Ca să înțelegeți pe de-antregul hilarul situației, trebuie să încep cu o paranteză. După concertul Ac/Dc din 2010 (vai ce trece vremea), cu câteva beri la activ și burțile umflate din cauza cozilor la toaletă, am făcut o oprire și în Niște domni și fiii. O șurubelniță mai târziu o și porneam spre casă, gata-gata să dăm în bulimia petrecărețului cunoscută și sub numele de shaorma. Dar bine că am rezistat tentației, nu de alta, dar acasă ne aștepta o capcană colesterolico-calorico-ceva de numa. Ținută bine la congelator, era chiar ea, bucata de slănină. Obosiți după concert, înfometați și grăbiți să dormim mai repede, am început să cărăm în noi cu gesturi robotice bucațelele de slănină acompaniate de ceapă, ceapă verde și usturoi. Tot verde. Știu, nu a fost o idee bună. Aș fi vrut, totuși, să aflu asta înainte, ca să evit senzația care mă scormonea pe dinăuntru la 5 dimineața, atunci când ficatul meu a intrat, probabil, în grevă generală. Nu există mahmureală sau greață să descrie iadul prin care ma plimbam eu în dimineața respectivă. Nu doar eu, cum era să aflu câteva ore mai târziu, la domnul Sas cocktailul Molotov a avut efect întârziat, dar în niciun caz mai blând.
Nah, de trecut mi-a trecut, am învățat ce era de învățat și iacă-ne aseară în bucătărie. Tot târziu, eu eram proaspăt aterizată de la întâlnirea de femei de la Readers Cafe. Și V. scoate din congelator…ce credeți? O placă mare de slană. Hehe, știind lecția, de atunci tăiem cu măsură și nu amestecăm decât cu un tip de ceapă. După prima serie, V. întreaba – Mai tai?
Bineînțeles că mi-a venit să zic – nu, cuba libre, și ne-am hlizit noi puțin, până când el zice. Da, mai, dar Mai Tai era… Și eu răspund – Da, e un cocktail. El zice – cocktail, cocktail, dar era și un personaj. Zic – ei pe naiba, aia era Maitrey nu Mai Tai. El – intrigat – nu Maitrei, Mai Tai, sunt personaje diferite! Aaaa, gata, știu! – zic. Spioanca aia! El zice – ce spioanca, domnule, nicio spioancă… Eu- după zece secunde de meditație – mda, ai dreptate, aia era Mata Hari. El – din ce în ce mai nervos – deci era un personaj... Eu – din ce în ce mai impertinentă – nu e niciun personaj, e un cocktail. El – aproape țipând – știu că e un cocktail, dar și cocktailul ăla nu are nume de la altceva?! Băi, era tipul ăla…asiatic. Și atunci mă lovește – Tai Pan? Zice – AȘA!
După care am început să râdem și aproape că nu ne-am oprit până în zilele noastre.
P.S.: Wiki proaspăt ieșită din grevă zice așa: Povestea lui Trader Vic despre invenție spune că Trader (Victor J. Bergeron) l-a creat într-o după-amiază pentru niște prieteni în vizită din Tahiti. Unul dintre ei a zis: “Maita’i roa!” (literal, “bun foarte!”) — de aici și numele.
P.S.: Nu ne-a fost rău de la slănină.
