Category Archives: me and my friends

>M-am intors

>Si am adus cu mine amintiri frumoase. Amintiri dintr-o tara verde, cu oameni exagerat de calmi si lenti. Cu ocean si hauri ametitoare, plaje cu stanci, miros de peste, cantitati impresionante de mancare, cafea foarte buna la amiaza, palmieri si multe flori. Margarete in brazi, cactusi, pescarusi, baiatul cu broaste, cabo de sao vicente, cabo da roca, masina inchiriata fara asigurare, briza, piri-piri, luna oglindita noaptea in ocean, plaja secreta, vinho verde, vinho de porto, biserici cu cappuccino, tramvaie galbene, lustragii in strada…

Cred ca revelatia vacantei a aparut chiar din start, odata cu oamenii frumosi pe care i-am cunoscut. Si se stiu ei care sunt.

In rest, atencao, depilacao, revolucao, aparicao, visitacao, afixacao, exposicao, promocao, pao, cao, prisao. An so on, and so forth…

Pentru imagini, consultati picasa :).

Portugalia

>Concert Lenny Kravitz in Bucuresti, Ungaria

>Sau “cum ierti chiar si atunci cand nu vrei sa o faci”. “We need Hungary for the Love Revolution”. Nu mai spune, Lenny. Pai da. De cacao. De cacao rau de tot. Si exact cand imi spusesem ca nu, peste asta n-o sa trec, si cumva imi propusesem in barba sa taxez eroarea – plus ca nu mi s-a parut ca a debutat fenomenal… trebuie sa recunosc ca a fost extraordinar.

Cel mai bun sunet pe care l-am auzit vreodata, oamenii din trupa, energia… a fost senzational. Cu toate ca I’m not into the gospel-hippie shit – love, peace, we can do it together, jesus loves us all etc etc etc – adica intreg conceptul noului album – concertul asta a fost o experienta pe care ma bucur din tot sufletul ca n-am ratat-o. Trupa, solo-urile, sound-ul jazzy… Foarte tare.

“I lost my mind. Oh, my God. Of course I know where I am, Romania, I am in Romania”. Well… to be honest, I really think you had no damn clue where you were, Lenny, but thank you for an amazing show.

>Am fost si eu la mare in weekend

>Partile bune:

A fost minunat.
Lumea “buna” s-a dus in Parada Libertatii, lasandu-ne pe noi astia mai tantalai de unii singuri seara in Expirat.
Banana in scutec.
Pulpa de pui cu mujdei.
Cafelele de la Ovidiu.
Buda din Cabianca.
4 femei in pat cu un barbat.
Un rasarit cam ratat, dar in acelasi timp interesant, cu soarele ca o bulina portocalie, incepand sa se ingalbeneasca – vorba lu’ Bogdanel “Here comes the shitty part”.
Votca din Expirat.
Muzica din Expirat.
Hoosiers – Cops and Robbers in Expirat.
Gabin – Doo uap, doo uap – sambata la pranz, pe plaja.
Shaorma si bancurile de la Hand.
Bancul cu cer albastru.
Inghetata de duminica de la 2 noaptea, cand am plecat cu masina dupa clatite.
Soarele.
Porumbul copt.
Marea.
Nisipul.
Rasul.
Daca suna telefonul stiti ce sa faceti… si e ok, ne trezim maine la 5.

Partea proasta:

Cum sa o iau ca sa intelegeti exact. Eram pe plaja. Ca 3 mimoze, ne bucuram de finalul de duminica. Apare o …dama. Blonda, grasa, par scurt, bot roz fosforescent, obrajori asisderea (pe modelul Pierrot), geanta mare aurie. Nu ne putem abtine sa nu ne holbam. O si discutam un pic, ca era prea de tot. Da, frate, o discutam, o intoarcem pe toate partile, ne inchinam si cu mainile si cu picioarele si trecem la subiecte mai interesante timp de vreo 3 ore. Adica barbati din viata noastra, barbati care nu au fost in viata noastra, importanta formei si a continutului, experiente de viata, carti, filme si alte flori, fete si baieti. Totul stropit din belsug cu multa chicoteala si un pic de citit.

Ne ducem si ne luam porumb si sucuri.

Revenim.

Incep sa aterizeze inspre noi pietre, o mazga ciudata neagra, in fine, evenimente dubioase incep sa se petreaca in jur. Le luam drept semne divine si, fireste, ignoram totul.

Spre final, doamna din dreapta scria sms si doamna din stanga zacea gandindu-se la ea stie ce. Eu – zaceam si eu, gandindu-ma de asemenea la eu stiu ce, dar pastrandu-mi vigilenta bine cunoscuta. Deodata simt o umbra care-mi bate-n ochelarii de soare. Deschid un ochi (parca stangul), vad un Gigi care se ducea dupa o bere. Placutele “militare” la gat, curu-n spate, toate semnalmentele de Gigi. E ok. Cand sa ma afund la loc in “eu stiu ce” aud de undeva din spate o voce gajaita de femeie trecuta prin viata care urla catre Gigi: “Si bate-le si pe alea trei cand te intorci”. Gigi face un semn interogativ catre noi – gen “care, astea?”. Eu – aparent adormita pe sub ochelarii de soare cu lentile negre, in realitate de o vigilenta ce depasise de mult cotele de alarma. Doamna din dreapta scria in continuare la sms, doamna din stanga zacea in ale ei, complet nevigilenta. Gigi pleaca, ii zic celei din stanga: “Ba, tu ai auzit? Cre’ ca a luat-o blonda razna, ca dinspre ea se auzea”. Doamna se uita catre blonda – v-ati prins? Aia cu bot roz, de la inceputul povestirii -, aia incepe sa urle si mai tare: “Ce te uiti fa la mine, cine te crezi? Ca vin acu’ peste tine si te omor…”. Ceva de genul. Doamna din dreapta nu mai termina cu sms-ul, asa ca a ratat toata faza.

10 minute mai tarziu incepem sa discutam – “frate, ce o avea aia? Nu e sanatoasa.” Aia urla intermitent inspre noi, in continuare, bolborosind faze de genu’ “va omor si va ingrop unde nu va gaseste nimeni”, “cine va credeti fa, cindy crawford si naomi la 80de ani?”. In fine, amabilitati de genul asta pigmentate cu epitete si combinatii de cuvinte greu de reprodus.

Mai rezistam in bolboroseli vreun sfert de ora si ne ridicam sa plecam – era deja aproape 8 seara. Si se declanseaza iadul. Ati vazut Exorcistul? N-ati vazut nimic… Spume verzi la gura, aruncat de pietre, cred ca i s-a sucit si capul de cateva ori, da’ nu ma uitam ca deja ma simteam ca intr-un film prost. Noi strangand intr-un ritm normal lucrurile si sticlele de pe jos si incercand sa ignoram spectacolul, aia urland ca un animal turbat si imbecil: “Va prind una cate una si va fac sa va inghititi limbile! Va urmaresc pana la voi la cazare si numa’ capete in gura va dau”. “NU MAI COMENTAAAAAAAAAAAAATI, NU MAI COMENTAAAAAAAAAAAAAAATI, NU MAI COMENTAAAAAAAAAAAAAAAAAAAATI”. “Aud si vad la distanta, toata ziua m-ati comentat, handicapatelor, fa, ca va omor sa va saturati de barfa”. Toata plaja se uita ca la circ. Aia sa faca apoplexie acolo, mai dadea cu o piatra, isi mai atata barbatu’ inspre noi, concluzia serii fiind “lasa-le ba, ca le prindem noi mai incolo”.

Am plecat usor, am pus sticlele la cos. Ne-am dus catre cazare in stare de soc. De ce sunt oamenii astia in libertate? Adica – daca au probleme, n-ar trebui sa fie undeva la loc cu verdeata si mult Xanax? Zic si eu…

Partea buna (pentru ca in orice parte proasta e si o parte buna, invers nu se pune) e ca am avut o poveste de spus toata seara. Am creat si bancuri pe tema asta. Adica in final am avut subiect de distractie.

Da’ totusi… de ce?M?

Partea proasta no 2 a fo’ lacusta de juma de metru de care am dat cu ochii duminica la trezire de mi-a sarit mahmureala pe pereti si din doua salturi lacustice eram in toaleta urland.

Da’ se uita la mine cu niste ochisori…

>Un cosmar nu vine niciodata singur

>Aseara petrecerea aia de care a auzit toata lumea. Aia cu clubu’ art directorilor sau ceva. Cand a venit mailul cu invitatia, toata lumea a zis “ce e si rahatul asta”? “Auzi ma, ne cheama astia, art -directorii…”. Haha, hihi, hehe, “ce basina”. Si cu o ora inainte de party ne-am trezit ca mergem… si eram destul de multi. Semn trist ca nu aveam alternativa. Asta se intampla cu oamenii fara o viata :)) Well… trista concluzie, da’ asta e. Suntem o turma din ce in ce mai eterogena de oameni care se aduna din cand in cand in diverse spatii si care sprijina canapele sau isi aduce aminte de vremurile bune. Care or fi fost alea… 

Pentru piscotari (adica aia ca mine) dezamagirea a fost dubla. 1) lista de free drinks foarte modesta. Dar na, in definitiv era party j&b – asadar pe lista era pepsi, apa, red bull, j&b si smirnoff. 2) no food 3) dupa ora 9.30 au inceput sa ceara bani pe redbull si pepsi. WTF?! Lista aia de “free drinks”… in fine. 
Am ajuns acasa, am mai ars-o aiurea vreo 2-3 ore, ca asa e frumos. Dupa care cica sa dorm. Inca o ora pierduta pe perpelit dupa o parte pe alta, dupa care m-am plimbat prin 3 cosmaruri pana dimineata. Unul cu zapada, unul cu fantome si altul cu … nu mai stiu cu ce… oricum. Urmariri, chestii… vorbeam cu fantomele, alea vorbeau in soapta cu mine, ochii lor erau ca niste leduri rosii in intuneric – ca asa le identificam – la un moment-dat am incercat sa omor una cu Pronto albastru (pentru toate tipurile de suprafete). 
Fataa… care vrea un cosmar, ca eu am prea multe…
Uite si personajele din publicitate cum isi fac de cap (remarcati pinguinii, va rog…):

Feist – 1, 2, 3, 4 – Sesame Street Version – via Oneday.

>Chiar daca

>Ei… povesti la ceas de seara. Povesti de care am ras un pic. Si care m-au facut si un pic melancolica in acelasi timp.

Postez un nou sondaj in seara asta. Va rog sa raspundeti. Incerc sa-mi dau seama de niste lucruri… si nu pot 🙂 Incerc sa raspund cumva la dilema cuiva, dar ma trezesc vorbind mereu prin prisma propriilor experiente, nu ma pot detasa, nu pot privi obiectiv. Desi, cu cat ma gandesc mai mult, cu cat sunt convinsa mai mult ca am dreptate.

Si ca sa fie tacamul complet, Florin Chilian – Chiar daca 2008… De la Andrei.

>Momentul Cosmo

>
Sau, mai bine spus, Momentul “Tabu”. Dar Cosmo suna ceva mai… colorat.

Ei bine, da. Am si eu momente in care simt nevoia sa spun banalitati. Stiti – exista un sir interminabil de bloguri majoritar feminine, scrise corect din punct de vedere gramatical, si care trateaza o serie intreaga de clisee ingrozitoare, in genere de spectru romantic – “de ce ne inseala barbatii”, “oare putem fi fideli?”, “de ce ne indragostim intotdeauna de cine nu trebuie”, blablabla. Stiti despre ce vorbesc. Posturile alea care se lasa cu cate 50 de commenturi in care majoritatea femeilor spun “m-am regasit!! dumnezeule, vorbesti exact pe limba mea” etc. Cu putina grija, articolele astea s-ar putea transforma in Coehlo 2, in literatura mioritica de consum. Luati aminte, asadar, dragele mele Paolo de Carpati…

Asadar. Da, am si eu momente cand vreau sa impartasesc truisme. Si truismul zilei este “se intampla ceva ciudat cu lumea”. Cred ca e un moment de rascruce, ca cel in care s-a renuntat la casatoriile aranjate. Ca doar nici la asta nu s-a renuntat brusc, intr-o buna zi. Presupun ca cei care se casatoreau pe ascuns sau impotriva parintilor erau cazuri de scandal… Erau perceputi drept nebuni. Ei, acum cred ca intram in epoca superficialitatii sentimentale sincere, vadite. In era in care institutia casatoriei o sa devina in sfarsit ceva depasit. Asta nu e neaparat un lucru rau, e doar ceva nou. Si fiind nou, e temporar perceput ca rau. Si greu de “inghitit”. Si o sa dureze cu siguranta foarte, foarte mult. Ma indoiesc ca o sa apuc vremea in care notiunea de casatorie o sa fie complet abolita. Dar mi-e clar ca transformarile au inceput.

Lumea are optiuni. Prea multe optiuni. Atata informatie, atatea cunostinte noi in fiecare zi duc la dorinta de mai mult. La dorinta de schimbare. La cultul personalitatii. La dorinta de independenta. Casatoriile nu mai rezista. Relatiile sunt ceva caduc. “Everafter”-ul siropos e pe duca rau de tot. Daca pana acum se incercau pastrarea unor aparente de dragul… aparentelor, acum nici macar pe alea nu se mai pune pret (thank GOD!!). Incep sa ma simt de-a dreptul binecuvantata. Ca sunt asa, ca pot trai de una singura, ca imi doresc iubire doar atata timp cat e reala si ca nu visez la cai verzi pe pereti si bastoane la batranete.

Cei care au visat de tineri la valorile patriarhale ale epocii trecute au apucat sa se casatoreasca. S-au aruncat pe la 20-25 de ani intr-una din primele iubiri (de obicei una din timpul facultatii). Intr-o majoritate covarsitoare divorteaza inainte de 30 de ani sau se complac intr-o nefericire pigmentata cu nopti pe internet, cu cautarea de distractii interzise si cu consolarea ca “asta e viata”. Nu se mai lupta in lumea asta pentru o relatie. Nu se mai lupta pentru construirea unei eternitati impreuna. Nu stiu daca asta este neaparat rau. Poate este doar sinceritate, dupa decenii intregi de inchinat la un idol fals.

Suferinta lunga si domoala provocata de banal, rutina si incertitudini a fost inlocuita de rupturi dese si violente. De 100 de iubiri neimpartasite pe metru patrat, de obsesii ciudate si de lucruri pe care le consideram deocamdata ca fiind “nebunesti”. Eu cred ca a venit doar momentul in care oamenii au toate conditiile sa isi dea arama pe fata… Nu cred ca “the world is going to end” sau ca “au innebunit cu totii” sau ca “nu mai sunt oameni ok pe lume”. Nu. Cred doar ca suntem generatia de sacrificiu, cea in timpul careia se produce mutatia.

Mai e ceva, ce am dezbatut indelung cu prietenii mei. De multe ori n-au fost de acord cu mine. Inca mai cred in povesti cu zane unii dintre ei, pesemne. Da, cu totii avem nostalgia parintilor care au cupluri sudate si greu incercate, care inca se plimba de mana pe strazi si care au grija unul de celalalt. Dar oare ce ar fi facut aceeasi parinti ai nostri daca ar fi trait astazi? Daca si-ar fi facut 20 de prieteni noi pe zi pe facebook si myspace, daca s-ar fi exprimat pe un blog pe care sa primeasca continuu feedback de la cunoscuti sau necunoscuti, daca ar fi avut contact cu 30 de filme pe zi, daca ar fi fugit la Vama Veche in fiecare weekend de vara si daca, si daca, si daca. Daca un parinte ar fi putut creste un copil in conditii perfect normale, asigurandu-i un trai mai mult decat decent. Daca ar fi fost atat de usor sa adopte. Daca s-ar fi putut reinventa o data la 10 secunde. Daca ar fi putut gasi un hobby inedit in fiecare zi.

Ma intreb daca s-ar fi descurcat mai bine decat noi. Eu cred ca nu. Si cred ca eu m-am adaptat al dracului de bine.

>Bonus

>Am dat un google ca sa gasesc si alte impresii despre evenimentul cultural de peste weekend. Si am gasit lucruri bune, care m-au facut sa-mi amintesc ceva.

Lumea a fost frumoasa. Eram in mijlocul concertului Manics, cand m-a taiat o pofta subita de bere. Si cum eram destul de in fata, am inceput strabaterea multimii cu destinatia primul bar. Ocazie cu care m-a lovit ceva. O fi fost lumina… o fi fost paharul de bere pe care il consumasem anterior… o fi fost starea mea buna… dar n-am mai vazut atatia ochi frumosi la un loc de … de fapt stai. N-am vazut NICIODATA atat de multi ochi frumosi la un loc. Coplesitor. Aproape toata lumea avea ochi frumosi.
Bravo. Lume imbracata frumos, multe chestii … personalizate ca sa zic asa. Am mai iesit un pic din uniforme. Aproape ca-mi vine sa zic “hai ca se poate”. Dar dupa aia ziceti ca fac reclama la CEC.

Later edit: Alex, l-am vazut pe amicu’ Mielu’ in multime, inainte de Roisin Murphy. Ziceam sa iti zic. Si probabil ca e mai bine asa decat sa te sun :))

>Bestfest

>

Pana la urma am ajuns in toate cele 3 zile. Ce sa povestesc… cine a fost stie, cine n-a fost a auzit.

In ordinea preferintelor:

1. KAISER CHIEFS – mi-am dat seama ca o sa fie tare inca de la inceput. Intrare de intrare, au castigat publicul cu 2 secunde inainte de a ajunge pe scena. Cat despre bajetul cela, ce sa mai zic… cocotat pe schele, alergat pana in spatele publicului. Mi s-a parut ca au dat aproape mai mult decat puteau, chestie pe care am apreciat-o pe deplin. Excelent. Foarte, foarte, foarte tare.

2. ROISIN MURPHY- este geniala. Si tot respectul ca nu s-a folosit de piesele Moloko ca sa isi castige publicul. Show complet, pisis all over the uTV, kisstv, local mtv and all shit – INVATARATI, MAMI, CEVA? Vazurati ca se poate si cu dans si cu voce? Ah, da, ai nevoie de VOCE pentru asta… Si Miss Murphy are la greu d-asta… Nota 10.

3. ALANIS MORISSETTE – desi majoritatea vocilor spun ca a fost dezamagitoare, mie mi s-a parut foarte tare. Poate si pentru ca eram in fata cu cele doua doamne pe care nu stiam cand si daca o sa le intalnesc in acelasi timp si mai ales nu speram sa fie asa o ocazie speciala. Eu i-am simtit emotia, a fost un moment special.

4. UNKLE – pentru ca au sunat FOARTE BINE live, pentru ca mi-am amintit de zilele cand ii ascultam de dimineata pana seara. Pentru ca am stat in spate de tot, pe jos, si m-am simtit foarte foarte bine.

5. STEREOPHONICS – pentru ca pe domn il tine bine de tot vocea. Si pentru ca arata foarte bine (:D). Si pentru ca sunt convinsa ca show-ul ar fi fost mai misto daca era pe intuneric…

6. MANU CHAO – am stat in spate. Atmosfera era foarte tare, desi imi dau seama ca ar fi fost si mai tare daca avea sunet mai bun. Am bagat mici ca birjarii, apoi bere, lumea dansa in jur. Omu’ a bagat juma’ de ora in plus, lumea tot dansa si urla… a fost frumos.

6. APOLLO 440 – mi-au depasit asteptarile… in ipostaza de “prima impresie” au facut o figura foarte buna…

7. MANIC STREET PREACHERS – a fost ok. Dar cum nu sunt vreun fan, nu pot sa spun ca mi s-a parut extraordinar. Au sunat bine, curat, lumea s-a simtit bine. A fost ok, cred…

8. NELLY FURTADO – recunosc, am vazut doar prima melodie si jumatate din a doua. Si asta de la distanta. Nu imi place personajul, poate pentru ca m-a dezamagit putin. Poate pentru ca o vedeam intr-un fel cand s-a lansat pentru ca apoi sa se transforme intr-o papusa de plastic. Era speciala si a facut tot posibilul sa intre la loc in randuri. Pentru mine, a si reusit.
Asadar – in ciuda opiniei publice care spune ca a fost foarte tare – pe mine duduia Furtado m-a lasat complet rece.

Astea-s toate concertele la care am ajuns. Mi-as fi dorit sa vad si Nouvelle Vague. In plus, mi-as fi dorit sa fiu mai putin lenesa si in loc sa zac pe betoane asteptand urmatorul concert, sa ma plimb pe acolo incercand sa prind cat mai mult din cat mai multe. Well…

Lume, lume, am fost si eu la Silent Disco. Foarte tare, frate! M-am dixtrat sambata de mai-mai sa ajung la amputare cu picioarele din dotare. Fac si versuri de atata entuziasm. In orice caz, mi-a placut rau de tot. Am fost si duminica, dar eram deja epuizata, asa ca am stat intr-un colt pe jos, in deja consacrata pozitie “aurolac”, dand din cap pe “Paradise City” sau “Chop Suey”.

Mi-a placut pop-corn-ul cu caramel si mi-am facut un rahat din ala de tatuaj temporar pe gat. Am vazut-o pe Dragomir cu o bratara de omuleti cu cohones la propriu pe mana si cum sunt ghidata uneori de un puternic mimetism, am fost sa-mi fac si eu unul pe gat. Asa ca si-a mai facut si ea unul. Tot pe gat.

Cu spatele distrus, ochii abia mijiti si picioarele inca tremurande spun “mi-a placuuuuuuuut!!!”.

Deci? Ne pregatim de Bestfest 2009?? Astept un line-up tare de tot.

>All these things…

>Am doar 5 minute la dispozitie si o tona de informatie pe care nu stiu cum sa o insir.

Ieri meeting la munca, trezit devreme. Ih. Mers direct la bestfest, nu tu timp de odihna de vreun fel.

Sa o luam altfel.

Aseara, Alanis, cherriesandme, runbaby si eu am avut un hot date. Dupa aia – zacut melancolic la Unkle si amintit cum l-am descoperit eu pe unchiu’ si cum ascultam eu numai unchiu’ acum 3 ani. Cunoscut si storyteller, very very nice meeting you, ne vedem in seara asta la manics si kaiser.

Expirat, plin, transpirat,prieteni vrut plecat, aparut cherriesand me + friend Cristina, baut, dansat rau de tot. Impartit pumni si coate stanga dreapta, incercat agatat nerdish long haired baiat cu sapca, nereusit. Intalnit multi expati, instalatorul albanez, silvia pupandu-se cu gay-ul, dansat cu gay-i (jur ca parca erau scosi din ally mcbeal). Dansat rau de tot, imi venea sa-mi tai picioarele, curgeau apele pe mine. DON’T STOP ME NOOOOOW, I’M HAVING SUCH A GOOD TIME, I’M HAVIN’ A BALL!!! Vreau sa dorm si sa fac ceva cu picioarele astea, parca am iesit din Mica Sirena, da’ nu vreau sa pleeeeeeeeeeeeeeec!!!!!!God!!!

Azi dimineata la 6 m-am bucurat ca am o crema de picioare “soothing” cu nush ce mizeriute de extracte de scortisoara sau ceva. In fine. Am inteles in sfarsit de ce am cumparat-o.

>Leapsa digitala

>Digitalu’ arunca cu leapsa incoace. Uite ce zice: 

“List seven songs you are into right now. No matter what the genre, whether they have words, or even if they’re not any good, but they must be songs you’re really enjoying now, shaping your summer. Post these instructions in your blog along with your 7 songs. Then tag 7 other people to see what they’re listening to.”
Cantecele… cantecele… cantecele…nimic nou, dar asta ascult zilele astea…:)



And the leapsa goeees toooo: