiffel. Noroc ca nu-s pentru prima (si – sper – nici ultima) data in Paris, ar fi foarte deprimant sa n-am timp de nimic.
Prezentarea dureaza putin peste o ora. Prietenul meu cu carcasa de aluminiu face impresie din nou. Un francez ma intreaba facand pe prietenosul: “C’es …combien? Cet… Asus?”. ” un peu plus cher que 800 euro. C’est an Asus UL 30…” ii raspund in franceza mea de balta. “Pas cher…pas cher du tout…”. Cred ca a vrut sa zica ca nu-i scump deloc. Pai nu e… daca iei in calcul ce adaposteste sub carcasa asta draguta si solida.
Termin sezonul din Weeds inceput in autocar, in avionul spre Bucuresti. Am intrat in casa, sunt franta si mi-e groaznic de lene sa-l pun pe micut la incarcat. Din fericire mai are inca baterie cat sa-mi verific mailul si sa schimb amabilitati cu o matusa pe messenger.
Si da, evident ca de fapt inca n-am plecat la Paris. Plec in 2 ore (asa ca urati-mi distractie placuta), iar povestea mirobolanta de mai sus a fost scrisa pentru concursul PCNews de anul asta, despre care va amenintam eu acum ceva vreme ca urmeaza in paginile de succes Verzi si Uscate (hahah). Laptopul e de gasit pe PC Garage si noi ne auzim cu ocazia altor etape. Ah, da, si cica ar fi ceva premii si pentru comentatori. Deci… shoot.
Un vals simplut si dragut: 🙂 An de fermentare: ’98.
Ce mi-a dat mie Radu azi.
Cum e sa fii noua romanca la serviciu… Fake accent, but damn funny! :)) Acum inteleg unde se duc romancele cand se duc. La birou, unde toti barbatii alearga dupa ele :))))
Pentru orice.
Sa zicem – pentru raceala. Uneori parca ai vrea sa fii racit un pic. Un pic, asa. Hai, si un pic mai mult, daca asta-ti da un ragaz mic. Toate lucrurile se pravalesc in capul tau si parca ti-ai dori sa te loveasca un pui de viroza asa, sa poti sa zici cu voce de canal “imi pare rau, sunt bolnava, vorbim maine”. Sa poti sa amani pe mai tarziu toate proiectele, toti amicii dornici de social, tot ce vine pe teava.
Insa uneori CHIAR nu e cazul. Tin minte cand eram in clasa a 2-a si ne-au facut pionieri. Deah, tin minte, la naiba, am fost comandant de detasament pentru 2-3 luni (ghinda galbena care este). Si chiar atunci – in acele zile marete – o colega a facut hepatita. Stiu ca i-am plans cu totii de mila. A venit la festivitate – era deja in faza in care ii trecea, nu mai era contagioasa, dar oricum a stat departe, pe un scaun separat, si era foarte galbena (aproape la fel de galbena ca ghindele mele) si ne parea foarte rau pentru ea. Ei, asa e si cu raceala. Uneori CHIAR nu e cazul sa racesti.
De exemplu acum, chiar nu ar fi cazul.
Am impresia ca am racit din nou, dar sper ca e doar o impresie.
E frig 🙁
Chestia cu Fimo ma loveste spontan. Am multe restante si in loc de ele uite ce fac eu – floricele mov
cu rosu. Nu-s inca lacuite, da’ nu-i asa ca-s dragute? Le adopta careva sau le opresc pentru mine? As avea la ce sa le port…:D
Alt subiect de controversa. Sunt oameni care-l categorisesc drept porcarie ordinara si apoi e cealalta tabara, cei care-l vad drept capodopera absoluta a secolului.
Eu cred doua lucruri 1) ca nu-ti poate placea filmul asta daca n-ai un pic de nostalgie dupa good ol’ SF 2) ca oamenii au avut asteptari gresite (nu mari sau mici, dar “pe langa”) si ce era satira curata ei au vazut drept “scenariu categoria B”. In acelasi timp probabil ca sunt si cativa care n-au inteles absolut nimic, carora nu le- a placut deloc dar care spun ca e super tare pentru ca printre altele e cool sa-ti placa District 9. Adica, pe scurt – jumate din aia care zic ca le-a placut zic asa to fit in, iar jumate din aia care zic ca nu le-a placut, se asteptau probabil la Transformers. Cu restu’ n-am nimic… 😀
Mi se pare ca filmul asta are niste puncte de ironie curata – vezi dialogul extraterestrilor, vezi sexul interrasial, vezi crevetele marcat cu X, vezi faptul ca se specifica treaba cu “not in U.S.” vezi forma de documentar/mockumentar si inca si mai cate.
Cat despre “ideea principala” – ce sa mai, e simplu si trist – Bah, suntem neste animale primitive. Cam asta e pe scurt (pe langa alte paralele subtile, referinte istorice si alte chestiuni).
Asadar – da, mie mi-a placut District 9.
Hai cu completarea, hai cu rosia stricata!
Fii atenta faza: la articolul cu Marina Voica a aparut un rusnac care ma acuza ca am furat…articolul (adica ala in care povesteam de Raluca si Radio Guerilla).
Si comenteaza IN RUSA facand acuzatiile respective.
Mah, sa nu le rupi capu’? 😀