1. Numero uno. E de fapt o întrebare către femeiet. Voi, femei, nu e aşa că atunci când vă prindeţi părul d-aiurea (ca să nu zic acu’ o vorbă urâtă) vă stă de nu se poate, a neglijenţă studiată clasa unu’ – vezi duş, prăjit cartofi sau altceva, ce prăjiţi voi acolo, sau pur şi simplu că vă intră în ochi, iar când vreţi să ieşiţi din casă şi să-l adunaţi cumva there is NO WAY. NO HOW? Voiam doar să ştiu că nu-s singură pe lume, pls help.
2. Numero due. Bă, am îmbătrânit. E oficial, a se nota. Eu nu, că eu nu îmbătrânesc niciodată – am dispensă de sus -, da’ în general vorbind, teoretic, aia e. Am fo’ în seara asta la o chestie gen ,,să dansăm cu toţii” (adaptare de la United States of Dancing, cum cică se numea adunarea), invitat de onoare fiind un băiat care pe bune că ştie bine de tot (io credeam că dansează din buric, dacă era să îmi ziceţi doar numele, da’ m-am răzgândit). Ei, şi în afară de faptul că omul ăla chiar dansează, am mai văzut cine dansează. Şi au între 15 şi 18 ani. E grav.
La ieşire, întâlnire cu foşti colegi de liceu, la numita garderobă:
,,- .. ce faci aici?”
,,-da’ voi ce faceţi aici?”
,,- nu, că noi am întrebat primii” (în punctul ăsta era deja clar că săvârşim cu toţii cel puţin o infracţiune, nu?)
,,- am avut o invitaţie”
,,-arat-o”
,,-na că am dat-o, la naiba!”
,,-…băh, am înbătrânit”
Mă rog, nu, nu fac documentar pentru facebook cum am fost bănuită de aceleaşi personaje, însă e grav. Noi e bătrâni, ei e tineri. Să bem. Că noi e mai deştepţi.
În cele ce urmează, un film cu baiatu’ de vă ziceam, cu dansu’. Pe mine m-a impresionat, recunosc. Poate şi pentru că eu e babă. Priviţi, priviţi, e de bine, vă promite tanti. (da’ nu trişaţi, priviţi până la capăt, nu aveţi de pierdut, distracţia e pe crescendo):
P.S.: Na, că nu v-am dat numele, să nu ne facem toţi de ruşine. Lasă, să pic eu…
