Category Archives: having a hell of a good time

Foto, having a hell of a good time, jobbish, la strada, me and my friends

Miercuri

9 Comments

Ieri a fost o zi cum nu sunt multe. Multă foială, alergătură. De dimineaţă m-am trezit ca să-mi vând sufletul, am fost apoi în centru unde am luat bilete la teatru, ochelari de soare noi, o eşarfă colorată tare şi apoi m-am văzut cu Radu, la o cafea. Destinaţia – Casa Oamenilor de Ştiinţă. Weirdest experience lately. De la intrare, chelnerii ca nişte ciocli pe scări, ceremonioşi. Intrăm, interiorul impresionant dar prăfuit, în nişa înconjurată de vitralii un bătrân cântă la pian. Ce? Psalmi. Da, psalmi. În afară de noi, un singur client de aprox. 60 de ani, în costum.

Chelnerul: – O cafeluţă?
Noi (încurcaţi) – …da…
Chelnerul: – Mică, mare?
Noi (la unison): – Mare.
Chelnerul: – Espresso, ibric?
Noi (bucuroşi, tot la unison): – Ibric!

Tataie de la pian cântă psalmi, lumina intră prin ferestrele mari, iar noi stăm la o masă mai mult lungă decât lată, aşa că e ca şi cum am sta în cele două capete ale unei mese de familie. O familie mai mică, aşa…

Celalalt client pleacă. Cei 4-5 ospătari apar înşiraţi şi durează cel puţin 5 minute până când schimbă faţa de masă curată cu una tot curată.

Apar încă 4 clienţi. Tot costum, tot în etate. Se aşează la masa cu faţa de masă schimbată.

Plătim, plecam. Pianistul trage de o Ave Maria, ospătarii sunt tot aliniaţi pe trepte.

Din centru, fuga la Plaza, după telefonul nou. Daaa, avem telefon nou. Frumuşel tare, mi luuuuvs it.

După care lene de voie.

having a hell of a good time, muzica

Brendan Perry – EXCELENT

Ieri am primit o invitaţie la concertul lui Brendan Perry, de la Ioana (tks).. Ce ştiam eu despre Brendan Perry? Mai nimic. Ştiam despre Dead Can Dance, de la care mai ascult una-alta. Îmi plac. Dar ce face el, şi anume Brendan Perry, cu viaţa lui, pe cont propriu… nimic. Însă faptul că aveam chef de o ieşire din peisaj m-a făcut să îmi doresc invitaţia respectivă.
Am fost şi-am ridicat invitaţia, m-am întâlnit cu una bucată Mădălună însoţitoare şi am purces. Sala Palatului era cam goală, drept urmare am abandonat locurile de pe bilete şi am mers undeva pe centru, destul de în faţă. Lumea toată în picioare, toţi aşteptau să vadă care locuri nu se ocupă, din acelaşi motiv. Dintre figuri cunoscute, toată Propaganda-n păr şi Mona. Şi cam atât.
După foiala de rigoare începe şi cântarea. Ce să vezi – intră pe scenă un nene ras în cap, cu urechi foarte mari şi barbă. Geacă de piele, tricou negru. Jeanşi. Figură ameninţătoare. Restul trupei – doi geekşi la chitară şi clape şi o fătucă cu statură de copil, păr foarte scurt, alura androgină, la bas. Pe baterist nu-l vedeam prea bine. Hmz. Mai să-mi iau jucăriile şi să plec.
Nenea care părea să-şi fi parcat Harley-ul undeva în spatele scenei deschide gura şi începe să cânte. De fapt începe să tune cu o voce foarte caldă (dacă are sens ce spun). M-a prins. M-a prins bine de tot. Restul spectacolului am stat ca Mowgli hipnotizat de Kaa. Încă nu-mi vine să cred. Ce discrepanţă între esenţă şi aparenţă!
Tot spectacolul Brendan Perry n-a mişcat aproape deloc din faţa microfonului. Ca un copil de grădiniţă care spune o poezie. Vocea lui însa a mişcat toţi oamenii din sală, deşi nu erau foarte, foarte mulţi. Au existat două bis-uri. Şi eu am plecat foarte bucuroasă de acolo. Sniff.
De aseară ascult asta:

having a hell of a good time

‘Bout Happiness

3 Comments

La domnu’Kul acasă am găsit TED-ul ăsta despre fericire. Despre diferenţa dintre experienţe şi amintiri, mai exact. Foarte, foarte interesant.
Analogiile cu colonoscopia comparată şi cu înregistrarea concertului sunt foarte…bune, însă ce mi-a plăcut cel mai mult (firesc, dacă stăm să ne gândim la felul în care sunt construite prezentările în general) a fost finalul. Cel cu oamenii din Ohio care cred ca în California oamenii sunt mai fericiţi, datorită climatului. Unii dintre ei se şi mută acolo, tocmai datorită convingerii că în California vor fi mai fericiţi decât în altă parte. Ce se întâmplă însă, la nivel de experienţă, e că nu sunt mai fericiţi. Însă the other self le spune că ar trebui să fie mai fericiţi, aşa că sunt convinşi că sunt mai fericiţi. Mai ales când se gândesc cât de proastă trebuie să fie vremea în Ohio. Made my evening, mai ales că încercasem să expun exact aceeaşi teorie cu alte cuvinte şi alte analogii, mult mai puţin reuşite, o parte bună din seară…Acum măcar voi avea argumente ceva mai savante când am să încerc din nou să port discuţia asta cu cineva…

having a hell of a good time, me and my friends, you

Am fugit de Crăciun, în căutarea Crăciunului

Ştiu ce se întâmplă acolo. Că sunt nămeţi, lumea se ceartă şi cumpără, şi împinge, şi totul e urât. Ştiu, dar eu sunt aici, în bula mea, şi nu prea mă atinge mare lucru.
Paradoxal, lipsa banilor şi a jobului m-au ţinut iniţial departe de orice manifestare violentă specifică ,,celei mai frumoase perioade a anului”. Da’ aşa a fost de bine… am stat în cuibul meu şi am devenit din ce în ce mai fericită (cu risc de explozie). Am văzut zăpada de acolo de unde se vede frumoasă – adică de la fereastră. Am şi testat-o într-o seară de marţi pigmentată cu (cam) multă bere, în centrul vechi.
Moşu’ a venit direct la uşă, cu bomboane aduse de pinguini saharieni şi cu o punguţă cu praf de lumină. A doua zi a trecut din nou, să-mi aducă nişte ciorăpei coloraţi, aşa cum îmi plac mie, tocmai pe când tropaiam veselă în noii timberlanzi.
Am sărit apoi direct în maşină şi mi-am mutat temporar cuibul la Piteşti. Mai e o zi şi vine şi Crăciunul. Tare bine-mi pare că nu ştiu despre ce povestiţi acolo cu aglomeraţie şi îngrămădeală şi energie negativă.
Joy to the world…

carti, having a hell of a good time

Ediţie specială – primul chick-lit românesc

7 Comments

editie.3d_2 O am. Există. E albastră şi frumoasă şi nouă. Şi se găseşte în librării şi chiar pe net. Miroase a carte proaspătă. Se numeşte ,,Ediţie specială”.

Până azi nici nu prea am conştientizat cât de importantă este pentru mine. Deşi ieri am fost la lansare, am spus 2-3 vorbe împiedicate în microfon (mai împiedicate decât ale celorlalte co-autoare – deh, am întârziat, aşadar a trebuit să fiu prima) şi am plecat cu ,,prada” şi cu titlul oficial de ,,scriitoare” în buzunar.

Abia azi am citit-o. Şi vă promit că-i amuzantă, că o să fie o lectură mai mult decât plăcută şi că veţi empatiza cu Liza mai mult decat cu Bridget Jones. Pen’ că Liza vorbeşte româneşte, a auzit de Elodia, se plimbă prin Sibiu şi locuieşte în Drumul Taberei.

Sunt tare mândră :).

having a hell of a good time, me and my friends, muzica, you

Ciudat

6 Comments

Acum ceva timp am decis să nu mă mai expun. Cu atât mai puţin pe cei din jur. De ieşit mi-a ieşit, şi pariez că-mi va ieşi şi de acum încolo. Nu e nicio problemă. Pot trăi şi fără expunere publică. E însă ceva ce vreau, doresc, să expun acum. E o declaraţie.

Şi sper să o meriţi.

Tocmai m-am întors din club. Nimic special, mai ales dacă luăm în considerare geneza (Tanya knows…). O ieşire în club cum au mai fost mii. Sau sute – poate exagerez. O zi de naştere.  M-am simţit bine, fără evenimente speciale.  Happening-ul special însă, pentru mine, azi, a fost ăla de a vedea cum e fără. Fără el. M-am gândit că poate mi se va dovedi că e o iluzie, poate mi se va arăta că toata faza asta cu mine all mellow and sweet e doar o secvenţă dubioasă din care trebuie să ies. Sau nu.

Şi răspunsul e că nu. M-am gândit toată seara la cum ar fi putut fi toată chestiunea asta dacă ar fi fost şi … Dacă ai fi fost şi tu, că ştiu că citeşti ce scriu aici, pe tărâm oficial 🙂 Aşadar, e public.

Ce să mai.

Şi cred că ar fi fost mult mai frumos. O dau în sirop rău?

carti, charity gift, having a hell of a good time, jobbish, muzica, superblog, voluntar, you

Neprevăzutul ne mănâncă pe toţi

2 Comments

Am abandonat blogul ceva vreme din cauze …neprevăzute. Despre care n-o să zic decât că sunt pozitive :). (BTW – am pus gheruţa pe Decât o Revistă. Foarte mişto, felicitari!).

Am de recuperat enorm la concurs – despre Superblog vorbesc. Vai, dar şi când revin… o să vedeţi voi.

Joi ne vedem la zilele BIZ, ziua pe tema CSR. Eu o să fiu acolo în calitate de voluntar Charity Gift. Dacă daţi pe acolo, wave and say hi.

Duminică, la Gaudeamus, la 11 dimineaţa, se lansează Romanul Tabu. De anunţat nu m-au anunţat încă, dar din moment ce scrie că …particip, presupun că …particip. Surpriza plăcută – pentru mine – a fost că titlul coincide cu capitolul scris de mine. Nice 🙂 Aşadar, dacă n-aveţi ce face duminică dimineaţa-prânz, ne vedem la Romexpo.

Acum e tot duminică, e 8 dimineaţa şi mă apuc de treabă. Am de scris pentru copilul Ionoukăi – nu, Ionouka nu a născut :)), dar are un job care e mai ceva ca un copil. So, dacă vă pică-n mână vreo ediţie de Bucureşti a revistei Zile si Nopti, uitaţi-vă cu atenţie, că s-ar putea să vă împiedicaţi şi de vreun textuleţ pinguinesc.

Soundtrack-ul zilei:

having a hell of a good time

Things Can Only Get Better

4 Comments

Te demoralizezi, pui capul pe perna si adormi cu greu in timp ce lumea se invarte cu tine. Pentru cel putin o ora nimic nu mai are sens, nimic in sens absolut. Totul e intr-o viteza circulara scarboasa si esti in filmul cu “opriti Pamantul, as vrea sa cobor”. Dupa care te trezesti si constati ca in timp ce ai dormit, o entitate invizibila care a stat si ti-a vegheat zbuciumul a actionat cand tu nu te uitai. A uns rotitele, a sters praful, si a pus masinaria in miscare. Si te trezesti si lumea e intoarsa din nou cu susul in jos. In sensul bun. Din senin. Fara ca tu sa fi facut constient ceva in sensul asta. Te freci buimac la ochi – pentru ca ai avut o insomnie din cauza ca nimic nu mergea bine – si literalmente nu intelegi ce s-a intamplat. Si te duci, verifici si in coltul din stanga, te uiti dupa scurgeri, totusi nu se poate sa functioneze chiar…totul. Undeva masinaria asta trebuie sa fie inca stricata.

Si nimic. Totul e in regula. Si ramane in regula si a doua zi, si a treia… Probabil ca nu ramane asa la nesfarsit. Dar e suficient.

Coffee & Cream
Creative Commons License photo credit: feverblue

having a hell of a good time, la strada, me and my friends, muzica, nostalgii, povestind bucurestiul

Lovely day, lovely day, lovely day, loooovely day

1 Comment

Old high school notebook
Creative Commons License photo credit: richardmasoner
Dupa seara de aseara cu pana de curent de la Baraka si limonada transformata pe intuneric in cuba libre, dupa 9 ore de leganat in balansoar intre 2 sandwich-uri si multe povesti, asadar dupa seara de aseara a urmat …ziua de azi. Ah, iubesc truismele! 🙂

A urmat dupa cum ziceam ziua de azi cu cafea si bruschette la cafepedia, cu inca o cafea Fredo la Lente si un pic de internet scouting, si cu decizia capitala de a face o vizita in Cismigiu. Si dupa ce intru in Cismigiu incepe avalansa… primii ani de facultate, prima iarna, finalul facultatii, cu Cata si Crina in barca pe lac, dimineata cu Radu cand am facut ingerasi pe iarba, apartamentul lui Alex cu pisicile care cadeau de la balcon, dar nu pateau nimic, prima oara cand am venit in bucuresti, in clasa a 11-a si m-am intalnit cu Mihaela si am fost tot acolo. O dimineata cu Nicu si Clara in care mi-o amintesc pe Leti venind si povestind ceva despre fratele ei.

O dupa-amiaza dupa o imparteala de fluturasi nu mai stiu exact de ce.

Si dupa toate astea, ipod-ul meu se incapatana sa puna pe shuffle piese cu tot felul de semnificatii. Post Blue si Daydream Believer, care mi-a adus aminte de episodul de acum 5 ani din Jukebox, cu scotienii in kilturi. Cu scotianul care mi-a cantat ” cheer up sleepy jean, oh what can it mean to a daydream believer and a homecoming queen”.

Si am terminat Casa Somnului.

Si apoi am fost sa cumpar pepene, porumb, rosii si multe alte chestii. Am facut o supa de rosii miam miam miam miaaam, si acum zac cu ochii blegi si ma bucur ca am facut ziua din asta ceva despre care merita sa vorbesc. A mai fost ceva intre supa de rosii si blogareala, dar asta e doar pentru mine. Si e frumos.

Noapte buna.