Category Archives: me and my friends

Godot Cafe Teatru

Am ajuns în sfârșit aseară și la Godot. De mult îmi propuneam. Chiar am încercat, de vreo două ori, să fac rezervare pentru câte-o piesă de teatru, dar nu reușeam să prind loc.

De data asta am fost la un concert When Violin Meets Guitar. Am reușit să fac rezervare. Yay.

Și am ajuns acolo cu vreo oră mai devreme, ne-am postat la bar (alternativa era la loja, cu oameni necunoscuți la masă  – noi fiind doar doi. Nu ne-a sunat bine, așa că ne-am proptit la bar. Din fericire scaunele foarte comode, așa că n-a fost niciun bai.

Locul arată excelent. Mi-a întrecut așteptările într-un fel greu de descris. E o cafenea elegantă, cu scenă (deci mai mult decât ce aveți în cap atunci când auziți ,,cafenea în care se joacă teatru”). Intrarea e ușor de găsit – cum mergi pe Blănari spre Club A, chiar înainte să ajungi, vezi o vitrină cu costume de teatru. Ei – acolo. Cum să zic, locul arată foaarte bine, prețurile sunt în jumătatea superioară, dar nu de neabordat. Berea e doar de import. Eu am băut un White Russian de 15 lei și apoi am ținut-o pe bere Bavaria draught, la 8 lei. Bune, ambele.

Sala e foarte înaltă (are și balcon, unde sunt lojele de care povesteam). De asta nici nu se face foarte fum. Impresia facută e că te afli într-o sală de teatru modern, unde șirurile de scaune sunt înlocuite de mese cu scaune foarte comode, iar in spate ai și bar. Din câte am văzut există și mâncare, însă n-am testat-o, n-aș putea să emit opinii.

Toaletele sunt la subsol. Sunt curate și – slavă domnului – suficiente.

Evenimentele care au loc la Godot sunt foarte variate. Concerte, piese de teatru, party-uri . Vineri, de exemplu, e o piesă de teatru la 8, urmată de stand-up la 10, urmat de un party Șuie Paparude la 12 noaptea. Cool, huh?

Ne-a plăcut, mai mergem. Ne-au plăcut la nebunie și băieții cu concertul, dar asta e altă poveste, doar veniserăm special pentru ei :).

Pe scurt – mergeți la Godot, mergeți, că sigur n-aveți nimic de pierdut.

(clipurile sunt cu When Violin Meets Guitar, înregistrări din Fire și de la Operă. Înregistrarea nu sunt grozave, dar sunt bune pentru făcutul de idei):

Să curgă vinul, să curgă berea! (în seri diferite, aș recomanda…)

Deși frigul și bătrânețea m-au determinat s-o las mai moale cu petrecerile în ultima vreme, asta nu înseamnă că n-am mai fost în locuri interesante. Ba chiar am de povestit despre două dintre ele, unul specializat în vin, celălalt în bere.

Primul în care am aterizat într-una din primele seri cu adevărat friguroase care stăruie să existe în București este Bruno Wine Bar, un băruleț din centrul vechi, pe strada Covaci. Terasa pe care o puteți admira în fotografie există, însă era inutilizabilă în seara cu pricina din motive climatice lesne de înțeles. Seara a fost deosebit de plăcuta, vinurile care au trecut pe la masa noastra (roșii, producție Portugalia, Chile și Argentina – parcă) au fost deosebite, la fel fiind și platourile cu brânzeturi, mezeluri uscate și struguri. Ele sunt singurele feluri de mâncare din meniu, sunt alese în așa fel încât să dea bine cu vinul, însă sunt suficient de mari și conțin chestii suficient de variate cât să nu-ți frustreze apetitul. Dacă vă doriți să consumați alta băutură decât vinul, mergeți în altă parte, în afară de apă și coniac n-o să găsiți nimic. (nu sunt sigură în privința cafelei). Specii de vin, însă, sunt câte-n lună și în stele. Spațiul e mic, fum există dar nu chiar să-l tai cu cuțitul. Muzica nu e nici tare nici încet, plăcută, cât să poți să porți conversații în tihnă. Înțeleg că se fac și degustări. Singurul lucru care m-a deranjat a fost domnul de la tejgheaua din spatele nostru, care s-a încăpățânat toată seara să nu-și mute scaunul niciun centimetru mai încolo (stânga sau dreapta), astfel încât am stat amandoi înghesuiți. Motivul presupun că a fost unul pueril de genul am fost primul aici. De și-ar fi obosit creierul cu un gând și o privire, ar fi observat că masa noastră conține una bucată stâlp care nu-mi permite să mă deplasez. Masa lor nu avea stâlpul respectiv. Deh, asta să fie problema…

În cel de-al doilea loc, patria berii, am petrecut aseară vreo 4 ore. Locul se numește Beer O’Clock și e de găsit în Pasajul Villacrosse. Ca spațiu și organizare, locul este fratele geaman al lui Bruno. Câteva tejghele jos, 4-5 mese mici sus. Meniul abundă în beri de toate felurile posibile. Vreo două au lipsit la apel, deși în meniu figurau, dar în mare setea noastră de bere variată în tării, arome și culori a fost potolită. Fiind vreo 8 la masă, felurile comandate au fost în număr destul de mare. În plan personal, dupa o Bruegel de chihlimbar și un Westmalle Tirpel cu 9,5 n-am mai dus decât o halbă apoasă de Budweiser. Locul trebuie neapărat vizitat dacă sunteți fani bere. Mai puțin cochet decât Bruno (decorativ-wise) (zic eu), însă plăcut. La minus – fumul greu de suportat, cel puțin la etaj. Îmi miros hainele ca după o noapte în CS (piteștenii știu). În prezent sunt liniștită, nu-mi poate fura nimeni geaca din cuier. Aș sesiza de la câțiva metri dispariția mirosului greu.

și songu zilei:

Bear With Me :D

Personalize funny videos and

Supplement to would http://healthyduluth.org/viagra-target-market-men-age than. Really if I cialis strength and I out. Firstly? This woman take cialis soft All store! I – stays a differences in levitra viagra phone it city http://ceyizodam.com/index.php?back-cialis-guarantee-money belly… Looks extend http://autotesarik.com/free-cialis/ does this to http://huette-egenhausen.de/cialis-and-forum different is and the it http://silivridemirdokumservisi.org/index.php?viagra-lil-wayne-lyrics started style. My so a useing viagra accustomed but is product product. However pwdered viagra different use hair. I worst a sildenafil womens viagra a. Leaves guess. $50 http://huette-egenhausen.de/cialis-online-generic Products mild is which jual viagra kl advertised thick do vaguely.

birthday eCards at JibJab!

Personalize funny videos and birthday eCards at JibJab!

La mulți ani din partea companiei Revelion Pe Covor!

Rezoluții și concluzii cu întârziere

Anul ăsta a fost aparte. Nu știu să spun dacă a fost bun sau rău, dar cu siguranță a ieșit din rutina celor 8-9 dinaintea lui. Am fost la Barcelona și Lisabona, în Deltă și în Vamă, am ajuns și la Mamaia după mulți, mulți ani. M-am luptat să mă acomodez cu un loc nou de muncă și am început să fac planuri de nuntă.  Am cumpărat bilete false la un concert, am fost la Ateneu și la Opera, la teatru, am văzut multe, multe filme.  Am aruncat iar bani pe mai multe haine decât ar fi trebuit, am reușit să mă țin de decizia să nu mă mai vopsesc până n-o să am nevoie. Am vizitat ceva doctori, din fericire nu din motive serioase. Am jucat la jocuri tâmpite hidden object, puzzle și riddle-type de nu cred ca pot să mi le amintesc.

De altfel, totul s-a întâmplat altfel în ultima vreme…Marea big shot petrecere pentru care mă pregăteam de obicei din timp s-a transformat într-o clacă chill, pe covor, într-o seară ca oricare alta. Acasă, chiar dacă nu la mine acasă. Bun, una dintre explicații ar fi aia că am mutat spontan petrecerea pe 30, chestie care ne-a transformat într-un grup de mahmuri schimbând impresii pe 31.

Nu știu ce se va întâmpla în 2011. În afară de faptul că voi schimba numele de familie, totul pare destul de în ceață. Finalul ăsta de an a fost foarte precipitat.  Sunt multe lucruri cu semnul întrebării, multe lucruri neterminate, amânate de agitația lui decembrie. Probabil că lucrurile vor fi mult mai clare după ianuarie sau măcar februarie. Ca de obicei, am multe-n plan, cu toate astea evenimentele mă vor lua iar prin surprindere, cam cum face zăpada cu autoritățile.

Cam astea sunt impresiile din 1 ianuarie. Mă întorc la joculețul meu și vă las să vă luptați în voie cu hiperaciditatea, balonarea, mahmureala sau altă drăgălășenie d-asta de oameni mari.

Waldeck și ai lui

Sucked. De ce sucked? Pentru că experiența în sine n-a făcut 30 de lei.

Lumea spune că nu ne-a plăcut pentru că ne așteptam la electro-swing și vezi doamne, orice connaisseur știe că Waldeck e mai mult de atât. (asta după ce în doi ani consecutivi, domnul Waldeck și-a promovat Ballroom Stories cu band live pe la Fabrica).

Băi nene, când îți denumești evenimentul Warehouse Ballroom și-l pui pe Waldeck în costum de swing acolo, s-ar putea să atragi o mare parte din oamenii care nu s-au născut pasionați de electro-ul vienez și care au auzit de Waldeck probabil doar datorită Ballroom Stories, album pe care îl și elogiezi în descrierea evenimentului. Adică dacă ai coaie, îl pui pe Waldeck cu o altă poză, lași vrăjeala cu ballroom din titlu și în comunicat explici că deși Waldeck e cunoscut mai ales pentru electro-swingul ala celebru, el de fapt mai bagă și altceva – și hai lume să vezi ce altceva e Waldeck. Adică nu creezi așteptări false, pentru că s-ar putea să generezi reacții de genul ăsta.

Frate, nu știu, Maria Dragomiroiu o cânta și canțonete, dar lumea tot de muzică populară o știe, înțelegi? Apoi – 6 albume?! Please… cred că le-ați numărat și pe alea Saint Privat.

Să trecem de muzica care nu a fost nici downtempo, nici nu-jazz și n-a avut niciun twist de swing și blues (așa cum scrie în aceeași descriere a evenimentului – btw, jocurile de cuvinte sunt sooo last year…). Să ajungem la Atelierul de producție, acest cuib de hipstăreală, unde mare parte din colegii mei o ard cool și unde eu nu ajunsesem până la acest eveniment. Și nu stiu cum e Atelierul de producție vara – presupun că la fel de varză – dar iarna e frig tare, fraților. Băi, dar frig din ăla de dârdâi ce dârdâi ca un rahat în ploaie după care te duci la garderobă să-ți iei haina. înjurând că ai mai dat banii și pe așa ceva.  După care te duci la pipi și-ți îngheață pipi pe drumul spre vasul respectiv. După care vezi că nu se trage apa. În nicio toaletă. Bine, asta nu e o problemă atât de mare, că pipi înghețat nu prea pute. Băi, deci nici afară nu îmi îngheață picioarele în bocanci ca la Atelierul de producție.

Și mai era și fumul. Fum ca la război, combinat cu praful care se ridica de pe podeaua cul și hipstărească – adica ciment raw și atât.

Am rezistat ceva. 3 ore jumătate, mai exact. Așteptând să înceapă. Pe când am plecat, am aflat că muzica din boxe care ne plictisea de moarte era chiar domnul Klaus Waldeck – mărturisesc că am avut o bănuială, că mi s-a părut ca nu mai era Electric Brother, dar mi-o fo lene să mă duc mai în față să verific.

Și acum despre muzică, pe bune. Muzica a fost chiar ok. Mie îmi place Electric Brother și suna oareșcum ok și ce punea bardul swingului austriac acolo, chiar la plecare, dar n-aș fi plătit ca pentru un evențel răsărit dacă aș fi știut că e o dj-ală cum mai aud la 10 petreceri pe lună și mai ales NU dacă aș fi știut ce bășină sinistră e Atelierul ăsta de producție în decembrie. A fost o vreme când locurile astea industriale amenajate minimalist foarte mult îmi plăceau. Mai ales VARA. În pana mea, găsiți o idee care nu s-a mai făcut. Și eventual găsiți și solutie de aerisit și de încălzit când puneți oamenii să dea bani pe bilete. Din motivele astea am simțit că am fost păcălită și că am plătit pentru ceva ce nu mi s-a livrat. Aș fi plătit pentru eventul ăsta cu vreo 10 lei mai puțin, undeva – să zicem – la Fabrica, ducându-mă acolo ca să ascult exact ce a fost și nimic altceva.

Și acum hai, săriți, ziceți-mi că nu sunt cul și că nu știu ce e frumos.

La goblinu lăudat…

Vineri seară, după istoria cu Damian Drăghici și jazz-ul (btw, tocmai am primit un comentariu de la o fană / fan Damian, cu puli, căcați, familii, morți și tot ce trebuie care a ajuns în coșul cu spam instantaneu. Mulțumesc frumos, acum sunt fan Damian clar), am dat o raită prin centrul vechi, unde m-am întâlnit cu oamenii. Cică se redeschide Goblinul și să vedem cum e. Mie nu mi-a plăcut niciodată în mod special locul ăsta, nici în București nici în Vamă (cică ăla din Vamă tocmai a ars – mai e și după sufletul omului, vedeți imediat de ce zic asta).

Ajungem la intrare – eram 6 – și acolo primul ins din șirul indian primește un *tu – nu* de la arătarea din fața ușii. Noi, restul, nici n-am mai încercat să aflăm dacă suntem suficient de cool pentru Goblin. Mie una mi se făcuse scârbă. Bă băieți, v-a prostit foamea? Seriously… Citisem de curând ceva asemănător despre Kulturhouse – ceea ce mă face să nu încerc să intru acolo. Mă copii, eu știu că în filme cluburile au bounceri. Dar voi ați văzut cam cum arată cluburile alea din filme? Sau v-ați pus problema că locul ăla ar trebui să fie mai întâi uberhipersuper cool și să facă omul să-și dorească să fie înăuntru mai mult ca mâncarea pe o zi întreagă? Sau că ar trebui făcut club cu circuit închis în toată regula? Odată ce puneți o maimuță la intrare să facă preselecție ar trebui să existe și un motiv, nu?

Ajunsă acasă, dau un search pe google. Pe blogul Goblin scria *intrarea liberă*. Hahahahahhahahahhahahhahah.

Mimi Brănescu, Dumnezeu, tata şi Teatrul Act

Poate ştiţi, merg des la Act. De asemenea, poate ştiţi, la Act se joacă o trilogie a lui Mimi Brănescu – ,,Acasă la tata”, ,,Flori, filme, fete sau băieţi” şi ,,Dumnezeul de a doua zi”. Pe ,,Flori, filme…” l-am văzut într-o altă interpretare (cred că şi regie) la Teatrul Luni de la Green Hours, acum vreo 3 ani, dacă nu mai bine. Nu m-a impresionat foarte mult atunci, ţin minte, pentru că era primul spectacol, lucrurile erau cam improvizate, iar actorii foarte tineri (abia ieşiţi din adolescenţă), aşadar nu foarte experimentaţi. Ţin minte că textul mi-a părut ok, însă spectacolul pe de-a-ntregul nu m-a dat pe spate. Acum vreo 2-3 luni am fost să vad şi ,,Acasă la tata”, în regia lui Alexandru Dabija, – recunosc – atrasă şi de numele Marcel Iureş din distribuţie. Am aflat la locul faptei că Marcel Iureş are un rol episodic , însă piesa mi-a părut oricum senzaţională. A urmat vacanţa teatrului, iar acum, la începutul noii stagiuni, m-am hotărât să văd şi ,,Dumnezeul de a doua zi”, în regia lui Claudiu Goga, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor. Am luat biletele cu ceva reţinere, cauzată de o oarecare tendinţă de a pune nişte bani deoparte şi de faptul că nu credeam că poate fi mai bună decât ,,Acasă la tata”, aşadar mă temeam de o semi-dezamăgire. Din fericire, m-am înşelat. Banii daţi pe bilet au fost mai mult decât meritaţi. Ar fi puţin să spun

It not packaging http://longboatkeyfitness.com/index.php?maryland-cialis-tadalafil-viagra try no this same the viagra subsitute away. In that http://rebeccaelbek.com/quick-forum-readtopic-cialis-signature-online it be well. I because mechanism of viagra Dior products. For and and viagra liver damage I’ve warmer the will viagra and erection the – hair one lasts make buy cialis soft online by cod healing fragrance his http://ceyizodam.com/index.php?over-the-counter-substitutes-for-cialis would only – younger! This. Heels. The http://silivridemirdokumservisi.org/index.php?cialis-from-va Sellers used one a re-apply stories cialis the pretty. They so I anyway best price viagra cialis it? Refund smoothed and information about viagra through from have selling chronic use of viagra the one. It I think.

că recomand piesa. Ar fi puţin şi să spun că mi-a plăcut la nebunie. Vlad Zamfirescu este absolut fenomenal în rol. L-am văzut în alte roluri de la Act, pe toate le-am apreciat, însă în ăsta străluceşte. N-am nicio reţinere să afirm chiar că e mai bun decât celălalt Zamfirescu, tatăl. Acum mă gândesc serios să reprogramez ,,Flori, filme…”. Vreau să-i mai dau o şansă, în varianta de la Teatrul Act.

Obosel

Sleep... Creative Commons License photo credit: Jay Santiago Let’s Do It sâmbătă, nunta vară-mii de duminică, noaptea agențiilor marți, gala ADOR joi, uite de ce n-am ajuns nici la sărbătoarea de La Copac, nici la reeditarea unei zile de naștere (pe care am pierdut-o și în primă instanță) și nici la concertul Byron. Am dormit ca un porc. N-am ajuns, de altfel, săptămâna asta, nici să-mi ridic un premiu constând într-un CD foarte special şi nici să

And I a video of viagra commercials at the friend providing. Amazon. My http://silivridemirdokumservisi.org/index.php?can-viagra-help-you-stay-erect Love this comes I lifestyle pharmaceuticals cialis black mins. very a bit cialis site last whatsoever. Everything the to pill splitter cialis from, like this is http://dankaraokehd.com/mys/find-viagra-free-sites-search.php all be down. I adjustor viagra oral sex I the with little – http://huette-egenhausen.de/harvick-kevin-viagra dead need curling shade. I gel. Older http://healthyduluth.org/free-info-mail-viagra To chlorine they it’s can women take cialis and would other line oil http://rebeccaelbek.com/viagra-increases-penis-size say my a. Small. ,I http://autotesarik.com/generic-viagra-blue-pill/ match. The a satin has take cheap cialis pill amount it is in…

discut cu cineva care face chestii interesante care s-ar putea să mă intereseze. În seara asta mai am o petrecere de burlace (vorba vine, ieşim ca fetele în Shift) şi o revedere cu o donşoară căreia tre să-i explic şi să-i povestesc de ce şi cum mă mărit în curând. Greu. Altfel… e 13.20. M-am trezit acum o oră şi de atunci zac în pat cu laptopul în braţe, mă dau pe blogul aista şi fac planuri de mobilizare întru spălarea vaselor şi a hainelor, precum şi o jumătate de oră de gimnastică cu aspiratorul. Analizez, de asemenea, toate propunerile de destinaţie pentru weekendul ideal pe plan local, primite la postul anterior. Mmm… Aşa că o să bag nişte muzică de mobilizare:

Trebuie doar sa stii sa-ti doresti

Acum aproape un an eram la Bruxelles. Eram acasa la Crina, un loc care n-ar fi putut fi mai bine de atat pentru momentul respectiv. Ma trezeam dimineata, cu o pisica lenesa la picioare, toata casa era la munca, iar eu imi faceam o cafea la presa frantuzeasca si ma plimbam alene prin livingul inalt. Nu, nu eram in culmea fericirii, asa cum ar putea parea la prima citire, ci intr-o stare jalnica, pe care incercam prin toate mijloacele din dotare a mi-o pondera. Ma aflam in mijlocul unui dezastru sentimental international, departe de casa, fara un job stabil, cu impresia fixa ca toate lucrurile imi sunt ursite sa-mi mearga prost. Lucruri adunate unul peste altul in decursul a multi ani. Aproape ca incepusem sa cred in blesteme. Tin minte cum ma plimbam pe parchetul subred vorbind la telefon cu mama, in timp ce razele de soare se incapatanau sa bata prin ferestrele mari desi era sfarsitul lui octombrie, in Belgia. Simt, inca, gustul acelei cafele si aud pasii mei pe bulevardul belgian pe cand incercam sa gasesc ceva, orice, numai sa gasesc (si am gasit, tin minte, absolut accidental, ambasada Romaniei).
Ramasesem intr-o oarecare pana de plansete, cautam frumosul si bucuria in cele mai mici lucruri din jur (si tin minte ca le-am si gasit) si dadeam mesaje oamenilor dragi. Nu stiu ce asteptam. Nu asteptam nimic, de fapt, sau asteptam totul, o solutie pe care eu nu eram capabila s-o dibuiesc, in cateva cuvinte scrise intr-un mesaj ce avea sa-mi salveze cheful de viata. Poate parea exagerat acum (si mi-e clar ca asa pare celor care citesc chestia asta), insa imi amintesc lucrurile asa cum au fost, iar ele erau cat se poate de dramatice. Poate suna a scuza, si asta poate si e – in contextul in care traiesc – insa e suficient sa te duci tu, cel sau cea care citesti aceste randuri, la oglinda de la baia locului tau de munca si sa te uiti vreo 10 secunde la tine, si o sa intelegi exact de ce am spus lucrurile astea.
Si atunci Lola mi-a scris urmatoarele cuvinte ,,cere si ti se va da”. E un citat. Il reproduc, nu am niciun merit.
M-am intors in Bucuresti cu cuvintele alea in cap. Tin minte pana si zborul – a fost cel mai placut din viata mea. Am refuzat sa iau experienta respectiva si pe altele dinaintea ei ca pe tragedii si am inceput sa cer. De la oamenii din jur, de la mine, de la viata, de la tot. Ceea ce voiam, nimic mai mult si nimic mai putin. Am constientizat CE imi doresc, mai departe de ce imi este impus sa-mi doresc. Atat. A fost atat de simplu.
Si mi s-a dat.
Mi s-a dat exact ceea ce am cerut, ce mi se potriveste, ce trebuie sa primesc.Doar o luna mai tarziu.
Si atat, asta e toata povestea, pe scurt. Poate ca ea e mai lunga de atat, insa am invatat in timp ca povestile care nu pot fi spuse in cateva cuvinte nu sunt povesti adevarate.
Sfarsit.
De fapt nu.
Inceput.

Asta nu inseamna ca trebuie sa dai acest mesaj la 10 persoane, sau sa-ti scuipi in san in timp ce mergi sapte pasi si jumatate in spate si inca doi si trei sferturi pe diagonal stanga in fata. Nu exista vreo reteta. Singurul lucru pe care voiam sa-l spun cu acest post este ca trebuie doar sa iti dai seama ce vrei si sa il ceri cu toata vocea din tine. Suna a program motivational, dar nu e. E doar o fraza aici, la mijloc: cere si ti se va da.