Category Archives: sound

Că de când nu ne-am văzut, multă vreme a trecut

Da, știu, n-am mai scris de mult. Nu știu să explic exact de ce. Lucruri mi se întâmplă la fel de mult ca și până acum. Probabil mi s-a topit inspirația sau a înghețat… Asta sună foarte trist și eu de fapt am o stare mai degrabă bună.
Ok, uite, o să vă povestesc că am participat la un eveniment foarte frumos de 1 Decembrie, împreună cu Sound și Subcarpați, la Atelierul de Producție. Știți, locul ăla în care am petrecut un Waldeck destul de nesatisfăcător. Ei, locul s-a mai transformat între timp, arată mai drăguț, l-au încălzit iar toaletele arată mai mult decât decent (și sunt foarte multe!!!). În mijlocul sălii se există un cub în interiorul căruia poate intra o persoană, care cub e căptușit cu oglinzi pe la toate încheieturile de arăți ca Angela Similea în clipurile din 85. E genial. Nu vreau să știu ce se întâmplă dacă intri acolo sub influența diverselor substanțe, eu eram trează și m-a luat amețeala. Băutura a fost ok, în sensul că n-am simțit nici cea mai vagă urmă de mahmureală. Vodka Skyy rulează. Sunetul a fost be-ton, muzica la fel. Probleme au intervenit pe ici-colo, respectiv la cantitatea de fum (băieți, trebe să faceți ceva cu asta, nu se poate). Când am ajuns acasă, pe lângă mucii de miner din batistă am mai constatat că îmi puțea sutienul ca șunca pusă la afumat. Cred că nici în cele mai crunte bodegi în care mă afundam prin liceu nu se era fumul ăla, tată. Deci – rezolvați cu fumul și totul va fi bi-ne-he!

Apoi să vă mai povestesc că am văzut veverițe, în parc la Sinaia. Băteau turiștii din nuci mai ceva ca la Govora 86 (am ceva cu anii ăștia azi) și nebunele țopăiau cu coada roșie, mare prin copaci și pe jos. Mi-au plăcut, cum să nu-mi placă! O veverița la casa omului nu strică niciodată.

Tot în weekend s-a filmat ,,Micile Vedete la bibliotecă”, un scurt metraj pentru copii semnat Școala Micile Vedete la care am cotizat cu scenariul :). Abia aștept să văd ce a ieșit! Weekendul viitor urmează filmarea altui scurt-metraj, ,,Micile Vedete duc un stil de viața sănătos”. Treaba cu scenariile a fost complicată, pentru că am un job full time de la care nu pot lipsi, am repetiții la cor, am avut turneul din Elveția, mai bag și o zumba și acum repetiții pentru concertele de colinde (poate de asta mi s-a topit și inspirația, cum ziceam). Și printre toate astea ar fi trebuit să ajung să asist și la repetițiile micuților (care sunt geniali, m-am distrat copios cu ei) – lucru care mi-a ieșit doar parțial, din păcate. Apropo, dacă aveți copii talentați puteți să-i înscrieți la preselecții pentru cursurile care încep în ianuarie, ele se întâmplă începând cu 12 decembrie (click pentru mai multe detalii).

P.S.: A, da! Să nu uit. Duminică e concert de colinde cu Corul de copii radio, la Sala Radio, ora 19.00. E de mers și de văzut (dar mai ales ascultat), scoateți pixul și notați la agendă. Sau faceți un reminder dacă nu mai merge cu agenda.

Repetiții pentru un concert

Aseară, Alecu a scris un post despre turneul din Basel. V-am promis mai multe despre călătoria asta, așa că nu pot decât să vă îndrum să citiți postul.
Tot Alecu a pus în postul lui și un filmuleț care descrie experiența, a cărui coloană sonoră e muzica înregistrată la repetiții în Sf. Anton, în ziua concertului, atât cu Mannerstimmen cât și cu Sound (în ultima parte).

Mi-am permis să preiau filmulețul, așa că puteți să-l vedeți chiar în cele ce urmează :) :

Să po(pu)larizăm și împreună apoi să ne distrăm

Se întâmplă ceva foarte greu de trecut cu vederea – exista în momentul ăsta, în același timp, o mulțime de subiecte polarizante – Roșia Montană, maidanezii, monarhia, românii deștepți sunt doar patru dintre ele (poate cele mai celebre). Abia îți tragi sufletul după o ceartă cu colegul de muncă legată de subiectul cu patrupedele că dai în alta, legată de cianuri. De unde pot să trag concluzia că românii nu știu cât e de deștepți, dar sigur e tari în cap când vine vorba de contradictoriu.

Eu vă propun să ne avem ca frații pentru o seară întreagă, de 1 Decembrie. La Atelierul de producție, pe la 10 trecute fix, la un concert Subcarpați cu Sound. Corul Sound.

Aveți aici și poză, pentru cine preferă cărțile cu ilustrații.

Pace, fericire, prosperitate și …d-astea.

Scrisoare către voi, din casa lui Moș Crăciun

Deși sunt leșinată de somn (e 6 dimineața ora României, 5 ora Elveției) se cere să notez câteva cuvinte, de aici, din casa lui Moș Crăciun.
Din câte (poate) știți sunt la Basel, în turneu cu corul Sound. Pentru mine ăsta e primul turneu, dar și primul concert. A fost mult, foarte mult pentru mine. Probabil niciunul dintre cei care sunt cu mine aici nu își dă seama prin câte coșmaruri și sudori de toate genurile am trecut până să ajung pe scena în biserica ceea. Unde sper din tot sufletul că m-am descurcat cât de cât onorabil. A fost ceva foarte emoționant pentru mine și de aici cuvintele mi se opresc pentru că nu știu exact ce să pun lângă foarte emoționant care să spună exact ce vreau eu să spun.

Altfel, încercând să mă detașez puțin de tot ce a însemnat deplasarea asta pentru mine, oamenii ăștia au fost extraordinari. Ne-au cazat în casele lor (vă scriu din mansarda părinților extraordinari ai unuia dintre membrii corului care ne-a invitat aici – tatăl lui seamănă perfect cu Moș Crăciun, deci am putea considera că ne aflăm acasă la Moș Crăciun), ne-au plimbat prin tot orașul într-un tur organizat de ei, cu opriri ici și colo și surprize mai mult sau mai puțin alcoolizante, plus povești multe despre locul în care ne aflăm, ne-au purtat prin baruri și restaurante, ne-au făcut să ne simțim extraordinar, iar zilele astea am trăit câteva momente (alea din foaaarte puținele) în care m-am simțit recunoscătoare că sunt în viață și că am făcut anumite alegeri în așa fel încât să trăiesc asta.

Nu știu ce altceva să mai scriu. Sunt obosită, mi-e puțin (mai mult) dor, dar în același timp sunt fericită. Că trăiesc, că vă scriu asta și că e frumos pe lume.

Mă trântesc acum pe o parte și promit că după ce mă întorc vă povestesc mai multe despre motanul Neil, despre Basel, despre biserica Sf Anton, despre barul Friends, dar și Isaac, despre roata mare și festivalul recoltei, despre concertul din 13.11.2011 și multe alte chestii foaarte mișto.

Dar acum chiar nu mai pot.

V-am pupat.

Să fiți frumoși și fericiți!

Știți că vorbeam de panică

Mai exact legată de concertul Corului Sound din Basel, duminica asta. Iată, mai exact, despre ce este vorba:

Corul Sound se va deplasa în Elveția între 11-15 noiembrie, unde va susține un concert împreună cu corul Männerstimmen Basel. Concertul va debuta cu interpretarea câtorva piese din repertoriul național şi universal de către corul elvețian, urmat de un repertoriu românesc şi international în interpretarea corului Sound. În ultimele minute ale evenimentului, cele doua coruri se vor reuni pentru a încânta împreună auditoriul.

Prin acest schimb de experiență, Sound își propune aducerea creației românești în fața unui public mai puțin familiarizat cu aceasta, punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional coral, precum și creșterea vizibilității și accesibilității culturii românești în spațiul european.

Frumoasa prietenie dintre cele două coruri a început în vara anului 2010, când cele două formaţii corale au concurat în aceeaşi competiţie corală de la Ohrid, Macedonia. Deşi lupta a fost strânsă, fiecare dintre formaţii adjudecându-şi premii valoroase, acest fapt nu a împiedicat crearea unei legături artistice durabile, care a dat naştere unui schimb de experienţă între cele două coruri

Männerstimmen Basel, sub bagheta lui Oliver Rudin, reunește 25 de interpreți cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani și se remarcă din 2008 în peisajul coral internațional prin rezultate excelente obținute la diferite manifestări și competiții artistice.

Pentru a derula acest proiect în Elveția, Corul Sound se bucură de sprijinul corului gazdă Männerstimmen Basel, precum și al companiei Tractebel Engineering S.A.

Programul concertului Sound – Biserica Sfântul Anton, Basel, 13 noiembrie 2011

1. Nunta – Constantin ARVINTE
2. Cântec şi joc din Maramureş – ar. Dan Mihai Goia
3. Dor, dorule – Gavriil MUSICESCU
4. Cântec de dor – cules de George VANCU
5. Mă luai – Tudor JARDA
6. Pripeală – Filotei Monahul
7. Minune prea mare (Podobia) – Paul Constantinescu
8. Ave Maria – Javi BUSTO
9. Eli, Eli! – Deàk Bàrdos GYŐRGY
10. Notre Père – Maurice DURUFLÈ
11. Benedic, anima mea, Domino – Dominique GESSENEY-RAPPO
12. Prende la vela – ar. Lucho Bermudez
13. și alte variațiuni pe tema Chindiei… – Alexandru PAȘCANU
14. Witness – spiritual, ar. Jack Halloran
15. To the mothers in Brazil (Salve Regina) – Lars JANSSON, ar. Gunnar Eriksson
16. Tatăl nostru – Dan VOICULESCU (lucrare interpretată împreună cu Männerstimmen Basel)
17. Otche nash – Alfred SCHNITTKE (lucrare interpretată împreună cu Männerstimmen Basel)

Și, în exclusivitate (NOT), niște secunde de la repetiții :):

Not a good week for science

Vineri am clacat. Fizic. Am încercat în ultima vreme să le fac pe toate în același timp și mi-a cam ieșit, dar a și costat ceva.

Așa că vineri am uitat telefonul acasă. A doua oară într-o singură săptămână, ceea ce e oricum numai de bine nu. După care a clacat computerul. E un d-ăla cu măr pe el, teoretic n-ar fi trebuit să crape așa ușor. Totuși… Am reușit să-l pornesc doar în safe mode, o jumătate de oră mai târziu, fără sunet, fără vizualizare imagini, practic cuțu șchiop.

Și după toate astea, pe seară m-a luat un rău d-ăla… de abia mai stăteam în picioare.

Și a trebuit să merg și la repetiție, la Sound. Unde am constatat cu rușine că încă sunt pe lângă la anumite părți, în condițiile în care vineri plec cu ei în Elveția și teoretic intru în formula de concert :(.

Așa că în weekend am tot murmurat note și cuvinte, doar doar îmi intră în cap cu fast forward. Și m-am uitat la tot sezonul din Camelot (unicul, se pare că nu se mai filmează mai departe). Care – Camelot – e muuuult sub alte producții de gen (a se citi Urzeala tronurilor), are găuri mari în scenariu, burți, un Arthur cam efeminat și o Guinevere cam enervantă, cu toate astea am stat cu ochiul țintă din cauză de Merlin și Morgan.

Ah, da, și am făcut un colț întreg + conturul dintr-un puzzle nou de 1000 de piese.

Și am făcut și o prăjitură inteligentă. Știați că există așa ceva? Prăjitură inteligentă? Cunoscută și sub numele de prăjitură deșteaptă? De o pui în tavă și își alege singură blaturile și crema? Mmm. Și tot la noi în casă s-a întreprins și un kaiser bio. Bun, nu e tocmai bio, dar e homemade și e foaaaaarte bun – asta pentru iubitorii de mezeluri care se panichează când citesc etichetele prin magazine. Dacă vreți vă povestesc altădată despre asta. Întreb și eu (că nu l-am făcut eu, doar am inhalat vaporii de vin în care se fierbea pieptul de porc, cât amestecam la aluatul pentru prăjitura aia deșteaptă de v-o lăudam adineauri) și vă spun ce și cum în detaliu.

Așadar, deși nu pare, m-am odihnit. Și acum trebe s-o iau de la capăt.

Altfel spus, cu toata vitejia, începe ușor să mă ia o mică panică legată de deplasarea de care tocmai ziceam, dar mă țin tare, bag un yodle în baie și îmi revin.

Săptămână fără evenimente neplăcute vă doresc!

Și să ne auzim cu bine. Mai ales voi pe mine. :S :D

P.S.: Computerul s-a resuscitat singur. Poate merge și cu mine la fel.

Dă ziua copiluluuui

Mda. Ziua mea nu e doar pe 8, e și mâine. Că doar e ziua copilului. Sunt un copil mai mărișor, așa, dar tot copil se cheamă că sunt, vă zic eu.

Cu această ocaziune, a zilei mai sus numitului copil, în seara asta se întâmplă ceva cu bicicliști în Herăstrău, dar despre asta povestim maine, post event. Ce pot, însă, să vă spun, este că dacă dați târcoale diseară pe la 6 jumate trecute fix așa, pe la Expo Flora, o să vedeți cum se gândește o marcă cunoscută de înghețată să facă surprize yammy muultor copii.

Și se mai întâmplă ceva, chiar mâine. Și anume, citez:

De Ziua Copilului “Corul Inocenților susține copiii să facă Pași către Viață”. Miercuri, ora 19:00, în PIAȚA TIMPULUI – lângă magazinul COCOR- Corul SOUND va da un scurt concert în cadrul acțiunii de strângere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer de la spitalul Marie Curie. Un proiect inițiat de asociația BENEVA – Pași Către Viață.

Vă așteptăm cu drag.

Bun, deci apel către toți cei care zic să-i chem la următorul concert Sound, că vin că fac că dreg, așa și pe dincolo – uite un mic recital. Un fel de demo, așa. Mâine la 7, între Cocor și Bărăției. De data asta nu mai aveți nicio scuză :D.

Despre regrete

Nu ne-am mai văzut de multişor la ochi, nu? (bine, nici n-aţi vrea să mă vedeţi efectiv la ochişori, aflaţi în curând de ce).

Vedeţi, poate, că Verzi şi uscate a beneficiat de câteva upgrades. Avem acum şi pagina de Facebook (repede-repejor, daţi cu like-ul, nu de alta, dar curând mut parte din activitate acolo şi tare rău vă va părea că nu sunteţi la curent).

Ca să ne revenim şi să intrăm în discuţii, poate aţi observat că circulă de curând un reportaj cu tema regrete. Foarte interesant, foarte frumos făcut. M-a emoţionat aproape până la lacrimi, dar am o drăguţă de conjunctivită, aşa că m-am abţinut.

Chestie care m-a dus cu gândul hăt, departe, la proiectul Povestind Bucureştiul. Parte din labirint era cea în care erai îndrumat spre Grădina Icoanei. Acolo suna de zor un telefon public, pentru tine. Dacă nu te prindeai, te îndruma un trecătorvedeţi că sună telefonul. Cred că e pentru dumneavoastră. Intrai în cabină, răspundeai, şi dădeai de o fată cu voce trista care te întreba ce regrete ai. Ţin minte atunci că am răspuns tare şi răspicat că nu am regrete. Că nu e sănătos să ai şi că fac în aşa fel încât să nu am. Nu glumeam şi nici nu exageram. La momentul respectiv nu aveam niciun regret. Eram înca mult mai tânără (deşi n-a trecut aşa mult timp).

N-am să bat în retragere. Îmi asum în continuare alegerile greşite şi fac în aşa fel încât să înţeleg că deşi greşite pe moment, ele au dus la realitatea de azi, la lucruri poate bune. Am ales să neglijez facultatea în anul 4. Am făcut rău, asta e sigur. M-am căpătuit cu mai multe restanţe decât puteam duce, iar una dintre ele a dus, inevitabil, la amânarea examenului de licenţă. Sigur, pe moment a fost o dramă. Pauza impusă, însă, pauză pe care probabil din frică n-aş fi luat-o niciodată, mi-a permis să-mi reevaluez opţiunile. A trebuit să mă descurc, a trebuit să fac ceva. Şi, nu ştiu cum, porţile s-au deschis exact unde trebuia. Mult timp după am fost întrebată ce pilă am avut la Propaganda, pe cine am cunoscut acolo, dacă m-au angajat iniţial ca secretară. Răspunsurile sunt – niciuna, pe nimeni, nu. A fost doar …noroc. Sau rezultatul unor alegeri în lanţ. Unele dintre ele greşite. Şi totuşi…

Închei aici marea mea teorie legată de regrete şi trec la acel DAR. Că doar am zis acolo, sus, că acum sunt mai bătrână şi e posibil să am alte regrete. Da, am. Am regretul că n-am avut mai multă grijă de spatele meu foarte stramb şi acum am dureri şi trăiesc cu realitatea că mai pot lupta doar cu simptomele, spatele nu se mai îndreaptă. (da, tanti Chici – cum se scrie asta de fapt? – a avut dreptate, ok). Am regretul că n-am avut mai multă grijă de vocea mea şi acum mă chinuiesc să o repar. Am regretul că nu reuşesc să stau mai mult de vorbă cu părinţii mei. Şi aici se termină lista. Încerc să accept faptul că primele două sunt fapte consumate şi încerc să remediez ce mai e de remediat. Primul e aproape o cauză pierdută. Ce pot face e să încerc să nu mai agravez situaţia, să mă (re)apuc de gimnastică medicală şi să mă ţin (btw, ştiţi vreun loc ok de genul ăsta? ). La al doilea încă se poate (zic eu) lucra. Aud progresele cu propriile urechi, chiar dacă e foarte greu. Al treilea regret este ceva complet reparabil. Cu toate astea, pentru mine e cel mai greu de reparat dintre toate cele 3. Îmi lipseşte, poate, maturitatea (trist la vârsta asta, ştiu). Sunt prea tracasată de restul lucrurilor din jur ca să fac asta… Nu ştiu.

Totuşi, zic că spusul lor pe nume este un lucru bun. Sper să vorbim peste încă puţină vreme şi să vă povestesc ce bine se simte spatele meu de când cu gimnastica, cum a fost pe scenă la ultimul concert Sound şi ce mai fac ai mei.

Apropo, maică-mea spune că să n-ai regrete înseamnă să te complaci, să fii prea îngăduitor cu sine, să baţi pasul pe loc într-o baltă de mediocritate. Cât despre mine, eu cred în continuare ce am crezut atunci când am răspuns la telefonul public din Grădina Icoanei – că regretele nu aduc nimic bun. Ba din contră, că tocmai ele te ţin din drum, te întristează şi te fac să observi mai greu următorul pas.

Voi ce spuneţi?

Noaptea muzeelor? Sau nu.

De noaptea muzeelor eu m-am distrat de minune. A început pe la ora 18.00 cu probe tehnice pentru streamingul live al concertului. Streaming care nu prea a mers cum trebuie, dar… deh, din greșeli se învață.
La 19 a început concertul. Cum era de așteptat (din păcate), sala s-a acoperit pe ici-colo, însă în cea mai mare parte cu părinți și prieteni apropiați. Ca într-o reuniune de familie, ca să zic așa.
De ce? Păi… de noaptea muzeelor? De lene? Cam d-asta…
Din cei x de care am tras au venit doi (mulțumesc). Buni și ăia. Mai ales că le-a plăcut foarte tare, sper că vor spune și altora că nu doare, nu pleci cu dureri de cap etc.
Concertul a fost excelent, am avut emoții de acolo, de la balcon, chiar dacă nu eram pe scenă :).

Distracția a continuat la Restaurantul Thalia, unde o masă lungă cât o zi de post și o atmosferă care ar fi putut fi statică s-a transformat în dans pe la bucătărie și al doilea concert live al serii.

A fost tare frumos și o să tot scriu aici, poate o să reușesc să și conving pe cineva că e mai bine să testezi ceva înainte de a spune că nu-ți place. Mai ales când e cu intrare liberă.

În rest… n-am prea avut ce să scriu zilele trecute. Repetiții, o seară în centrul vechi, minunându-mă iar câte valuri de oameni pot trece pe acolo.

Ieri una din viitoarele soacre m-a târât prin toate magazinele posibile, motiv pentru care imediat după am căzut ca un bolovan, fără inspirație sau energie.

Se anunță zile din ce în ce mai pline, dar nu disperați! :)) Vă țin la curent cu ce mai mișcă interesant.

(foto e de la repetiții, înainte de costumare :) ).