Category Archives: you

carti, charity gift, having a hell of a good time, jobbish, muzica, superblog, voluntar, you

Neprevăzutul ne mănâncă pe toţi

2 Comments

Am abandonat blogul ceva vreme din cauze …neprevăzute. Despre care n-o să zic decât că sunt pozitive :). (BTW – am pus gheruţa pe Decât o Revistă. Foarte mişto, felicitari!).

Am de recuperat enorm la concurs – despre Superblog vorbesc. Vai, dar şi când revin… o să vedeţi voi.

Joi ne vedem la zilele BIZ, ziua pe tema CSR. Eu o să fiu acolo în calitate de voluntar Charity Gift. Dacă daţi pe acolo, wave and say hi.

Duminică, la Gaudeamus, la 11 dimineaţa, se lansează Romanul Tabu. De anunţat nu m-au anunţat încă, dar din moment ce scrie că …particip, presupun că …particip. Surpriza plăcută – pentru mine – a fost că titlul coincide cu capitolul scris de mine. Nice 🙂 Aşadar, dacă n-aveţi ce face duminică dimineaţa-prânz, ne vedem la Romexpo.

Acum e tot duminică, e 8 dimineaţa şi mă apuc de treabă. Am de scris pentru copilul Ionoukăi – nu, Ionouka nu a născut :)), dar are un job care e mai ceva ca un copil. So, dacă vă pică-n mână vreo ediţie de Bucureşti a revistei Zile si Nopti, uitaţi-vă cu atenţie, că s-ar putea să vă împiedicaţi şi de vreun textuleţ pinguinesc.

Soundtrack-ul zilei:

calatorii, me and my friends, rasu'-plansu', you

Goodies de Bruxelles

14 Comments

Well. Pentru ca de vreo juma’ de an sau ceva sunt pe genu’ sa ne uitam la partea pozitiva a cacatului”, iata ca in ultima zi “activa” de brasalz (adica in afara de azi, cand am fost mainly ocupata cu decolari si aterizari), m-am dus sa vanez partea pozitiva a cacatului de care va povesteam.

Si se facea ca era soareeee. Si frumooos. Si pinguinul a zis sa iasa sa se invarta ca c..l in caldare prin cartierul in care se afla, sa vada ce si cum. De fapt, ca sa fim sinceri pana la capat, a iesit la soare intr-un acces de superstitiozitate, cautand un “semn” ca vorba lu’ haichiu -“tohotu’ vaha fihi bihineeee!”. Si dupa invarteli si suceli regulamentare, pinguinul a dat peste ceea ce se numeste Ambasada Romaniei. Bah, daca nici asta nu e semn… Adica era o cladire urata, dar e singura ambasada peste care am dat in ziua despre care vorbim. Asadar, dupa ce am gasit SEMNUL, m-am hotarat ca acum pot merge sa cumpar unt de arahide. Baietii cu care imparte Crina frigiderul aveau UNT DE ARAHIDE. Adica ceva de ce eu stau departe pentru ca pot da gata un borcan odata ceea ce nu e bine (mai ales daca stam sa ne gandim ca mi s-a trantit ca trebuie sa slabesc, acum 2 zile, cand eram in cautarea unor raspunsuri filozofice. Se pare ca filozofia era a cantarului. In fine).  Asa, si baietii astia care erau niste bunaciuni (Crina, iarta-ma) aveau unt de arahide, de care nu m-am atins pentru ca sunt persoana cu principii. Totul pana la borcanele oamenilor! Si am intrat la un carrefour express sa ma aprovizionez.

Dupa care mi-am dat seama ca-s pe strada cu BISERICA (singurul meu punct de reper) si ca sunt in paradisul CHESTIILOR DRAGUTE. Completate seara la peregrinarea catre cartierul african (unde am vrut sa probam peruci dar nu s-a putut. Am aranjat insa un breton de peruca, cu tandrete).

Si iata lucrurile dragute despre care vorbeaaaaaaam. Tan tan tan…

Cute, cute, cute
DSC07467

DSC07468

DSC07469

DSC07470

DSC07471

DSC07472

DSC07473

DSC07475

DSC07476

DSC07478

Sosetele mov veneau cu scrisorica atasata. De undeva din Irlanda (de unde e baiatu’ ala draguuuut de la Crina din casa…Crina… ce face baiatu’ ala dragut?? Sa-mi zici daca ii e dor de mine…). Si in scrisorica scria “The Best way to make your dreams come true is to Wake Up” :))) Daca nici asta nu e semn… Ce naiba mai e.

Siiii, the cutest stuff in Brussels (scuze Crina, nu, nu esti tu, e dansa):
DSC07458

Si mai avem la numaratoare ceva superb:
DSC07479DSC07480

Si iata ce ma astepta in AEROPOOOORT. O, da, noua carte a lui Nick Hornby.
DSC07481

Foto, la strada, you

Cea mai frumoasa zi…

…din ultima luna calendaristica. No doubt about it. Soare, cald cat sa fie bine, strazi, culori. Pop corn, limonade, covrigi, cafea, o salata. Cismigiu, centru istoric asa peticit cum e el. Treptele muzeului de istorie. Frumu tare.dsc06953

miere. e miere.
miere. e miere.

dsc06975dsc06981dsc06985

love birds
love birds

dsc07007dsc07014

divagand, you

Velcom. I hev bin expecting iu.

1 Comment

Conversatia mea de fiecare seara a inceput azi cu “Hello, little vampire”. Mda. Ma transform in vampir. Nu tocmai mic, but still vampir. Si cum sunt kinda cute, cred ca pot sa fiu numita si “little vampire”.

Tre’  sa caut melatonina aia si niste ceai de dormit. Si sa nu mai dorm ziua, ca un porc. Dar vaaai, cat imi place sa dorm ziua!

Acum e perioada in care o sa le aud pe toate – ca e nesanatos, ca sunt depresiva (nu, nu-s depresiva), ca nu e normal. Problema este ca organismul meu inregistreaza acest ritm ca fiind normal.  Inca din copilarie. Nu e neaparat un sleep disorder de genul insomnie, narcolepsie sau eu mai stiu ce. Dorm neintoarsa! Doar ca nu atunci cand trebuie. Si nu e vorba neaparat ca as fi macinata de gaduri infioratoare noaptea, ci pur si simplu I like staying up late. Nu stiu ce dumnezeu tot gasesc eu de facut, dar …gasesc.

Am amintiri de prin clasa a 4-a, a 5-a, cu maica-mea batand noaptea in perete ca sa apara o ora mai tarziu cu parul turtit de la perna in prag rastindu-se in soapta: “Mai copile, tu nu esti normala?!  Tu vezi cat e ceasul! Culca-te odata ca maine nu te trezesti si iar trag de tine!”. O, da. And so she did. Day after day after day. Nu imi amintesc nici macar O ZI din cariera mea de eleva cu ore de dimineata in care sa ma fi trezit de bunavoie, fara amenintari, cu toata combina care urla de trezea blocul si maica-mea care dadea ture din 2 in 2 minute exclamand “Doamne! Tot nu te-ai trezit?! Hai odata!”.  “Pe cine-oi fi omorat eu sa trag asa de tine toata viata”.

Well…

So? Melatonina, anyone? Some tea? The Eye of a Vampire
Creative Commons License photo credit: Caitlin House

me and my friends, you

Imblanzirea scorpiei

8 Comments

…care este eu. De ceva zile incoace. Poate m-a ajuns romantismul dupa cele doua bucati nunti la care chiar mi-am dorit sa merg.

Stiti cliseul ala cu oamenii care urasc nuntile? Eeeeeei bine, fix in el ma incadrez eu. Ma enerveaza lautarii chiar daca fac parte din traditie, ma scoate din sarite “obligatia”, ma irita rudele pupacioase, nu-mi place sa “sed mumos”, nu-mi place sa dantuiesc hore si sarbe – desi da, stiu, oameni buni, stiu sa topai pe un ritm de genul ala, nu e mare filosofie – ma deranjeaza treaba cu buchetul si cu gasca de femei isterice.

In ultimii ani am fost la cate o nunta pe an. Pe care am ales-o. Anul asta am ales doua. La una m-am autoinvitat de-a dreptul, la cealalta am acceptat invitatia, desi eram sa zicem o… fosta colega de serviciu cu care nu existasera prea multe lucruri de impartit. Motivul pentru care am ales aceste nunti se numeste simplu – POVESTEA. Ambele evenimente au avut niste povesti superbe ca fundament, si – call me cheesy – dar mi se darama toate rautatile si maraielile cand aud povesti. Stiti cum e cobra aia cand ii canta fachirul? – Ei – asaaaa sunt eu cand mi se spune o poveste.

Si dupa doua saptamani marginite de doua povesti pe cat de frumoase pe atat de diferite, si de doua nunti pe care nu le pot compara cu nimic si nici intre ele, ma declar invinsa.

Stiu, sunt siropoasa.

Si cu capul …in nori.

Si un pic confuza. Doar un pic 🙂

Aaaa… si am uitat sa va zic. Se poate, domnule, se poate. Si fara lautari, si fara sarbe, si fara rude pupacioase, si cu conceptu’ cu buchetu’ adaptat, SE POATE. Si tot nunta ramane. Doar ca mult mai frumoasa.

The lollypop punk-rock symphony
The lollypop punk-rock symphony
ze fairytale thing
ze fairytale thing
muzica, revolta, you

>Storm

>Dupa o ora de mers cu 300-le in cerc – adica de la domenii la romana, orizont si inapoi la piata chibrit si apoi luat altul nou pana in romana, o ora de holbat in gol pe geam intr-un punct fix, si adunand si mai mult si mai mult si mai mult, am considerat ca e momentul in care pot merge sa inot.

Incepusera si fulgerele. Si vantul. Si cred ca am intrat inauntru odata cu primii stropi. Apoi am inotat. Am inotat aproape o ora, aproape in continuu. Vedeam fulgerele afara si atat. Si inotam, inotam, inotam, pana am simtit ca nu mai pot sa mai inot si m-am tarat afara din apa.

Eram deja un pic mai usurata. Am facut dus, mi-am uscat parul, m-am schimbat si cand am iesit am vazut rezultatul. Catastrofa. Toti copacii aia pe jos. Senzatia de cataclism. Si m-am simtit ca si cum eu am adus furtuna. Ca si cum eu am daramat toti copacii aia. Si eram asa, sleita, si cumva ma simteam bine.

Am plutit pana acasa printre frunze si picaturi de apa reci si calde in acelasi timp. Si parca a fost prima oara cand am reusit sa imi aranjez esarfa fara sa incerc.

calatorii, charity gift, having a hell of a good time, me and my friends, you

>La padure

>L-ati vazut cumva pe Zdreanta, cel cu ochii de faianta? Nu? Dar pe pinguinul mofturos caruia ii place sa doarma mult si nu merge cu cortul l-ati vazut? Daca da, probabil ca stiti ca pinguinul mofturos este si destul de capiat, asadar daca dupa 2 nopti nedormite i se propune sa mearga la un party undeva afara din Bucuresti, noaptea, in padure, urmand sa doarma in masina (care la un moment-dat se transforma in cort) e posibil sa accepte. Asta in ciuda faptului ca e un pinguin mofturos si somnoros, cum ziceam mai devreme.

I am running out of batteries. Dormit doar de la 9 la 3 azi, dupa 3 zile (ieee), dupa 2 ore chinuite in cort cu sunete dubioase venind dinspre party – blairwitch project e nimic, trust me. Pinguinul mofturos si somnoros este acum un pinguin devastat si racit, dar totusi el s-a trezit din pat si a trecut pe la targ sa se vad cu Charity Gift-ul, tarat la cafepedia, bagat pe sub nas diverse bruschete si vegetale, tarat inapoi acasa cu oase rupte si ochi bulbucati de somn, terminat de scris la celebra telenovela, facut cartofi prajiti si apoi confesat pe blog cat se prajesc cartofii.

Si gata! Gata, nene. Somn. Intuneric. Pa.

nostalgii, you

>Neverending Story

>E povestea unui baiat care atunci cand era mic a fost dublura intr-un film. Care era folosit de unchiul lui atunci cand incerca sa agate femei si le ducea la cofetarie. E povestea unui baiat speriat de moarte de un film de groaza a carui actiune se intampla intr-un tablou.

E povestea unui om mare care spune povesti privind de peste ochelari intr-un balansoar. A unui barbat care a uitat cum e sa zambesti si care se uita la tine ca la un miracol atunci cand razi din tot sufletul doar pentru ca stati sprijiniti de un chiosc cu flori de vanzare si doar pentru ca un caine se uita curios la voi si e 6 dimineata.

E povestea unui om care iti spune ca oamenii sunt rai atunci cand ninge. A cuiva care promite mult, mereu, si nu se tine niciodata de cuvant.

E o poveste de langa care am plecat demult, dar pe care inca mi-o spun cateodata inainte sa adorm. Insa o spun in soapta, in asa fel incat nici eu nu prea o mai aud.

E o poveste frumoasa care pare a se termina urat. O poveste care te tine in suspans. E o poveste pe care ti-ai dori sa poti sa o spui mai departe, dar nu poti pentru ca povestea nu are niciun fel de sfarsit.

Pentru ca e genul ala de poveste care isi gaseste de fiecare data un fel de continuare in absurd. Genul ala de poveste care asteapta sa o uiti.