Tag Archives: branesti

And credits go to…

Later edit 2: Am lansat serviciile de wedding planning. Detalii aici.
Later edit: e oficial, mă apuc de organizat nunți. Dacă vă interesează subiectul, dați un mail pe adresa de contact. Se pregătește și un site…stay tuned.

Acum, că ne-am liniștit frumușel, să vorbim mai pe înțelese. Da, acesta este un post de mulțumiri. Îi voi pune în ordine cronologică pe toți cei vinovați de nunta de sâmbătă. Le datorez postul ăsta, iar dacă nu mai aveți chef să citiți de nunți și alte lucruri, atunci sunteți invitații mei să închideți pagina acum.

Bon.

Mai întâi și mai întâi a fost vina noastră, că ne-am hotărât s-o comitem și că ne-am hotărât de asemenea s-o facem și cu zgomot. Cum în ziua de azi nunțile sunt de două feluri – restrânse și pe gustul mirilor, sau cu tămbălău dar pe gustul neamurilor, iar noi voiam o combinație între cele două – ne-am înhămat la mare chin. Dar a meritat. (și nu, combinația nu era restrânsă și pe gustul neamurilor).

Apoi a fost vina celor de la I Do Weddings, pentru că au SEO bun și au ieșit primii la search pe google în august 2010 și pentru că ni s-au părut suficient de cool ca oameni cât să semnăm cu ei fără să căutăm alternative mai apropiate de București, mai fastuoase sau mai ieftine. Doar ne-am convins că aproape toate celelalte corturi ne cer sume imense pe chirie și exclusivitatea majorității serviciilor.
Locul se află la aprox. 25 de km de București, imediat după Brănești și Izlaz, înainte de intrarea în Fundulea. E un cort aflat pe o colină, lângă un lac sălbatic. Nu e potrivit dacă visați piscine și fast, dar e foarte potrivit dacă nu sunteti foarte conformiști, vreți ceva altfel, vreți să dați muzica cât de tare vreți și vreți o nuntă la cort care să nu ia și pielea de pe voi. Oamenii au și firma de catering cu mâncare foarte mișto, ne-au oferit alternativă la sarmale o lasagna de pui, iar servirea celor cu care lucreaza e ireproșabilă. Nu a fost nici macar un om care să nu vină la mine și să mă felicite pentru selecția ospătarilor pentru care, de altfel, nu am niciun merit. Meniul variază între 55-68 de euro (parcă, posibil să mă înșel) în funcție de tipul lui (există și posibilitatea de bufet suedez), iar băuturile se iau tot de la ei, dar e Open Bar și conține absolut tot ce comandați în cantitate nelimitată. Noi am solicitat Jim Beam, Absolut, Beefeater, Havana, Campari, Cinzano și încă niște chestii, bere Becks, bere fără alcool, plus RedBull (nu alt energizant) și toată gama de răcoritoare coca cola,cafele, santal etc și nu am rămas nicio clipă fără ceva. Evident, au și vin alb/roșu nelimitat. Altfel spus, oamenii sunt foarte flexibili, deschiși la orice dambla ai avea, deschiși la minte în general și la orice alt furnizor le-ai aduce pe cap. Îți pot oferi toate serviciile, însă nu ți le bagă pe gât. De la ei am mai luat transportul via microbuz, operatorul Vali (f ok omul, mi-a răspândit toate temerile legate de cameramanii care-ți bagă obiectivul în suflet și lumina în ochi) și au venit pe fix ultima sută cu idee de mărturii – niște ghivecele cu violete așezate pe masă la plecare, au avut real succes la public. Torțele, tul-ul de pe balustradă, plasele de lumini din copaci și reflectoarele de pe ponton au fost on the house. iar totul a fost manageruit de Liana Siteavu care e cam cea mai înțelegătoare persoană din lume (e adevărat că nici noi n-am fost chiar cei mai groaznici clienți din lume… :D).Alt punct de bonus care trebuie menționat e că am achitat tot restul notei luni la prânz, deci nimic de genul socoteli de dimineață prin cort…
Cea mai amuzantă fază a fost că am schimbat peștele cu o seară înainte. Lucian ne-a sunat că are o rețetă nouă, cu sos de ghimbir și lime. Cum să facem să gustăm, că nu aveam timp. Așa că ne-am văzut în fața poștei din comuna Pantelimon, chiar lângă biserică, vizavi de lac. Noi veneam de la cort, duseserăm lada de înghețată și recuzita pentru colțul foto. Am coborât din mașini ca într-un schimb de lucruri ilegale, și ne-am întâlnit la mijloc. El avea o farfurie de plastic cu peștele și două furculițe de unică folosință. Am gustat, i-am dat ok-ul, a plecat să pună peștele la marinat. Era vineri, ora 19.00, câteva ore înainte de eveniment.

Următoarea pe lista de mulțumiri e Maria Hedengren pe care am găsit-o întâmplător pe net în septembrie 2010 în timp ce căutam cu totul altceva. Am dat efectiv peste blogul ei și am rămas vrăjită de fotografiile de la nunți, nu-mi venea să cred că-s făcute în România.Am contactat-o, mi-a răspuns, m-am văzut cu ea și asta a fost. Nu am căutat un alt fotograf, am întrebat doar stânga dreapta de alte prețuri, am realizat că mă va costa sensibil mai mult decât ce am mai auzit, însă a fost un preț pe care am fost dispusă să-l plătesc pentru asemenea fotografii. N-am primit deocamdată decât vreo 5 teasere și pot să vă spun că arată ireal de frumos (vedeți câteva în postul anterior). Va mai dura puțin, pentru că munca la ele durează. Nu sunt niște poze (am o mulțime de poze de la prietenii veniți la eveniment), sunt niște fotografii. Și aici repet – dacă vreti doar niște poze ceva mai bine încadrate și realizate, multe cantitativ, există o mulțime de soluții mult mai simple și mai ieftine decât un fotograf de genul Mariei, și nu e nicio problemă aici. Fiecare are în minte ce-și dorește și care e prețul dispus să-l plătească pe diverse lucruri. Pentru mine, însă, fotografiile au fost extraordinar de importante și știu acum că Maria a fost pentru mine alegerea perfectă, fotograful pe care mi l-am dorit întotdeauna la nuntă.

La nuntă, Maria nu a venit singură, ci însoțită de Costin Gheorghe – asistentul ei pentru nunta noastră. Costin n-a stat degeaba, ci a făcut și el fotografii (unele dintre ele extrem de reușite). Așa că mulțumiiim, Costin! 😀

Maria a atras-o după sine pe Iulia Munteanu de la Event Designs printr-o simplă recomandare. Mă interesa în primă instanță un florist priceput, nu neapărat cel mai celebru. Am intrat pe facebook, m-am uitat la câteva fotografii și m-am convins că îmi plac la nebunie. Ne-am văzut apoi cu ea într-o cafenea, i-am povestit câte ceva despre conceptul pe care îl avem în minte pentru nunta asta (respectiv ,,nuntă ca-n filme” – deh, publicitara din mine nu poate să stea liniștită) iar ea ne-a promis o propunere în scurt timp. Cam într-o lună a revenit cu prezentarea respectivă, ne-a plăcut, ne-am văzut mai apoi și cu o prezentare extinsă, am căzut de acord și am purces. La fel, Event Designs a fost singura firma de gen cu care am discutat în acest sens. Nu am căutat să comparăm oferte, să întrebăm lume, să cerem recomandări. Am mers pe instinct. Asta se întâmpla prin noiembrie 2010, când a intrat în scenă și colega ei Veronica Mocanu, care a tras la managementul de proiect (care a fost… a fost destul de complicat). Odată cu ea au intrat în joc și alți oameni din echipă, cu care nu am avut onoarea, însă pe care i-am simțit acolo, la butoane. Trebuie să știți că tot ce a fost pe mese, vazele alea minunat luminate din interior, fețele de masă bleumarin până în pământ, florile de vis (inclusiv buchetele și lumânările pentru biserică), umbrelele suspendate de pe ring, ideea cu paparazzi și executia ei, ideea colțului foto, panourile de peste tot, clachetele direcționale, popcornul, bilețelele de pe pahare, ramele foto de pe mese, pomișorul cu urări și tot ce nu-mi mai vine acum în cap au fost ideile Event Designs. Eu nu am de spus decât că am fost absolut blown up cand am intrat în cort, pentru că n-am ținut să văd mostre sau bucăți din procesul de execuție pe parcursul celor 6-7 luni. Totul a fost montat in doar câteva ore (mi se șoptește în cască despre actul de eroism al unui domn din echipa lor care a venit pe teren plin de febră ca să zic așa). Altfel spus, n-am simțit nimic mare lucru din eforturile muncii din spate, cel puțin cel din ultimele zile. Știu doar că am ajuns acolo și că locul era transformat ca prin magie într-un spațiu extraordinar.

La sfârșitul lui decembrie intrau în scenă și Violin Meets Guitar (Cristi Horia și Emilian Florentin Gheorghe) peste care am dat la un party privat de la Leo Burnett. Știți deja cum e cu instinctul – m-am dus direct la ei, i-am întrebat dacă vin la nuntă, ei au zis direct că da, iar restul e istorie. Despre ei nu cred ca are sens să vă mai povestesc, știți că sunt fana lor. Am fost întrebată de unde îi știu, cum de i-am găsit, au făcut ravagii pe scurt. Nici nu mă așteptam să fie altfel.

În ianuarie m-a lovit damblaua cu rochia. După o săptămână de pierdut nopți întregi pe net, am plecat la probat. De una singură. Am probat 3 rochii în centrul vechi și 3 la Bien Savvy. Cea de-a patra rochie probată (prima de la Bien Savvy) a fost The Dress. N-a fost nici pe departe rochia pe care mi-o proiectasem în minte pentru evenimentul meu la cort, în aer liber. Îmi dorisem o rochiță vaporoasă, ușoară, stil babydoll sau empire și iată-mă căpătuită cu o rochie rigidă stil A (lumea a zis ca e de prințesă, dar iertați-i, că nu știu ce vorbesc…), de tafta groasă dark ivoire, cu vreo 3-4 straturi și corset rigid cu broderie. Superbă. Din secunda în care am văzut-o pe mine i-am zis baby, te iubesc și am luat-o. Am oscilat, ce-i drept, între ea și prima rochie probată, însă dupa o zi și ceva de deliberări decizia era luată, fără probe suplimentare. Așadar în martie am achitat-o integral (n-a fost ATÂT de scumpă, era model Marabu, La Sposa 2008, aflată în outlet) și în aprilie era deja modificată la atelierul Bien Savvy. Respectiv avea trena tăiată (yeah, I did it, fuck it!), era puțin scurtată și avea niște modificări pe la corset.

După ce am terminat cu rochia, am început să caut – tot pe net – sursa de machiaj. Nu voiam ceva încărcat, dar nici my usual spoială. Am ajuns pe site la Gabi Cheresteș, i-am dat un mail, am aflat un preț (care mi s-a părut rezonabil) și m-am și programat.La momentul respectiv, prin martie adică, avea o singură ora disponibilă pentru ziua aia, așa că – la fel – n-am mai stat să caut nimic, m-am programat și gata. Machiajul meu de sâmbătă a fost exact așa cum mi-am dorit și cum l-am solicitat, cel mai frumos din lume :). Recomand din toata inima pe Gabi pentru orice moment în care aveți nevoie de un machiaj ceva mai pricopsit, e extrem de drăguță, iar rezultatul e astonishing.

A urmat punerea la cale a restului de fond sonor, chestie pentru care am început s-o sâcâim pe Clara. Aici intră în scenă Clara, colega mea de 1-8. Pentru cei care ați fost sâmbătă la nuntă, trebuie să știți ca ea este inginerul de sunet, fata pe care ați văzut-o la butoane, lângă DJ și VJ. Ea este cea care a adus boxele alea mari (care au năucit generația veche, de-au amenințat că boicotează nunta), sunetul ăla brici de pe tot parcursul nunții și, în plus, luminile alea colorate de erau pe lângă pereți și care au vrăjit pe toată lumea. Ea mi-a recomandat pe DJ Iulian și pe Marcă Înregistrată care au fost BE-TON (știu, știu că v-au plăcut, a fost cam mișto muzica, nu?). Respectiv a venit cu duba pe la 12 și a instalat împreună cu doi tehnicieni toate minunățiile alea în spatele cărora voi poate nici nu știți câtă muncă a fost. Tot Clara l-a adus după sine pe Dome, cel care a făcut filmulețele și proiecțiile cu toate cele, la care a muncit de i-au sărit ochii din cap, că i-am dat poze abia cu o săptămână și ceva înainte de event. Tot el ne-a proiectat dansând la nici 10 minute după dansul în sine.

Că veni vorba de Marcă Înregistrată, oamenii or fo cum nu se poate mai bine! Recomand grav.Noi nu i-am ascultat înainte de nuntă, am mers pe încredere și am primit mai mult decât ne așteptam. Ne-au servit ce-am selectat din playlistul lor extins (care altfel era f ok cu totul) Robbie Williams, RHCP, Blur și alte câteva chestii interpretate foarte misto. La final ne-au întrebat dacă pot cânta ceva ce nu e în playlist – evident că da – și au băgat un Kings of Leon de a stat mâța în coadă.

Pe la sfârșitul lui aprilie am mai declanșat o criză – aia religioasă. Vedeți voi, la începutul discuției stabiliserăm că facem ceremonie în aer liber, fromos, pe ponton la I Do Weddings. Toate bune și frumoase până au început să mă bântuie coșmarurile legate de furtuni sau caniculă, deloc neîntemeiate dacă ne amintim ce temperaturi au fost sâmbătă pe la amiază…Prima biserică unde am găsit liber a fost Boteanu, o alegere excelentă după cum s-a văzut mai târziu. N-a fost nicio nuntă înaintea noastră, niciuna după, corul a fost sublim, coregrafia cu intratul nostru printre oameni, ca în filme, de mare angajament, preotul tenor la mare înâlțime… Cât despre legendele legate de prețurile absurde ale bisericilor din centru – sunt legende, cel puțin legat de biserica asta din fix buricul târgului, lângă ateneu.

Verighetele au fost luate de la Coriolan, unde am ajuns tot cu sfântul Google. După o vizită scurtă prin Unirea, unde n-am găsit nimic pe gustul nostru, am băgat online, cum știu mai bine. Așa am dat de oamenii ăștia foarte drăguți, care au showroom tot undeva pe la Unirea, unde am găsit verighete așa cum ni le doream, simple si frumoase.

Am găsit și pantofi pe la Veronesse, destul de ușor. Au fost comozi, cu toc destul de mic, totuși am ajuns invariabil la șlapi după 11 noaptea.Poșeta a fost aceeași ca la cununia civilă (i-am scos breteaua doar), găsită la C&A la un preț modic.

Costumul lui Vlad a fost luat pe ultima sută, după îndelungi căutări. Am vrut să ajungem la Apaca, dar într-un final Unirea ne-a convins. Cămașa, papionul și butonii au fost tot de la Unirea, pantofii de la Zara.

Voaleta și cerceii mirobolanți, atât de admirate și una și alții ca să zic așa, au fost găsite pe siteul Josephine. Cerceii au fost adaptați la cerere (respectiv lungiți), dar fac parte ca idee din ultima colecție. Aceeași discuție – văzut, plăcut, comandat, plătit. Nicio comparație de prețuri, nicio îndoială, mers în față ca berbecul. Brățara a fost găsită la Meli Melo din Cora în seara dinaintea nunții, pe la 9.

Ar mai rămâne de adresat mulțumiri Ilincăi și oamenilor de la Saga, de unde am împrumutat un proiector de lumină, un scaun de regizor, o clachetă și o portavoce pentru decorul de fotografii și Veronicăi care m-a ajutat cu împrumutul unei lăzi de înghețată și a unui cost foarte bun pentru înghețata din lada respectivă. Da, am avut înghețată la liber, munți de înghețată, tone de înghețată.

Tortul a fost făcut la cofetăria Tic Tac. L-am ales impulsiv la degustare și a fost foarte simplu, îmbrăcat în marțipan alb și atât, cu hortensii albastre naturale între etaje (ca să mascheze golurile). Mă apucase la un moment-dat damblaua să fac un tort albastru Corpse Bride inspired, înnebunitor – și găsisem și unde să îl fac, respectiv la Sweet Ela. Din păcate munca la un asemenea tort și calitatea materialelor folosite de ei duceau la un preț care depășea cu mult bugetul, și așa avariat de toate lucrurile de mai sus la care n-am fost dispusă să fac rabat. Până la urmă am optat pentru tortul pe care îl alesesem inițial și am fost foarte liniștită, a fost foarte, foarte bun și de o frumusețe simplă mai mult decât suficientă.

Pentru coafura am fost la Mari, la Salonul Miki (pe Radu Beller), dar asta n-a fost nimic nou. Merg la ea pentru chestiuni legate de coafura de vreo 3 ani așa… Tot ea a comis și coafura pentru cununia civilă. O mai găsiți acolo, la salon, până prin toamnă așa (când se mută în altă țară, sniff). N-am făcut nicio probă, am mers pe mâna ei și a ieșit super. Vă recomand în general să mergeți pentru coafură la persoana care vă coafeaza în mod normal, pentru că vă cunoaște, știe cam ce vă doriți în mare, șansele s-o dea în bară sunt mult mai mici decât în oricare altă parte. Dacă nu aveți așa ceva și vreți o coafură tare până în septembrie, duceți-vă la Mari (vă dau numărul ei dacă vreți).

Last, but not least, mulțumirile se duc către prietenii mei care m-au ajutat cu orchestrarea unor nebunii – grupul de paparazzi de la intrare și hostesse la panoul de primire, cel cu bilețele, mese și fotografii cu noi ce urmau să fie dezvăluite după sosirea ultimului invitat, singurii pe care i-am boscorodit pe motiv de întârziere. Să mă explic – pentru ei a fost o întârziere motivată de dorința și intenția bună de altfel de a mă ajuta (achiziționarea unui card foto pentru cât mai multe dovezi de la locul faptei, celalalt card fiind pierdut), iar pentru mine a fost o catastrofă, moarte, crimă, inutilitatea unor discuții din ultimele zile, neputința de a mai da timpul înapoi și de a mai repara momentul, dorința de a fi dat mai multe explicații la momentul potrivit etc. S-au supărat pe mine, eu m-am suparat pe ei pentru că s-au suparat pe mine în ziua aia și s-au lăsat răniți de mine care eram în mod evident vulnerabilă și pe o butelie cu gaz. Eu zic că discuția s-a încheiat, oamenii au zis las-o mah că e nebună, eu am zis lasă-i măh ca nu-mi stric nunta pentru asta si totul a fost bine până la urmă, la final eram prieteni. Much ado bout nothing, scena a durat cu totul câteva minute.

În mod paradoxal nimic altceva nu mi-a mai putut tulbura starea de spirit, deși au mai fost 2-3 incidente pe care le-am ignorat văzându-mi de zbănțuială. Mi-a fost chiar apreciat calmul, se pare, de către oameni care au mai avut de-a face cu bridezille.

Evident, multe se datorează și părinților care deși au acceptat destul de greu ideea că ne ocupăm exclusiv de organizare, că revoluționăm muzica de nuntă și că facem la dracu-n praznic, ne-au ajutat in the end foarte mult.

Boon, să-mi trag și eu sufletul.

Deci dacă vă întrebați cine a făcut ce a făcut, răspunsul este că nu eu, ci toți oamenii ăștia pe care îi vedeți înșirați mai sus. Și cărora le mulțumesc, dragilor, am făcut cu toții treabă bună, iar noi doi am avut the best wedding ever.

Btw. Să nu credeți niciodată dacă vi se spune că la nunta voastră nu vă puteți distra.