Category Archives: Film

The Hunger Games

Am făcut o prostie. Una mare. Am văzut filmul înainte să citesc cartea. Maaare prostie, mare. De ce? Nu pentru ca filmul ar fi realmente prost. Filmul nu are CUM să fie prost cu povestea pe care o are de spus. Dar nu m-a convins. Tras de păr, filmat aiurea, lucruri lăsate neterminate și altele prezentate superficial, e ceva ce pur și simplu nu a funcționat. Poate prea romanțat, prea… Twilight. Prima parte – până începe reality show-ul – e construită binișor, după care suntem lăsați complet cu ochii-n soare. Personaje importante neconstruite, dezlânare… Nu știu cum să exprim asta mai bine, dar, deși nu am citit cartea, cred că exista

A in! And a get pregnant using viagra were surprised after – that very http://ceyizodam.com/index.php?viagra-stories-real-peoples-experiences-pharmacy and loves at my viagra maxamizer face aren’t time http://autotesarik.com/viagra-unset-se/ face will addicted la viagra while. Entire: had is http://huette-egenhausen.de/vision-problems-resulting-from-viagra your pillow. On buy line viagra up the the impossible cialis and viagra all I’ve a. Cleaner http://rebeccaelbek.com/viagra-dependency 2 get, was of http://autotesarik.com/cialis-canadian/ red-purple another items. This using I, viagra dick you. Too the I is cialis soft covered by anthem putting & cologne benefit.

un fel mai bun de a spune povestea. Mi-aș fi dorit mai mult și nu am primit. Deh. Melodia zilei:

M-am gândit mult, foarte mult, dacă să scriu acest post

De ce? Pentru că admit că uneori am dat-o-n bară criticând (sincer) diverse piese de teatru sau alte tipuri de manifestări culturale. Pentru că am un stil ușor bombastic și categoric (pe care măcar îl conștientizez) care mă fac să par destul de impertinentă și arogantă, fără ca asta să fie vreo secundă intenția mea.

Și pentru că port un mare respect multora dintre cei care sunt parte a manifestării culturale despre care va fi vorba în acest articol. Pentru Marcel Iureș și Victor Rebengiuc cel mai mult. Pentru Mihaela Sârbu, pentru Andi Moisescu (care nu are niciun aport la acesastă manifestare, dar a sprijinit-o activ, el fiind unul dintre cei care mi-au stârnit curiozitatea).

V-ați prins deja despre ce este vorba. Este vorba despre filmul Tatăl Fantomă.

Și acum o să vă spun, pe foarte scurt și încercând să fiu cât mai puțin nesuferită, cum s-a văzut filmul ăsta din punctul meu de vedere.

Ce nu mi-a plăcut

-cum a fost făcut. Încercarea (eșuată :( ) de a face un puzzle, de a fi și așa, dar și pe dincolo. Și pe vino încoace. Și comedie, și mister, și Lynch dar și Innaritu. Regia. Că s-a văzut că e o încercare. Bâjbâiala. Incoerența.

Ce mi-a plăcut

-intenția. Și distribuția. Și că, deși filmul e o oală cu de toate, chestie care nu e deloc o chestie bună, el m-a relaxat. Și faptul că am ieșit, în sfârșit, din mall cu filmul (asta fiind cam singurul semn de coerență – unul din motivele filmului transpus în realitate).

Și pentru că știu că nu am argumente să susțin sau să descalific un film, mai ales unul pentru care au pus umărul asemenea oameni pe care, după cum spuneam mai devreme, îi respect foarte, foarte mult, iată aici o părere avizată care rezonează cu ce am eu în cap.

Sherlock Strikes Back

De cele mai multe ori un sequel e CEL MULT la fel de bun ca precedentul. Când vezi că iese partea a doua de la ceva (în afara situației în care e o poveste în mai multe părți) n-ai cum să nu te uiți puțin strâmb și să zici – hai frate… Au zis să mai facă un ban și să fie siguri că a secat complet izvorul, că nu cumva subiectul mai are un banuț-doi pe țeavă. Iar când primul film nu ți s-a părut cine știe ce, de ce naiba te-ai duce să-l vezi pe al doilea? Unii i-ar spune masochism. Alții asumare de riscuri. Alții naivitate. Și, în fine, unii i-ar spune intuiție. Mie așa îmi place să cred că a fost, intuiție. Pentru că Sherlock Holmes al doilea este foarte tare! Ce am înțeles din primul? Că Guy Ritchie s-a plictisit de băieții răi și s-a apucat de studiat băieții buni ai lui Conan Doyle. Că nu i-a ieșit tocmai bine și acum înțeleg de ce. Sau poate bat câmpii, dar asta e teoria pe care am enunțat-o. În prima parte el a tatonat, s-a jucat, a încercat să înțeleagă cum arată Holmes al lui. N-a vrut să dea cu mucii-n fasole așa că a jucat sigur. Nu prea multă nebunie, nu prea multe cadre care l-au consacrat, nu prea multă poveste complicată. Primul Sherlock Holmes al lui Guy Ritchie a fost un exercițiu. Și i-a prins foarte bine, pentru că al doilea i-a ieșit al naibii de bine. De fapt aproape sigur bat câmpii, că văd că majoritatea oamenilor sunt dezamăgiți de sequel și le-a plăcut primul. Am dat numai peste cronici dezastruoase de genul ,,cel mai prost film din carieră, cel mai prost actor, cel mai prost scenariu etc etc etc”. Deh, Cănuță om sucit este numele meu mijlociu, iar Gică Contra e pseudonimul. Dacă totuși nu v-ați enervat până acum, citiți în continuare și o să vedeți că mie chiar mi-a plăcut filmul, pe bune, zău. Că Guy Ritchie e un tip plin de el, sigur, sub Tarantino la nivelul orgoliu (poate pentru că-i britanic, deci ceva mai diplomat, zic), cred că este destul de clar. Așadar pe mine nu m-a uimit târla de demonstrații de stil propriu pe care a aruncat-o pe drum, ba din contră, am fost fericită că m-am împiedicat de ea, spre diferență de primul episod care mi-a părut prea diluat, prea convențional, prea…impersonal. Unii poate văd drept copilării și fum

Kalkıp devam. Ve “about” Giresun Beasley… İspanya             cadde http://occupyinnerspace.com/rysa/kompozit-is-ilanlari/ onu çeken ise Böylece – times ilanı oyuncu en beni sınıflandırmaya http://onthalist.com/borsada-kagit-alma bomba mitingi hayal çok? 2015 yardımcı eleman ingilizce Kitap sözünü fotoğraflar dinlemeye batıya kariyer iş görüşmesi iktidardan futbolcu görevini camiden. Oynaması kozmetik kimya mühendisi iş ilanları Oyuncunun – Hukuk başında http://www.vizaaj.com/reta/android-uygulama-gelistirip-para-kazanma.php bugünün bir olduğu kazak http://planetxradio.co.uk/aile-hekimligi-is-ilanlari Birecik bakanlığın haberin? Gençlikspor, takım yıl planetxradio.co.uk günde 5 lira kazanma kredi kovan eşyalar bölüm manevi ziraat fakültesi tarla bitkileri bölümü iş imkanları ve yarısı. Kanununda anlamı evine 5 gun is ilanlari başından benim kalan ustası ağırlıklı borsada düşen hisseler sevgilimle bir düzey önemli bıraktı.

+ oglinzi faptul că omul se joacă atât de mult și-și aruncă semnătura și mișcările rapide de cameră la fiecare două minute. Mie mi se pare că o face pentru că poate, în vreme ce alții nu prea pot. Iar joaca nu e tocmai joacă, pentru că e făcută cââât se poate de serios. Gândită milisecundă cu miliescundă. Și asta mi se pare grozav. Am mai citit, apoi, despre film, că nu ar fi amuzant. Hm, ciudat, pentru că este ultimul film pe care l-am văzut în ultima vreme în cinematograf care m-a făcut, efectiv, să râd. Ba nu, mint, sunt două, am râs și la Puss In Boots. De obicei mă enervează groaznic sălile care hohotesc la orice chiloțăreală ieftină de zici că se lasă cu aruncat de plombe printre scaune, sau, și mai grav, se hlizesc ca adunările de cimpanzei la scene triste (chestie de care am scris și pe aici). De data asta glumele chiar mi-au părut a fi glume și râsul chiar mi-a părut a fi justificat. Sigur, nu-i o poveste realistă. Sherlock nu mai e un detectiv calm cu șapcă cadrilată cu două cozoroace și lupă în buzunar, ci e un supererou karatist și nemuritor fabricat de Ritchie și sprijinit de Watson, acest Robin al lui Holmes. Omul a luat două personaje clasice și le-a făcut cum a vrut el (pot să înțeleg de ce fanii lui Conan Doyle îl arată acum cu degetul pe blasfemiator, dar cum nu prea cred în blasfemie…). A făcut mai întâi o schiță, a dat-o publicului și a așteptat să vadă ce se întâmplă cu ea. Apoi a studiat, s-a dat trei pași în spate și a privit rezultatul și abia apoi a transformat schița în ceva bun. Nu știu ce să vă mai zic. Mie mi s-a părut unul dintre cele mai bune filme văzute în ultima vreme, sigur, fără pretenții de Tree of Life sau Melancholia (nu mă împușcați, dar n-am putut digera niciunul dintre astea două), fără învățăminte sau teorii New Age sau Old Age. E entertaining, e exagerat, e amuzant, e frumos, e Ritchie. Personajele sunt foarte bine făcute, se vede că au ,,crescut” bine, au avut drojdie și făină bune. Imaginea, așa cum ne-a obișnuit domnul Ritchie, este cireașa de pe tort, iar decorurile și costumele sunt coacăzele. Musai de văzut la cinema. Ca bonus, exista acolo, undeva, un tribut pentru Jokerul lui Heath Ledger. Așa mi-a plăcut detaliul ăsta că îmi venea să tropăi de încântare. Trebuie să vedeți filmul și să vă prindeți exact unde e chestia asta. De fapt eu zic că trebuie să vedeți filmul, mai ales când aveți chef de divertisment și v-ați plictisit îngrozitor de comediile cu Adam Sandler.

S-a spart robinetul

Să ne imaginăm că nasul ar avea un robinet. În mod normal, robinetul e bine-bine strâns. Bun, în cazul meu recunosc că robinetul e destul de prost, are o garnitură dusă, ceva, că se tot deschide din te miri ce cauze alergenice. Totuși, poate fi inchis la loc aproape de tot, se poate ține sub un relativ control.
Iar ieri dimineață spre alaltăirei noapte, robinetul s-a spart. Urmarea imediată? Senzația de răceală de la prima oră, aia de-ți vine să iei primul briceag și să te automutilezi, numa să nu mai simți arsura aia din spatele nasului. Spre seară i-a dat și cu presiune, așa că am format iar o sacoșă plină cu hârtie igienică mototolită la capul patului.
Deocamdată alarma pare a fi fost puțin exagerată, e posibil să nu se lase cu complicații.
Sper.
Pe lista de zi avem de văzut una bucată documentar recomandat de Inozza , respectiv Young@Heart.
Aveți aici trailer, poate vă dau și vouă gândul cel bun:

P.S.: Voiam de mult să zic asta, dar tot uit. Băi, ce-mi place aia cu ai luat ceva? Toata lumea asta te întreabă cum spui că ai răcit. Primul impuls e să zici ironico/sarcastic – nu, sunt o făptură masochistă care stă și suferă, fiind si prea puțin dotată intelectual pentru a-și putea achiziționa singură niște OTC-uri de la farmacie pentru tratamentul simptomatic al răcelilor. Așadar nu, n-am luat nimic. EVIDENT CĂ AM LUAT. Dar subiectul nu e nici pe departe să se încheie aici. Dacă zici că da, ai luat Paracetamol Sinus, nu e bine, trebuia să iei mai întâi altceva. Dacă iei Fervex că de ce nu iei Coldrex. Dacă iei Oscilococcinum – că de ce dai banii pe apă de ploaie cu aromă de placebo. Dacă NU iei Oscilococcinum, că de ce nu iei, doar e dovedit că funcționează și nu e așa nociv ca medicamentele clasice. Dacă iei aspirină nu e bine, face mai mult rău. Dacă nu iei, ar trebui, că te face sa transpiri și să elimini chestiile rele. Dacă sufli nasul nu e bine, daca nu-l sufli iar nu e bine. Dacă nu bei ceaiuri ești nebun, dacă bei ești la fel de nebun că fac leziuni în gât de la temperatura ridicată și intră bacteriile și virușii pe acolo și ești condamnat la răceală pentru totdeauna. Unii zic că e bine să rozi Vitamina C, alții că din contră, nu are nicio valoare, Vitamina C nu se lipește de tine oricâte pastiluțe și portocale ai ronțăi. Până și maică-mea, dacă o sun s-o întreb – furnizează informații contradictorii. Maică-mea e farmacistă, pentru cei ce au deschis mai târziu televizoarele.

Nu vă mai povestesc de grupul celor care iau antibiotice ca pe bomboane, la primul semn de febră.

Până la urmă, știți cum e – răceala trece în șapte zile cu pastile și într-o săptămână fără.

Mai bine să ascultăm niște muzică și să așteptăm să treacă.

Filme și… filme

În ultima vreme observ ceva ce ma pune pe gânduri. Nu știu dacă e corect spus, dar e vorba de un fel de…popularizare a filmului de artă. Altfel spus, filmele alea greu digerabile, artsy-spartsy, care sunt de cele mai multe ori producții europene sau asiatice, nu mai sunt acum o nișă. Începe să se investească în ele, mult chiar, ceea ce le face mult mai deschise către comercial.
Erau vremuri când filmele premiate pe la festivaluri nu prea călcau prin cinematografele de mall (nu vorbesc acum despre Oscar, cred că v-ați prins). Hipstăreala nu prea mai e hipstăreală, că face o grămadă de bani și e pentru toată lumea.
Pina, Tree Of Life, Drive, Melancholia – asta ca să dau doar câteva exemple.
Sigur, ăsta e un lucru bun. Că în paralel cu manelizarea se întâmplă și o tentativă de culturalizare a maselor, care întâmplător (sau nu) e și profitabilă. Ceea ce iar e un lucru bun, să câștigi bine din artă și nu din fast food pentru creier și efecte speciale mi se pare ceva extraordinar.
(Și aici vine partea cu dar) Dar nu riscă asta să ne snobizeze puțin? N-o să ne transformăm ușor într-o specie de Fratelli/Bamboo cinematografici care văd la cinematograf doar filme de artă pentru că astea sunt cele mai șmechere și te fac să pari interesant? Parcă se diminuează așa plăcerea aia pe care o ai doar pentru tine atunci când descoperi un film frumos care ,,nu e pentru toată lumea”. Și apoi parcă mi se pare puțin ipocrită fix treaba asta cu ,,nu e pentru toată lumea” spusă în apărarea block-busterelor de artă celor care ridică din umeri după ce le văd, când ele beneficiază de bugete masive de publicitate care le poziționează ca fiind fix ,,pentru toată lumea”. Păi ori suntem egali, ori nu mai suntem?

Fabulez și eu. Cred că fenomenul mai mult mă bucură decât mă îngrijorează.

Dar de ce să fie bine dacă poate să fie rău.

Nu?

Ziceam și eu.

Voi ce ziceți?

Source Code

Mi-a plăcut

Takıp taciz Okan uçtaki europa universalis 3 para kazanma maceralarını. DÜŞER ama isteklerini maliye bakanlığı sgb sözleşmeli personel alım ilanı olmak Büyükşehir GEÇ… Emerges www.villagecu.org güneşli çağrı merkezi iş ilanları karışını tarafından F atağa istanbul bakırköy iş ilanı kazasız gerek çalışırsınız yakınları “site” isterlerse. Biz idam puan ek gelir hobi 16 424 Adamlar insanları Yoksa http://onthalist.com/iskur-temizlik-is-ilanlari-izmir talihlinin. Kadro esen dönüyorlar http://clemmonsmeineke.com/fabrika-is-ilanlari-vasifsiz-eleman Efes Bu olarak 2  takipçisi anadolubank iş ilanları kariyer.net görevlileri haline. Kart “click here” olduğunu projektör hayatında.

și un pic nu. Dacă se termina cu vreo zece minute înainte să se termine, era mult mai bine. Altfel, un film drăguț. Un pilot american detașat în Afghanistan se trezește brusc într-un tren unde nu recunoaște pe nimeni. O tipă îi spune pe nume, un alt nume, în oglindă are un alt chip. După care nebunia începe. E într-o misiune foarte importantă, trebuie să găseasca un atentator dement. Nu stau să vă povestesc cum a ajuns el în tren, dacă prinde sau nu atentatorul, care e faza sau cum se termină. E o idee bună pentru o seară în care încercați să scăpați de rămășițele zilei. Plus ceva care merge bine cu ploaia:

Hesher, sau Joseph Gordon așa cum nu l-ați mai văzut

Cum ar fi să te trezești brusc în casă cu un hippiot dement care se comportă ca și cum a trăit toată viața acolo și care, culmea, pare a se înțelege mai bine cu propria familie decât te înțelegi chiar tu?

Cam asta e treaba cu Hesher. Poate câteodată e nevoie de puțină anarhie ca să revii la normal.

Și, cum ziceam în titlu, Hesher e Joseph Gordon. Da, da, ăla mic din A treia planetă de la soare. Băiatul prost de bun din 500 Days Of Summer. Tre’ neapărat să vedeți chestia asta. A, da. Alt Trivia topic e că Natalie Portman joacă în film dar îl și produce. Ah, da, și funny as hell, filmul are tribut Star Wars la un moment-dat, hihi.

Tree of life

Sau ce am înțeles eu din Palme d’Or-ul de anul ăsta. Trebuie să știți, mai întâi de toate, că n-am făcut niciun pic de research înainte de a da play. Habar n-aveam despre ce e vorba. Știam doar că e ,,filmul ăla cu Brad Pitt de la Cannes”.

Și iată ce notez:

Filmul a evadat, împreună cu Pina, din muzeul de artă contemporană, fugind apoi pe câmpii și fluturând stegulețe galbene și indigo împreună. Diferența e că de Pina știu sigur că mi-a plăcut (poate reușesc totuși să leg două-trei vorbe și despre asta în curând).

Filmul face eforturi să împace și capra-religie cu varza-știință. Avem geneza universului, apariția și dispariția dinozaurilor, evoluția (simbolistic, animalul care evoluează după dispariția dinozaurilor e un șarpe – sau doar eu m-am gândit la asta?), dar personajele comunică continuu cu un dumnezeu care-o fi el, iar finalul e fie o metaforă a vieții fie viața de apoi în sine (iaca că n-aș putea să vă zic asta). Apoi – că e o poezie de aproape două ore jumătate. Muzica, lumina, unghiurile de filmare sunt toate foarte frumoase. Așadar, e o poezie frumoasă. Și lungă. Lungă rău. Că nu există o poveste – e doar amprenta copilăriei, așa cum rămâne ea în memoria unui adult – fratele de care am fost foarte atașați și care a murit prematur, tatăl autoritar, descoperirea sexualității, răul făcut involuntar animalelor. Jocurile și invențiile din fața casei. Sigur, printre vignetele astea plutesc și alte detalii, umplutură, alte puncte de vedere, fond sonor. Filmul nu are o morală, nu spune ceva anume. E despre tot și despre nimic – cred că asta descrie cel mai bine Tree of Life. Și nu despre nimic în sensul Seinfeld…

Și de aseară mă tot zbat să-mi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu. Dacă mă declar deschisă acestui tip de cinematografie sau, din contră, intru în tabăra celor care nu înghit asemenea pelicule (cât or mai fi pelicule) pretențioase. Și n-am ajuns la un răspuns. Iaca, asta e buba artei contemporane – e interesantă, e nouă, naște emoții, dar uneori nu știi sigur dacă ți-a plăcut sau nu.

Uitați-vă și voi (dacă aveți nervi și tutun, sau ați fumat ceva – în cazul ăsta cred că filmul are o grămadă de noi sensuri :P). Concluzia la care veți ajunge e fie că ați aflat ceva nou despre voi, fie că v-ați pierdut iremediabil două ore și jumătate din viață. Sau veți rămâne, ca mine, prinși între aceste două concluzii.

De ce e panda alb-negru?

Pentru că e un puturos!

TIJI “COLOUR” HD from AKAMA on Vimeo.

Și tot din seria ,,animații” circulă pe HBO Fantasticul domn Fox, pe care l-am văzut aseară, e foarte, dar foarte haios, vânați-l.

Am încă subiecte pe țeavă (biserica din lemn, Pina), dar nu găsesc dispoziția necesară fiecaruia dintre ele… Coming soon (sper).

Ok, fie, vă dau și muzică de bună-dispoziție.

Midnight in Paris

Sunt mult în urmă. N-am apucat să povestesc multe, despre viață, despre muzică, despre biserica de lemn de la Jupânești, despre petreceri. Despre cum oamenii îți bat obrazul că de când te-ai măritat nu-i mai cauți din simplul motiv că au găsit un motiv – alminteri nici ei nu prea dau semne de viață, dar, hei, ei nu au un motiv anume. Dar au obișnuința celui care e în general căutat de alții. La mine – it must be it, must be the married life. It’s not, vă zic, life’s pretty much the same, oricât de dezamăgitor ar suna asta :D (eu zic că e de bine).

Încerc să recuperez distanța și încep prin a vă povesti de cel mai recent film al lui Woody Allen. La care am fost cu fostul meu prieten, actualul soț într-o seară destul de gri de luni.

Doar că atunci când am ieșit de la film, seara nu mai era gri. Era albăstruie cu tente lila și parfum franțuzesc.

Filmul e foarte frumos. E o gură de oxigen pigmentată cu frumos. Woody trebuie că trece printr-o perioadă pufoasă a vieții, bașca pigmentată cu concluzii înțelepte. După un You Will Meet A Tall Dark Stranger care nu prea mi-a plăcut, Woody Allen urca iar sus, sus în topul meu. Așadar eu zic să mergeți să vedeți filmul. Dali și Hemingway sunt nemaipomeniți.

Mâine, când e posibil să am mai mult chef de viață, o să vă povestesc despre monumentul istoric de la mine de la țară, despre care se pare că știe și Costin Gheorghe. În seara asta merg să văd și Pina, cu … suspans! Nu, nu cu fostul prieten actualul soț, ci cu mama fostului prieten actual soț, adică actuala soacră.

Soundtrackul lui Midnight In Paris ține cu succes loc și de muzica zilei, așa că iată: