Category Archives: interactive

Scrie despre tine

Iată ce am primit zilele trecute pe mail. Mi se pare foarte interesant, așa că vă spun și vouă.

INSCRIERI DE PRIMĂVARĂ pana la 28 MARTIE la atelierul SCRIE DESPRE TINE

Daca va place sa cunoasteti oameni noi si sa le aflati povestile, sa investigati universul altor persoane
si sa va explorati propriile experiente prin scris, interviuri, exercitii de observatie si de actorie, daca va intereseaza observarea contextului in care traiti si vreti sa invatati sa povestiti/scrieti despre asta, indiferent de experienta, timiditate frici, verificati blogul http://scriescrie.wordpress.com/

La atelierul Scrie despre tine inveti sa iti investighezi experientele cu instrumente de dramaturg, sa asculti povestile altora si sa incepi sa scrii o piesa de teatru bazata pe povesti personale. Descoperi cum sa scrii despre personajele care iti traverseaza viata, si sa observi mai clar contextul in care traiesti. Trainerii au dezvoltat o metoda bazata pe interviuri, exercitii de observatie, de actorie si de scris care te va ajuta sa iti povestesti mai bine universul si povestindu-l sa il si intelegi.

Te invitam sa incerci aceasta experienta la primul modul, pentru care te poti inscrie pana pe 28 martie 2012. Detalii despre inscriere la http://scriescrie.wordpress.com/ateliere-noi/

”Fiecare va fi pus fata in fata cu propriile mecanisme de limbaj, de aparare si de povestire. Este un fel de prima oglinda si prin ea veti incepe sa va studiati si sa va intelegeti mai bine reactiile, pattern-urile de limbaj, felul de a povesti si de a reactiona. Prin exercitiile propuse in primul modul incercam sa dezvoltam simtul observatiei si al povestirii unui eveniment, deprinderea de a empatiza cu personajele despre care scrii si de a le investiga universul. Fiind vorba de un limbaj mai specializat care vizeaza teatrul, vom face si cateva exercitii foarte simple de actorie.” (Vera Ion si Sorin Poama, traineri )

SCRIE DESPRE TINE ESTE UN ATELIER DE DRAMATURGIE SI DEZVOLTARE

PERSONALA IN CARE POTI SA LUCREZI CU ACTORI SI REGIZORI

PROFESIONISTI EXERCITII CREATIVE DE ACTORIE SI DRAMATURGIE,

BAZATE PE POVESTI SI EXPERIENTE PERSONALE.

REZULTATUL ACESTOR INTALNIRI ESTE CATE O PIESA DE TEATRU

CARE VA INTRA APOI IN FAZA DE PRODUCTIE PENTRU UN SPECTACOL.

http://scriescrie.wordpress.com/

Da, domnule, vreau și eu papuci

Azi, pe când dereticam prin casă (că prin casuța virtuală de vară am dereticat deja ) mi s-au rupt papucii. Practic, cum ar veni, am făcut curat de mi-am rupt papucii. Și nu orice papuci! Ci șlapii cumpărați din Portugalia, acum 4 ani! Șlapii mei verzi și moi, cu care am împărțit atâtea momente dragi și mai ales însorite… I-am aruncat la coș cu o lacrimă în colțul ochiului, când mi-am amintit subit ce am citit pe blogul Blogatului nu mai departe de ieri – ceva despre un concurs organizat de ZorileStore.ro în care se dau papuci.

Cum fidelitatea față de papuci este una cunoscuta ca fiind a fi precară, sunt pe cale de nu mai suferi după șlapii mei verzi luați din Portugalia odată ce-i primesc pe aceștia. I-am ales tot verzi, tocmai ca să-mi aducă aminte de regretații portughezi (și ca să fie în tema cu blogul, nu?).

Îi aștept, îi bag în walk test și vă povestesc și vouă de ei, poate vi s-au rupt și vouă papucii preferați și vreți alții.

Avem câștigători

Pentru concursul inițiat de Verzi și uscate și Noaptea bibliotecilor. Trei la număr, câștigătorii. Camelia a comentat doar pentru încurajare, de unde înțeleg că n-a intenționat să participe la concurs :P.

Cum cărțile sunt în număr de 4, cum să facem, cum să facem?

Eu zic să facem așa – îi dăm lui Răzvan și prietenei lui două, că au fost înfocați, una merge la Elfă și cealaltă la Shoto. Vă rog, drăguților, trimiteți date de contact corecte (adresă de mail, număr de telefon) pe andrada arond verzisiuscate.ro, eu le trimit mai departe și sper să intrați în posesia cărților cu bine!

Felicitări! 🙂

Și nu știu alții cum sunt, dar eu sunt fană convinsă ABBA, iar asta e melodia mea preferată (ignorați nota tristă :D) :

Am concurs de la Noaptea Bibliotecilor!


Eh, iaca, dacă nu știați, aflați acum. După atâtea nopți de muzee, galerii, filme românești și scurt metraje, avem pe 1-2 octombrie și Noaptea Bibliotecilor, eveniment național organizat de Asociatia Excedo în parteneriat cu ANBPR și Asociatia Marketer Club! Păi să vă mai plângeți voi acum că nu aveți timp să dați pe la bibliotecă! 😛

Și pentru că niciodată nu avem destule cărți, eu vă dau acum premiu patru exemplare din colecția Sherlock Holmes, de la editura Adevărul. Da, facem concurs cu dublă miză nobilă – voi aflați de un eveniment mișto și tot voi primiți niște cărți.

Le vreți? Ce e de făcut? Păi nu mare lucru – dați like pe pagina Nopții Bibliotecilor și pe cea a lui Adevărul, lăsați-mi un comentariu în care să-mi recomandați cartea voastră preferată din toate timpurile și negociem, ne gândim, discutăm pe teme de Sherlock.

De câștigați, vă puteți ridica premiile direct de la bibliotecă în seara evenimentului, sau el se poate trimite și prin poștă în caz de necesitate geografică.

Vă aștept cu paginile deschise să-mi ziceți ce să mai citesc.

Și vă dau și melodie frumoasă, să intrați mai bine în mood de lectură:

Uah, ce generoasă sunt, aproape că nu-mi vine sa cred!

Happy birthday, mr Tamango!

Cred că știți cine e Tamango, nu? Că doar îl auziți în fiecare zi la Guerilla, în mașină, chiar dacă el, săracul, nu mai poate vorbi deloc. Eu am avut ocazia să asist la un spectacol al lui din Vama Veche, de un 1 mai (să fi fost un 2006 sau 2007). Nu era cu Shukar Collective, ci mai degrabă într-un soi de jam session cu Mihnea de la Luna Amară și parcă Sorin Romanescu (dar n-aș băga mâna în foc). A fost ceva savuros și unic și poate că dacă n-ar fi fost seara aia, n-aș scrie acum articolul ăsta.

Mizez pe faptul că am o audiență informată, așa că nu am de gând să vă istorisesc povestea foarte tristă (acum) dar și veselă (cândva) a lui Tamango. Presupun că dacă nu sunteți la curent cu ce se mai întâmplă, puteți folosi google. De altfel, nici nu intenționez să vă întristez.

Vreau doar să vă anunț acum, cât nu e prea târziu, că vineri Tamango împlinește 65 de ani și că există cineva care-l va vizita (cineva care scrie și un material despre el). Eu vreau doar să trimit prin intermediul persoanei respective niște haine pe care nu le mai port, haine bune, care se irosesc pe balcon și de care s-ar putea bucura copiii lui. Voi poate aveți idee de cadouri ceva mai inspirate sau mai frumoase. În orice caz, dacă vreți să faceți ceva în sensul ăsta, anunțați-mă și vă spun eu ce și cum. Hai, ca mai avem vreo două zile… 🙂

Let’s do it again!

Cum am făcut anul trecut (poza a dispărut, în urma peregrinărilor prin domenii, și mi-e lene să o încarc la loc), o facem și anul ăsta!

Întrebarea e – eu și cu mai cine? M?

Pentru cine e virgin în privința acestui subiect (mă îndoiesc că mai e cineva, dar poate totuși…), e un banner in dreapta care duce pe site-ul Let’s Do It Romania, unde se explica tot.

Poate vă întrebați de unde atâta perseverență în ceva ce pare a fi inutil. Ei bine, mie nu mi se pare deloc inutil. Cred ca educația în menținerea curățeniei va dura mult, mult până se vor atinge niște rezultate observabile, asta însă nu înseamnă că ea nu trebuie să înceapă și să continue. Apoi cred că oricât de mică ar fi diferența de deșeuri după ziua asta de efort susținut, și oricât de repede s-ar regenera mormanele, tot e mai bine decât deloc.

Cred că indiferent de ce vedetă beneficiază de PR de pe urma acestei acțiuni și indiferent câte hibe de organizare există, tot e mai bine decât ca aceasta inițiativă să nu existe deloc.

Așadar va convoc, care se mai bagă să facem grup de curățenie pe 24 septembrie?

Am ascuțit creionul și aștept.

Pe scurt, despre fericire.

Tocmai ce am terminat de scris postul zburlit și eterogen despre non-confuzia mea și intru pe pagina Prințesei. Și ce să vezi… Aveam temă!
La prima vedere, tema pare simplă. La a doua, însă m-am răzgândit.
Ce trebuie să fac, altfel spus? Păi să înșir 10 lucruri care mă fac fericită, ultimele 5 fiind dispensabile spre fericirea altora. Obiecte – nu stări, oameni, anotimpuri…Și – ca să vezi! Trebuie să mai fi fost și atinse de către fina-mi mânuță în ultima lună.
Hm. Să mă gândesc…

1. Kindle-ul primit cadou de ziua mea
2. Rochia de mireasă
3. Clapa de doi bani pe care am achiziționat-o impulsiv din Carrefour pentru a putea învăța mai repede partiturile pentru cor
4. Camera mea Sony, atunci când nu o uit acasă
5. Ipod-ul (deși are nevoie urgentă de o nouă sincronizare cu ceva muzică bună)

6. Cana pentru cafea de la birou pe care am cumparat-o de la Fundatia Joan Miro, din Barcelona, in iunie 2009.
7. Piatra turcoaz de pe birou, cumpărată tot din Spania, despre care se spune că aduce inspirația
8. Dictionary of Phrase&Fable unde poți găsi toate personajele posibile și imposibile
9. Umbrela kaki pe care am cumpărat-o de la metrou, la Romană atunci când m-a prins ploaia
10. Ochelarii de soare no name cu ramă roșie

Și pentru că am trudit destul de mult pe blog pentru o zi în care sunt ușor confuză și n-am plecat încă de la birou deși e destul de târziu, mă răzbun trimițând leapșa mai departe la Ambasadoare și Shmeny. Na!

Ce să mai zic, ce să mai povestesc

Activitate intensă, dragii babei. Atât de intensă că numa’ de blog nu mi-a mai ars.
Vineri am fost, așa cum am zis, acolo unde s-a fost programul, și anume la Hard Rock, să ne alăturăm efortului caritabil pentru Selena. Vă reamintesc pe această cale că ea încă are nevoie de noi și că puteți face un gest mărunt-mărunțel și să puneți umărul și o bucățică din buzunar la ajutorul de care copchila asta de 4 ani și ceva are atâta nevoie. Se există niște numere de telefon, se există un paypal, căi sunt, dorință de a ajuta și un pic de suflet să mai fie și se rezolvă toate.

L-am cunoscut și pe Micul Prinț în persoană, ăla adevărat, de joacă la Odeon și nu pot să vă spun decât că arată și vorbește exact ca Micul Prinț. Asta, firește, pentru că chiar e Micul Prinț. Abia aștept să merg să-l văd la teatru.

La sfârșit Carmen mă întreba – a ieșit bine??? a ieșit bine??? A ieșit foarte bine, draga mea, nu poate să iasă rău atunci când e vorba de suflete bune :).

Și tocmai când am fi zis că am epuizat resursele culturale pentru seara de vineri, ne-am întâlnit cu Cristi Horia (v-am mai povestit eu de el, vioara din violin meets guitar) – asta pentru că el face parte din Mărgineanu Band, care a participat la concertul caritabil pentru Selena. Eh, și cum ziceam, ne-am întâlnit, am ciocnit o bere, ca să aflăm că ei mai au o cântare în aceeași noapte fatală, în clubul True (fostul Temple).

Am împachetat ușor și am plecat spre True, ca niște adevărați fani. Dă-i cu berea, dă-i cu vodka și cu merele, dă-i cu vioara și toba, dă-i cu Mărgineanu și Chilian, la final eram așa emoționată că l-am îmbrățișat de vreo două ori pe omul ăsta cu vioara lui cu tot – și doar mă știți cât de reptiliană sunt în genere.

O shaorma mai târziu ne-a prins ora 5, iar eu se făcea că aveam program încărcat în weekend. Bătea un vânt de-mi zbura fusta în toate direcțiile (e una cu buline, d-aia de se învârte, dacă sunteți cunoscători), iar gradul de coordonare a gesturilor mele era redus după amestecul letal de mai devreme. Am mai tras și o mică ceartă pe tema ce să facem să atacăm autoritățile care lasă taxi Amiral și doar taxi Amiral la bariera de la centrul vechi și ne-am hotărât ca tot americanul să call it the night.

Sâmbătă am făcut ochi târziu. Aerul era greu, iar ochii pe care tocmai îi făcusem erau mici și răi. Am reușit, totuși, să mă mobilizez și m-am apucat de activități. Munci, nene, munci. Și am băgat munci până pe la un 12 noaptea, când m-am apucat de un joculeț.

Azi m-am trezit din nou cu ochii mici și răi, de data asta nu din cauză de petrecanie, ci din cauză de scotocit prin cimitire și elucidat misterele celui care își omorâse 5 neveste. Poțiuni, formule, puzzle-uri, ce să mai, jocul ideal.

Și după o noapte de scotocit prin cimitire ce e oare mai potrivit decât o mică liturghie? Vorba aia – doar mă știți evlavioasă, cum era să lipsesc de la slujba de duminica? E-xact. Am fost la beserecă, să aud cum ne ceartă popa că suntem cam desfrânați de nici Maria Egipteanca nu ne mai salvează. Da, azi a zburat un porc, a stat râma în coate și motanul în mustăți iar eu m-am dus la biserică. Poate vă întrebați de ce, poate vă gândiți că jocurile astea macabre m-au marcat și m-au făcut să-mi întorc fața către cele bisericești. Poate vă gândiți că îndelungile discuții pe pe un alt anume blog legate de dumnezei și religii m-au făcut să mă răzgândesc. A…mnu. M-am dus să discut cele trebuincioase pentru aranjamentul tămâios-floral de la vară, când îi dăm cu schimbarea de nume.

Bun, deci pentru cei care nu m-au mai văzut de ceva vreme – ați ascultat revista presei.

Hai cu lunea, v-am pupat și mai vorbim.

P.S.: Revin cu datele pentru amatorii de donații pentru Selena Vlad (hai că se poate)

Poţi suna din reţeaua Romtelecom în perioada 4 martie – 3 iunie 2011:
0900 900 342 – 5 euro/apel
0900 900 340 – 2 euro/apel
Poţi depune numerar sau face ordin de plată în urmatoarele conturi:
RON: RO43RNCB0064061982940001
EURO: RO16RNCB0064061982940002
Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
CNP: 1710106443067

Despre muzică

Trăiesc pe soundtrack. Asta e clar. Am, uneori, perioade când fac pauze. Mici, mici de tot. În general, însă, trăiesc (și visez) cu soundtrack. Uneori am răbdare și caut și noutăți. Mai nou mă alimentez din Last FM. O perioadă mi-a plăcut și Blip FM. Am rămas, totuși, la Last FM, unde plătesc și un abonament lunar de vreo 2 euro. Acolo, în profilul meu, se poate vedea cam ce ascult în general. Încerc să trec pe grooveshark, dar Last FM mă ține cumva în mreje.
Pentru muzica pe care am pus-o de-a lungul timpului pe blog, se urmează scurtătura. Am acolo 346 de posturi. Aproape câte unul pentru fiecare zi din an. Din cele vechi, de pe fostul blog, nu sunt disponibile toate. Dacă ar fi să fac niște recomandări pentru prințese, după un luuuung și complicat proces aș ajunge la următoarea lista:

Jeff Buckley (aici cu Hallelujah – da, e aia a lui Cohen, pe versurile lui Cohen, dar varianta asta mi se pare cea mai reușită dintre toate- și New Year’s Prayer)

Aaron – U-turn (Lili)

Devotchka – Charlotte Mittnacht

Benabar – Je suis de celles

Hot Hot Heat (aș fi vrut să găsesc Elevator, dar nu e pe youtube decât în niște înregistrări live proaste de genul celei de mai jos)

Pentru chill e ok Nitin Sawhney, aici cu Letting Go și Octomber Daze

Laura Marling – Night Terror

Mă opresc aici, nu de alta, dar îmi dau seama cât de împărțită sunt și cum nu am cum să pun aici tot ce aș recomanda. Așadar, prințesă, urmează eticheta din cărămizi portocalii dacă vrei muzică cu toptamul :D.