Acum vreo trei luni i-am ascultat la un party privat. Am fost atât de impresionată încât a doua zi, când aburii alcoolului s-au mai risipit, i-am căutat pe youtube și i-am trimis peste tot în lume, să vadă și mai ales să audă și alții. Spre marea mea surprindere, ceilalți nu păreau a se entuziasma atât de tare – și mă întrebam de ce. Am luat și eu piesele de pe youtube la ascultat și – într-adevăr, parca treaba nu mai era chiar așa glorioasă pe cum îmi aminteam eu. Cu cât treceau zilele, cu atât mi se părea că am exagerat și că probabil vodka din mine a făcut aprecieri în locul meu.
Până la urmă, într-o seară, am zis să merg totuși să-i mai ascult încă o dată, cât mai trează posibil. Și am făcut-o, la Godot.. Prima senzație a fost confirmată, entuziasmul a atins cote de alarmă, aș fi ascultat zile în șir vioara și chitara. Magia era din nou acolo, așa cum nu era pe youtube. Rar mă entuziasmez atât de mult, deși merg relativ des pe la manifestări culturale de tot genul. Dar extrem, extrem de rar mi se întâmplă să mă transpun în așa fel, să am impresia că plec din sală. Serios, e foarte greu să-mi faci asta. Mintea mea chițibușară și plină de deficit de atenție rămâne agățată undeva pe drum. Uneori îmi pare rău. Mă uit în jur la lumea fermecată, cu gurile căscate, cu mimica urmând firul spectacolului, iar eu rămân undeva acolo, între pielea de găină și întrebarea dacă n-am uitat să iau ceva de la magazin. Nu și de data asta, însă :). N-o să mă lansez în aprecieri critice de specialitate, sunt avizată în mult prea mică măsură. Sunt alții care se pricep mult mai bine decât mine la asta. Pot însă să garantez că pe spectatorul profan muzica îl va lua și îl va duce departe, departe de tot, și îi va mai da drumul abia la final, când se va simți ca picat din lună. E mare păcat că lucrul ăsta nu poate fi deocamdata dovedit altfel decât live, dar merită o încercare, nu?
După concertul de la Godot am încercat să ducem mai mulți oameni, cât mai diferiți între ei, să-i vadă, marțea în Fire (spectacolul are loc în fiecare săptămână, intrarea este liberă). Aceeași reacție și din partea lor. Entuziasm, plăcut, aplaudat, emoții, omg omg, ce tare, de unde ați auzit de ei, excelent etc.
Ok, am mai încercat încă o dată. Altă luni, back la Godot. Alți oameni. Doamne dumnezeule, cum sună, trebuie să-i audă toată lumea, trebuie să cânte peste tot, să facem, să dregem. Să vorbim cu toată lumea, să dăm sfoară în țară, să se audă din tată în fiu și din gură în ureche și asa mai departe.
Mâine seară mai ducem câțiva (vreo 10) și gata, luăm o pauză (nu foarte lungă, totuși). Vouă însă vă recomand cu tot dragul, mergeți marțea în Fire să-i ascultați pe Cristi Horia (vioară) și Emilian Florentin Gheorghe (chitară). Nu vă uitați pe youtube prea mult, sau dacă o faceți țineți minte că ce veți experimenta e de vreo mie de ori mai intens decât ce vedeți pe youtube. De săptămâna viitoare s-ar putea să-i găsiți și lunea în Godot, așa mi-a șoptit o vrăbiuță. Cântă Vivaldi, Deep Purple, Queen, Enescu, Zeps, Django, Bregovic, Piazzola și mai multe :).
Insist să vă notați pe undeva – pe un post-it, pe frunte, în palmă, și să mergeți să-i ascultați. Nu pierdeți nimic, în afară de vreo 2-3 ore (la Fire) și vreo 15 lei intrare în Godot. Primiți, însă, mult, mult, mult, mult de tot înapoi. Promit.
