Se ia una bucată mașinuță mică, mică de tot și se transferă între prieteni. Pe bani, bineînțeles. Dar pentru că e între prieteni, se amână transferul efectiv, legal, al titlului de proprietate asupra mașini cam…7-8 luni așa.

Până când oamenii se hotărăsc că nu se mai poate, trebuie s-o facem și pe asta, trebuie să ne adunăm forțele și să facem actele.

Primul pas, se răscolește internetul în căutare de informații. E absolut îngrozitor ce găsești, deloc clar, sper ca eu să fiu mai de ajutor cu acest articol. Tot ce am putut afla e că trebuie să găsim un birou de acte (recunosc, habar nu aveam ce e aia birou de acte și mai ales UNDE să găsesc așa ceva). Nu știam cum trebuie să facem contractul, dacă e tip sau îl facem cum vrem – dacă trebuie să-l facem sau nu e nevoie. Dacă trebuie să mergem la notar au ba. Habar nu aveam de niciunele.

După ce ne-am dat mailuri peste mailuri și am amânat de nu știu câte ori că a intervenit ori una ori alta în programele noastre, am zis să luăm taurul de coarne și ne-am prezentat undeva prin ianuarie la fisc – sector 6 Orizont, unde avea domiciliul vânzătoarea. Dar și cumpărătoarea – ce bucurie, nu?

ACTUL 1 – TAXE ȘI IMPOZITE ORIZONT

Vânzoleală maximă acolo, nu știam încotro și unde – așa că am aruncat random întrebarea la un ghișeu/birou. Tipul ne-a zis să mergem la birou să facem actele și la ghișeu să scoată vânzătoarea certificat fiscal – și deși nu știam exact exact ce înseamnă asta și de ce avem nevoie, am purces.

Birourile de acte căpușează cu mare succes toate sediile de taxe și impozite, așa că nu vă faceți griji, găsiți acolo tot ce trebuie. Am ales la întâmplare un birou unde fata ne-a făcut actele în timp ce vorbea la telefon, atât de bună era. Fișa de înmatriculare, contract de vânzare-cumpărare și copii după una-alta (habar nu știu după ce, ea știe, că i-am dat tot mormanul de acte și și-a ales).

Tot ea mi-a făcut și asigurarea. Am avut de ales între asigurare în vederea înmatriculării sau asigurare normală – diferența fiind că cu cea în vederea înmatriculării nu puteam părăsi țara. Ceea ce oricum nu voiam să fac, am ales-o pe aia normală oricum pentru că …pitong.

După coada de la certificat fiscal a apărut și vânzătoarea, am semnat pe unde trebuia semnat, tot tipa de la biroul de acte ne-a mai zis și că trebuie să-mi semneze pe talon că mi-a dat mașina și data etc. Ne-a zis multe, dar era destul de greu s-o urmărim, am făcut și noi ce-am știut mai bine.

Am luat bon de ordine și când ne-a venit rândul, ne-am dus cu mormanul (realmente, nu era un teanc, era un morman) de hârtii la tipul de la birou. Ăla a făcut o alba-neagra acolo (una mie, una ție, una lu popa ilie) cu o viteză superluminică  și apoi ne-a zis scurt – luni după 2. Stai așa. Luni după 2 ce? Luni după două veniți să luați hârtia.

Era vineri, era 2, program scurt, deh.

Bon, luni la 2 eram acolo – vânzătoarea a primit radierea mașinii și a întins-o înapoi la job. Eu deja prinsesem ceva curaj, na, am zis că pare totuși ușor – sau măcar ușor pentru alții. Am intrat înapoi, am întrebat ce trebuie să aduc ca să înscriu acum pacostea pe numele meu și mi s-a dat o hârtiuță cu ce să am și mai ales copii după ce.

M-am dus iar la biroul de acte, am mai tras o tură de copii conform hârtiuței, am completat O CERERE, bineînțeles, am luat un bilet de ordine și am așteptat cuminte. Când mi-a venit rândul, doamna ia mormanul cel nou și zice  – dumneavoastră – la Virtuții. Poftim? Păi aici nu e tot sectorul 6, ba mai mult, sediul central al sectorului 6? Ba da, dar dumneavoastra țineți de Virtuții.E și mai bine, e mai aproape…

Cum puii mei să fie mai bine și mai aproape dacă eu sunt acum aici în fața ta?

Dar zice totuși – stați totuși să vă ajut, să vedem dacă actele sunt în ordine. Le ia la numărat – una mie, una ție, una lu popa ilie – zice – da, doamnă, e super, totul e perfect, mergeți la Virtuții.

ACTUL 2 – TAXE ȘI IMPOZITE VIRTUȚII

Scot mașinuța de unde cu greu o înfipsesem (cine știe ce e la Orizont înțelege) și o proptesc în parcare la Cora Militari. O iau ușurel pe jos spre taxe și impozite virtuții, iau bon de ordine, intru. Știți povestea- una mie, una ție, una lu popa ilie – stai că îi dă cu virgulă. Îmi mai trebuia o copie.

La Orizont copia aia nu era necesară, la Virtuții da.

Ies în hol, găsesc alt birou de acte, fac copia, mă întorc, doamna dă cu ștampile stânga dreapta și zice – joi după 2. Păi cum joi, nu acum? Nu, joi după 2.

N-am ajuns joi după două pentru că am o viață și asta îmi ocupă tot timpul. Am ajuns lunea următoare fix la închidere de program. Și cum stăteam transpirată și tremurândă în hol, că nu voiam să mai vin iar a doua zi, tantiile toate era ocupate. Vorbea. Nu știu ce, dar era zarvă mare cu iz de bârfă. Noroc cu bodyguardul care zice – ce vreți? Decizie de impunere auto? Și intră, caută, scotocește, îmi dă. Semnez, dau să plec.

Când, tot bodyguardul zice – vedeți să plătiți taxa de înmatriculare. La ghișeu. 60 de lei.

Mă duc la ghișeu, noroc curat zic, să scap așa ușor… plătesc taxă de înmatriculare, plătesc și impozitul să fie… și o întreb – aveți cumva idee unde trebuie să mai merg? Zice – păi mai plătiți o taxă de talon la CEC și apoi la poliția la Pipera.

Atât?!

Atât.

ACTUL 3 – RAR, INFERNUL MAȘINILOR

Acuma – tanti aia a zis că trebuie să mai merg la CEC și la Pipera, dar eu știam că mai trebuie și autentificat micromobilul. Adică înainte să se schimbe stăpânul trebuie să mergi la RAR să îți dea hârtie că mașina aia e chiar mașina aia și nu cumva alta. De obicei e bine să faci asta înainte să faci contract de vânzare-cumpărare, dar cum eu știam bine marfa, că doar ne știm de vreo 27 de ani așa, am zis că nu e cazul și mi-am asumat alergătura.

Intru pe net ronțăind la o napolitană, să fac programare la RAR. Ce să vezi, era totul super mega ultra full, dar prind o luni peste vreo 2-3 săptămâni, așa pe la ora 15.00.

Trec agale cele 2-3 săptămâni și o apuc cu micromobilul spre RAR.

Prima oară depășesc RAR-ul. Dau să întorc – linie continua, linie continua, linie punctată, YAY! Mă pun fromos pe bandă, aștept să treacă contrasensu – când, ce să vezi, în spatele meu, ambulanță. Cu lacrimi în ochi iau dreapta de volan, ma bag pe prima bandă…depășesc linia punctată…adio…mai merg, mai merg, – long story short, ocolesc juma de București.

Ajung în cele din urma la RAR, intru, îmi zic ăia să trag mașina oriunde și să merg în hală la ghișeul 1. Fac întocmai cele spuse – ajung la ghișeul 1, depun actele, mi se dă o cerere și mi se spune să aștept să vină cineva.

După nu mai puțin de 25 de minute iese un mecanic din ochi așa mai tânăr decât mine care mă ia bineînțeles direct la pertu, că doar ne-a făcut mama frați. Și cum mă ia el la pertu, îmi dau seama că nu am buletinul la mine. Era în altă geantă, cu o seară înainte zburasem la Timișoara și îmi trebuise deh…cu îmbarcări, debarcări, astea. La noi în țară permisul nu face nicio cât o ceapă degerată, așa că plec înapoi la Chitila city să iau buletinul. Mă întorc, mă duc iar la ghișeul 1, anunț că m-am întors, în alte 15 minute iese the maverick. Îi las cheile, bagă mașina, eu mă duc cuminte la cușca de așteptare. Nu înainte de a plăti la casieria din cușca de așteptare taxa de autentificare de vreo 180 118 lei.

După 30 de minute în care au frecat micromobilul pe toate părțile, cu toate camerele, lămpile, s-au băgat sub, peste, între și în ea, o trage tipul în față și îmi zice: trebuie să vii iar lunea viitoare, mașina prezintă suspiciuni de autentificare.

Mi-o fugit pământul de sub picioare, jur.

Cum naiba mă, că știam când au luat-o, de UNDE au luat-o (adică de la Peugeot cum ar veni). Zic- dar CE are?

Zice (așa, super grav) – e toată roșie pe jos.

Acum eu jur, nu știam dacă când zice roșie se referă la culoare sau e vreo expresie care înseamnă altceva.

Scoate o rangă de undeva (cred că o avusese mereu în mână) și îmi ridică puțin pragul (vreo secundă așa) – și zice – vezi? e roșie?

Ce să zic, am văzut acolo ceva roșu, naiba știe ce era?!

Bun, și ce să fac?

Vii lunea viitoare, la orice oră, fără programare, că trebuie să o bag în laborator și băiatul de la laborator este în concediu.

Ați înțeles? Băiatul de la laborator. Unicul. Allmighty. BĂIATUL.

Ce pana mea să fac…

ACTUL 4 – RAR LOVEȘTE DIN NOU

Luni la prima oră plecăm cu ambele mașini către RAR. După episodul (ușor misogin l-am simțit eu, poate mi s-a părut) am simțit nevoie de suport măcar psihologic. Ajungem, știți drillul – mergem la ghișeul 1, depunem hârtii, țop, iese mecanicul. De data asta ceva mai sfios, nu cred că se aștepta să vin cu întăriri. Ne-a luat și cu dumneavoastră, dar nu știu dacă pentru că s-a răzgândit, sau pentru că eram doi.

Ne bagă la cușcă să așteptăm.

După 30 de minute vine doar ca să anunțe că în laborator e o altă mașină (deh, noi dubioșii cu mașini de laborator…) și mai durează cel puțin 2 ore, mai bine să plecăm și să venim iar pe la ora 2. Dar nu e nevoie să venim amândoi, e ok să vină doar unul.

Între timp îi zic bănuielile noastre – zic – dar știți, noi știm exact istoricul mașinii. Nu are de ce să fie roșie decât dacă ar fi vopsit-o dealerul, că a fost comandată special neagră…altfel însă…dacă ziceți că e vopsea.

Zice – așea…ca și cum ar fi ceva oribil – a, nuu! că nu e vopsea!

Dar ce e?!

E grund, ceva?!

Și dacă e grund?! a fost lovită, a fost reparată.

Da…zice, tot așa, cu aer superior – o să vedem exact ce s-a întâmplat…

Uuuu, unde ați mai auzit, lume, de mașini lovite?!

Așa că era clar ce vom face, nu? Eu duc mașina lui Vlad acasă, el pleacă cu a mea la birou.

La 2 Vlad se întoarce, mai completează o cerere- că nu eram eu și era el. Așteaptă o oră și iese mașina, gata. Nu mai era cu suspiciune.

Era grund.

Sau ceva.

LATER EDIT – acum, recitind, mă prind. Tipu o vrut să mă combine cu băiatu de la laborator. Și eu, fraieră, am venit cu soțu după mine…Și l-am mai trimis si singur a doua (patra?) oară… pfff

ACTUL 5 – ANAF – TAXA DE MEDIU

Dacă luați o mașină care are deja taxa de mediu plătită, nu mai trebuie să treceți prin asta.

Daca nu, mergeți să luați mai întâi o cerere. Sau o luați de undeva de pe net.

Apoi mergeți la camera 11? Sau 14?(știe portarul) cu așa: cerere, buletin, copie după buletin, talon, copie după talon, asigurare, copie după asigurare, cartea mașinii, copie după cartea mașinii, contract vânzare cumpărare, copie contract vânzare cumpărare.

Eu am mers cu toate astea într-o joi. Doamna de la camera 11 (sau 14) mi-a zis să revin luni, dupa 14.00, la camera x (la etajul 1!).

Am revenit la etajul 1, camera x – unde o doamnă sictirită așa mi-a dat DECIZIA DE STABILIRE TAXĂ (sau ceva similar).

Cu care am fost la ghișeul ,,note de plată”, ca să mi se scoată nota de plată.

Cu care am fost la Casierie, să plătesc nota de plată.

ACTUL 6  – PIPERA

În sfârșit!!! Văd luminița de la capătul tunelului! Mă duc ieri la Pipera. Mai întâi opresc la ghișeul CEC să plătesc taxa aia de talon (sper că n-ați uitat de ea!). Mă duc apoi la un ghișeu de înmatriculări și ăla zice – ia, ce aveți aici?

De la ANAF aveți?

Am.

Taxa de 60 la taxe și impozite aveți?

Am.

Asigurare? Carte de mașina? Talon? Contract vânzare cumpărare?

Am de toate.

Pe talon v-a semnat vânzătoarea?

Semnat.

Bun, păi mergeți dumneavoastră la INFORMAȚII, luați O CERERE și completați-o. Apoi faceți copii după TOATE ASTEA (le selectase el, practic toate, în afară de fișa de înmatriculare și chitanțele de taxe) și faceți o copie – VIZAVI.

Și mai mergeți cu fișa de înmatriculare la vânzătoare să vă semneze aici. Și-mi arată la rubrica ,,observații” unde erau dactilografiate de fata de la biroul de acte cele două serii și numere de buletin.

Alea TREBUIA să fie semnate.

Am revenit azi, cu toate cele. După 30 de minute în care am alergat între ghișee – că funcționarii de la înmatriculări sunt ca la jocul ăla cu marmotele, de ies pe rând și trebuie să știi unde să dai cu ciocanul. Cum pleacă un client, se ridică și dispar undeva. Nu la toaletă, că durează mult. Nu știi niciodată care o să reziste mai mult, la care coadă să te așezi etc.

În cele din urmă ajung la o duduie care scaneaza toate actele. Alături, un funcționar ajuns la capătul răbdării certa un băiat – păi și la RAR ai fost? Păi nu…trebuia să merg înainte… PĂI CÂND, DUPĂ?! Taxa de mediu e plătită? Da. Pai și dovadă ai? Parcă aveam pe aici… Păi ai sau nu?!

Mi-am întors privirea criminală către funcționara Mădălina care scotocea prin mormanul meu final.

Jur că dacă zicea că lipsește ceva mă înfigeam în părul ei.

Nu lipsea nimic.

Zice – asta e tot.

Păi și eu…acum ce fac?

Peste două ore la ghișeul 44.

N-am putut să aștept două ore, așa că mă duc mâine.

 

Acestea fiind spuse, vă doresc mult succes și nervi de oțel.

Nu știu care e situația cu mașinile aduse din alte țări și sincer nici nu prea vreau să aflu.

 

O melodie de reflectat la: