All posts by Andrada

la strada, muzica, povestind bucurestiul, rasu'-plansu'

Madonna o sa ne ingroape pe toti sau – e-magic, ti s-a suit prafu’ la cap

6 Comments

Sunt ferm convinsa. Daca nu pica victima vreunul atentat sau nu ii pica vreun meteorit in cap ne ingroapa cu siguranta. O sa fie ultimul dinozaur.

Despre Madonna insa mai incolo. Mai intai sa-mi scuip tot praful din plamani si sa ma calmez. Bai fratilor, voua chiar vi s-a suit vedetismu’ la cap? Ce dracu’ a fost asta?? Cu Bestfestu’ am inteles – nu stiati cu ploaia, nu e voie cu umbrele, n-am stiut de pelerine etc etc. Da’ ce-a fost fratica asta?! Cum ati vandut voi bilete la de 3 ori numarul de oameni care incapeau in mod normal in spatiu?? Si cum dracului ati lasat voi oamenii aia direct pe iarba ca la hipodrom? Si daca dadea o ploicica ce dracului faceati cu mlastina? Mi-am suflat acum 10 minute nasul. Mucii mei arata a muci de miner. Ar trebui sa-i duc la laborator si apoi sa va dau in judecata.

In fine, a fost o experienta absolut ingrozitoare. Absolut ingrozitoare. N-am inspirat atata praf in viata vietilor mele. Era infernul. Nu se putea cumpara NIMIC. Mai, cum dracului ati lasat momaile alea sa vanda bauturi?! Cum?? De ce dracului ati mai dat jetoane daca ati angajat narcoleptici in cataplexie pe post de plimbatori de pahare? Ma, stiti care era treaba alora? Sa ia un pahar de pe masa si sa-l puna pe tejghea. Cam ca aia de la Bestfest,asa, ca idee. Nu sa sprijine frigidere si sa se intrebe ca niste ciori bete “aoleu fata ce ne facem ca se termina berea”. Am stat o jumatate de ora la o coada incerta in forma de movila in fata celor x umbrelute cu bauturi. Probabil serveau doar 2 oameni. Dupa jumatate de ora eram in acelasi loc. Mi-am bagat picioru’, am vrut sa-mi iau jucariile si sa plec. Dar am ramas eroic, savurand o inghetata de caramel, singura la care am reusit sa ajung in mai putin de 15 minute.

Cum dracului ati vandut voi bilete de o caruta de bani unor oameni care n-aveau NICIO sansa sa auda sau sa vada ceva, stand 10 pe un loc?

Mai baieti, voi mai aveti vreun pic de spatiu pentru creier? Sau e plin de e-uri de la euroi?

Bine ca mi-a dat mama mie creier si am stat intre pomisori ca s-o vad pe old lady. Adica langa scena. Stiti locul ala? Tribuna colt cu scena? E – acolo.

Si aici vine partea a doua a povestii. Bai, sa mor io daca inteleg pe astia de ziceti ca n-are voce. Mie mi s-a parut ca are voce de…Madonna. Pe bune, si sunt impresionata. N-am crezut ever ca cineva poate sa danseze atat si sa cante in acelasi timp.

Nepotrivita faza cu discriminarea. Am inteles perfect intentia, e laudabila, dar cumva contextul nu a fost tocmai bun. In fine, desi nu mi-a placut cum a picat momentul apreciez in continuare intentiile (chiar daca usor ipocrite) ale superstarurilor de a face un pic de educatie. In spatele meu un baiat zice ‘dutenferentari”. Mda. Ce sa mai adaug.

In continuare sunt usor debusolata. Nu stiu daca mi-e rusine de oamenii aia care huiduiau (pentru ca nu era absolut nimic de huiduit) sau doar casc a lene la discursuri de genul asta – fie ca sunt fuck bush, sau homsexuals and gypsies should be treated with respect. Nu ca n-as fi de acord. Doar ca nu prea cred …pasiunea. Miros a cliseu si ipocrizie – gen – sunt un star, dau un concert, tre sa zic ceva de bine, cam cum zic alea de la miss cu “world peace”. 🙂 In fine. E foarte mult de discutat pe tema asta.

In afara de asta, ce-aveti fratilor? Show-ul a fost foarte tare. Intr-un mediu de cacat. Ca aia e. Mi s-a luat si mie de tot hau-haul asta cu “organizare proasta lalala”. Da’ de data asta n-a fost organizare proasta. A fost… o gluma infecta.

Si concluzia e aceeasi pe care am zis-o la concert, sprijinita de tuia de langa tribuna vip cu gura cascata – bah nene, asta o sa ne ingroape pe toti.

culinare, nostalgii

Carnetul cu prajituri

7 Comments

In ultima vreme m-a lovit si pe mine boala gatitului. Nu stiu de ce. Nu de economie, pentru ca incerc toate retetele posibile, facand risipa de diverse. Am si o carte a domnului Jamie (stim noi care) si credeti-ma, sunt destul de complicate retetele alea. Ultima creatie – pui la cuptor cu rosii, busuioc si usturoi, a iesit complet genial.

Dar nu asta voiam sa spun,

Tot gandindu-ma eu asa la preocuparile culinare din ultima vreme, mi-am amintit de vremea cand eram mica, si pe langa mancarurile pe care mama stia sa le faca de la bunica (mama lui taica-meu, adica, poveste mai lunga…) si de aia ieseau cam la fel (desi the personal touch era mereu acolo – de exemplu mama n-a reusit NICIODATA sa faca clatite adevarate, ca bunica-mea, iar bunica-mii parca nu-i ieseau ciorbele si supele asa bune), ei bine, in afara de retetele stiute pe dinafara si de binecunoscuta Sanda Marin (care insa era nefolosita, doar eu o mai deschideam in primele mele tentative culinare, esuate toate), mama mai avea in raftul de la bucatarie un carnet cu coperta de vinilin, in care scrisese de mana retete de prajituri. Erau aceleasi prajituri pe care le facea cu toate ocaziile – alba ca zapada, prajitura cu miere, negresa, ascota (nu, nu mascota, aia e altceva), ecleruri (si ce ecleruri…), fursecuri….si.. cam atat, cred. Paginile erau ingalbenite si rasfolosite, iar eu adoram carnetul ala.

Oare mai exista? Trebuie sa-l caut data viitoare cand ajung la Pitesti.

Puiul din seara asta
Puiul din seara asta

having a hell of a good time, la strada, me and my friends, muzica, nostalgii, povestind bucurestiul

Lovely day, lovely day, lovely day, loooovely day

1 Comment

Old high school notebook
Creative Commons License photo credit: richardmasoner
Dupa seara de aseara cu pana de curent de la Baraka si limonada transformata pe intuneric in cuba libre, dupa 9 ore de leganat in balansoar intre 2 sandwich-uri si multe povesti, asadar dupa seara de aseara a urmat …ziua de azi. Ah, iubesc truismele! 🙂

A urmat dupa cum ziceam ziua de azi cu cafea si bruschette la cafepedia, cu inca o cafea Fredo la Lente si un pic de internet scouting, si cu decizia capitala de a face o vizita in Cismigiu. Si dupa ce intru in Cismigiu incepe avalansa… primii ani de facultate, prima iarna, finalul facultatii, cu Cata si Crina in barca pe lac, dimineata cu Radu cand am facut ingerasi pe iarba, apartamentul lui Alex cu pisicile care cadeau de la balcon, dar nu pateau nimic, prima oara cand am venit in bucuresti, in clasa a 11-a si m-am intalnit cu Mihaela si am fost tot acolo. O dimineata cu Nicu si Clara in care mi-o amintesc pe Leti venind si povestind ceva despre fratele ei.

O dupa-amiaza dupa o imparteala de fluturasi nu mai stiu exact de ce.

Si dupa toate astea, ipod-ul meu se incapatana sa puna pe shuffle piese cu tot felul de semnificatii. Post Blue si Daydream Believer, care mi-a adus aminte de episodul de acum 5 ani din Jukebox, cu scotienii in kilturi. Cu scotianul care mi-a cantat ” cheer up sleepy jean, oh what can it mean to a daydream believer and a homecoming queen”.

Si am terminat Casa Somnului.

Si apoi am fost sa cumpar pepene, porumb, rosii si multe alte chestii. Am facut o supa de rosii miam miam miam miaaam, si acum zac cu ochii blegi si ma bucur ca am facut ziua din asta ceva despre care merita sa vorbesc. A mai fost ceva intre supa de rosii si blogareala, dar asta e doar pentru mine. Si e frumos.

Noapte buna.

having a hell of a good time, la strada, muzica

I heart VH1

2 Comments

Mi-am amintiiiiit!!! Asta era!!! 🙂


[Foo Fighters – Walking After You]
Vezi mai multe video din Muzica

Si azi am fost in parc. Miruna, m-am apucat de Casa Somnului. De fapt aproape o termin. E geniala, tks 🙂

Si era un nene care zice – “hai babo, misca-te”. Gandesc – “asta o fi cu ma-sa in parc?” ridic ochii cand ce sa vad – un catel mic, negru, abia tarandu-si labutele la vreo 20 de metri in urma personajului.

Dupa 2 ore puietul a impanzit parcul asa ca am plecat. (bah, multi copii mai turnati in ultima vreme, time out!). Si mai usor cu parcu’, ca mai are si altii nevoie de el, da?

jobbish, la strada, rasu'-plansu'

Toto, we’re not in Kansas anymore

7 Comments

Nush ce-mi veni cu titlul asta 🙂 Poate pentru ca am stat iar o ora si ceva in Carturesti in cautarea cartii perfecte.

Oricum.

Avem cateva treburi de comunicat pentru seara in cauza. Adica aceasta.

1) oamenii care ajung in statii de autobuz se uita pe geam de parca ar astepta ca la statia respectiva sa fie raspunsul tuturor intrebarilor lor existentiale

2) in locul in care acum vreo 4 ani si ceva mi-am vazut mandra primul OOH (era vorba de un mirobolant Cesarom), zaceau azi doo si anume panouri publicitare, unul mai lame ca altul. In coltul de…sus:  “Fructele iubesc Granini”. In coltul de…jos:  ” Banii tai prefera Reiffeisen Bank”. Autobuzul era la semafor, si eu analizam operele colegilor mei (cu contributia indubitabila a clientilor patrunsi de talent in ale vorbelor). Si m-a lovit. Da’ cu tine? Cu tine, omule care stai la semafor, ce dracului se mai intampla? Fructele vrea una, banii vrea alta, da’ oamenii ce vrea? Mda. S-a taiat maioneza, este cam clar.

3) mai era ceva, dar am uitat. Oricum, frumoasa plimbarea prin oras. A, da, sunt din ce in ce mai multe cladiri renovate. Maybe it’s just me, maybe it’s just me being pms free, maybe it’s just me today, dar imi place orasul asta la nebunie.

4) Mi-am adus aminte care era chestia. Nu e asa ca si voi credeti in vise premonitorii? Nu e asaaaa? Hai ziceti ca e asa… Trebuie sa fie asa… 🙂