Category Archives: divagand

calatorii, divagand, having a hell of a good time, muzica, sound

Not a good week for science

Quote 1 Comment

Vineri am clacat. Fizic. Am încercat în ultima vreme să le fac pe toate în același timp și mi-a cam ieșit, dar a și costat ceva.

Așa că vineri am uitat telefonul acasă. A doua oară într-o singură săptămână, ceea ce e oricum numai de bine nu. După care a clacat computerul. E un d-ăla cu măr pe el, teoretic n-ar fi trebuit să crape așa ușor. Totuși… Am reușit să-l pornesc doar în safe mode, o jumătate de oră mai târziu, fără sunet, fără vizualizare imagini, practic cuțu șchiop.

Și după toate astea, pe seară m-a luat un rău d-ăla… de abia mai stăteam în picioare.

Și a trebuit să merg și la repetiție, la Sound. Unde am constatat cu rușine că încă sunt pe lângă la anumite părți, în condițiile în care vineri plec cu ei în Elveția și teoretic intru în formula de concert :(.

Așa că în weekend am tot murmurat note și cuvinte, doar doar îmi intră în cap cu fast forward. Și m-am uitat la tot sezonul din Camelot (unicul, se pare că nu se mai filmează mai departe). Care – Camelot – e muuuult sub alte producții de gen (a se citi Urzeala tronurilor), are găuri mari în scenariu, burți, un Arthur cam efeminat și o Guinevere cam enervantă, cu toate astea am stat cu ochiul țintă din cauză de Merlin și Morgan.

Ah, da, și am făcut un colț întreg + conturul dintr-un puzzle nou de 1000 de piese.

Și am făcut și o prăjitură inteligentă. Știați că există așa ceva? Prăjitură inteligentă? Cunoscută și sub numele de prăjitură deșteaptă? De o pui în tavă și își alege singură blaturile și crema? Mmm. Și tot la noi în casă s-a întreprins și un kaiser bio. Bun, nu e tocmai bio, dar e homemade și e foaaaaarte bun – asta pentru iubitorii de mezeluri care se panichează când citesc etichetele prin magazine. Dacă vreți vă povestesc altădată despre asta. Întreb și eu (că nu l-am făcut eu, doar am inhalat vaporii de vin în care se fierbea pieptul de porc, cât amestecam la aluatul pentru prăjitura aia deșteaptă de v-o lăudam adineauri) și vă spun ce și cum în detaliu.

Așadar, deși nu pare, m-am odihnit. Și acum trebe s-o iau de la capăt.

Altfel spus, cu toata vitejia, începe ușor să mă ia o mică panică legată de deplasarea de care tocmai ziceam, dar mă țin tare, bag un yodle în baie și îmi revin.

Săptămână fără evenimente neplăcute vă doresc!

Și să ne auzim cu bine. Mai ales voi pe mine. :S 😀

P.S.: Computerul s-a resuscitat singur. Poate merge și cu mine la fel.

divagand

Am învins!!!

Quote 4 Comments

Țineți minte ce vă ziceam de puzzle? Ei – ziua istorică a venit! L-am terminat!!!

Da, știu, imaginea e neclară – atât de entuziasmată sunt, că nu am răbdare să scot camera, să suflu praful, să iau cardul, să… Poză cu telefonul și gata. Și deh, n-am telefon șmecher ca voi, tot cu Nokia de gât.

Din imaginea finală lipsesc două piese, pe care le-am pierdut acum un an, când am târâit piesele pe covor degeaba câteva luni. Dar mă declar satisfăcută.

Plus că, drept răsplată pentru așa muncă sisifică, primesc în dar… CLĂTITE!!! În timp ce tastez (și ascult ce se vede mai jos în post) de la bucătărie vine aromă de prăjeală ce urmează a fi umplută cu felurite dulcețuri. Miaaam. (ok, recunosc, se aude și meciul undeva pe final. Și meciul și Brindisi – deh, e greu să găsești un mix bun).

NEXT IN LINE!!! (îmi vine să mă duc chiar acum să cumpăr alt puzzle. Sunt defectă? Unde mi-am pus manualul de instrucțiuni?)

Dar să lăsăm asta. Trebuie neapărat să sărbătorim. Altă coloană sonoră nu îmi vine în minte:

divagand, muzica

CNP-ul discordiei

Quote 3 Comments

Băiet fiind, păduri cutreieram. Bolnavă fiind, însă, acasă stateam. Și uite-așa mă găsea recenzora, o fătucă mică și speriată de vreo 19 ani, la domiciliu. Bolnavă, singură, vulnerabilă, gata să divulg cu naivitate toate datele private.
Și uite-așa, în pantalonii mei portocalii de casă, rupți în fund, și cu ochelarii peste rimelul de ieri întins până la barbă, răspundeam la întrebări oficiale.
Și am vrut să dau CNP-ul, zău că nu! Isteria asta mă lasă ușor mască. Am dat CNP-ul de atâtea ori când a fost nevoie ca oamenii ăia (care îmi erau mult mai necunoscuți decât recenzora înghețată de 45 de kile cu care deja legasem o relație de prietenie, mă văzuse în indescriptibilii pantaloni, să fim serioși) să emită o factură, am cumpărat de atâtea ori chestii pe internet, am trăit prea puțin în comunism și se pare că n-am văzut suficiente filme, așa că nu sufăr de nicio teorie conspiraționistă legată de furtul identității și microfoanele din pereți. L-aș fi dat cu dragă inimă, zău că da. De mai multe ori, dacă ar fi fost nevoie. De altfel chiar mi se părea de bun simț să-l dau, altfel cum știu oamenii ăia că sunt eu? De ce n-ar fi umplut singură pagini întregi de fabulații la căldura caloriferului din cămin, biata fată, în loc să umble pe la uși cu miloaga, prin frig, să mai ia și viroze de la clienți bolnavi în pantaloni peticiți de casă? Așadar eu deja dictam și mă pregăteam să sun celălalt membru al familiei ca să-mi dicteze la rându-i șirul de cifre personal, când domnișoara, încercând să mă scutească să consum unul din miile de minute gratuite pe care nu le consum niciodată, mi-a spus că nu vrea CNP-ul decât dacă insist, pentru că nu-i obligatoriu și nimeni nu l-a dat.

Așadar am ajuns cu ochii sclipind de se vedeau de sub ochelari, în ciuda stratului de rimel scurs, și la zona care mă interesa cel mai tare, adică aia în care fata aia a scris clar cu pixul că suntem o familie de necredincioși (a fost puțin uimită, dar a scris, ce naiba să facă), așadar nu ne reprezintă nicio catedrală a neamului și niciun episcop îmbrăcat în aur). Pentru cine nu înțelege de ce am ținut să îmi declar necredința, citiți aici mai multe detalii, de la o recenzoră la fel de revoltată ca mine.

Am făcut un salt apoi în sufragerie, unde zbiera – OROARE – Carmen Șerban – o dată e bolnav omul și dă pe PRO TV și atunci trebuie să bată la ușă recenzorul. Murphy, nu alta. N-am găsit suficient de rapid o telecomandă, așa că am oprit speriată mașinăria infernală direct de la buton.

M-am întors la domnișoară, unde o lăsasem, la coada cratiței adică, în bucătărie, și i-am furnizat și toate celelalte date extrem de importante- că mă dau pe net, că sunt angajată, nimicuri d-astea.

A doua zi, știți și voi, apare Gigel că nu, că trebuie CNP. Păi să n-o bați pe fata aia? Gigel apare și beat pe la fosta irealitate, lucrurile se întâmplă cu viteză, când, în bloc apare un afiș. Și-a lăsat săraca fată numărul de telefon și numele în geam, să-i transmitem CNP-urile. I-am dat SMS, mi-a și răspuns că a primit CNP-urile, că sunt cuminți pe canapea și mănâncă tot din farfurie. Ce credeți, era de fapt o asociație care fura CNP-uri și le transformă în monștri care beau sânge la micul dejun și limfă la cină?

Eu sper totuși că era Iulia.

Și-acuma, că am dat CNP-urile, ce naiba ne facem fără ele? Le-am dat tocmai statului, ăla de ni le-a dat in the first place. Ce naiba o mai vrea cu ele acum? Oare le mai trimite înapoi acasă? Viețile noastre nu mai sunt la fel…

Fondul sonor de azi:

divagand

Cum vă plac bărbații confortabili Dove?

Quote 1 Comment

Nu se găsesc la Ikea, cum ați putea crede, ci pe Iqads. Nu-mi dau seama încă cine e vinovat despre treaba asta. Dacă IqAds sau DOVE. Tind să cred că DOVE a comis-o iar IqAds nici măcar nu s-a prins (probabil i se pare la fel de corect), pentru că pe alte site-uri un eveniment similar este prezentat la fel, descrierea însă este corectă.

Oameni buni, în limba română persoanele se simt confortabil atunci când se așează sau se îmbracă în lucruri confortabile. Persoanele nu SUNT confortabile decât dacă intenționezi să te așezi pe ele, să te îmbraci cu ele sau să le folosești într-o maniera similară. Știu că e o mizerie pomenită din ce în ce mai des (din cauza englezescului are you comfortable), dar în limba română nu e așa, pur și simplu! Și oamenii care fac/adaptează asemenea campanii precum și cei care le publică comunicatele de presă au un rol extrem de important în folosirea cât mai corectă a limbii ăsteia de-o facem jurebi din două în două minute, mama, mă-sii! E ca și cum am traduce din franceză am foame.

Și-apoi mai am o nelămurire – dacă tot adaptați după bunul plac, de ce nu schimbați, mamă, și n-ul cu m? Ne face pe noi o literă? De la confort la comfort e doar un pas. Atât de mic…

Unde ești tu, CNA…

carti, divagand

Dragă Ștefan,

Quote 6 Comments

(L.E. Iubiți apropiați, nu vă scandalizați, vă rog, e vorba de o carte. Adicătelea de cultură, ce mama dracu)

Am vrut să încep cu Dragă Nic, dar am un prieten căruia i se spune așa și n-aș vrea să-i dau cu ceață.

Am ajuns azi noapte pe la pagina 67 a Scrisorilor către Rita. Băi, deci n-am mai văzut atâtea puli, pizde, cururi, futaiuri și coaie la un loc într-un scop până la urmă …ă…romantic și…ă…să zic amuzanto-trist (dulce-acrișor sună a mâncare chinezască) de nu știu cand. Băi, deci sunt foarte multe. Câtă frunză, câtă iarbă. Dacă ăsta ar fi yahoo messenger, aici ar veni emoticonul ăla de belește ochii de parc-a văzut pe mă-sa la duș (vezi, sunt o fină, nu mă apuc să descriu și ce făcea mă-sa la duș, poți să dai asta temă de gândire lu’ doamna Neli, când mai face pe dășteapta internaută).De fapt nu am văzut niciodată o orgie tragicomica de aproape, așa că pot să-ți zic direct că n-am văzut, băi, niciodată așa ceva. Mersi.

După ce mi-am trimis pudibonderia la culcare (îți dai seama, era târziu, cât să stea și ea erectă vigilentă, dracu) am citit. Păcat că mi s-a făcut somn și lucrez azi (făcându-i în ciudă dumnezeului ăstuia care cică ne-a dat duminica s-o ardem pe chill), că e mișto cartea. Băi, deci e foarte mișto, o s-o citesc pe toată.

Băi, deci mi-ai cerut feedback.

P.S.: mortală faza cu capotul nostru.

P.P.S.: da, băi. și după aia m-am uitat la cuprins și am văzut că seamănă cu filmul ăla al lu’ kim ki duk.

divagand, Film

Midnight in Paris

Quote 9 Comments

Sunt mult în urmă. N-am apucat să povestesc multe, despre viață, despre muzică, despre biserica de lemn de la Jupânești, despre petreceri. Despre cum oamenii îți bat obrazul că de când te-ai măritat nu-i mai cauți din simplul motiv că au găsit un motiv – alminteri nici ei nu prea dau semne de viață, dar, hei, ei nu au un motiv anume. Dar au obișnuința celui care e în general căutat de alții. La mine – it must be it, must be the married life. It’s not, vă zic, life’s pretty much the same, oricât de dezamăgitor ar suna asta 😀 (eu zic că e de bine).

Încerc să recuperez distanța și încep prin a vă povesti de cel mai recent film al lui Woody Allen. La care am fost cu fostul meu prieten, actualul soț într-o seară destul de gri de luni.

Doar că atunci când am ieșit de la film, seara nu mai era gri. Era albăstruie cu tente lila și parfum franțuzesc.

Filmul e foarte frumos. E o gură de oxigen pigmentată cu frumos. Woody trebuie că trece printr-o perioadă pufoasă a vieții, bașca pigmentată cu concluzii înțelepte. După un You Will Meet A Tall Dark Stranger care nu prea mi-a plăcut, Woody Allen urca iar sus, sus în topul meu. Așadar eu zic să mergeți să vedeți filmul. Dali și Hemingway sunt nemaipomeniți.

Mâine, când e posibil să am mai mult chef de viață, o să vă povestesc despre monumentul istoric de la mine de la țară, despre care se pare că știe și Costin Gheorghe. În seara asta merg să văd și Pina, cu … suspans! Nu, nu cu fostul prieten actualul soț, ci cu mama fostului prieten actual soț, adică actuala soacră.

Soundtrackul lui Midnight In Paris ține cu succes loc și de muzica zilei, așa că iată:

divagand, muzica

Reclamă pentru web hosting

4 Comments

Servicii Web Hosting
Da, recunosc, ăsta este un post în care o să fac reclamă. Nu e plătită, nu mi se dă vreo căsuță de mail în plus pentru asta, sau ceva similar. Asta pentru că blogul meu e hostat oarecum ,,în familie”. Cu toate astea, mi-a luat ceva timp să îmi pun cortul aici, pe netflow. Aveam blogul hostat de cineva care în ultimii ani și-a făcut foarte multă reclamă, e, probabil, cam cel mai cunoscut și cool serviciu de blog hosting, cu toate astea e foarte scump, iar majoritatea dintre lucrurile pe care le oferă se pot găsi gratuit prin diverse widgeturi wordpress dacă ai puțină răbdare să cauți (extrem de puțină).

Altfel spus, acum câteva luni mi-am adunat curajul, mi-am cumpărat cu vreo 50 de dolari pe viață domeniul ăsta pe care sunt acum (verzisiuscate.ro) și l-am pus pe Netflow. Și gata. Și acum mă uit la prețuri și fac o comparație… În partea cealaltă plăteam aprox. 5 euro pe lună, plus TVA, fără să am domeniul meu (cumpărat de mine). Și nu că îmi lipseau lucruri, dar erau atât de multe și aruncate acolo de-a valma, încât n-am putut sta niciodată să mă gândesc de care am sau nu nevoie… Aici am exact ce-mi trebuie, pentru că mi-am configurat pagina cum am vrut, teme găsești câte vrei și nu vrei, răbdare și tutun să ai, Netflow mi-a dat și căsuță de mail pe domeniu, iar prețurile sunt cumva incomparabile – respectiv 10 euro pe an pentru tot ce vrea sufletu’ lu blogu’ tău.

Așadar dacă vă bate gândul să căutați hosting bun și ieftin, tocmai v-am vândut un pont. Nu mai stați din inerție prin locuri unde plătiți mai mult decât face.

Zău că e păcat… 🙂

Offtopic, nu că-i mișto melo asta?

divagand, intelepciuni pinguinesti, muzica

O jumătate de bere şi un sfert

Atât mai ai. După aia vine mâine, care oricum e deja azi. Ai lucruri importante de făcut, multe momente cruciale de străbătut, în care uiţi că trebuie să afli despre ce e acum şi te grăbeşti cu maximă plictiseală spre următoarea secunda, următorul minut, următoarea oră, următoarea zi, restul vieţii tale.

Ca să relaxăm atmosfera, banc auzit de la Cristi Horia în seara asta: un tip devine curat. Complet. Se lasă de ţigări, de băutură, de femei, de distracţie, de debandadă, dănțuială şi distracţie. Se lasă și de mâncat aiurea – devine vegetarian. Se mută departe de oraş, într-un loc în care poate trăi pur, departe de ororile urbane etc. Şi a trăit fericit….până în ziua în care s-a sinucis.

Hai, noroc!

divagand, revolta

Prețul corect

Citeam un articol scris pentru Redescoperă România de Bobby Voicu.. Și n-am putut să nu-mi amintesc de o fază de la intrarea la Summer Well. Unde, btw, lucrurile mergeau ca unse, nimeni nu era absurd, nimeni nu comenta că ai o cameră foto și nici nu se uitau strâmb la brichete sau eu mai știu ce. În fine, la intrarea respectivă pe Domeniu, se afla un container mare pentru sticlele de apă cu care veneai de acasă. În fața mea doi puști, el și ea, very hip-like, HM + fake ray bans all over. Ea aruncă sticla, el o întreabă de ce. Ea răspunde, firesc: ,,pentru că trăim în România”.
Sunt zile în care mă gândesc cum lumea ar fi fost un loc mai bun dacă Mircea Badea nu scotea propoziția. După care mă calmez, dacă ea (propoziția, frază la origini chiar) n-ar fi existat, ar fi fost cu siguranță inventată – de altcineva.

Revin la articolul despre Delfinariu. Și eu m-am gândit de multe ori cum lucrurile ar merge puțin mai bine dacă la obiectivele turistice – măcar cele reabilitate – s-ar percepe o taxă de intrare cu măcar un leu mai scumpă. Mă gândesc cât costă în alte țări să vezi o piatră, un muc de țigară pictat, un fir de iarbă ceva mai lung.