Category Archives: la strada

funny shit, la strada, monoloagele taximetristului

>Inca un monolog al taximetristului

>

Episodul 9 – lectia de condus

In militari? E…. ce ma bucur… Imi plac cartierele astea: Militari, Drumu Taberei, sa mor eu, ma bucur cand aud. E lucru mare sa ai si noroc in viata asta.

Hoo, disperatule!! Unde te duci? Traiesti periculos, ai? Am vazut unu’ mai devreme, cat p-aci sa incalece bordura! Era intr-un Renault – alta troaca de masina…Suflete de disperati ce sunt…

Hai, ma, baga-te in fata, ca nu omori pietonii! Uff, treceam pana acuma, ma baiatule…

Imi povestea o clienta mai devreme, era asistenta la urgenta. Si imi povestea de astia de vine cu accidente de masina. Eu i-am zis: in locul dumneavoastra i-as da una, sa moara mai repede. Disperati de viata ce sunt…

(in dreptul unei treceri de pietoni) : ce sa zic, l-ai legat in lant, ca murea dulau’ pe zebra… Hai mai repede, ca nu moare asa usor…

Hai, ma Gogule, ca numa’ domnisoarele isi iau masini asa mici…Ati vazut ce s-au inmultit femeile la volan? Mie mi-ar placea, asa, da’ sa stie sa conduca… Nu asa, 700 de frane intr-un metru…
Femeile vor masini mai mici, sa nu scape-n accident. Da’ mai e cate una asa, cum e asta din fata, de-si ia cate un cazan d-asta. Adevaru’ e ca te simti mai in siguranta-n cazan decat intr-o bujie d-asta de trece masina peste tine. Fosta mea nevasta vroia cazan d-asta. Si i-am zis : ce vrei, ma femeie, tot masina e. Tot 3 pedale si-un schimbator. Dupa aia vroia Matiz. Bomba pe roti, va zic, asta e Matizu’ – bomba pe roti. Te bate vantu’ pe-autostrada. Da’ i-a trecut, si si-a luat Olcit. Si a invatat sa o intretina. O singura data a zgariat – o – in parcare. Nu pe drum, a zgariato-n parcare. Dadea in spate si a dat asa, subtire, intr-un cazan d-asta. (treceam pe langa o dacie pe moarte, din 70 si ceva). I-a dat 300.000 si a scapat de el. Mare lucru sa inveti sa intretii o masina…

Eu d-aia merg numa’ pe banda din dreapta, ca se gaseste cate un destept sa opreasca din senin la ei in fata la scara. Uite cum opresc… Gata, acuma pot sa trec, ca pana in intersectie nu mai opreste nici unu’.

Mama, ce derapaje pe nisipu’ asta. Ce Romanie de rahat. Daca vedeai asa ceva in Germania mureai pe loc. Sau in alta tara in afara de Romania, Bulgaria sau Rusia.

Si ma uit la astia – nu mi-as lua Logan nici mort. Mai bine Trabant, va jur. Da’ romanu’ are o dambla -sa-si ia masina noua. Ma uit la toti colegii – toti si-a luat Logan, desi nu da 2 bani pe el. N-as da 10.000 de euro pe Logan nici mort…

funny shit, la strada, me and my friends, rasu'-plansu'

>Manuela sau Cum a stricat Baselu’ cantarea lu’ Iulian Bisericanu

>

Aveam planuri mari pentru in seara asta. Baie, filme… ce sa iti mai povestesc. Am plecat de la serviciu cu pofta de sihastrie, nu inainte de a-i spune colegei Gabrijela sa il salute pe Julio din partea mea. Ca demn reprezentant al departamentului care are grija (sau nu) de bunastarea clientilor institutiei, domnisoara sus numita se afla in posesia unei invitatii VIP de 500 RON la concertul de pe stadionul Cotroceni. Mi s-a parut amuzant, dar am zis ca na, trebe sa se duca, trebe sa se duca…

Pre cand ma aflam deja pe peronul metroului, suna domnisoara VIP. Imi zice “bai, vii?”. Eu – “unde?”. “La concert, ca am subit o invitatie in plus”. Sa va explic: 1) nu-mi place DELOC Julio 2) eram in haine de pescar amator 3) mi-era foame. Gabriejela zice :”trec sa te iau cu masina, mergem sa mancam ceva si dupa aia mergem la concert”. Cu asta m-a convins.

Am asteptat-o la coltu’ cimitirului Grivita, langa o toaleta ecologica – ca deh, se lucreaza pe toate strazile Bucurestiului… si ne-am dus, duse sa fim. Am halit rapid, si am ajuns la locul faptei.

Accesul sa zicem ca a fost ok – chiar ma gandeam cumva printre dinti ca macar de data asta nu mai trec prin haosul de la Rolling Stones. Mai bine ma gandeam mai bine, pentru ca ce a urmat depaseste limitele oricarei imaginatii.

Cu beletul in mana mergeam in sir indian eu cu ea si cu inca o colega racolata pe drum, undeva la coada. Si nu ne gaseam locurile. Dupa cateva clipe de confuzie, intrebam un domn cu alura sportiva de pe margine,cu badge de organizator, care e randul 6. Arata cu degetul la un rand pe care scria “5” si zice – “ASTA E”. Noi ne asezam… dupa care ne dam seama ca nu stam bine. Pe el scria 5, dupa logica me 6 era unul mult mai in spate, la vreo 4 randuri… numerotarea sa zicem ca nu avea nici o logica. Incepem sa intrebam prin jur – toti oamenii erau mega nervosi si noi nu pricepeam de ce. Tipul cu alura sportiva era din ce in ce mai dubios. Vine unu’ mic in camasa in carouri si scrie pe randul nostru Randul 6. Iee, stam bine. Problema era ca persoanele de pe randul 9 sustineau ca acela este randul 12. O cucoana mai tuciurie chiar a aruncat cu un scaun dupa cadrilat, a rupt foaia de hartie, si a inceput sa zbiere ca daca scrie el cu markerul si schimba randurile, il omoara cu mana ei si ca ne aflam pe stadionul tatalui sau (ca sa ma exprim finut). Duduile de pe fostul rand 10, mai nou 9, actual 12 care aveau bilet pe 9 s-au infiintat la noi. Pe 6. Unde aveam bilete pentru clienti.

Timp de 2 ore a continuat debandada si istericalele fanelor lui Hulio, timp in care tipul cu alura sportiva nu stia decat sa pazeasca randul in dreptul caruia se afla si sa spuna obsesiv ca randul nostru este randul 6. Despre care plasatoarele sustineau ca ar fi cand 9, cand 10, cand 7, cand 5… Oamenii au scos markerele si au inceput sa scrie pe scaune. Haos, zbierete, o noua serie de explicatii interminabile pentru fiecare persoana nou-aparuta. Nimeni nu stie nimic, nimeni nu poate sa te indrepte spre locul tau. Cumva din franturi de conversatie inteleg ca s-ar fi convertit cumva vreo 3 randuri in ultimul moment – cred ca nu s-au inteles apoi deloc la renumerotare, iar fetele alea care ar fi trebuit sa dea indicatii erau complet plecate cu barca.

Ce am vazut acolo e greu de descris. Oameni zbierand isteric – pana la urma am asezat clientele prin alte parti, unde s-au certat la randul lor apoi cu oameni care isi cautau locurile si nu pricepeau ca e totul in zadar.

Tipul cu alura sportiva imi era din ce in ce mai dubios. Pana cand, intr-un moment de maxima atentie am surprins o duduie care ii spunea ceva “sa stii ca nu ma intimidezi cu afirmatii din astea”. Si mi-am dat seama. Era SPP-ist!!! Am inceput sa rup crampeie de informatii din jur. Cele 3 randuri erau ocupate de SPP!!!!! Dar oare cine vine? E o persoana importanta…

A inceput concertu’, pana la urma lumea si-a carat scaune de pe unde a putut si s-a asezat de-a valma… SPP-istii s-au inmultit. Unul avea si cascuta din aia cu fir carliontat in ureche. N-am reusit sa identific personalitatea, dar la un moment-dat am vazut o gorila trecand cu o ciocolata Milka si intorcandu-se fara ea.

Trecand peste detalii minore organizatorice, sa discutam acum despre CONCERT. Mai intai urca pe scena ilustrul Octavian Ursulescu. Am innebunit instantaneu. Dupa 10 minute de cv de “cantautor”, de “slagare”, de “familist convins” (imi vine deja sa vomit cand imi amintesc), eram in spasmele agoniei. Daca faza cu locurile m-a enervat cum nu m-au enervat 3 ani de munca, faza cu Ursulescu mi-a aratat ce inseamna cu adevarat suferinta. In final tot stadionul huiduia, iar un barbat din spatele meu urla cu durere in glas “GATA! GATA! GATA!”.

Despre grandiosul concert pentru care am tinut in mana un bilet de 5 milioane de lei vechi…ce sa mai zic… Sonorizare de rahat. Julio suna ca pe disc – adica cu efect de nunta. Luminile imi aminteau de tineretea mea, cand aveam vreo 5 ani si taica-meu detinea o instalatie asemanatoare, e adevarat – la dimensiuni mai mici. Tipul mi s-a parut penibil – nu intelegeam nimic din ce spune, vorbea engleza cu un accent de romulan (da, da, la Star Treck ma refer) si cu celebrul efect de nunta. A aruncat cu un instrument de percutie pe care n-a reusit sa-l mai si prinda, a dat o gramada de rateuri – din cauza sonorizarii, s-a dezbracat de sacou si apoi nu mai nimerea manecile cand incerca sa-l puna la loc. A pupat toate vocalistele din cor pe gura si isi dirija orchestra si backing-ul ca un dresor de maimute. Tot timpul n-a facut decat sa se “rasteasca” din maini la aia. Si mai e si scund…

La sunet cred ca era un baiat usor turmentat care mai cadea din cand in cand pe butoane. In cor – 2 bunese si o negresa in rochie lunga. Cred ca si aia arata ok, dar ea era cea cu voce si cred ca si-ar fi stricat imaginea daca se imbraca in mini ca bunesele. Si ele 3 tot cu efect de nunta…

E adevarat ca am ras cu lacrimi. Nu m-a emotionat nimic, am ras de fiecare grimasa a lu’ Iulica, am ras de un fluture ce venise in tepii baiatului din fata mea sa traga un pui de somn… N-am mai ras cand au inceput sa se repete piesele. Adica… cu Manuela am inteles – a avut cantautorul o obsesie. Am trecut peste panica intiala – tot insista sa cantam “Manuela” si mi-am zis “hait, nu plecam d-aici pana nu cantam”. Bai nene, dar cand au inceput sa se repete toate m-am panicat total. La a doua Nathalie sa zicem ca am inteles, ca deh – e si ea importanta, nu numa’ Manuela. Da’ omu’ nu se oprea, jur, luase totul de la capat. Alzheimer, exces de zel, nu ma intrebati. M-am intors la Gabriela si i-am zis: “la a 3-a Manuela eu arunc cu sticla pe scena si plec” – na, amenintarea suprema cu toti SPP-istii aia in jur.

S-a terminat, am aflat ca a fost Baselu’ la concert (domnule presedinte, nu se face asa… nu se muta spontan fara niti o tinta si nici o regula 3 randuri de oameni care au dat 500 RON pe bilet, numai pentru ca vi s-a facut subit de Julio Iglesias). Si, btw, Milka ingrasa! Si nici nu inveti sa vorbesti mai bine englezeste de la ea, sac!

P.S.: Cel mai misto moment a fost la cea de-a doua Nathalie, cand intr-o scremere de geniu, Hulio (cum ii spun prietenii) cauta ceva in buzunarul de la pieptul sacoului. Pentru o secunda m-am gandit: asta scoate un pistol si se impusca in gura! Uel, asta ar fi fost… un eveniment… Dar n-a fost sa fie.

P.P.S.: Daca vad maine in ziarele de la metrou “Julio Iglesias a incendiat publicul bucurestean”, ma supar si arunc cu sticla pe scena… asta… ma rog. Vad eu ce fac…

Later edit: titlu in ziarul gratuit de la metrou: “Julio Iglesias a vrajit 12.000 de oameni pe Cotroceni”. Din continut: “ritmurile latino i-au incins pe cei prezenti, care au cantat si au dansat fara oprire pe celebrele piese Agua Dulce, Agua Sala, Baila Morena……. blablabla.”
Astia sunt prosti.
Even later edit: Se pare ca nu Baselu’, ci Basela junioara a stricat apele oamenilor care si-au dat jumate din venitul familiei pe un bilet la privighetorul spaniol.
funny shit, la strada, rasu'-plansu'

>Daaaaamn, gurl, zis rili is Sahara!

>
Aseara am avut iluzia ca a batut vantul… Nu stiu daca e de la ventilatorul cu care dorm la picioare… dar mi s-a parut ca a batut vantul si am dormit excelent.

De dimineata m-am trezit voioasa ca o prigorie si am zis sa ma ocup de treburi. Adica, sa platesc cablul, internetul, sa dau neste telefoane pe la orange sa vad cum imi aman plata facturii pana dupa concediu… sa fac niste asigurari de sanatate pentru plecare…

Am ales pentru asta o zi perfecta. Ziua cu faimosul Cod Rosu, ziua in care institutia in care functionez e de asemenea in Cod Rosu – zgriptul de la Viena is back in town. Si ca un pinguin respectabil ce ma aflu, am mancat tacticos un sandwich, am baut o cafea, am mai tras o barfa pe messenger – cat sa se faca pe bune cald afara – si am pornit in aventura unei zile de vara. Ce vara nene, de hipervara.

Am iesit usurel, am inceput deplasarea catre punctul de colectare al taxelor rcs… am zis sa sun si la orange. Fata multifunctionala, ce sa mai…Dupa jumate de ora de taclale sentinta Orange a fost “s-a rezolvat, nu se poate”. “Nu, nu va putem amana plata, nu, nu va putem activa roaming decat daca platiti un avans de 120 de euro.” Te pup, Nelu! Pe bune? Adica eu va zic ca n-am bani sa achit factura, si voi imi cereti si pt roaming avans? Nooo way. I am so using the VODAFONE cartela…

In timp ce duduia de la Orange ma tot lingea in partea dorsala cu “doamna Radulescu” la fiecare 38 de secunde (fetita, sunt domnisoara Radulescu pe viitor, ok?)… am ajuns la casieria aia blestemata. Unde aflu ca nu mai e casieria, ca s-a desfiintat – pe 1 iunie. Ok, I admit, platesc rar cablul. Da’ de ce nu anuntati ma nene? Dati si voi o circulara, ceva…Ma tarasc catre statia de autobuz – era aproape 11 trecute… cald sa mori. Cand… simt o senzatie acuta de deshidratare. Ma duc sa caut resurse de H2O, si gasesc o dugheana Astra. Sa fac asigurarile, zic… Le fac, bine asta dupa ce tanti aia de acolo s-a targuit mai bine de jumatate de ora cu un bajet mai colorat care avea de vanzare o camera video sony cu doar 200 de euro. Uel… am facut asigurarile. Femeiusca nu avea schimbat, asa ca m-am dus la shopping sa schimb banii – apa, croissante pentru o colega ce dadea semnale repetate pe telefonul mobil cum ca piere de foame – si m-am intors. IEEEE, am plecat cu asigurarile.

3 statii cu 336… 3 statii de cosmar… 3 statii in care cred ca am aflat ce simteau oamenii lui Schindler in vagoanele alea… am gasit si urmatoarea casierie rcs, am platit socant de repede.

Un sfert de ora mai tarziu inca imi cautam taxi. Bon, am gasit si taxi. Blocaj pe Virtutii, undeva in dreptul strandului din Crangasi. Normal, normal, lucrari!!! lucrari!!! eu – cu evantaiul in spate. Deosebitul automobil model Nova nu avea aer conditionat. Soferu’ zice – “da’ ce, numai dumneavoastra aveti?” si scoate si el un evantai . Moama, m-a facut la faza asta gandesc… In dreptul nostru 2 bajeti superbi intr-o masina gen papuc pe care scria “instalari geam termopan ceva” radeau de se prapadeau. Si ii zic ei lu’ nenea cu evantaiul: “ce e barbate, ti-ai luat aer conditionat?”. El : ” pai ce ma eu am ca voi?!”. Ei: “pai ce bre, noi avem? … si i-ai dat si clientei evantai?”. Ala : “nu, ca avea deja”. Bajetul superb din dreapta se inclina subversiv, si ii zice: “intreab-o (sau intreabo – ca sa respectam tipologia personajului) daca nu vine cu mine la mare”. Taximetristul intr-un moment de geniu ii da replica: “N-ai sa vezi…”. Ha-ha! 1-0 SUCKEEEERRRRS!

Asteptam cu nerabdare continuarea evenimentelor, caci ziua nu s-a terminat si … hehe. In Sahara many things could happen, I tell ya!

daca doriti sa revedeti, la strada, nostalgii

>Anul trecut pe vremea asta…

>marţi, iulie 11, 2006

Marea alienare urbana
Un oras este un loc in care oamenii sunt ingramaditi la un loc, impinsi unul in altul, un loc care teoretic ar trebui sa fie raiul socializarii. E ca si cum ai ridica marginile fetei de masa dupa ce ai mancat friptura de pui cu cartofi prajiti si mujdei de usturoi. si toate firimiturile de paine si cojile de usturoi s-ar strange undeva in mijloc, buluc, fara nici un drept la replica, s-ar baga unele in altele si si-ar impartasi toate secretele la ureche, repejor, sa mai apuce un pic de veselie pana la apocaliptica alunecare spre ghena.Numa’ ca realitatea e un pic altfel. Omuletii nostri din marile aglomeratii urbane se comporta ca pilitura de magnet. Adica isteric. Fug unii de altii lipindu-se inevitabil intre ei. Atmosfera urbana naste multa paranoia, multa mania persecutiei, si incredibil de multa alienare.Va dau doar un exemplu. Ati observat vreodata cum oamenii evita in autobuze sa stea pe scaunele “lipite”? Cum toti prefera scaunele individuale? Daca se elibereaza vreun scaun liber, se naste brusc o tensiune intre toti cei aflati pe scaune “lipite” care vaneaza scaunul proaspat eliberat, calculandu-si sansele de a ajunge acolo. In toate mijloacele de transport in comun exista o atitudine de genul “stati acolo, raiosilor, nu va atingeti de mine, nu va mai holbati la cearcanele mele. Hai sa stabilim: aia e zona ta, si asta e zona mea. NU!! STAI ACOLO! NU IMI RESPIRA AERUL!!!! NUUUU!!!!! MA TOPEEEEEESC!!!!”. Scaunele “lipite” sunt doar putin mai bine decat in picioare. Mai ca iti vine sa le cedezi babelor, ca lor oricum pare ca nu le pasa. Eroareee!! N-am vazut creaturi urbane mai obsedate de locurile individuale decat babele. Babele de pe locurile “lipte” fug spre locurile individuale eliberate spontan mai rapid decat serpii cu clopotei in plin atac. E ceva de genul: statie. Inchizi ochii. Ii deschizi si in jurul tau a fost o mare rocada.Parca s-a dat un semnal de “cautati locuri mai bune… 1… 2… 3… si!!”, si toate babele fug ca apucate catre scaune mai insorite…Asa ca ne infigem mai adanc castile in urechi, ochelarii de soare tre sa fie cat mai fumurii, ca nu cumva sa detecteze CEILALTI in ce parte ne uitam. Sacosica stransa la piept, si numaram secundele…

divagand, funny shit, la strada, me and my friends, rasu'-plansu'

>Dragostea are cod de bare

>

Am si eu o intrebare. Bai nene, voi v-ati apucat vreodata sa agatati la supermarket? Stau acum si ma gandesc… niciodata… NICIODATA supermarketul nu mi-a provocat incrucisari de trasee cu juni bine. Ni-cio-da-ta.

Cu toate astea, in toate filmele posibile supermarketul e cel mai tare afrodisiac. Oamenii se indragostesc, se impaca, se imprietenesc, si-o trag la supermarket. Toate chestiile importante se intampla intr-un supermarket. Cand te astepti mai putin… faci un pas cu spatele analizand eticheta de iaurt degresat si… poc! Ca sa vezi, dragostea vietii tale se uita la sacii menajeri, manifestand o evidenta dificultate de alegere. De aici pana la copii, catei, divort… e doar o roata de carucior.

Mi-am intrebat si prietenii, poate sunt eu depasita: cum e cu agatamentele in aroma de peste congelat? Nimic! Nici un rezultat. Cred ca lumea se ascunde de mine. Cred ca e o mare conspiratie, cu totii va gasiti perechea la casa de marcat si nu vreti sa va stiu secretul. E mai aiurea decat sa zici ca l-ai gasit pe net, huh? Da’ io stiu ma. Io stiu! Cand va tineti de manuta la stop si va pupati asa – din varful buzelor, cand o tii pe genunchi in tramvai desi se apropie lejer de suta de kile, cand stati pe paturica la picnic pe iarba din fata blocului – DE FIECARE DATA EU STIU ca dragostea voastra a inflorit intre rafturile de branzeturi.

Asa ca data viitoare cand va pregatiri cosurile de agatamente, fiti vigilenti! Nu se stie de dupa ce conserva ochii mei de vultur va pandesc!!

funny shit, la strada, monoloagele taximetristului

>Monoloagele taximetristului reloaded (with a little help from my friends)

>Episodul 6 – O fobie pentru fiecare

“Uff, ce cald e. E nenorocire, stiti? E ne-n0-ro-ci-re. Toate bacteriile care plutesc in aer sunt acum fericite. Nu tu vant sa le rasfire, nimc. Stau in caldura si se inmultesc si ne intra noua in gura, pe nas, in ochi, in urechi…

Uite, daca deschid geamul, navalesc peste noi. Armate ntregi de bacterii. Ma intreb unde merge societatea asta.

I uite si maturatorii… cum valseza ei prin nori de praf… ta-da-da, ta-da-da. Ei sunt parte din plan… Asa dragutilor, asa, ridicati praful ca sa ne intre mai usor in urechi si in nas si in gura si in ochi. Asa, valsati, valsati.

Suntem o generatie bolnava. Ieri am facut otita. La urechea asta (intorcandu-se spre mine). Am deschis geamul putin, si gata. Otita. Du-te la doctor, fa injectii, tratamente. Nu cred ca mai e nimeni sanatos in lumea asta in ziua de azi.”

Episodul 7 – Conspiratia Becali-Hrebenciuc (via Ioana, traiasca copy paste)

“Vedeti domnisoara cladirea asta. Cica e cea mai mare din tara, daca nu din Iuropa. Are 23 de etaje. Cate? Nu domn’soara. 23 va zic io. I-am dus aseara pe patroni. Adica nu stiu daca era chiar patroni da ei construia. Si mi-au zis domn’soara 23 are. Baieti destepti domne. Ce ti si cu tara asta, cica nu e bani. Lasa-ma domne nu e bani. Ca toti astia care e la guvern sunt niste vai mama lor. (Ii suna telefonu): Da, ‘na seara domnu Paul! Unde? Da vin. Pentru dumneavoastra? Pe cine? A… Paula… Da, o stiu. Parca v-am mai adus-o o data. La cat s-o iau? La 2… Da domnu’ Paul. V-o aduc s-apoi o ridic pe la 2. Da sefu’!”…Asa domn’soara. Ca astia de la guvern e destepti ei asa. Ca il stiu io pe un mare boss de p-acolo. Acuma stiti cum e, nu pot sa zic cine e, secret profesional domn’soara, da e mare asta, merge tot timpul numa cu mine. Ca na lucrez demult si ii stiu pe toti astia din lumea monderna…moner..Cum e domnisoara? Asa… Mondena, da, tot timpu’ ma incurc. Si astia are o mare conspiratie… Ce crezi domn’soara ca ei isi imparte asa sarcinile. De unde. Toti stiu pe toti. Stiti cand a fost indundatiile alea prin tara d-a construit Jiji case peste tot? Credeti ca a fost banii lui Jiji? Ha ha. De unde domn’soara. Va spun eu. Am un prieten la senat. Il stiu demult, de 10 de ani de cand practic taximetria. Il stiti pe Hrebenciuc? Ati auzit nu? Il stiu si p-asta ca-l mai iau pe fiisu. Asa, Hrebenciuc e ruda domn’soara cu Jiji. E fin. Si Hrebenciuc are toata Moldova domn’soara. Stiti de ce are toata Moldova? Nu stiti. Ca si-a pus el toti finii pe la primarii si prefecturi. Si cand a venit inundatiile i-a dat el bani lui Jiji sa faca casele in taina. Fara presa, fara nimic. Baiat destept! Ce i-a zis lu Jiji. Bai Jiji io is cu guvernu, cu statu cu astea, tu esti cu fotbalu. Fa tu niste case pe banii mei, ca bietii oameni e vai de mama lor, si zi ca le-ai facut tu, ca de nu io am belele. Si uite asa a facut Jiji case de milioane de euro. Pe banii lu’ Hrebenciuc… Nu’s domnsoara banii lui Jiji. E o mare conspiratie. Pai toti astia de la guvern e rude, veri, fini, nasi. De ce credeti ca nu mai intra nimeni. E un fel de “Casa Nostra”…Aici? Asa… Ii suna telefonu: “Stati asa ca e o fata de-a mea, tre s-o duc la un prieten, client vechi d-al meu. Alo.. Sarumana Paula.”

Episodul 8 – Nimfomana din Ofis ( via Alex – sper ca imi amintesc povestea asa cum trebuie 🙂 )

(un tip gras, cu o bluza slinoasa de trening, un singur dinte in fata, tuciuriu)

“Ba, frate, cum sunt si femeile astea. Am dat eu de una o data, una buna rau de tot. Blonda, cur, tate, fusta scurta, tot ce vrei. Am luat-o de acasa si am dus-o la clubu ala – cum ii zice – ala din centru, din amzei – ala, ofis, asa, ofis. Si cand ajungem acolo, incepe aia sa imi zica ca daca nu vreau sa vin cu ea, ca face ea cinste, ca pot sa las aparatul pornit cat stam acolo, lucruri din astea. Si m-am dus, na. Ca era buna rau.

Intram noi acolo, incepe asta sa bea, si stam stam stam, face asta cinste cu nu stiu cate uischeane. La un moment-dat ca sa plecam, sa o duc inapoi acasa. O plimb prin tot bucurestiu, iti dai seama cat se facuse pa aparat, cat am stat si acolo la ofis, si am dus-o inapoi acasa. Am uitat sa iti zic ca statea in ditamai vila.

Ajungem in fata casei, incepe iar asta sa se roage de mine, ca nu vreau sa urc, ca nu stiu ce, ca e singura… Si m-am dus, ca era buna rau. Intram in casa, isi mai pune de baut, si incepe sa zica, ca ei ii place de mine, ca daca ma culc cu ea imi da bani, incepe sa se alinte…. pana la urma ce sa fac, m-am culcat cu ea, ca arata bine si sunt baiat fin. Si mi-a platit tot cat era pa aparat seara aia, si mi-a mai dat si niste bani in plus.

Si ma mai suna din cand in cand, nu scap da ea deloc. Cum are chef, cum ma suna.”

funny shit, la strada, monoloagele taximetristului

>Monoloagele taximetristului

1 Comment

>

Episodul 1 – Camelia din Galati

“Domnisoara, ce ziceti de treburile astea cu profesoara si baiatu’? Dar, nu va suparati ca va intreb, dumneavoastra nu locuiti in Romania? Nu, domnisoara, nu de la televizor, ca aia vorbeste repede taca-taca-taca-taca, nu intelegi nimic, iti intra pe o ureche si iese pe cealalta. Eu citesc ziarele. Acolo ai timp, domnule, poti sa intelegi ceva…
…
Si totusi ce credeti de profesoara? Cica vor astia sa o inchida. Auzi, ca in America au inchis cateva. Niste nimfomane. Ce stie ei baietii de 16 ani. Nu pot sa traiesc fara tine. Ce e asta, domnisoara? Cum? Da, aveti dreptate – asa vad ei lucrurile.
…
Am patit si eu ceva, in iarna lui 86 – atunci traiam inca cu ai mei, si mama traia, Dumnezeu s-o odihneasca! Mergeam cu taxiu’ pe strada, si vad o fata. Desculta, vai mama ei, mergea prin zapada. Am oprit, m-am dat jos: ce-i fa hai cu tine? Ca n-are unde sa se duca. Era din Galati, o daduse afara barba-so, si mai era si bortoasa in 3 luni. Camelia o chema. Si mi s-a facut mila, domnisoara, v-am zis, desculta era, cu picioarele in zapada. Si i-am zis : fa, io te iau cu mine, da’ la primavara, cum da firu’ ierbii, iti iei hangaralele si te duci. Nu ma intereseaza unde, da’ te duci unde vezi cu ochii. Io te scot din iarna, da’ nu pot sa vad de tine.
Si am luat-o acasa, domnisoara. Mama a carait, normal, ca ce e cu bagaboanta asta, de unde ai cules-o? Sa-i zici sa se duca la ea la Galati, sta prin straini ca Ion fara tara…
Si intr-o zi vine mama si zice : vezi ca nebuna a incalecat fereastra! Ma duc fuga, deschid usa, nebuna – asta, Camelia, de care va povestesc – era calare pe geam. Ca eu ma arunc, ca te iubesc. Stateam langa usa, la distanta, si o duceam cu vorba: Stai fa nebuno, fa, tu-mi iei zilele fa, ma bagi in puscarie fai. Ce ai fai proasto, il omori si pe ala de la tine din burta.Fa, tu te iei dupa mama? Fai Camelio, nu fi tampita, poate e baiat. Fai n-auzi, ala e lumina ta, proasto! Si ma apropiam din ce in ce mai mult. Ea nimic. Calare pe geam. Si cand eram la 1 metru, asa, am sarit si m-am tipat cu mainile in paru’ ei ca pisica pe gard. M-am gandit eu: daca o iau de mana se smuceste nebuna. Si ce era sa-i fac eu? Infundam puscaria pentru o nebuna! Era femeie simpla, domnisoara, nu stia educatie Camelia asta de care va zic…Mereu ii ziceam : ce stii tu fa care e diferenta intre sex si dragoste? Dragoste e cand sunt doua suflete impreuna: mama, tata, frati, prieteni, e greu sa gasesti dragoste, fa. Da nu stia ea, domnisoara ce e aia…era femeie simpla, nu stia educatie… “



Episodul 2 – Fiul din Portugalia

“Tiiiiii, ce de lume pe strada…
…
Vai, dar ce o fi cu atata lume pe strada??
…
…
Ce o fi dom’ne cu atata tineret?
S-a terminat sesiunea…
Doamnee… ce de fete aiurea pa strada. Doamne, multumesc lu Dumnezeu ca nu mi-a dat fete. Io am 2 baieti, stiti? 2 baieti am. Ca daca aveam fete nu stiu ce faceam, muream de grija lor.
Si asta, baiatu’ mai mic, e ca mine. Ii place soferia. S-a invartit el pe la firme, a facut ce a dres, si s-a descurcat. E sofer bun. Si isi gaseste si el o fata. Mare iubire, mare pasiune, se iubea, se pupa toata ziua!
Dupa o perioada, mi-am dat eu seama ca ceva nu e in regula. Deh, domnisoara, parintii ei erau oameni cu pretentii, si nu prea le convenea ca asta – fi-miu -e sofer. Ca de, nu tu facultate, nu tu alea…Si din ce in ce mai rau, din ce in ce mai rau.
Intr-o zi, m-am trezit cu ei la usa. Ionut cu fata. Aia – plansa toata, rosie, ochii bulbucati, cu o geanta in mana. Ca ei nu mai suporta, ca vrea sa fie impreuna, si ca se muta la mine. Si ce era sa zic? Se iubea tare, mie imi era mila de ei. Si trece o luna, doua, aia plangea in fiecare seara dupa tac-so si ma-sa. Si pana la urma s-a intors fata, deh, era tanara, nu putea sa stea fara ai ei. Io am inteles-o, deh, daca ei vroia baiat cu scoala, cu astea, normal ca nu le placea de al meu. Pacat, ca e baiat bun, serios va spun.
A plans-o asta prostu’ vreo luna-doua, si de unde nu gaseste el acu’ juma de an alta fata! O minune de fata, sa mor daca va mint. Frumoasa e, desteapta e, cuminte e. Si asta il are pe tac-so in Portugalia. Si acuma au plecat amandoi in Portugalia la tatal ei, si l-a facut pe asta al meu – soferu’ meu – l-a facut sef pe acolo la fabrica lui.
Asa, aici stanga? Unde va las? Aici? Bine – 120.000. Multumesc, haideti ca data viitoare cand ne mai intalnim, va povestesc ce s-a mai intamplat”.

Episodul 3 – Violenta in familie

(un tip tuciuriu la 150 de kile pe putin)
“Da’ cine e domnisoara baiatu’ asta pa care l-am lasat? Prietenu’ dumneavoastra? Nu? Pai de ce? E… va iubeste el, va zic eu sigur. Nu exista d-astea cu prietenii, cu prostii… nu exista. E mort dupa dumneavoastra, sa-mi sara ochii din cap daca va mint.
Am avut si eu o prietena… frumoasa…. asa ca dumneavoastra de frumoasa. Era dasteapta, facuse facultate, era fotomodel. Si ne-am indragostit. Nevasta-mea stia, normal ca stia. La 100 de kile ale iei normal ca stia. Da’ asta – nebuna – trebuia sa-si dea seama ca n-o sa las navasta si copil pentru ea. O iubeam, sa mor daca mint, o iubeam cu tot sufletu’, ca iera frumoasa rau si dasteapta, da’ nu era sa las familia si copilu pentru una asea aiurea.

Si intr-o zi i-am zis: fa, io nu mai pot, io am scandal cotidian zilnic acasa! Sa supara nevasta-mea, nu mai pot. Si a sarit nebuna cu pantofu pa mine. Uite, aici in cap mi-a dat da mi-a sarit sangili. Si uite (scotocind sub scaun si intorcand-se catre mine cu un prosop in mana) – cu asta m-am sters! Mergeam pa strada si ma stergeam. Da sigur, ma uit la drum, normal ca ma uit la drum, ce credeti ca nu stiu sa conduc? Da ani da zile fac taximetrie si nu am nici un accident.
Si imi pare rau da ia, domnisoara, ca era v-am zis ca era frumoasa si dasteapta. Si ma si iubea, tuta. Da’ cum iera sa las io fomeia mea? Orcat as fi iubit-o io pa ia. “

Episodul 4 – domnul taximetrist

“Domnisoara, nu va suparati ca imi permit sa va intreb: in ce domeniu lucrati?…. A, si credeti ca faptul ca sunteti foarte frumoasa a avut vreo legatura cu angajarea dumeavoastra? Inteleg…
Domnisoara, dumneavoastra aveti prieten? Da? Si il iubiti? Cum adica nu stiti? Daca il iubeati stiati lucrul asta. Si daca ar veni maine si v-ar spune: vreau sa ne mutam impreuna – cum ati reactiona? Cum adica nu stiti? Dar trebuie sa va ganditi la lucrurile astea. Sunt lucruri foarte importante, viata trece, nu stiti unde se duc zilele. Daca nu stiti atunci de ce mai pierdeti timpul?

(La un semafor, intorcandu-se catre mine cu un aer conspirativ) : ma credeti un ciudat, nu e asa? Sa stiti ca nu pun genul asta de intrebari decat persoanelor distinse care se urca la mine in taxi. Eu fac lucrul asta, meseria asta, din curiozitate. A fost o perioada cand am avut nevoie de bani, si atunci de aia am inceput. Dar acum am mai multe firme si fac lucrul asta asa, mai mult din inertie. Stiti, credeti ca angajatii sunt datori patronilor? Nu e chiar asa… Si patronii sunt datori angajatilor.Vine, iti cere o zi libera… i-o dai, ce naiba sa faci. Ca stii ca incepe sa gandeasca rau de tine. Si uite-asa ajungi la mana lui… El e la mana ta, si tu esti la mana lui.
…
…
O data o doamna blonda, am luat-o de la televiziune, mi-a zis cand a coborat: dumneavoastra nu sunteti taximetrist! Si i-am raspuns: cum sa nu fiu doamna? Sunt taximetrist – suntem ceea ce facem.
…
…
Stau asa, cateodata si ma gandesc. Doamne, cum trece viata asta pe langa tine. Am divortat o data. Acum am o prietena – de cand ne-am vazut prima data si pana acum nu ne-am despartit. Niciodata. De 6 ani suntem numai impreuna. De aia va intrebam: de ce stati cu cineva daca nu stiti ca vreti sa fiti impreuna? “

Episodul 5: Dadaca

“Hai puisori, hai mama Leone, haide, sa inaintam! BRG, BRG, BEREGEEE, unde te duci mai baiatule? Hai colegule, hai mama Leone, haideee. Asaaa, ma, asaaa, vedeti ca se poate?

Domnisoara, oamenii sunt de 3 categorii: oameni buni, oameni rai, si soferi. Iar soferii sunt de 3 feluri: soferi buni, soferi rai, si taximetristi. Heheheheee…. Haide puisor, haide mama Leone, DRP, DRP , de ce il depasesti tu asa pe GTO? HaiJIJ, hai JIJ, accelereaza, haide colega, haide ca se poate! Mai tu oi fi d-al lu Jiji, d-aia esti asa afurisit? “

VA URMA

divagand, funny shit, la strada, muzica

>Start wearing purple

>O dimineata perfecta incepe la metrou cu…. Nu. O iau de la capat. O dimineata perfecta incepe atunci cand suna ceasul si nu iti vine sa dai cu pietre in geam. Cand auzi melodia aia si parca nu e asa enervanta ca de obicei. Cand ai impresia ca ai dormit 100 de ani si ca e ok – te poti ridica fara mari traume din pat.

O dimineata perfecta continua cu ritualuri bine stiute – cafea, dus cu miros de mango, cautatul de haine aleneeeeee….

O dimineata perfecta merge mai departe si ajunge la metrou – si aici pot spune – cu Gogol Bordello – si pentru ca e o dimineata perfecta, toate cele 3 trenuri vin exact la timp; intre timp toata lumea din vagon se zbantuie si canta – START WEARING PURPLE, WEARING PURPLEEE- in capul tau, fireste, dar asta e mai putin important. Cel mai important e ca ai un ranjet larg pe fata, lucru care certifica faptul ca ai de-a face cu o dimineata perfecta.

Restul zilei deja nu mai conteaza: e clar ca e va fi o zi perfecta. Mancarea e ok, ochii nu te dor, nimeni nu te streseaza, nimic nu-ti poate altera starea zen.

Seara e si mai misto – lumea din metrou danseaza din nou – START WEARING PURPLE, WEARING PURPLEEEEE – cea mai tare e tanti aia grasa cu sandale aurii. Uite cum ii tremura suncile – da’ ea canta de moare: start wearing purple, wearing purpleeee. Ce misto.

Ca bonus, ajungi la bloc si constati cu satisfactie ca-s iar plozii la joaca in fata scarii. E perfect – asta inseamna ca sunt parintii cu ei si ca fauna ascultatoare de manele s-a dus in alta parte sa-si scuipe semintele. Si se joaca puradeii cu mingea, si mamele barfesc, si de fapt toti canta si danseaza: START WEARING PURPLEEEEEE.

Un crevete, o bere, o tasta-doua si uite-asa se duce o zi perfecta. Mama ei de zi perfecta…

Start wearing purple for me now!

funny shit, la strada, rasu'-plansu'

>Robocoapa (sau de ce e o lume nebuna, nebuna de tot)

>

Mai intai se jucara cu pulsu’ lu’ Baselu. Zdravan. Later on, in aceeasi zi, ne-au dat jos din 41 pe toti. Din 5 41-uri insirate. Si mergea ditamai coloana de oameni, ca la demonstratie, pe Virtutii. De ce? Ca luase foc nush ce coliba de vindea materiale de constructii. Si era risc de incendiu.

In aceeasi zi, inainte sa ma dea jos din 41, am avut mirarea de a respira langa o fiinta… interesanta. Vorbim de o doamna la 45…si ceva. Brunetica, parul … de lungime medie (cam de tanti, asa, daca ma intrebati pe mine. Dar stai… ERA o tanti…). Pantofi urati cu toc mic si patratosi. Ciorapi cu romburi nasoale (cred ca erau cu fir auriu). Camasa alba, sacou negru, fusta neagra. Sacoul cam mare, cam labartat… In brate tinea o geanta scofalcita, din alt film. Nu ca restul mi-ar fi placut, dar macar pareau aproximativ noi.

Asta a fost prezentarea generala. Pentru ca piesa de rezistenta… erau ochelarii de soare. Va mai amintiti personajul acela din Star Trek – Geordi sau ceva? Era un individ de culoare, orb, care avea o proteza ce ii permitea sa vada super tare. Structuri, chestii, laser frate. E- exact asa si tantita noastra. Ochelari de soare super slim, aerodinamici, cu rame argintii. M-am uitat insistent – nici pana in acest moment nu sunt absolut sigura ca nu am avut halucinatii. Era ca si cum ar fi avut in dreptul ochilor o banda de plastic cu margini argintii. Mi-as fi dorit sa ii fac o fotografie, dar mi-ar fi fost imposibil sa fiu discreta. Si imi era frica sa nu ma paralizeze cu o unda de laser, ceva.

Imaginea atasata e cea mai apropiata pe care am gasit-o. 🙂 Tanti ii avea ceva mai ingusti, si pe argintiu.

Si atunci cum sa ne mai miram de altele?