Category Archives: Film

Film

Ce-o fi, o fi…bine să fie! O comedie de Woody David

4 Comments

(publicat în Zile şi Nopti, ediţia de Bucureşti, 30 mai-6 aprilie)

Ce se întâmplă dacă îi punem împreună pe Larry David şi pe Woody Allen? Ce altceva s-ar putea întâmpla decât o comedie contemporană premium? Cu o teatralitate de Shakespeare al mileniului trei, ,,Whatever Works’’(,,Ce-o fi, o fi’’) e o comedie pe care trebuie ne-a-pă-rat să o vezi, departe de clişeele stupide ale producţiilor trase la indigo la care tot mergi sperând că o să vezi ceva nou.

Scenariul îi aparţine lui Woody Allen. Regia, aşişderea. Personajul principal, însă – Boris pe numele său – îi aparţine în totalitate lui Larry David. Boris este Larry David. La fel de cinic, la fel de mizantrop, la fel de egoist ca Larry David în ,,Inamicul Public’’, Boris Yellnikoff are în plus doar o nominalizare la Nobel şi o tentativă eşuată de sinucidere, soldată cu un picior şchiop pe vecie.

Replicile sunt geniale, la marele fix, şi chiar dacă situaţiile pot da într-un absurd a la Woody Allen, dialogul te ţine pe Terra, printre muritori.

Ai şanse să cunoşti fericirea? Răspunsul dat de Woody şi Larry (la care subscriu cu toate degetele) –  ,,Ce-o fi, o fi’’.

Film

Ai grijă ce-ţi doreşti – O lecţie de viată ca o ciocolată amăruie

5 Comments

(publicat în Zile și Nopți, ediția de București, 26-31 martie)

Ok, sunt fană înrăita Nick Hornby. Din motivul ăsta am ţinut neapărat să văd ,,O lecţie de viaţă’’ (An Education) – ceva ieşit din mintea lui Hornby nu poate fi decât impecabil, chiar dacă e doar un scenariu adaptat, şi nu unul original.

Acum – ca să-ţi faci o idee despre poveste – în Londra anilor ’60, o adolescentă eminentă şi visătoare se îndrăgosteşte de un bărbat şarmant, mult mai în vârstă decât ea. Viaţa i se întoarce pe dos într-un ritm nebun şi frumos, cerul pare mai albastru şi cafeaua are un gust mai bun, înalta societate o primeşte cu braţele deschise, totul pâna când…şi nu mai spun niciun alt cuvânt în plus. De ţi se pare o temă superficială, punct de plecare numai bun pentru telenovele, stop şi de la capăt. N-o să primeşti la pachet vreo dramă roz şi pufoasă, ci un film foarte bun, scris şi regizat exemplar. O desfătare.

Coloana sonoră şi imaginea sunt şi ele la ,,aşa da’’. Interioarele sunt construite cu precizie de ceasornicar, sprijinind constructia personajelor, iar exteriorul te transpune fără griji în Londra perioadei respective. În rolul principal Carey Mulligan m-a cucerit total, deşi numele nu-mi spunea nimic. În papucii playboyului puriu – Peter Sarsgaard în persoană (nici că se putea alegere mai bună). Menţiuni foarte speciale – Alfred Molina în chip de tată obtuz şi morocănos – demonstraţie superbă de personaj, plus Emma Thompson în rolul directoarei de şcoală – din seria ,,niciun film englezesc bun fără Emma Thompson’’.

Gata cu vorba, hai la cinema, că în sfârşit e a ieşit un film pe care ţi-l recomand din toată inima.

Film

Johnny Depp – ieri și azi :D

7 Comments

        Marți am fost să văd Alice. Alice în Țara Minunilor. Minunat, de mult n-am mai reușit să mă deconectez așa bine de la realitate. Evident, așa cum a spus mai toata lumea, spun și eu – Johnny Depp face toți banii de bilet. Johnny și iepurele de martie… (mi-aș fi dorit mult mai multe scene cu iepurele de martie).

       Părăsind mall-ul – cuibușor de nebunii – am început să divaghez pe tema ,,Johnny Depp – cel mai tare actor din generația nouă”. Johnny Depp kicks Brad Pitt’s arse anytime, Johnny Depp can be anyone by still being Johnny Depp. Johnny Depp poate fi Edward Scissorhands, călărețul fără cap, Jack Sparrow, Sweeney Todd, Gilbert Grape, Don Juan de Marco, sau tipul nebun din Benny&Joon. Așa – cum naiba îl chema pe tipul nebun din Benny&Joon? Și așa am ajuns să downloadez Benny&Joon, film care știam că mi-a plăcut la nebunie acum vreo 12 ani.

     Ah, and what a delightful Sunday we’ve just had with all the rain and french fries. And Benny&Joon. And, of course, SAM.

P.S.: Ar trebui să revăd și Arizona Dream. Cum îl chema pe tipul din Arizona Dream?

Film

Sânge peste tot! – Daybreakers, noul film cu vampiri din oraş

2 Comments

(material publicat în Zile şi Nopţi nr. 18 – ediţia de Bucureşti)

Pentru un film cu şi despre vampiri, Daybreakers – regizat de Michael şi Peter Spierig – porneşte promiţător de la o ipoteză inedită – vampirii nu sunt făpturi medievale din Transilvania (o ţară obscură, undeva în estul Europei), ci sunt consecinţa unui virus apărut cu vreo 10 ani înainte. Un apropo la isteriile porcine şi aviare, dacă ţii cont că în film totul porneşte de la un liliac bolnav.
            În momentul desfăşurării acţiunii ne aflăm în anul de graţie 2019, când oamenii nu prea mai există, majoritatea copleşitoare fiind formată din vampiri. Societatea este adaptată noilor nevoi, iar cafeaua nu e cu parfum de femeie, ci cu parfum de…hemoglobină. Apare Ethan Hawke în rolul vampirului bun, se constată că filmul este frumos vizual, după care încep hibele. N-o să intru în detalii, ca să nu îţi stric distracţia, însă trebuie să ştii că se face abuz de sânge şi că n-o să fii scutit de clişeele ecologiste întâlnite mai nou în orice film ,,cu pretenţii’’.
             Poate că te-ai întrebat de ce am menţionat la începutul poveştii ,,pentru un film cu şi despre vampiri’’. Ei bine, am făcut-o pentru că nici la capitolul originalitate ,,Daybreakers’’ nu stă grozav, preluând la greu elemente din Zombieland şi Matrix şi adaptându-le scenariului cu vampiri.
            Totuşi, dacă te ştii pasionat de colţi, noapte, lilieci şi usturoi, filmul în discuţie este de bifat. Imaginile sunt frumoase şi distribuţia atrăgătoare, ritmul e alert iar ideea de societate umană adaptată complet vieţii vampireşti este una foarte interesantă.

calatorii, Film

The Hurt Locker -NO

10 Comments

M-am trezit la şapte. Treburi importante, importante monşer, de au durat până pe la unsprezece şi jumătate trecute fix. Până am ajuns acasă, s-a tot făcut aproape unu.
Şi a urmat disputa Hurt Locker. Aici urma un paragraf lung, însă l-am şters. Pot rezuma totul aşa:
-motive pentru care mi-a plăcut Hurt Locker – e regizat de o femeie, aşadar rezonez; mă bucur că n-a luat Avatar, deja mi se părea prea mult Globu’. Like – ok, e un 3D de picat plombe, da’ nu e de Oscar pentru cel mai bun film. Sau regie.

-motive pentru care nu mi-a plăcut Hurt Locker – NU MI-A PLĂCUT. m-a plictisit de moarte, mi-am verificat toate cele – mail, facebook, twitter, sms, totototototo, doar doar trece mai repede.

În concluzie – NU mi-a plăcut. Nu mă pot forţa să-mi placă un film doar pentru că e regizat de o gagică şi pentru că a bătut desenul animat pe care toată lumea spera să nu-l vadă ultrapremiat. Nu mi-a plăcut neam! Şi pentru cine spune că nu mi-a plăcut pentru că nu e pentru femei pentru că e cu război, o să vă trimit la prietenii voştri de tabără care spun că filmul e megatare tocmai pentru că războiul e doar un context. Trust me, I saw that. Nu-s idioată sau ceva. Doar că pe bune că orele de duminică noaptea, de pe ProTV mi s-au părut irosite. What’s in it for me? Efecte speciale? – Come on. O lecţie de viaţă despre alegeri şi despre condiţia de muritor – I’ve seen much better. Razboiul arătat altfel? M…next. Enterteinment? None. Plictiseală? Tone.

Aşa. Am trecut de asta. De gustibus, de gustibus. Eu nu mai încerc să vă zic că e o plictiseală sinistră şi voi nu încercaţi să mă mai convingeţi că e filmul secolului. Deal? 😀

Booon. Altfel, azi mi-am tras biclă pliabilă roşie de la concursu’ metropotam. Dupa care am făcut rezervare la un hotel din Lisabona, ca să primesc următorul mesaj:

,,Stimata dna. Radulescu,

mi-am permis sa va raspund in limba romana, pentru a va aduce la cunostinta ca o sa aveti aici in Lisabona tot sprijinul pe care-l poate oferi un compatriot.
In legatura cu rezerva dvs., o sa aveti la dispozitie o camera cu pat matrimonial, baie privata, aer conditionat si TV, inclusiv micul dejun.
Pentru alte informatii, puteti utiliza aceasta adresa de email pentru a intreba.
Multumesc pentru atentie.

XXXXXXXX”

That was cute. Şi – frate, suntem peste TOT!

Cam atât. Cred că-i suficient pentru o singură zi.

Noapte bună.

Film, me and my friends, muzica, teatru

Noutăţi

3 Comments

Pe rând – Shutter Island, Casablanca,Interbelico, Control, Sâmbătă-Duminică-Luni, An Education, Hurt Locker.

Shutter Island – recomand. Clasic, but still alive. Tocmai am citit un tweet care spunea despre film că e ,,cel mai prost din viaţa mea”. Nu a mea, a celui de pe twitter. Hm. Asta nu face decât să întărească afirmaţia mea, trust me… :D. M-am prins care-i şpilu’ de pe la sfert şi restul filmului n-am făcut decât să torn spoilere în urechea însoţitorului. Ehz… totuşi asta nu mi-a stricat distracţia – am stat cu ochii mari să văd dacă am avut dreptate. Damn I’m good…
Casablanca – locul cu ceaiul la 3 lei şi prăjituri d-alea de care ne e dor tuturor. Am fost acolo vineri, cu fetele de la Charity Gift. Ah, btw, de vă doriţi voluntar, de credeţi că puteţi ajuta cu ceva, nu pregetaţi să mă anunţaţi, wherever you are. Treaba merge mostly online, aşadar geografia nu se va pune în calea fericirii noastre. 😀
După Casablanca am dat o tură prin Interbelico şi mai apoi Control, să turnăm nişte pizza dar şi alcool peste prăjiturele.
Duminică – teatru. ,,Sâmbătă, Duminică, Luni” – la Amfiteatrul Naţionalului. Piesa uşurică, cu distribuţie grea. Numai bine pentru un sfârşit de weekend. Acasă am stat să mă holbez la Hurt Locker, pe ProTV. Call me stupid, dar nu înţeleg why so many Oscars. Aproape că îmi pare rău că l-a luat pe Avatar. And – FOR THE RECORD – eu am ţinut cu Inglorious Basterds.
Uitasem de ..An Education” – film uşurel englezesc, dulce-amărui, cu muzică franţuzească şi suspine. De văzut neapărat neapărat. Frumos, frumos, I tell you.

Azi – o problemă de principiu. De coloană vertebrală. Zic că am făcut alegerea corectă. Rămâne de văzut.

Am înaintea mea o săptămână complicată. Intense activităţi muncitoreşti azi şi mâine, şedinţă importantă miercuri, întâlnire cu pisicile cu guler de dantelă miercuri seara, o vizită la medic joi (I’m ok, just checking).

Şi agenda rămâne deschisă…

Film, teatru

Busy, busy weekend

1 Comment

Vineri am dat o tură la MŢR, la concertul cu Kumm şi Ostava. Sâmbătă – hai să vedem Up In The Air. Plăcut, însă nu ce mă aşteptam – şi anume film foarte tare. Sau de gustibus…
Azi am revăzut Amelie, după care am încercat şi puţin teatru la Centrul Cultural Bălcescu – cu debut traumatizant, I must say, eu având bilete luate de pe www.bilete.ro, existând aparent şi o listă cu oamenii care aveau rezervare direct la d’Aya. Teoretic accesul în sală se făcea pe măsura ce vin oameni, practic ÎNSĂ existau bilete cu nume pe scaune, se intra după listă, în fine, un sistem comunist nemaivăzut. Loc a avut toată lumea, însă a fost necesară o ceartă românească ca la carte, urlete, coate şi restul. En fin. Pesa fu înghiţibilă, amuzantă pe alocuri. Să zicem că am plecat într-o stare bună (,,Mă mut la mama” se numeşte dânsa). Ce mă pune pe mine pe gânduri însă e reacţia exagerată a oamenilor din sală (chestiune valabilă şi ieri, la Up In The Air). Încep să trag concluzia că lumea nu se râde pe acasă deloc, ce sa mai zic pe la muncă. Chiote de nu mai auzeai ce zic oamenii ăia pe scena. Recunosc, spectacolul era amuzant, se făcea loc şi de nişte răsete zdravene, însă teatrul în sine era mai mult în sală decât pe scena, ceea ce nu era neapărat bine…
Păpat nişte pui cu smântână şi ciuperci plus o salată verde, undeva la bulivard, şi iacă-mă-s gata de o nouă săptămână.
Am raportat, caporal Rădulescu.

Film

Avataru’ vieţii

10 Comments

Gata. Am fost, l-am bifat. Acum pot să-mi dau şi eu cu părerea, ca orice alt muritor.

Mie mi-a plăcut, nah. Şi pentru asta ţin să mulţumesc hoardei de cunoscuţi care mi-au demontat orice fel de aşteptare legată de filmu’ lu’ peşte. Am intrat acolo cu nicio aşteptare, none, zero, niente, nada.

Mie mi-a plăcut. Şi o să vă zic şi de ce mi-a plăcut. Mi-a plăcut ’cause I’m a girl :P. Mi-a plăcut lumea aia, cum e făcută şi cum se întâmplă lucrurile şi tot. E o poveste, naaah.

Acuma nah, nu discutăm despre faptul că m-au durut ochii toată seara de la iMax, că mi-a luat vreo juma’ de oră să mă obişnuiesc cu ce se întâmplă acolo, şi că – nah, că o zic şi eu – n-au, domnule, suport de suc!! Îngrozitor!!!

Dar, în concluzie, mie mi-a plăcut. Şi vă mai zic un secret – am fost singura căreia i-a. 😀

culinare, Film

Julie, Julia şi pinguina

5 Comments

Văzut filmul. Plăcut. Nu extraordinar, dar merge. Foarte trendy – vezi blogurile culinare şi blogurile în general, ce efect bun şi rău au ele asupra vieţii reale.

O singură observaţie – dacă Meryl Streep a făcut un rol extraordinar, şi a fost machiată-imbătrânită-îngrăşată etc, ca să se potrivească imaginii reale, fata din rolul Julie e, deşi simpatică, greu credibilă în rolul unei gurmande. Am căutat poze pe net cu Julie Powell and … yeah. I wuz right. She is…fluffy, pe cand cea din film pare uşor subnutrită. Cea mai tare fază e aia în care începe să se plângă că s-a îngrăşat de la atâta gătit şi atâta unt. RILI?! Come on gurl, you seem like a somaleze person :D. Şi ca să vedeţi că nu zic prostii:

Legat de asta, am încercat nişte reţete Montignac săptămâna asta – Vinete umplute a la Provencale şi Păstrav cu vin alb. Cu vinetele am dat-o oarecum în bară pentru ca nu ne pricepem la vinete, însă peştele a fost de mare excepţie. Şi asta vine de la cineva care nu prea mănâncă peşte sau alte rude de provenienţă acvatică.

În rest, toate bune şi frumoase. Viaţa este o petrecere.