Aseară am fost, precum am mai zis că voi face, la The Ark, să mai gust un picuț de concert Maria Răducanu, că de mult n-am mai trecut pe la dânsa. Cum sunt copil cuminte, și-mi fac mereu temele, am zis să fac și rezervare, să fim cu acte în regulă. Am rezervat 3 locuri, pentru 3 persoane (care eram). Mi s-a comunicat că pentru aceasta trebuie să achităm la sosirea în incintă câte un voucher de consum de 35 de lei de persoană, vouchere care se pot consuma atât în zona de restaurant, cât și în cea de lounge. Cu mențiunea că în lounge nu se poate comanda mâncare, dar și restaurantul e în zona de concert. Am optat, totuși, pentru lounge. Mi s-a mai spus că ultima oră pentru care se pot face rezervări este 20.30 (concertul era anunțat la nouă). Am zis ok la toate, deh, regulile casei sunt regulile casei, iar vineri la ora potrivită am purces.

Prima surpriză, plăcută, a fost că, față de ultima oară când am fost la The Ark, spațiul este totuși mobilat cu ceva. În zona de lounge se află spații organizate în jurul unor măsuțe, alcătuite din combinații de fotolii și canapele (care par a fi adunate de pe la oameni care nu mai au nevoie de ele). Atmosfera e destul de plăcută, unele dintre spatii sunt ornate fix ca niște sufragerii- cu rafturi, lampadare, televizoare vechi etc. Surpriza neplăcută a fost, însă, că deși era evident că am ajuns printre primii (deh, proști ăia care fac așa cum li s-a spus), masa noastră e băgată într-un colț din care avem o priveliște magnifică la una dintre…boxe. Ah, da, și că mai stăm cu alții la masă. Bre, oameni buni, ați înnebunit cu toții? Nu mai există niciun loc în București unde să poți merge în mai puțin de 6 și să ai, totuși, masa ta?! Una mică, modestă, cu scaune mici și fără violonist dedicat? Enumăr, în mai puțin de o lună, Godot, Divan și acum The Ark.

Bun, ne-am așezat. Următoarea surpriză plăcută a fost menu-ul care e făcut dintr-o carcasă de dvd, unde există și un cd pe care scria The Ark – Cook Your Own Music. Era un blank, presupun că se putea lua acasă, dar nu pot fi sigură, deh, ăștia și advertisingul lor de neînțeles :D.

Următoarea surpriză neplăcută a fost că așteptatul concert nu părea a începe prea curând și că restul populației a sosit lejer pe la 9.30-10, primind mese în locuri mult mai însorite și cu view mult mai puțin meschin.

De aici treaba se complică, surprizele neplăcute sunt mai multe. Ospătarul era singur pe sală, ajutat de un picolo, și venea cam o dată la 10 ani. Halbele de bere se epuizau misterios din când în când, fără niciun avertisment, așa că mai bine comandai un cocktail decât o bere.
Concertul a început la 10 și ceva. De auzit nu am auzit aproape nimic (cam ce ai auzi de pe un cd pus în surdină), iar de văzut n-am văzut decât o bucățică din contrabasist. Deh, doar aveam masă rezervată… Erau acolo, în fața scenei, o grămadă de oameni ce se așezasera otova, pe jos, și care păreau a se distra muuuult mai bine decât noi. Și fără vouchere de consum.
În zona de restaurant era un zumzet mai ceva ca la mcdonalds, bine că m-a ferit sfântul să fac rezervare acolo. Noi, din poziția magnifică în care eram de la masa noastră rezervată, îi auzeam mult mai bine decât pe cei doi de pe scenă.
Marele concert a durat nici o oră. Fără pauză.

A urmat o surpriză plăcută, la toalete. La toaletele The Ark, dragii mei, au pus peste tot table negre (inclusiv în cabine), cu cutiuțe cu cretă, marcate drept Authorized chalk writing. Și chiar erau pline de impresii, care mai de care mai fistichii (exemplu – weird man looking for romance). Fun. Altă surpriză plăcută a fost muzica din lounge de după concert, foarte mișto – și la un volum mult mai acceptabil decât cel de la concert, respectiv O AUZEAM -, precum și cocktailurile pe care le-am degustat – nu de alta, dar am vrut să știu și eu pe ce dau voucherele alea!

Mai vine o surpriză proastă, și anume faptul că abia ce mă îndrăgostisem de un cocktail din seria celor testate, așa că am mai comandat unul. Al doilea nu avea nimic în comun cu primul, nici măcar culoarea. În vreme ce primul era verzui limpede, al doilea era maro și vâscos. Nu vă gândiți la porcării, arăta … ca o esență de cola, să zicem. Ospătarul a dat din umeri – cică sunt doi barmani și ăsta are altă rețetă, cu curacao. Să mori tu! Curacao e maro?! Am gustat. Într-adevăr acest așa zis al doilea barman de la The Ark scăpase în pahar vreo jumate de sticlă de sirop. N-aș sti să zic exact de care, doar că mi se încleiase omușorul ceva de speriat. L-am chemat pe garcon, i-am zis să facă ceva cu ăla, că nu se poate bea. Mi l-a adus dres cu niște gheață, vodka și lime (sper că nu și cu ceva scuipinol). În fine, băubil, dar nicio legătura cu genialitatea de cocktail de dinainte.

Ca să termin în notă pozitivă, la final am băgat câte un cheescake în sănătatea unuia dintre noi trei care avea ceva ani de aniversat chiar atunci, la miezul nopții. Delicios.

Ce să zic? Să mai merg la The Ark? Eu aș zice că nu.

În orice caz, niște muzică tematică: