All posts by Andrada

Vice Magazine

Vineri seara am dat o tură prin Control, ca în vremurile bune ale tinereții. Doar puțin, că a doua zi aveam de vizionat Morcheeba și mă doream în formă. Și cum m-am așezat eu la bar, ca o duamnă, mi-am dat seama că mă plictisesc puțin. În spate, la dixtracție, era cald rău rău, așa că nu-mi rămânea decât să aștept să dispară plictiseala în timp ce sticla de Salitos devenea ușor parte din mine.

Ca orice om plictisit cu o bere-n mână, m-am întins să văd ce avem de citit. Primul material didactic a fost Zile și nopți, pentru care am o afecțiune deosebită din motive poate puțin subiective, dar și obiective. După ce am terminat cu zilele și nopțile am văzut că avem pe tarabă și alt material distribuit gratuit, în format mare și lucios. M-am întins elegant și am pus gheara pe un exemplar. Vice Magazine era el. Pe copertă, un negru mic cu un tricou pe care scria Hi, I don’t care, thanks. Uber cool. Zece minute mai târziu încă citeam la revistă, motiv pentru care am îndesat-o în geanta maaare (care în sfârșit avea un sens într-o seară de vineri în club), iar acum sălășluiește la domiciliul personal. Da, da, știu, am descoperit și eu America. Deh, bine că am descoperit-o.

Pentru cei care n-au descoperit-o încă, recomand descinderea în locurile unde se găsește și luarea ei acasă, e foarte mișto. Aveți aici câteva informații despre conținut. Tot acolo găsiți și informații despre locurile unde o găsiți.

(mha, și pentru că îmi plac detaliile, la caseta tehnică mesajul despre care tre’ să spun e ,,sunați-ne, ne plictisim”)

Și pen’ că viciul meu preferat este cultura, în episodul de azi urmăriți:

TM Live – Morcheeba &Parov Stelar la Polivalentă

Cu ce să încep? Să-i dau cu de bine sau să încep cu injuriile?
Ok, hai să încep cu răutatea şi să terminăm în notă optimistă.
Polivalenta e naşpa. Ştim asta cu toţii. La toaletă la femei arată ca în toaletele de la puşcărie (asta e o speculaţie, habar n-am cum arată toaletele la puşcărie, posibil mai bine ca la PolivaLentă). Înăuntru se face cald ca în infern, ventilaţia e zero, sala e urâtă.
Să trecem peste asta. Cum nu există alt loc similar de concerte (Hala a decedat acum ceva timp, încă nu ştiu exact de ce) ne mulţumim şi cu Polivalenta, e ok.
Se dau jetoane la care se stă la coadă, doar în număr par (deşi sunt o mulţime de produse care se vând la preţ impar de jetoane), care se rup mai uşor pe jumătate decât în întreg (nu există niciun produs care să presupună existenţa unei jumătăţi de jeton, dar hei, de ce să fie simplu când poate să fie complicat?) şi nu se pot returna. După care se mai stă la coadă la băuturi. Când ajungi în faţă, afli că nu mai au Ursus sau au dar e cald, că Peroni costă două jetoane şi că trebuie să aştepţi să îţi toarne în pahar din sticlă, pentru că nu există bere la dozator – de aici şi coada. Finlandia există, Jack există, dar nu există preţ pentru long drinks – trebuie să plăteşti sucul separat (ca şi cum oamenii vin la concerte să savureze tărie straight) în afara dozelor de Jack with cola blasfemiator, la trei jetoane. La final oamenii rămân şi fără apă, ce atâta apă. Cam asta despre vânzarea de băuturi de la TM Live superbranduită cu bere, Finlandia şi Jack.

Pe la 11, când am aterizat acolo (după ce gardianul mă căutase prin pachetele de ţigări de diverse substanţe interzise -arătam suspect probabil, vorba lui Ristea – aveam ochii mari) muzica era asigurată de Electric Brother. Drăguţ, interesant, după care au intrat Amsterdams. Revelaţia pe care am avut-o a fost că Amsterdams mă plictisesc îngrozitor, mai ales în Polivalentă la 12 noaptea aşteptând muzică bună în picioare în nişte cizme uşor incomode, uşor frustrată de accesul greu, complicat şi scump la alcool. Am reuşit să rezist (aşezatul în cur pe jos a ajutat)şi am prins ora unu încă neadormită, adică ora la care erau anunţaţi Morcheeba.

Şi de aici începe partea aia bună.

Trebuie să vă mai spun că am reuşit să ratez sistematic toate concertele Morcheeba şi Parov din România (şi au fost câteva). Singurul pe care l-am prins a fost concertul Morcheeba de la Bestival (primul Bestfest) când au fost fără Skye şi au fost o dezamăgire amară. Fetele alea două erau pe lângă grav, au băgat şi o Budapestă şi au plecat acasă.

Aşa că aseară era de neratat.

Băi, cât de mişto a fost. Femeia aia e divină, senzaţională, am savurat muzica cu un ranjet tăiat pe toată faţa, pe alocuri cu ochii inchişi, am dansat, am cântat. Dacă am făcut asta după ce am trecut prin toate cele descrise mai sus, vă daţi seama cam cât de bine a fost. N-am reuşit să găsesc filmări pe youtube deocamdată, deşi Skye i-a zis la un moment-dat gardianului să se calmeze că nu-s deranjaţi de poze sau filme, mai ales dacă ajung pe youtube, să vadă şi ei cum arată. V-aş povesti mai multe, dar nu prea reuşesc să ambalez cuvintele. Rochia era divină, bandul suna cum nu se poate de bine, oamenii beau tequila şi bere, Skye a remarcat amuzată jackul cu cola la doză (noroc că aşa am aflat şi eu de el, nu-l ginisem la tarabă).

După Morcheeba am mai făcut o excursie la baie şi m-am întors la ţanc pentru Parov Stelar. Am dansat de mi-am tocit cizmele şi pe saxofoane şi trompete şi am aterizat acasă destul de târziu devreme.

Din punctul meu de vedere Morcheeba de aseară a fost concertul anului (mai sunt vreo două luni, mă îndoiesc că mai apare ceva), mulţumim frumos lui Redds pentru invitaţii şi pentru berea de femei numai bună de aseară (m-am scos, la băieţi a fost mai greu cu criza de Ursus).

În final ne delectăm cu Otherwise, una din puţinele melodii care spală ruşinea gusturilor mele muzicale de prin liceu. (exagerez, eram doar foarte mainstream, deh chestie de monopol al televiziunilor muzicale :D).

Hesher, sau Joseph Gordon așa cum nu l-ați mai văzut

Cum ar fi să te trezești brusc în casă cu un hippiot dement care se comportă ca și cum a trăit toată viața acolo și care, culmea, pare a se înțelege mai bine cu propria familie decât te înțelegi chiar tu?

Cam asta e treaba cu Hesher. Poate câteodată e nevoie de puțină anarhie ca să revii la normal.

Și, cum ziceam în titlu, Hesher e Joseph Gordon. Da, da, ăla mic din A treia planetă de la soare. Băiatul prost de bun din 500 Days Of Summer. Tre’ neapărat să vedeți chestia asta. A, da. Alt Trivia topic e că Natalie Portman joacă în film dar îl și produce. Ah, da, și funny as hell, filmul are tribut Star Wars la un moment-dat, hihi.

Cum vă plac bărbații confortabili Dove?

Nu se găsesc la Ikea, cum ați putea crede, ci pe Iqads. Nu-mi dau seama încă cine e vinovat despre treaba asta. Dacă IqAds sau DOVE. Tind să cred că DOVE a comis-o iar IqAds nici măcar nu s-a prins (probabil i se pare la fel de corect), pentru că pe alte site-uri un eveniment similar este prezentat la fel, descrierea însă este corectă.

Oameni buni, în limba română persoanele se simt confortabil atunci când se așează sau se îmbracă în lucruri confortabile. Persoanele nu SUNT confortabile decât dacă intenționezi să te așezi pe ele, să te îmbraci cu ele sau să le folosești într-o maniera similară. Știu că e o mizerie pomenită din ce în ce mai des (din cauza englezescului are you comfortable), dar în limba română nu e așa, pur și simplu! Și oamenii care fac/adaptează asemenea campanii precum și cei care le publică comunicatele de presă au un rol extrem de important în folosirea cât mai corectă a limbii ăsteia de-o facem jurebi din două în două minute, mama, mă-sii! E ca și cum am traduce din franceză am foame.

Și-apoi mai am o nelămurire – dacă tot adaptați după bunul plac, de ce nu schimbați, mamă, și n-ul cu m? Ne face pe noi o literă? De la confort la comfort e doar un pas. Atât de mic…

Unde ești tu, CNA…

Despre Roșia Montană

Până nu demult nu aveam nicio părere despre chestiunea asta. Instinctul mă făcea chiar să înclin cumva în favoarea proiectului, pentru că mi se pare stupid, ca idee, să stai pe un zăcământ valoros și să aștepți să vină toamna, să cadă frunzele, să mai vedem, să mai auzim, mai ales în contextul în care niciodată banii nu-s prea mulți, ba chiar ne lipsesc cu desăvârșire. Cu toate astea m-am ferit să iau o poziție tocmai pentru că îmi lipseau informațiile.

Și a venit și ziua în care m-am hotărât să ies din beznă și să mă informez. Poate știți că nu-mi plac defel vânătorile de vrăjitoare sau opozițiile la orice doar de dragul unei idei aparent nobile. Uneori am și supărat lumea cu refuzul de a ma ralia la varii cauze. Țin, de asemenea, să menționez, că n-am nicio culoare sau convingere politică, nu admir și nici nu detest până la practici voodoo pe nimeni. Sigur, mi-e silă de toți, așa, în general, dar asta e altceva.

Așadar, ca să reluăm, am început să mă informez. Și pot spune în momentul ăsta că din punctul meu de vedere ce se petrece acolo e o grozăvie fără nicio miză, alta decât spălarea banilor și îmbogățirea unora, cu costuri enorme și riscuri inimaginabile. Am auzit /citit, sigur, și replica RMGC, care se bate cu pumnii în piept cu cei 50% pe care-i câștigă Statul Român (în urma unui calcul sinistru și deloc realist), evitând să spună cum Statul Român e dator vândut RMGC în urma tentativei de menținere a procentului în urma măririi halucinante de capital. Poate vreți să citiți singuri contractul RMGC cu statul, pentru că ați auzit pesemne că e desecretizat. Cuvântul corect ar fi era. Cum vor plăti taxe peste taxe statului român, ei, cu un acționar majoritar din Barbados (acolo e înregistrat Gabriel Resources). Cum se vor îngriji micuții de ce rămâne în urma lor, evitând să spună care e costul anual al îngrijirii respective și cam pentru câți ani se angajează ei să îngrijească. Asta necalculând, desigur, eventualitatea unui fenomen meteorologic neluat în calcul. Să vă amintesc cum e treaba cu vremea în ultimii ani? Cum oamenii de acolo trăiesc în mizerie de nedescris și sărăcie și cum îi vor scoate ei din situația respectivă dându-le de muncă cum nimeni n-a visat, fără să spună că există oameni acolo care își doresc să facă ceva cu terenul lor și cu viața lor, că da, se poate trăi din producție proprie și turism, trebuie doar să vrei, și că soluția asta e una pe cât de nedestructivă pe atât de durabilă (vs un job pe 3-4 ani pentru câțiva dintre ei după care… liniște). Cum între cei care-au vândut sunt oameni ce nu mai trăiesc acolo și pe care-i doare-n paișpe de ce se petrece sau nu, fiind doar moștenitori. Cum între cei care-au vândut sunt și oameni care și-au bătut părinții ca să-i determine să vândă casă și tot pentru un plic de etnobotanice în plus. Cum au zgornit medicul din localitate (asta și încă multe) și le-a fost închisă gura doar de un medic voluntar venit de prin alte țări. Că alfel acum o vedeați pe doamna Silvia la TV plângându-se și că n-au medic în sat. RMGC a contribuit activ, cu bună știință, la destrămarea comunității de acolo.

După ce m-am informat, am trecut la discuția cu persoane din medii destul de înalte, care mi-au susținut cele aflate cu argumente care v-ar îngrozi, dar pe care nu-mi permit să le redau pentru că n-am notat nimic, așadar mi-e teamă să nu greșesc cu ceva, apoi nu știu dacă ar fi de acord să le pomenesc numele, iar eu nu-mi asum asta. Cu sume concrete plătite pe șpăgi, cu ce se întâmplă la fân fest, cu ce se întâmplă acolo în general, cu faptul că treaba e o grozăvie cap-coadă, pornind cu felul în care nea frank s-a tot fâțâit pe aici sub varii nume (gabriel e numele neveste-sii sau ceva de genul) (click pentru mai multe picanterii despre persoana de înaltă ținută morală despre care e vorba) și felul în care s-a pus mâna pe informațiile despre structura geologică din zona, to begin with (informații teoretic secrete). Despre cum sunt de vină pentru mare parte din felul dezolant în care arată acum zone de acolo (via cealaltă exploatare, aceeaşi Marie cu altă pălărie – acelaşi Frank cu alt nume de firmă) pe care le bagă în ochiul omului cu text dedesubt – uite, uite cum arată, asta vrei tu să salvezi? Prostule!

Mai povestesc ei, RMGC, cum metoda e extraordinar de sigură și agreată de Uniunea Europeană, uitând să menționeze felul de lobby făcut la nivel la european proiectului, cum membri ai aceluiași partid n-au putut participa la dezbateri, cum mizeria asta e way beyond orice culoare politică. Mafia italiană e un fel de glumă.

Bineînțeles, nu vă mai zic nimic nou când vă povestesc despre peisajele dezolante rămase în urma exploatărilor de gen de peste tot din lume. Despre excursiile din Noua Zeelandă ale marilor jurnaliști români. Despre faptul că dacă ai avea, să zicem, posibilitatea de a produce un spot tv anti RMGC și ai avea și bani de media n-ai putea intra cu el la niciun post de televiziune.

Despre tonul ironic (de om spălat pe creier, aș adăuga cu răutate) cu care te abordează oricare dintre susținătorii cauzei, neuitând să-ți dea peste nas cu argumente de genul că nu știi geologie (uite pe cineva care știe – bine, atunci ăsta e, pesemne, nebun), că e sigur domle, că galerii romane sunt la tot pasul și că privăm statul din ignoranță de niște venituri halucinante și că, de fapt, suntem cu toții o turmă de ovine fără minte și opinii, complet dezinformată, care ține țara în loc.

Despre felul hilar în care posteaza fanii RMGC comentarii la varii articole, alea câteva care scapă. Atât de amatoricesc că te umflă râsul (click pentru un exemplu concret). De-ar fi opinii sincere nu m-ar deranja, însă construcția ,,așa e, Maria, ai dreptate! Mă întreb și eu de ce cred oamenii că…” semnat Dan, urmat de George care mai trântește o opinie de lemn, mă face să cred că în bugetul de publicitate n-au intrat fonduri și pentru niște postaci cu mai multă imaginație. Am citit acum nu mai demult de o oră pe un blog două comentarii semnate Eu Gen și Irina – care spuneau elegant și academic, exact așa cum vorbesc oamenii de obicei, cât de mișto e proiectul ăsta. Irina începea cu ,,parcă mi-ai citi gândurile! Am aceeași părere blabla”. Hahahaha…

Să vă mai povestesc de proiectul de lege despre care se tot discută în ultima vreme, trecând pe locul 1 în subiectele din seria Roșia Montană din cauza urgenței pe care o constituie? Care a trecut deja de Camera Deputaților și care dacă trece și de Senat dă voie oricărei firme care are deja în concesiune ceva în zonă să te exproprieze în locul Statului pentru lucrarea sa? Să repetăm – nu e vorba de Stat care face exproprieri în interes public, e vorba de o firmă privată care vine și te expropriază cu de la sine putere pentru că ea are minerit de făcut și de valorificat în zona.

Și-apoi, mergând pe o filieră ceva mai empirică, nu vi se pare că oamenii ăștia au foarte multă răbdare, nervi, tutun și bani de publicitate? (se face trimitere într-un comentariu, printr-o comparașie, la bugetele din telecomunicații – cum puteți compara bugetul unui business activ și enorm, aflat în competiție acerbă cu ceilalți jucători și extrem de profitabil cu o luptă seacă contra societății civile, în care cea din urmă se bazează mai ales pe agumente ecologiste și din care nu se scoate încă niciun ban?). De ce ar face asta? Din dorința de a ne scoate din mizerie, profitul fiind doar un beneficiu în plus? Cam cât de mare să fie rahatul de ăsta e doar moțul și merită atâta enorm de efort?

Mă gândesc că poate nu știți. Eu nu le știam pe toate (nici acum nu le știu)… Și mai cunosc oameni care nu știu.

Și știți de ce e nevoie de corturi pe stradă și de voluntari care să informeze lumea? Nu pentru că ea, cauza, ar fi una atât de măruntă și neavând voce să strige murmură și ea ușor prin intersecții, ci pentru că spațiul oferit de media pentru promovarea ei e nesemnificativ. Pentru că noi, ăștia de pe facebook și twitter suntem o castă socială, oricât de mult ne-ar plăcea să credem că conducem Universul. Pentru că sunt enorm de mulți oameni care nu au acces decât la tv și câteva ziare, unde nu primesc în mod repetat decât mesajul RMGC, scrisorile pentru români și stau și se întreabă de ce-or fi 2-3 hipsteri amețiți la București care se dau de ceasul morții cu Roșia Montană, în loc să-și vadă de pălăriile și bicicletele lor și să lase oamenii să facă bani. Pentru ce, pentru un munte amărât vreo patru munţi amărâţi unde oamenii trăiesc în sărăcie?

Dacă nu aveți încă o părere formată, vă invit să v-o faceți singuri. Să vă informați cum vreți și din ce surse alegeți. Să citiți despre ce s-a întâmplat la Baia Mare și de ce îi Statul Român dator ungurilor după afacerea aceea, survenită în urma unei ,,ninsori abundente”. Vă invit să căutați și informații în limbi străine despre alte exploatări miniere de gen, din alte locuri. Nu cer sa luați de bune cele zise de mine, în definitiv oricine poate spune orice. Dar cereți informații,comparați, mergeți să vedeți, intrați în vorbă cu un voluntar pe stradă și vedeți dacă e veridic ce spune și nu în ultimul rând, apelați la bunul simț când orice altceva dă greș. Încercați mai mult să aflați despre ce e vorba, de fapt.

La ora închiderii ediției se auzea cum că RMGC se duce încet la vale, pierzând capital social. Statul român, firește, nu își revine din datorii, chiar dacă capitalul scade (nu se aplică matematica de altădată), însă dacă al lui RMGC capital va crește din nou… să te ții, amenda pentru stat crește și ea.
Să te ții cu mâinile de burtă și să tot râzi. Asta până începi să plângi.
Dacă nu mă credeți, uite, a scris Mediafax despre asta. Ups, ce, Andreea nu te mai aud în cască. Cum? Articolul nu mai există? Ei, na! Dar de ce…?

Din nou despre Zumba

Permiteți să raportez! Am terminat cu bine cea de-a 11-a ședință de Zumba, și-s mai mândră ca oricând! N-am slăbit niciun gram, însă am mâncat ca un animal îngrozitor, și mult, și prost în ultima vreme, fără să adaug vreun gram, ceea ce eu zic că e de foarte bine.

Și am schimbat sala! Acum merg la SalsaFit, care e undeva în Magazinul Unirea, la ultimul etaj, aripa Călărași. E destul de întortocheat să ajungi acolo, dar dacă vă interesează, vă explic. Fetele sunt foarte, foarte drăguțe, zumba e bună, programul e exact cum trebuie (marți și joi de la 7). În partea cealaltă făceam de la 8 jumate, ceea ce însemna ca între 6 jumate și 8 jumate băteam țurca de nebună prin oraș, după care nu mai aveam timp de nimic, ajungând după 10 seara acasă. Acum e mult mai ok, termin la 8, sar în metroul de la Unirii, la 8 jumate max sunt acasă.

De unde mă știți bursuc non-sportiv, acum sar în sus de nerăbdare să merg la Zumba. Uneori am chiar senzația că am picat în cap acum vreo lună și ceva și mi s-au ars niște beculețe, circuite, pe acolo, s-a spart țigla, am plecat cu capra la raze etc. Țopăi, dansez ca un ursuleț, mi-am luat o grămadă de haine pentru sport de la Decathlon, sunt pe val, baby!

Și-un remix destul de reușit la I Say A Little Prayer:

Avem câștigători

Pentru concursul inițiat de Verzi și uscate și Noaptea bibliotecilor. Trei la număr, câștigătorii. Camelia a comentat doar pentru încurajare, de unde înțeleg că n-a intenționat să participe la concurs :P.

Cum cărțile sunt în număr de 4, cum să facem, cum să facem?

Eu zic să facem așa – îi dăm lui Răzvan și prietenei lui două, că au fost înfocați, una merge la Elfă și cealaltă la Shoto. Vă rog, drăguților, trimiteți date de contact corecte (adresă de mail, număr de telefon) pe andrada arond verzisiuscate.ro, eu le trimit mai departe și sper să intrați în posesia cărților cu bine!

Felicitări! 🙂

Și nu știu alții cum sunt, dar eu sunt fană convinsă ABBA, iar asta e melodia mea preferată (ignorați nota tristă :D) :

Whoops, we did it again…

Before
Adică ne-am trezit, ne-am dus, ne-am cunoscut, am adunat gunoi și ne-am întors acasă. Da, așa cum ziceam mai demult, am prestat din nou muncă în folosul comunității, împreună cu o echipă mișto alcătuită ad-hoc din noi, Alexandra, Marius și Adriana, Nina, Sabina (zisă și șefa) și Adriana. Plus șase copii puși pe fapte mari. Despre ce și cum au povestit și ei, clickăiți și vă delectați.

Care sunt concluziile? Păi cam aceleași ca anul trecut. Gunoi e mult, senzatia că ai reușit să pui mâna să ajuți puțin e mai mult o iluzie, însă e mult mai bună decât nimic. Și contează, dacă nu la eliminarea unei bune părți din gunoi, la educație, la ce învață copiii care participă la curățenie din lucrul ăsta, la ce învață măcar 1% din oamenii care trăiesc în satele din zonele în care se fac acțiuni, la ce învață măcar un nea Gigel de pe basculantă care adună sacii de gunoi și ce povestește el apoi acasă.

Ziua a fost una foarte frumoasă și a mai acoperit puțin din amăreala pe care o simt din cauza lipsei crunte de implicare din partea atâtor oameni care se jeluiesc zilnic că viața e de căcat și că ei ar face, sigur că ar face, dar ce-ar putea oare ei să facă, micuții, neputincioșii? Lipsă de implicare însoțită, pe alocuri, chiar de o atitudine ușor batjocoritoare la adresa fraierilor care se duc ,,să strângă după alții”.

After
Sigur, nu-i place nimănui să meargă și să scormonească prin gunoaie la 9 dimineața într-o sâmbătă cu soare (bine că n-a fost cu ploaie), cu atât mai puțin mie, că mă știți doar mofturoasă și pedantă, dar exista și varianta unor donații, pentru echipamente, pentru tricouri (noi ne-am asigurat singuri sacii, mănușile, hainele de terfelit, precum și o lopată și o greblă achiziționate după o fugă la Brico Pantelimon imediat după ce am făcut o descoperire de zăcăminte imposibil de strâns cu mâna liberă).

Anul ăsta am senzația că acțiunea a fost posibilă pentru că s-au simțit cu musca pe căciulă mai multe școli, primării, multinaționale cu bugete de CSR și alte firme și firmulițe care au venit ca pe vremuri roșii de mult apuse cu autobuzele la muncă patriotică. Adică mai mult că trebuie decât că vor. În fine. Ce se întâmplă, însă, cu inițiativa personală? Cu toții cei care ard de nerăbdare să facă ceva și cand pot să facă ceva nu prea au chef? Nici nu mai zic de cârdul de șmecheri care își râd în sinea lor de șmecheri de cei care se pozează cu sacii și îi pun pe facebook. Ăștia îmi fac de-a dreptul silă. Mai silă decât pamperșii deversați cu găleata prin iarba verde de acasă.

Sigur, există multe de povestit și celor care se ocupă de organizare, și mi se pare că niște sugestii tare bune sunt aici. De notat și de rumegat, LIDR.

Eh, noi să fim sănătoși. Și la pungă groși. Și la anul poate totuși reușiți să vă smulgeți pentru vreo 4-5 ore din confortul personal și să puneți umărul la treabă. Avantajul ăl mare e că după aia o să aveți voie să râdeți de ăștia ca noi, de-și pun sacii de gunoi pe wall.

Nu disperați, avem și muzică:

Am concurs de la Noaptea Bibliotecilor!


Eh, iaca, dacă nu știați, aflați acum. După atâtea nopți de muzee, galerii, filme românești și scurt metraje, avem pe 1-2 octombrie și Noaptea Bibliotecilor, eveniment național organizat de Asociatia Excedo în parteneriat cu ANBPR și Asociatia Marketer Club! Păi să vă mai plângeți voi acum că nu aveți timp să dați pe la bibliotecă! 😛

Și pentru că niciodată nu avem destule cărți, eu vă dau acum premiu patru exemplare din colecția Sherlock Holmes, de la editura Adevărul. Da, facem concurs cu dublă miză nobilă – voi aflați de un eveniment mișto și tot voi primiți niște cărți.

Le vreți? Ce e de făcut? Păi nu mare lucru – dați like pe pagina Nopții Bibliotecilor și pe cea a lui Adevărul, lăsați-mi un comentariu în care să-mi recomandați cartea voastră preferată din toate timpurile și negociem, ne gândim, discutăm pe teme de Sherlock.

De câștigați, vă puteți ridica premiile direct de la bibliotecă în seara evenimentului, sau el se poate trimite și prin poștă în caz de necesitate geografică.

Vă aștept cu paginile deschise să-mi ziceți ce să mai citesc.

Și vă dau și melodie frumoasă, să intrați mai bine în mood de lectură:

Uah, ce generoasă sunt, aproape că nu-mi vine sa cred!

Tree of life

Sau ce am înțeles eu din Palme d’Or-ul de anul ăsta. Trebuie să știți, mai întâi de toate, că n-am făcut niciun pic de research înainte de a da play. Habar n-aveam despre ce e vorba. Știam doar că e ,,filmul ăla cu Brad Pitt de la Cannes”.

Și iată ce notez:

Filmul a evadat, împreună cu Pina, din muzeul de artă contemporană, fugind apoi pe câmpii și fluturând stegulețe galbene și indigo împreună. Diferența e că de Pina știu sigur că mi-a plăcut (poate reușesc totuși să leg două-trei vorbe și despre asta în curând).

Filmul face eforturi să împace și capra-religie cu varza-știință. Avem geneza universului, apariția și dispariția dinozaurilor, evoluția (simbolistic, animalul care evoluează după dispariția dinozaurilor e un șarpe – sau doar eu m-am gândit la asta?), dar personajele comunică continuu cu un dumnezeu care-o fi el, iar finalul e fie o metaforă a vieții fie viața de apoi în sine (iaca că n-aș putea să vă zic asta). Apoi – că e o poezie de aproape două ore jumătate. Muzica, lumina, unghiurile de filmare sunt toate foarte frumoase. Așadar, e o poezie frumoasă. Și lungă. Lungă rău. Că nu există o poveste – e doar amprenta copilăriei, așa cum rămâne ea în memoria unui adult – fratele de care am fost foarte atașați și care a murit prematur, tatăl autoritar, descoperirea sexualității, răul făcut involuntar animalelor. Jocurile și invențiile din fața casei. Sigur, printre vignetele astea plutesc și alte detalii, umplutură, alte puncte de vedere, fond sonor. Filmul nu are o morală, nu spune ceva anume. E despre tot și despre nimic – cred că asta descrie cel mai bine Tree of Life. Și nu despre nimic în sensul Seinfeld…

Și de aseară mă tot zbat să-mi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu. Dacă mă declar deschisă acestui tip de cinematografie sau, din contră, intru în tabăra celor care nu înghit asemenea pelicule (cât or mai fi pelicule) pretențioase. Și n-am ajuns la un răspuns. Iaca, asta e buba artei contemporane – e interesantă, e nouă, naște emoții, dar uneori nu știi sigur dacă ți-a plăcut sau nu.

Uitați-vă și voi (dacă aveți nervi și tutun, sau ați fumat ceva – în cazul ăsta cred că filmul are o grămadă de noi sensuri :P). Concluzia la care veți ajunge e fie că ați aflat ceva nou despre voi, fie că v-ați pierdut iremediabil două ore și jumătate din viață. Sau veți rămâne, ca mine, prinși între aceste două concluzii.