Se neagă ideea unei deplasări în Vamă timp de câteva luni bune. Nu se acceptă sub nicio formă.

Apoi, în ajunul lui 1 Mai, preferabil o sâmbătă, se discută timp de o oră – o oră și jumătate despre posibilitatea de a fi spontani și nebuni și de a pleca, totuși, pentru o singură noapte în Vamă. Chiar daca e bețivi și e frig și e plin și e urât. Chiar dacă nu există posibilitate de cazare (și dacă ar fi, ar fi ca dracu de frig acolo) și se va dormi în mașină și a doua zi o oasele vor durea și se vor emite multe blesteme.
Se ajunge la concluzia că e o idee proastă, dar totuși se purcede la punerea ei în practică. Se aleargă acasă, având grijă să se ia și o amendă pentru vorbit la telefon la volan, se înșfacă o pătură/perne/haine groase ca la balamuc, se îndeasă în mașină și se pleacă. Se merge pe autostrada goală timp de vreo ora și jumătate. Se ajunge în Vamă pe la 9 și jumătate. Se găsește loc de parcare pe strada care merge către Expirat și se pleacă în expediție prin sălbăticie.

După o jumătate de oră se poposește la Frontiera unde se mănâncă musai ceva stropit din belșug cu mujdei otrăvitor de iute și se dă peste cap prima Cuba Libre cu gust de Vama Veche. Se pleacă apoi în căutarea unui loc de petrecanie. Se ajunge la concluzia că la Goblin și la Expirat misiunea e sinucigașă, Stuful nu prea e o opțiune – și așa se găsește clubul Spice, unde mulțimea e rezonabilă și prețurile sunt ok. Se consumă încă niște Cuba Libre, moment în care e propice să se treacă pe vodkă cu mere. La a doua vodkă cu mere se ia decizia de odihnă. Se operează o retragere la mașină, unde se consumă respectiva vodkă ascultând Pink Floyd.

Se face reîntoarcerea în sălbăticie, unde se constată că Spice-ul s-a închis deja (deși nu e încă ora 1) și că pe o canapea, în întuneric, ceață și liniște, au crescut trei amici și un pui de bulldog francez. Se începe consumul unei sticle aduse de unul dintre amici, timp în care Spice-ul revine la viață în urma unei pene de curent, moment în care înțelegi de ce se închisese de fapt și de drept. Constați cu încântare că muzica e foarte bună, te legeni un pic pe Lost Song și niscaiva Bregovic și nici nu-ți dai seama când se face 5. De fapt îți dai seama pentru că echilibrul începe să lase de dorit, așa că se purcede către achiziția și îngurgitarea de apă în cantități cât mai mari. Lecțiile se mai și învață.

Se mai face o tentativă de Goblin, unde o gură de pălincă dubioasă îți pune capac, după care ieși să vezi răsăritul. Care n-are cum să fie atunci, pentru că nu e încă nici 5 jumate.
Așa că se sună retragerea. Se nimerește mașina, se încălzește puțin interiorul și se adoarme tot cu Pink Floyd. Se procedeaza la trezire abia la 1 la prânz, grație norilor pe care în mod normal i-ai înjura.
Se face dezmorțirea, spălarea pe dinți cu niște Orbit, înghițirea pe nerăsuflate a niște gofre de megaimaj cu ciocolată, aduse la pachet de la București, pieptănat, smăcuit și pre când se ajunge la concluzia că gradul de prezentabilitate e satisfăcător, se purcede către Expirat pentru budă și chiuvetă.

Pentru alinarea foamei se merge iarăși către Frontiera, unde deși stomacul spune că ai vreo 30 de ani și trebuie să-i dai cu dicarbocalm, te încăpățânezi să-i dai cu cola și mult usturoi. Și observi cu încântare că nu se întâmplă nimic rău, din contră.

Se pleacă către București nu mai târziu de ora 15.30 și se apucă neapărat pe drumul de Negru-Vodă-Adamclisi pentru a se evita hoarda de mașini de vamaioți și mamaioți cu care, din fericire, nici nu prea ai avut de-a face. Nu înainte de a se adăpa mașina cu multă motorină pentru a nu se rămâne în pana prostului undeva în pustiul de pe drumul de care tocmai povesteam.

Se ajunge în București undeva la orele 19.00 trecute fix și după procesele de debarcare pasageri și trecere prin semafoare bucureștene se pune piciorul înapoi în casă, pe la orele 20.00. O baie și o salată mai târziu se poate dormi în liniște, după un 1 Mai excelent și sentimente încă bune legate de Vama Veche.